Numai după ce microbuzul 23 plecă spre Ciocana mi-a picat fisa că îmi lipsea ceva. Îmi lipseau portocalele pentru care astăzi ieșisem din casă. Punga cu cele trei kile de portocale pe care le cumpărasem de la un buticar georgian îmi rămăsese în mașina care mă lăsă în stație. În stația din fața casei mele, dar nu îndrăzneam să mă îndrept spre casă, fără portocalele alea, după care mă scosese nevastă-mea în oraș, când, hodoronc-tronc, i se făcu poftă de portocale. De, așa sunt femeile gravide.

În timp ce mă uitam tâmp după microbuzul care gonea cu o viteză turbată spre Ciocana îmi fu clar că nu mai aveam cum să-l ajung din urmă, decât dacă aș lua un taxi, dar bani de taxi nu aveam, unde mai pui că s-ar fi putut să mă coste daraua mai mult decât ocaua.

Așa sau altfel însă, dar fără portocalele alea nu aveam cum să mă întorc acasă, și eu știam prea bine asta. De aceea, am și trecut pe partea cealaltă a străzii ca să-l aștept să revină de la Ciocana, atunci când va reveni.

Pe partea cealaltă a străzii, om-am oprit în dreptul unei cafenele gălăgioase, nu departe de un om stând cu o bere în mână singur la o masă și cântând:

-Deni pobedî, tolico raz v gadu.

Pe ruta 23 care lega Sculeniul de Ciocana circulau mai multe mașini. Apăru una dintre ele, dar nu, nu era mașina în care-mi uitasem portocalele. Era alta.  Pentru că era condusă de un alt șofer. Nefiind mașina pe care o așteptam să apară în capătul străzii Calea Ieșilor, am lăsat-o să se ducă mai departe.

Fără portocalele alea nu mă puteam întoarce acasă, fără a o supăra rău de tot pe nevastă-mea, îmi repetam în gând, privind încordat spre Piața Cantemir.

Neavând nici un ban la mine ca să-mi cumpăr altele, nu-mi rămânea nimic altceva să fac decât să aștept să se întoarcă mașina în care-mi uitasem de zăpăcit ce sunt punga cu portocale.

La masa unde omul acela cânta Deni pobedî, se mai așeză un bețiv care nitam- nisam îl întrebă pe acesta de ce procuratura generală nu-i deschidea un dosar penal lui Dodon, dar primul bețiv îi răspunse cu un vers din Deni Pobedî. Al doilea bețiv nu se lăsă și zise:

-Cum să-l bage la bulău dacă procurorul e omul lui?

Primul bețiv nu-l luă în seamă și continua să lălăie:

-Deni pobedî tolico raz v gadu.

Al doilea bețiv se supără și începu și el să cânte:

- Treceți batalioane române Carpații

La arme cu frunze și flori…

Mai veni un autobuz și mi-am îndreptat atenția spre acesta. Nu, nici el nu era cel în care îmi uitasem punga cu portocalele pe care le aștepta cu nerăbdare acasă nevastă-mea, gravidă în luna a șaptea.

Deodată, îmi amintii că în iulie vor avea loc noi alegeri și m-am întrebat oare cine le va câștiga?

Vocile celor doi bețivi se astupau și eu auzeam când deni pobedî, când treceți batalioane române.

Nu știu de ce mă gândii că dacă îmi voi găsi punga cu portocale înseamnă că ai noștri vor triumfa la alegerile din iulie și gândul acesta mă făcu să aștept autobuzul cu speranță și teamă totodată în suflet.

Nici următorul microbuz însă nu era cel în care-mi uitasem punga cu portocale. Doar după trei ore de pândit strada veni și acesta.

-Ce vrei? m-a întrebat șoferul.

-Știți, mi-am uitat la dumneavoastră o pungă cu portocale. O mai aveți cumva?

- Da, ia-ți-o de pe polița de sus, mi-a spus el plictisit și eu am urcat și mi-am luat-o de acolo. Asta însemna că o să câștigăm alegerile de la vară. Nevastă-mea fu foarte fericită când îi înmânai punga cu portocale, iertându-mi faptul că am stat așa de mult în oraș. Iertându-mi totul. Eu mă uitam cum le mânca cu poftă și mă gândeam că nu mai încape nicio îndoială că o să câștigăm alegerile din iulie. Exact atunci când se va naște și băiatul meu.