Vaccinul e un imperativ în pandemia Covid 19. Fără drept de apel. Iar pentru statele care nu au la dispoziție vaccinuri, este o adevărată problemă, mai ales dacă aceste state nu au luat legătura din timp cu producătorii, pentru a se îngriji de achiziția de vaccinuri pentru propria populație. De aceea, pentru vaccinare, orice vaccin sigur și eficient este de dorit, dar dacă nu ai acces la aceste vaccinuri pentru populație, orice vaccin e bun. În cazul Republicii Moldova nu suntem, însă, într-un caz disperat, existând resurse pentru vaccinare. De aceea e cu atât mai grav faptul că achiziția de vaccinuri se transformă într-o mare afacere la Chișinău, în orice variantă ar fi prezentată, scrie Iulian Chifu întru-un editorial pentru Main News.

Afacerea Sputnik V a lui Dodon

Igor Dodon și guvernul său nu s-au îngrijit de pandemie în nici un punct. Nu l-a interesat cât a fost președinte, în 9 luni de pandemie, să se îngrijească de sănătatea și perspectivele de vaccinare ale propriilor cetățeni, chiar dacă a trecut printr-o campanie electorală, pe care, de altfel, a pierdut-o cu brio. Mai grav, neintrând în lista interesaților de vaccinuri, Republica Moldova a rămas pe dinafară și a fost nevoie de încă 3 luni pentru a primi primele doze de vaccin la Chișinău, oferite de România. Și programul COVAX al ONU a început tot prin livrări de vaccinuri la Chișinău.

Dar nu trebuie să uităm de ce s-a întâmplat așa. În primul rând pentru că Dodon a vrut să facă o afacere de familie din aducerea vaccinului rusesc Sputnik în farmacii și vânzarea către cetățenii Republicii Moldova. La suprapreț, evident. Numai că, atunci când s-a pus problema validării și înregistrării lui, s-a constatat că o firmă particulară nu avea datele necesare înregistrării, și tot statul rus și compania producătoare au trebuit să supună evaluării documentația pentru validare.

E adevărat că Dodon a încercat să ocolească legea și s-o ia pe scurtătură, folosind înregistrarea și utilizarea într-o țară europeană (legea în Republica Moldova spune că e acceptabil un vaccin validat în UE, nu într-o țară UE, precum Ungaria, acolo unde Sputnik V a fost înregistrat). Și afacerea a picat, transformându-se în momentul penibil de imagine în care Dodon a plecat după 180.000 de doze donate de către Rusia și s-a întors cu 40.000 pentru Chișinău, inutilizabile, pentru că erau doar varianta pentru prima doză(la Sputnik V cele două doze au conținut diferit și se fac la 21 de zile).

Deblocare de către România a vaccinării la Chișinău

Afacerea lui Dodon a fost încercată după livrarea de vaccinuri donate de către România, din cota sa europeană, cu titlu gratuit – 200.000 doze. A urmat și programul Covax cu livrări pentru Republica Moldova. În schimb, Chișinăul a preferat tot afacerile dubioase cu vaccinuri neacreditate și neînregistrate în UE, despre care se spune, despre CoronaVac că e apă de ploaie sau ser fiziologic, iar despre Sputnik V că e virus viu și determină infectare automată cu Covid 19 pentru organism. Totuși, a urmat afacerea CoronaVac cu vaccinurile chinezești de la SinoVac.

Primele vaccinuri au fost disponibile la Chișinău, după cum spuneam, din donaţiile oferite de România, peste 200 de mii de doze, în majoritate AstraZeneca. Ulterior, Republica Moldova a beneficiat, la fel, de donaţii de ser anti-COVID-19 AstraZeneca prin Platforma COVAX, apoi Statele Unite au oferit doze de Pfizer. Donaţii de vaccin au venit şi din partea Emiratelor Arabe Unite, din partea Rusiei, care a oferit Sputnik V, dar şi de la compania chineză Sinopharm.

Republica Moldova a recepţionat până în prezent 613.970 de doze de vaccin anti-covid din diferite surse, mare parte venind ca donaţie din partea României. Pe 2 mai, s-au împlinit două luni de la debutul campaniei de vaccinare în Republica Moldova. În această perioadă, 17 097 de persoane au fost vaccinate cu ambele doze de vaccin.  De la începutul campaniei de vaccinare şi până acum au fost administrate 147 315 doze de ser anti-COVID-19, după cum arată datele platformei de vaccinare.

Vaccinul chinezesc CoronaVac la suprapreț

Republica Moldova a plătit 13,5 dolari pentru o doză de vaccin CoronaVac după negocieri cu producătorul chinez Sinovac, în condiţiile în care acesta a cerut iniţial 15 dolari. Preţul este de aproape 7 ori mai mare decât cel al unei doze de AstraZeneca. Pe lângă cei 13,5 dolari plătiţi pentru o doză de CoronaVac, guvernul de la Chişinău trebuie să achite încă 27 de dolari de persoană pentru un curs de vaccinare, obligatoriu întregului personal medical care face vaccinurile.

În comparaţie, o doză de Pfizer(bazat pe tehnologia modernă cu ARN mesager) a costat între 6 dolari (pentru Africa) şi 14 dolari (pentru Uniunea Europeană). Cel mai ieftin vaccin este cel produs de AstraZeneca şi costă între 2 dolari şi 4 dolari o doză. Republica Moldova a recepţionat recent cele 100.000 doze de vaccin Sinovac – achiziţionate prin contractare directă, însă autorităţile din sănătate refuză să spună care este costul acestora. Centrul pentru Achiziţii Publice în Sănătate spune că contractul are câteva clauze de confidenţialitate, care s-ar referi şi la preţ.

Opțiunea vine pe principiul că, la primele solicitări ale Chișinăului, nici un producător nu a răspuns și atunci s-a găsit soluția chineză. Însă, la data achiziționării, nu era cunoscut cazul insulelor Seychelles, care au demarat campania de vaccinare anti-Covid a populației pe 11 ianuarie cu doze ale vaccinului dezvoltat de compania chineză Sinopharm. 85% din populația de aproximativ 98.000 de locuitori ai țării insulare au fost vaccinați cu o doză a unui vaccin anti-Covid și 62,2% din populație a fost vaccinată împotriva coronavirusului și la rapel. Spre comparație, Israel, țara cu a doua cea mai mare rată de vaccinare împotriva coronavirusului, a vaccinat 55,9% din populație cu ambele doze de la Pfizer.

Diferența este însă una de eficiență: vaccinul chinezesc a făcut ca Insulele Seychelles să raporteze miercuri, 5 mai, o creștere record a numărului de infecții cu Covid-19. Ministrul sănătății din această țară a raportat 497 de noi cazuri înregistrate într-o perioadă de 72 de ore după ce la anterioara raportare din 30 aprilie anunțase 314 de noi cazuri. Creșterea recentă a numărului de noi infecții este cu atât mai îngrijorătoare întrucât anteriorul record de contagieri a fost de 189 de cazuri raportate pe 13 aprilie, după care media de noi contagieri raportate scăzuse la sub 100.

Recrudescența coronavirusului a determinat Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite să emită un avertisment de călătorie de nivel 4 împotriva deplasărilor în această țară dependentă de turism. Autoritățile locale au anunțat introducerea de noi restricții, închizând școlile și anulând evenimentele sportive. Măsurile includ de asemenea interzicerea vizitelor între gospodării și închiderea devreme a barurilor. Acesta este rezultatul utilizării unui vaccin cu rată de impact evaluată în Brazilia de 50%. Comparativ, Israelul, stat cu circa 9 milioane de locuitori, a avut în aceeași zi doar 64 de cazuri înregistrate și un singur deces din motive de coronavirus.

Pfizer Biontech și Astra Zeneca pentru Chișinău

România va oferi R. Moldova încă 100.000 de doze vaccin anti-COVID-19 donație la care se adaugă alte 200.000 de cumpărat la prețul la care vin în UE, a anunțat președintele R.Moldova, Maia Sandu. „O veste bună pentru cetățeni! România va oferi țării noastre încă o donație generoasă – 100.000 de doze de vaccin. Suntem profund recunoscători României pentru solidaritatea fără margini”, anunță președintele Republicii Moldova în aceeași zi. Totodată, Maia Sandu anunță că „autoritățile de la Bucureşti au aprobat decizia de a oferi Republicii Moldova spre revânzare câte 200.000 de doze de vaccin pe lună”.

„Astfel, începând cu această lună, vom putea cumpăra cantitățile necesare de vaccin din loturile disponibile în România, la prețul negociat de Uniunea Europenă. Le mulțumesc din suflet domnului Președinte Klaus Iohannis, Prim-ministrului Florin Cîțu, tuturor românilor pentru ajutorul imens în aceste vremuri”, precizează Maia Sandu. În acest sens, președintele a solicitat Guvernului să anunțe posibilitatea vaccinării tuturor categoriilor de cetățeni. Până la acel moment, România donase Republicii Moldova 204 000 doze de vaccin împotriva COVID-19 validat la nivel european – Astra Zeneca, Pfizer, Moderna.

În aceeași zi, a venit și vestea că Republica Moldova ar putea achiziționa 700 mii doze de vaccin anti-COVID-19 Pfizer. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a primit un răspuns la cererea adresată către producătorul vaccinului, iar acum sunt desfășurate negocieri directe, după cum a anunțat Igor Curov, secretar de stat al MSMPS. Totodată, acesta a anunțat că în această lună R.Moldova va mai primi, prin intermediul platformei COVAX, încă un lot de vaccin cu titlu de donație.

În Republica Moldova suntem în plină campanie pentru alegerile anticipate din 11 iulie. Dar problema vaccinării populației este abia reluată, iar eforturile președintelui pro-european vizează exact evitarea afacerilor pe seama vieții și sănătății cetățenilor Republicii Moldova. Pentru că îmbogățiții de pandemie, la fel de huliți ca și cei de război, nu au ce căuta în afacerile cu sănătatea publică, iar temele de căpătâi ale Maiei Sandu rămân exact acestea, a combaterea corupției și independența justiției. Iar afacerile murdare care sunt încercate în această perioadă, până la preluarea deplină a puterii și instalarea unui guvern pro-prezidențial, trebuie evitate pentru a nu greva pe acțiunile ulterioare ale viitoarei puteri de la Chișinău, instalată după alegeri