O femeie între două vârste a intrat în redacția portalului nostru și a întrebat de mine. Eu nu vin în fiecare zi la redacție, dar azi eram. Eram în redacție și stăteam în fața unui comp, cu spatele la ușă, când femeia a întrebat de mine.

- Da, eu sunt, vă ascult, i-am spus eu m-am îndreptat spre ea. Cu ce vă pot ajuta?

- Eu vin din partea domnului Vlad Munteanu, din Bender, și eu am înțeles cât ai bate dintr-un picior despre cine era vorba. Vlad Munteanu era domnul acela despre care azi colegii mei de la deschide.md au scris o știre, în care povesteau cum KGB-ul din Tiraspol îl acuza că i-a denigrat pe pacificatorii ruși și cum, pentru asta, voiau să-l trimită după gratii.

-Vlad Munteanu ar fi vrut să vă vadă, mi-a spus femeia.

- Sigur că da, vreau și eu să-l văd, i-am răspuns eu. Dar oare cum ar fi posibil?

- Să vă duceți la el la Bender.

- Da dumneavoastră cine sunteți?

- O vecină de-a lui.

- Aș veni, dacă aș avea o mașină.

- Am eu mașină. Vă duc și vă aduc cu mașina mea. Veniți?

- Da.

- Acum?

- Da, acum, i-am spus eu și am însoțit-o pe Larisa, căci așa o chema pe vecina lui Vlad Munteanu despre care azi colegii mei de la deschide.md au dat o știre cum că acesta este hărțuit de KGB-ul din Tiraspol.

Femeia gonea pe șosea cu o sută la oră și eu la fiecare cotitură la care ajungeam mă gândeam dacă nu e vreo provocare la mijloc: oare femeia asta nu lucrează și ea pentru securiștii din Tiraspol și aceștia mă duc la Bender pentru a-l compromite iremediabil pe Vlad, anunțând public după aia că tânărul lucrează pentru un alt stat. Ar fi împușcat doi iepuri deodată: m-ar fi dat în gât atât pe mine, cât și pe Vlad. Dacă femeia era securistă, atunci riscam să pup și eu închisoarea și încă pentru mult timp. De câteva ori m-am gândit să-i spun să oprească ca să cobor. De câteva ori, când am prins roșu la semafoare, am vrut să deschid portiera și s-o iau la fugă înapoi spre Chișinău. Dar nu am deschis-o și nu am coborât și nu am luat-o la fugă, zicându-mi fie ce o fi, risc, mă duc cu ea, iar dacă asta e o cacealma, cacealma să fie.

 Am intrat în Bender odată cu soarele care ieșea de după un nor. Vlad Munteanu trăia tocmai la marginea Benderului într-un cartier de case și așa am putut vedea tot orașul. Casa sa era înconjurată jur împrejur de case. Totuși doar în fața casei sale patrulau încolo și încoace patru milițieni. Patru milițieni patrulau și alți patru stăteau în două mașini parcate la câteun colț al casei sale, din care practic nu putea nimeni ieși sau intra, fără ca să-i vadă ei. Oare unde m-a dus femeia asta? Cum să intru la Vlad dacă asta nu e posibil?

Cineva ieși de la Vlad – un poștaș - și milițienii l-au oprit pentru a-l percheziționa. Milițienii erau înarmați. Femeia însă nu se opri și trecu mai departe, povestindu-mi că milițienii stau în fața casei lui Vlad atât ziua, cât și noaptea, non-stop, neîntrerupt, supraveghindu-l continuu și asta doar de aceea că i-a criticat pe pacificatorii ruși.

-         Atunci când Vlad pleacă de acasă, să zicem, la magazin, ca să cumpere pâine și țigări, aceștia se iau după el și îl însoțesc peste tot.

Femeia a înconjurat clădirea și a oprit în fața casei ei, a deschis porțile și am intrat în curte. Numai în ograda ei mi-a permis ca să cobor, ca să nu mă vadă milițienii.

Apoi m-a dus în grădină, am sărit gardul în gospodăria lui Vlad. Ne-am târât prin grădină de-a bușilea, ea alături de mine și ne-am sculat în picioare doar când am ajuns în spatele casei lui Vlad. Numai așa milițienii nu ne-au putut vedea. De parcă ar fi știut că venim, Vlad ne-a deschis ușa din spatele casei și noi ne-am strecurat înăuntru. Ne-a dus în odaia în fund, la care draperiile erau trase și milițienii nu ne puteau vedea. Ar fi putut însă să dea buzna peste noi. Sigur că ar fi putut. Dar ar fi putut și să nu dea buzna peste noi. Deja cum ne va fi norocul. O să văd ce va fi. Fie ce-o fi.

Eram murdar de glod din cap până în picioare, dar asta mă deranja mai puțin. Eram fericit că am putut intra în casa lui Vlad fără să ne vadă milițienii și că puteam sta de vorbă cu el.

- Ajutați-mă, mi-a spus, Vlad. Ăștia vor să mă bage la pușcărie și să mă stârpească doar de aia că sunt român. Doar de aia. Ei vor să bage frica în toți românii din zonă.

- Dar mai sunt și alții care gândesc ca tine?

- Mai sunt, îmi spuse Vlad și își ciuli urechile pentru că se auzi un zgomot în ogradă.

Vlad se iți de după o draperie și văzu un milițian deschizând poarta cu țeava kalașnikovului și avansând în ogradă.  Trebuia să plecăm. Vlad se duse ca să-l oprească să intre în casă, pentru a nu da de noi. Care ne târam în coate prin grădina sa, din care am ieșit murdari de glod din cap până în picioare. De hainele alea m-am dezbrăcat la Larisa și m-am îmbrăcat în niște haine ale soțului ei, care îmi erau prea largi pe mine, dar asta nu mai conta  deloc. Important era să ieșim din Bender, fără ca să ne vadă milițienii și fără ca să afle că l-am vizitat pe Vlad. Am reușit.

Când femeia a oprit în fața portalului nostru, eu am răsuflat ușurat. Femeia plecă și mie dintr-o dată iar îmi răsună în cap vocea lui Vlad în cap și iar îl văzui cum deschidea ușa și mă întrebam oare de ce a intrat milițianul acela la el în curte și oare ce a vrut de la el.

Notă: Acest text este o proză și trebuie receptat în această cheie.