De o jumătate de an de când nu și-a mai primit salariul, Vasile nu mai știa ce să facă și unde să se mai ducă. S-a dus totuși la casierie, fiindcă, de regulă, în această zi li se plăteau salariile. Sala casieriei era plină ochi cu oameni veniți să întrebe același lucru, dar ferestruica era închisă. Era închisă și ușa de la contabilitate și ei pur și simplu nu aveau de cine să întrebe dacă azi nu-și vor putea primi cumva lefile lor. Cel mult, se puteau întreba asta unul pe altul, dar la ce bun?

Totuși nimeni nu părăsea sala aia din care, altădată, plecau fericiți. Toți așteptau. Mai sperând într-o minune.

Vasile chiar nu mai știa ce să facă și de unde să mai facă rost de bani. În fața casieriei se formase o coadă și el era al douăzecelea. Nu, nu știa ce să facă, după ce în urmă cu patru zile un vecin, nea Cornel, îl împrumutase cu cincizeci de lei, cu care a putut cumpăra cartofi, fasole, pâine și lapte, și conveniră ca banii ăia să-i întoarcă înapoi azi.

Cel mai nasol era că nu-și putea cumpăra țigări. De când nu-și mai primea leafa, trebuia să aleagă: sau îi cumpără lapte celui mic sau sieși țigări și el renunțase la țigări. Nu, nu la fumat. La fumat nu putea să renunțe. Renunțase să-și mai cumpere țigări, pentru că, în condițiile de azi, I se păreau a fi îngrozitor de scumpe. Și atunci împușca țigări de la cine se nimerea. De multe ori ieșea în oraș și străbătea orașul dintr-un capăt în altul doar ca să împuște vreo țigară. Nu toți însă fumau și nu toți erau dispuși să-I dea și lui o țigară.

Câțiva nu au vrut să-I dea. Unul la măsurat din cap până în picioare cu niște ochi obraznice și i-a zis să se ducă să plimbe ursul în altă parte. Un țânc însă i-a aruncat o țigară ca unui câine pe pământ și el nu s-a aplecat s-o ia, deși era un fumător înrăit și se chinuise după aia toată ziua că nu avea ce să fumeze.

 Nici acum nu avea.  Dintre tovarășii săi de suferință doar unul singur fuma. Fuma chiar acum, pe treptele clădirii, dar acesta era așa de zgârcit că își mânca de sub unghii decât să-ți dea ceva de la el. El avea tot timpul bani, respectiv, și, țigări, fiindcă soția lui lucra în Italia, însă nu i-a ajutat pe nimeni, niciodată, cu nimic .

Ieși și Vasile afară. Stătea ascuns după o coloană de piatră și aștepta. Se dosi acolo ca să nu-l vadă Leonid. Aștepta. Aștepta ca acesta să-și termine de fumat țigara și s-o arunce. Singura sa speranță fiind aceea că Leonid n-o s-o fumeze până la capăt și va putea termina el chiștocul rămas.

De când nu-și mai primeau salariile, Vasile se umpluse de datorii. Nu mai de la cine nu se împrumutase cu bani, în speranța că-și va primi leafa și le va întoarce banii. Dar leafa nu venea și oamenii îl căutau pe acasă ca să-și ceară înapoi banii. Unii au sărit chiar și să-l bată. De exemplu, Gicu, dar nu l-a lăsat nevastă-sa. L-au chemat în casă și lui îi plăcuse de televizorul lor și ei I l-au vândut, în schimbul datoriilor. După cum și lui Tudor i-au dat cel de-al doilea divan al lor. Rezervat pentru oaspeți.

Ieși și Andrei afară și îi povesti că și-a vândut cada din baie pentru a-și putea cumpăra ceva de mâncare.

Leonid termină de fumat și aruncă chiștocul pe treptele scării. Vasile aștepta să se care și îl ridică din colb. Noroc că Andrei nu fuma, că, altfel, probabil, s-ar fi bătut pentru el.

- Drace, la fumat până la filtru, înjură Vasile și-l azvârli înapoi, cu ciudă.

Andrei îi povesti că frumoasa lor colegă, Liuda, care lucra impiegat pe mișcare, a rămas gravidă.

- Și déjà și-a vândut copilul din burtă, îi povesti acesta, dar Vasile nu-l crezu. Nu-l crezu că Liuda ar fi putut face una ca asta, dar îl crezu când îi povesti că Marusea l-a lăsat pe colegul lor Ilarion, după ce acesta nu-și mai primea leafa de o jumătate de an, pentru un camionagiu putred de bogat.

- A venit Nastea, le strigă Volodea, și ei s-au repezit după el spre casierie. Nastea intrase pe ușa din spate, de aia, nici n-o văzură și ei.

- Nu, bani nu sunt, îi anunță ea și ei, de ciudă, începură să tropăie din picioare, iar Volodea se dădu cu capul de pereți, pe când Clava începu să plângă, iar Serj să injure.

Totuși nimeni nu pleca și toți se întrebau, dar, dacă nu sunt bani de ce a mai venit și Nastea la casierie? Ceva nu era curat la mijloc și ei refuzau să se împrăștie de acolo, mai sperând totuși într-o minune.

Plecă Nastea și se împrăștiară și ei. Ultimul plecă Vasile, care se gândi la Cristinel care nu mâncase nimic azi. Iar el nici azi nu-și primise salariul  și nu știa de unde să facă rost de bani pentru  a-I cumpăra măcar lui o sticlă de lapte și o pâine, măcar lui, că el și Ana o să mai reziste, dar pe el nu-l putea trimite flămând la culcare? Cine o să-I mai dea pe datorie?

Îi chiorăiau mațele și oamenii își întorceau capetele după el. Avansa pe jos spre casă, cu ochii doar în pământ, sperând că, poate, cine știe, până ajunge acasă, va da cu ochii de vreo bancnotă de douăzeci de lei pierdută de te miri știe cine.