«БОШИРОВ. На нас все смотрят.

ПЕТРОВ. А ты чего хотел?

БОШИРОВ. Ужас.

ПЕТРОВ. Это не ужас. Это пиздец.

БОШИРОВ. Они думают, что мы убийцы.

ПЕТРОВ. А мы?

БОШИРОВ. Я никого не убивал!

ПЕТРОВ. Не кричи.

БОШИРОВ (шепотом). Я не убивал.

Пауза.

ПЕТРОВ. Меня жена выгнала, представляешь? Я ей говорю: это было спецзадание… я грушник…

БОШИРОВ. А она?

ПЕТРОВ. Она говорит: пидор ты, а не грушник.»

Viktor Shenderovich, «Увидеть Солсбери»

Cândva demult-demult, pe când mai mergea Moskvitch-ul nostru portocaliu și era condus chiar de tata, pe durata traseului Bălți-Nicoreni, acolo unde locuiau buneii, ascultam radioul românesc. Unul din momentele care mi s-au întipărit în memorie (țin minte de parcă ar fi fost ieri) : o echipă din România disputa un meci internaţional de handball. Nu țin minte mai mult decât atât : doar că era meci de handbal și că la un moment dat arbitrul a început clar să „omoare” echipa din România. Cel puțin așa afirma comentatorul. Absolut fenomenal, de altfel. De aia și azi țin minte acel comentariu: cu câtă emoție striga crainicul la fiecare „eroare” a arbitrului: „Nu se poate, domnilor! Așa ceva nu se poate!”...

La ce bun această digresiune nostalgică? Fiindcă meseria asta a mea, de comentator al știrilor din Republica Moldova, îmi readuce permanent în minte acel comentariu și îmi vine și mie a striga: „Nu se poate, domnilor! Așa ceva nu se poate!” Uite-așa un meci de handbal, fraților... 

Săptămâna trecută vești bune ne-au venit din... Cehia. Poliția cehă a anunțat rezultatele anchetei pe urma explodării a două depozite de muniții în 2014. Printre criminalii presupuși se regăsesc și renumiţii Anatolii Cepiga cu Alxandr Mîşkin, cunoscuți și ca Petrov cu Boşirov. Da-da, acei care l-au otrăvit pe Skripal la Londra! Apropo, pentru fapta vitejească din Cehia ambii au fost decorați cu cea mai înaltă distincție rusească: „Gheroï Rossii”.

Dar aceste povești pasionante ne-ar fi interesat doar ca fapt divers, dacă nu ar fi apărut un detaliu: unul din acești doi criminali internaționali avea pașaport moldovenesc! Eliberat în 2007, se pare. Pe vremea lui Voronin, chiar dacă a antedata un act nu-i mare scofală.

În oricare din statele normal constituite această veste ar fi stârnit un scandal-monstru! Ar fi fost demarate anchete, ar fi fost reținuți responsabilii serviciilor respective, ar fi fost anunțate demisii răsunătoare și câte și mai câte. Ar fi vuit toată presa, iar oficialii nu ar putea scăpa de „întrebări incomode” din partea reporterilor. Fiindcă ceea ce s-a întâmplat e de o gravitate absolută. Fiindcă eu nu cred că este un pașaport fals, precum s-a declarat oficial, ceea ce înseamnă că, în primul rând, serviciile unui stat străin controlează direct instituții din Republica Moldova (cu atât mai mult când acest stat este un stat agresor cu care am avut un conflict militar în 1992). În al doilea rând, fiindcă miza este reputația Republicii Moldova pe plan internațional. De reacția oficialilor de la Chișinău, în modul particular, și a societății, la general, depinde cum vom fi percepuți în lume: drept unul din statele criminale (gen Rusia, Corea de Nord, Siria, Iran, Belorusia, Venezuela, etc.) sau unul care tinde, cel puțin, spre „lumea civilizată”.

La noi, însă – nimic! (cu mici excepţii)

Fiți atenți, acum două săptămâni era „răpit” un bandit oarecare, Ceauș, la Chișinău. Tămbălăul ridicat de la acest râs insignifiant, atât în presă cât și în sferele înalte ale politicii moldave a fost incomensurabil mai mare. Până și președintele Maia Sandu făcuse o declarație la subiect!

Acum, însă – nimic! Dar să așteptăm să revină președintele de la Strasbourg, unde face declarații despre nu știu care națiuni, poate că și ne va lămuri cumva. Inclusiv dacă SIS-ul îi este subordonat, ceea ce încă nu e clar.

Cred, și va fi foarte greu să mă convingă careva de contrariul, că în istoria recentă a statului pre nume „Republica Moldova” acesta este al doilea „incident” ca gravitate care subminează legitimitatea formațiunii statale. Primul a fost raptul profesorilor liceului moldo-turc. Descalifiant.

Iar dacă nu ați înțeles ce anume s-a întâmplat, vă îndemn să mai citiți o dată acest text. Apoi încă o dată. Și încă o dată. Ori de câte ori va fi nevoie până a înțelege.