Miercuri, 21 aprilie, Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a rostit în fața Adunării Federale discursul despre Starea Națiunii. Mesajul a avut un public țintă dublu, mai întâi pentru piața internă, pentru cetățenii ruși în prag de alegeri, apoi pentru comunitatea internațională. Discursul este marcat de nervozitate, agresivitate și neadecvare și conține în subsidiar amenințări cu războiul și utilizarea forțelor armate în cazul încălcării unor ipotetice linii roșii, stabilite unilateral de către Moscova, toate acestea trădând slăbiciunile atât ale Rusiei, care nu mai este o mare putere, cât și ale lui Putin, care nu mai livrează pe piața internă și recurge excesiv la represiune, fiind în scădere de încredere la nivel național.

Un Putin abscons și confuz: Liniile roșii și respectarea dreptului internațional

Componenta de discurs care a făcut titlurile de presă a fost cea legată de pretinse “linii roșii” ale Rusiei. O Rusie care, deși are pretenții că respectă dreptul internațional își permite, fără drept de apel, să utilizeze forța și să amenințe cu utilizarea forței, într-o formă de-a dreptul grotescă. Cum poți să asumi crearea unor linii roșii proprii, cu care ameninți întreaga lume să nu le depășească, și în același timp să susții că respecți dreptul internațional și regulile internaționale?

În fapt, aici e zona de confuzie(voită) a Rusiei lui Putin, una care își permite, de fapt, fără a comunica, instituirea unilaterală de linii roșii, de limitări și drepturi proprii care nu sunt pre-definite, “pe care Rusia le va defini în fiecare situație”, care nu sunt negociate sau acceptate, care nu respectă dreptul internațional și care ar constitui un casus beli. Un motiv de declanșare a operațiunilor militare, de răspuns al Rusiei “asimetric, rapid și puternic.” Deci nu avem de a face cu o lume bazată pe reguli, ci pe bunul plac al Rusiei, pe modul său unilateral și discreționar de definire a unor linii roșii și pe reacția sa violentă atunci când nu i se dă satisfacție la nivel internațional.

De fapt, Vladimir Putin a vorbit aici despre frustrare, despre lipsa de atenție cuvenită și despre faptul că lumea merge înainte fără a prea ține cont că există și el la Kremlin. Fără să-l întrebe de sănătate sau să-i ceară voie să se dezvolte în legea ei. Iar acest tip de comportament exhibă o dublă frustrare. Frustrarea lui Vladimir Putin, care are probleme de credibilitate, de întredere, probleme de final de autocrație personală, în care numai represiunea mai păstrează puterea – probleme despre care nici nu vorbește în discursul său despre Starea Națiunii, deși arestează peste 1000 de protestatari pro Navalnîi înainte de manifestațiile publice din a doua zi după discurs.

Pe de altă parte, se manifestă și frustrarea Rusiei lui Putin, care se trezește în postura unei puteri mijlocii regionale și nu îngăduie, nu acceptă și nu vrea să creadă că nu mai este superputere, că nu mai stă la masa cu cei mari și nu dorește să vadă realitatea unei lumi în care polarizarea are alți actori, SUA și China, democrațiile și autoritarismul, și unde Moscova devine partener minor al Chinei în înfruntarea cu Occidentul. Chiar dacă stă călare pe un arsenal nuclear, acesta nu mai face față rolului de a-i aduce preeminența globală, loc la masa deciziei și drept de veto în toate afacerile globale, așa cum se obișnuise altădată.

Întoarcerea oglinzii: ceilalți sunt vinovați de ceea ce fac eu însumi

În fapt, întreaga componentă externă a discursului său se vrea un avertisment către lumea întreagă, către „străini”, să nu provoace Rusia și să nu o considere slabă, să fie respectuoși cu ea și să nu o zgândăre, că va replica cu forță. O formă de victimizare urmată de bulling, de întoarcere a oglinzii pentru a reproșa celorlalți ceea ce face Rusia zi de zi. Astfel, Putin susține că “Acţiunile neprietenoase împotriva Rusiei continuă. Unele ţări au dezvoltat un obicei foarte prost de a ofensa Rusia la fiecare ocazie şi, de cele mai multe ori, fără niciun motiv. Pare a fi un nou sport: cine reuşeşte să spună ceva mai tare decât alţii”, a declarat Vladimir Putin, în discursul anual despre “Starea Naţiunii” rostit în Adunarea Federală, Parlamentul Rusiei.

În mod tradițional, în discursul său, Rusia e băiatul bun și toți ceilalți, toată lumea, străinii sunt băieții răi, amenințările la adresa stabilității globale, cei care distrug relații și nu respectă Rusia. “Trebuie să spun următorul lucru: noi avem răbdare, responsabilitate, profesionalism, încredere în noi înşine şi în corectitudinea noastră, precum şi în logica normală atunci când luăm decizii. Dar sper că nimeni nu va decide să depăşească aşa-numitele «linii roşii» în relaţiile cu Rusia şi vom defini liniile roşii în fiecare situaţie”, a avertizat Vladimir Putin.

Și, tot ca de obicei, pe constructul acestei nevoi de a apăra poziția Rusiei față de neaveniții străini, liderul de la Kremlin își anunță și forța prin recursul la prezentarea armelor, de data aceasta insistând pe îmbunătăţirea capabilităţilor militare, inclusiv arsenalul nuclear. “Cota armamentului avansat şi echipamentelor destinate trupelor va ajunge la nivelul de aproape 76% până în 2024. Este o cifră foarte bună. În privinţa triadei nucleare (“triada nucleară” include avioane strategice, rachete intercontinentale şi submarine cu propulsie nucleară dotate cu rachete strategice), cota va depăşi 88% deja de anul acesta”, a declarat Vladimir Putin. Deci argumentul major este recursul la arma nucleară, în logica discursului lui Putin.

Tot în oglindă cu Occidentul, care-și promovează valorile sale democratice, drepturile omului, respectarea lumii bazate pe reguli, Vladimir Putin a subliniat că și Rusia îşi va susţine valorile: “Astăzi, familia, prietenia, ajutorul reciproc şi compasiunea sunt valorile noastre centrale. Valori spirituale şi morale, de care unele ţări uită, dar care pe noi ne-au făcut mai puternici; noi vom susţine şi vom proteja mereu aceste valori”, a subliniat Vladimir Putin.

“Noi ne comportăm per ansamblu cu reţinere şi în mod modest, iar adesea nici măcar nu răspundem unor acţiuni inamicale şi grosolane flagrante”, a subliniat liderul de la Kremlin în discursul său anual adresat naţiunii, susţinut în faţa membrilor Parlamentului. Putin i-a avertizat pe cei care “ne iau bunele intenţii drept o slăbiciune”. În opinia sa, pentru unele ţări, “atacarea Rusiei din orice motiv şi pentru orice a devenit un fel de sport”. Nimic, firește, despre propriile acțiuni și propriile responsabilități pentru această reacție globală, unanimă, împotriva neavenitului din sistem care este Rusia, care nu respectă regulile internaționale, propriile angajamente, dar amenință cu forța și utilizează militarii și armele pentru a-și atinge obiectivele politice pe plan mondial.

Un discurs despre Starea Națiunii în care a lipsit orice explicații globale și referire la problemele rușilor

Discursul de 20 de minute al lui Putin a fost unul care s-a vrut, în același timp, puternic și povățuitor, amenințător și de clarviziune, unul de avertizare și de lansare a liniilor mari de dezvoltare a națiunii ruse. Din păcate, nu a ieșit nimic din ceea ce se aștepta. Deși prevenise Guvernul în discuția pregătitoare anterioară că trebuie să ia notă, că e un discurs substanțial, că urmează acțiuni importante și necesare pentru cetățeni împreună cu administrația locală, forma discursului rostit nu a mai avut nimic de a face cu acest deziderat. Ba chiar a părut că l-a schimbat în ultimul moment.

În discursul lui Putin care s-a dorit despre Starea Națiunii, în fața principalilor oficiali ai statului rus, un discurs anual care precede mișcările sale politice – anul trecut a urmat demisia lui Medvedev și modificările constituționale, din care nu a mai rămas decât prelungirea mandatului său prezidențial – a mai rămas doar remarca faptului că Rusia luptă să stabilească relații bune cu alte state și invitația către celelalte națiuni ale lumii de a “discuta problemele legate de arme strategice și de asigurarea stabilității globale” împreună. Un ecou al discursului lui Joe Biden care a anunțat că Tratatul START se va transforma într-un acord global care să conțină prevederi despre arme nucleare strategice, despre arme cu rază medie de acțiune și componenta tratatului de neproliferare, la care să fie invitate cel puțin statele membre ale Consiliului de Securitate, dacă nu toate statele nucleare sau chiar toate statele lumii, care să subscrie.

 

Dar discursul lui Putin a fost cel puțin la fel de relevant pentru ceea ce a spus ca și pentru ceea ce nu a menționat. Nici un cuvânt despre contextul național și internațional în care s-a desfășurat acest discurs, respectiv cea de a doua rundă de sancțiuni economice și diplomatice ale Statelor Unite, care însoțesc o vagă promisiune a unei întâlniri și discutări a temelor strategice – o oportunitate foto la care Putin jinduiește de la începutul mandatului Biden, pe care administrația americană i-a refuzat-o când a prelungit automat și fără a-i accepta concesiile tratatul START pentru 5 ani, pentru care liderul rus a mișcat 150.000 de oameni și tehnică în jurul Ucrainei pentru a cerși, practic, întâlnirea cu partea americană care să consacre grandoarea Rusiei și rolul său la nivel global.

 

Nimic despre atacuri cibernetice, îngerință în alegerile americane și eforturile de a se implica în subminarea democrațiilor globale, de urzire a războiului informațional împotriva populațiilor lumii, irosirea banilor ruși în operațiuni clandestine pe teritoriul altor state, spionaj, etc. Nimic despre expulzarea recentă a diplomaților săi și cazurile de spionaj din Italia și Bulgaria, scandalul cu Cehia și SUA. Nici o explicație oferită publicului propriu, sau măcar elitei ruse despre izolarea Rusiei pe arena internațională și reproșurile generale pentru masarea de trupe în jurul Ucrainei – reacții unanime ale SUA, UE, Marii Britanii, Grupului G7 și partenerilor globali, și fără nici un sprijin pentru acțiunile sale belicoase măcar de la partenerul chinez.

 

Putin nu a evocat însă, în acest discurs, în mod precis, dosare în care Rusia se opune Uniunii Europene (UE) sau Statelor Unite. Liderul de la Kremlin nu a spus absolut nimic despre opozantul politic rus Aleksei Navalnîi, încarcerat şi care riscă să moară oricând, potrivit apropiaţilor acestuia, despre proteste, arestări și trecerea la o altă fază a represiunii în domnia sa de peste două decenii în Rusia – o dovadă clară și evidentă de slăbiciune. O abordare paseistă, triumfalistă, complet neadecvată, excesiv de agresivă, și fără nici o bază, atunci când realitatea ar fi reclamat o perioadă de reflecție și introspecție și o altă politică, o altă geopolitică și, de ce nu, un alt lidership rus la Kremlin.