Trebuie să recunosc că am greșit. Am greșit, iar Maia Sandu a avut dreptate. Și asta se leagă de ultimele evoluții privind dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova. Personal, aș fi recomandat dizolvarea imediată a Parlamentului. Da, chiar în stare de urgență, și aceea introdusă ilegal de către Parlament și atacată la Curtea Constituțională. Sigur, Președintele pro-european al Republicii Moldova și echipa sa au ales calea mai grea și corectă a mersului pas cu pas, al temporizării și așteptării deciziei Curții Constituționale privind starea de urgență. Cu grijă să nu încalce Constituția la început de mandat, nici măcar accidental. Menținând nivelul moral de top și dominând autoritar încrederea publică în perspectiva viitoarelor alegeri generale.

Dizolvarea Parlamentului este activă imediat și produce efecte ireversibile

Raționamentul meu a fost următorul: odată ce Curtea Constituțională a permis dizolvarea Parlamentului, eu aș fi trecut la semnarea decretului. Deci aș fi eliminat Parlamentul nociv nu atât prin sine, ci prin manifestările pe care le-ar fi putut determina. Un Parlament cu sabia lui Damocles deasupra capului, gata de a fi dizolvat, când majoritatea parlamentarilor nu se vor mai regăsi după alegeri în Legislativ, e unul periculos. E unul care legiferează, și fără control.

Într-adevăr, ceea ce poate face Parlamentul fără impunitate este să legifereze. Este rolul său constituțional. Iar instrumentarul de a bloca inepțiile pe care le-ar putea aproba înainte de a pleca acest Parlament este relativ restrâns. Președintele are instrumentul retrimiterii în Parlament a oricărei legi o singură dată și are instrumentul atacului la Curtea Constituțională. Dar trebuie reținut că nu orice lege adoptată de către Parlament este neconstituțională. Iar în acest caz, unicele instrumente nu fac decât să amâne aplicarea legii, nicidecum să o anuleze. Și până la viitorul Parlament, care să modifice legea incriminată, e cale lungă, probabil mai bine de 90 de zile.

Să ne imaginăm, doar pentru un calcul teoretic și profund ipotetic, faptul că Parlamentul ar modifica Legea Electorală. Sau că ar modifica Legea Stării de Urgență. Nu dau acum idei concrete, dar rezultatele pot fi dezastruoase. Sau că, prin lege, ar introduce plăți aberante către populație, acțiuni legislative care ar face praf bugetul național. Cum ar putea fi stopată o asemenea suită de legi? Puțin probabil, și cu consecințe înfiorătoare. Cu costuri majore.

E adevărat că dizolvarea Parlamentului imediat este un act vădit neconstituțional. Un act asupra căruia ar urma să se pronunțe Curtea Constituțională, dar decizia acesteia ar apărea după cea privind cele două sesizări de neconstituționalitate privind starea de urgență. Aici e din nou clar, Constituția a fost încălcată evident, în nici un caz nu avem propunerea Președintelui sau a unui guvern cu depline puteri – lucru recunoscut de către Aurel Ciocoi, cel care a spus că a făcut doar o recomandare Parlamentului. E o lege propusă din sală de parlamentarii socialiști, care produce efecte. Și știau de pe atunci că încalcă Constituția.

Totuși Decizia Curții Constituționale pe tema alegerilor anticipate rămâne un subiect deschis odată ce există o forțare pentru numirea a încă unui judecător, cel propus de CSM, care să aibă culoare politică pro-socialistă. Nu știu cât poate dura amânarea votării unui nou judecător, dacă mai participă sau nu la actualele dezbateri, sau dacă se amână numirea, în ce condiții de compromis cu actuala componență a Curții.

Rămâne riscul ca CCM să suspende acțiunea Decretului Prezidențial. Și aici ar fi un act fără precedent. Dar riscul, oricât de puțin probabil, există. În plus, dizolvarea Parlamentului e un Decret care produce efecte imediat. Deci Parlamentul e dizolvat chiar de a doua zi, chiar dacă decretul e atacat la Curte. Parlamentul e oprit din a mai face prostii, de a mai inova, de a arunca în aer societatea prin aberații. Formal, aș aștepta până la momentul deciziei privind starea de urgență și aș anula decretul inițial, introducând un nou decret, de data aceasta inatacabil. Efectele s-ar produce, Curtea nu mai are obiect de judecată iar subiectul e închis. Sigur, cu asumarea unor riscuri, în prag de alegeri anticipate, în care miza este câștigarea majorității de către Partidul Prezidențial – PAS.

Verticalitate, responsabilitate, moralitate. Caracteristicile care au adus victoria Maiei Sandu în noiembrie

Aici a avut dreptate, însă, Maia Sandu. Mai întâi pentru că Președintele Republicii Moldova respectă legea, Constituția și nu ar putea adopta un Decret despre care știe exact că e neconstituțional. Apoi, pentru că Președintele Republicii Moldova a câștigat alegerile din noiembrie – o victorie puțin scontată de majoritatea cu nici 5 zile înainte de votul din turul doi – pe baza probării unei adevărate încăpățânări pozitive privind verticalitatea, responsabilitatea și moralitatea, indiferent de costuri politice. Maia Sandu a ales să respingă orice mezalianță sau compromis(și după experiența cu socialiștii lui Dodon cât a fost la Guvernare) încât să piardă sau să câștige dar întotdeauna de pe un cal alb, imaculat.

Imaginea e extrem de importantă în alegerile anticipate care vin. Maia respectă legea, Constituția și statul de drept. Firește că știe că se luptă nu rareori cu morile de vânt, mai ales în ceea ce privește sistemul judecătoresc sau socialiștii și majoritatea lor pro-rusă de strânsură, care votează orice blăstămăție, doar-doar să mai ia ceva voturi și să submineze o guvernare pro-europeană care va veni. Forțând chiar imaginea că ei, socialiștii pro-ruși, dau la popor, iar dreapta pro-europeană taie din bani, stipendii și avantaje. Faptul că acestea sunt din start nesustenabile că statul Republica Moldova nu le poate plăti oricum, e alt subiect, care e mai greu de decontat electoral..

Urmează apoi verticalitatea și principialitatea. Sunt caracteristici obligatorii pentru a putea guverna o societate obosită, care nu are nici o încredere în politicieni, care a fost mințită și de stânga, și de dreapta. Care a fost furată de miliard de euro și care riscă noi pierderi majore. În plus, Maia Sandu nu-și poate permite să trădeze vreodată responsabilitatea Președintelui față de viitorul statului pe care-l conduce. Nu poți să te joci cu viitorul Republicii Moldova când vrei să o conduci pe o perioadă de timp. Or, aici, dizolvarea Parlamentului poate să fie o problemă, când știi că e neconstituțională.

În plus, Maia Sandu nu-și permite nici un risc, oricât de mic ar fi acesta. Obiectivul de a prelua majoritatea după anticipate e mult prea important pentru a te juca cu el acum. Iar un risc – oricât de mic ca probabilitate – ar fi o reacție necugetată care să introducă un alt conflict, de exemplu suspendarea Președintelui din funcție, suspendarea Decretului de dizolvare a Parlamentului de către Curte, în procedură de urgență, sau nedeclararea stării de urgență ca neconstituțională(nu știu prin ce miracol) a stării de urgență adoptată de Parlament.

Spre alegeri anticipate iminente. Nevoia de parteneriate și de un Parlament responsabil

Firește că Parlamentul ar putea, teoretic, să facă multe nefăcute. Ar putea să treacă la adoptarea unei legi electorale care să implice, de exemplu, că nu poți organiza alegeri parlamentare anticipate în primul an după alegerea Președintelui. Firește că legea ar fi constituțională, iar acțiunile la îndemână ar putea doar amâna intrarea în vigoare, în speranța că acest fapt se va întâmpla suficient de mult timp pentru a avea pronunțarea Curții privind neconstituționalitatea stării de urgență și să poți dizolva Parlamentul înaintea intrării legii în vigoare.

Sub imperiul legii, multe matrapazlâcuri pot fi făcute. Iar un Igor Dodon perdant, prăbușit, trebuie să reacționeze. Nu mai are, personal, ce pierde, chiar dacă își îngroapă și partidul. PSRM a dovedit că nu are forța de a reacționa și că nici nu există gruparea tinerilor, gruparea pro-europenilor cu afaceri, gruparea Ceban, de ce nu, care să se disocieze de aceste acțiuni. Spunea cineva să nu-l oprim pe Igor Dodon cât timp greșește. Da, e adevărat, dar acest Dodon distruge și Republica Moldova cu greșelile lui. Vezi împrumutul din rezerva BNM care să dea bani de cheltuială la Guvern, cu care poate fura și finanța campania sa cu o generozitate extremă.

Firește mai rămâne posibilitatea Parlamentului de a legifera și modifica numeroase elemente tehnice. Componența Comisiei Electorale Centrale, blocaje de natură parlamentară, acțiuni de nesupunere civică, există multiple instrumente la îndemână. Dodon poate trage cu ochiul și la bătălia Președinte vs Parlament din 10 decembrie 1993 din Moscova, atunci când Boris Elțîn a fost nevoit să taie curentul și să pună tunurile pe Casa Albă, acolo unde se refugiaseră Ruslan Hazbulatov, președintele Dumei, și Aleksandr Rutskoi, vicepreședintele său, care-l sfidau.

Președintele Maia Sandu are nevoie de un nivel de cooperare cu Parlamentul. Cu un Parlament responsabil, care realizează că va fi dizolvat, care nu votează aberații de campanie pentru Dodon, dar care să voteze finanțarea alegerilor prin modificarea bugetului și să evite blocajele și șicanele tehnice. Asta înainte de a fi dizolvat. Sigur, nu va vota nici o reformă pentru a deschide din timp calea primirii finanțărilor internaționale. Sigur, nu va face lucruri care să fie profitabile în viitor unei guvernări pro-europene. Dar măcar nu va bloca mersul normal al Republicii Moldova și ieșirea rapidă din criză, prin instalarea unui Guvern legitim, rezultat ar unor alegeri anticipate corecte. Și aici, responsabilitatea și cooperarea Parlamentului sunt necesare Maiei Sandu. De aceea a avut dreptate să nu dizolve Parlamentul a doua zi după primirea hotărârii CCM.