Alegerile anticipate se apropie cu pași mari la Chișinău. Deși Igor Dodon acuză presiuni asupra Curții Constituționale, dizolvarea Parlamentului nu are cum să fie respinsă la 15 aprilie în nici un caz, în timp ce starea de urgență, instituită pe sub ușă de către Parlament, prin inabilitatea unui guvern demisionar interimar de a evita confuzia, este deja atacată la Curte. Aceste elemente atribuite ca victorii Maiei Sandu aduc cu sine polarizarea societății și a votanților, de unde posibilitatea unui Parlament cu foarte puține partide, după anticipate. Ce rămâne însă după alegeri? Poate fi PAS un partid care strânge tot(catch all) din centru stânga până la dreapta? Sau moldovenismul civic e incompatibil cu românismul și unionismul de la Chișinău, care trebuie să-și reclădească structurile și viitorul politic?

Alegeri anticipate pe ultima turnantă

Într-adevăr, perspectiva ca alegerile anticipate să mai fie evitate este aproape nulă. În mod normal, Curtea Constituțională s-a și pronunțat, indirect, privind dizolvarea Parlamentului, atunci când a respins cererea de invalidare a numirii primului guvern Gavriliță, care a parcurs procedurile parlamentare. Cum guvernul Grosu a trecut prin aceleași proceduri, dizolvarea Parlamentului pare evidentă.

E adevărat că, în dorința asigurării cu certitudine a deznodământului, PAS a trecut bifând două puncte din Constituție pentru a fi sigur, respectiv nu s-a oprit, la 23 martie, cu trecerea a 90 de zile de la demisia guvernului Chicu, ci a mers până la ultima consecință cu Guvernul Grosu, respectiv până la votul în Parlament, care nu s-a mai consumat. Potrivit hotărârilor anterioare ale CCM, aceasta este validarea încheierii celei de a doua proceduri de vot pentru un Guvern. Deci au trecut și 90 de zile de la demisie – motiv de obligativitate a dizolvării Parlamentului de către Președinte – și două nominalizări succesive de premier care nu au fost validate, urmate de consultările cu partidele și fracțiunile parlamentare în vederea dizolvării Legislativului.

Dar nu numai acest aspect e clar. După mine, și anularea stării de urgență e la fel de simplă, iar Curtea Constituțională a fost sesizată în două rânduri, de unioniștii lui Țâcu și de către PAS. În mod normal, ar trebui să aflăm până la 15 aprilie data dezbaterii în CCM a acestor aspecte, deși aici cred că un complet de Contencios Administrativ ar fi rezolvat lucrurile imediat. Totuși, varianta CCM mai reduce timpul de contestare și urmează să constate că nu a existat nici guvern în funcție, nici președinte care să solicite starea de urgență pentru 60 de zile și că propunerea deputaților socialiști votată de către Parlament este, de fapt, o ilegalitate, dar nici consecințele măsurii nu se văd, iar motivul evident al hotărârii de a adopta această formulă îl constituie amânarea dizolvării Parlamentului și întârzierea a datei alegerilor anticipate.

Sondaje cu avertismente majore pentru unioniști și pro-români

Acum se intră în faza bătăliei pentru data alegerilor și pentru desfășurarea campaniei. Și aici s-a încercat amânarea alegerilor pe motiv că Parlamentul decide data alegerilor anticipate și că Guvernul nu are bani de anticipate, fonduri care nu pot fi votate decât în Parlament. Nu știu care este soluția tehnică finală a acestor elemente, dar ele sunt marginale, pentru că și Comisia Electorală Centrală poate suplini decizia datei alegerilor în locul unui Parlament dizolvat, eventual după un decret al Președintelui de dizolvare care va include și data alegerilor. În același timp, sursele de finanțare a alegerilor sunt multiple și alternative.

Și aici se poate decide durata  campaniei electorale. Pentru că e vorba de alegeri anticipate, termenele de campanie pot fi reduse, în așa fel încât alegerile să aibă loc până în vară, în iunie mai degrabă decât la început de iulie sau august. Dar și aici avem detalii tehnice, care trebuie analizate, însă, cu atenție în procesul derulării anticipatelor. Iar dacă starea de urgență a fost decretată fără măsuri și fără sprijin pentru cei afectați de decizia guvernului, pandemia nu a trecut, nici valul 3, iar măsurile de protecție trebuie luate și trebuie să continue vizând mai degrabă eficacitatea lor și impactul în reducerea numărului de cazuri decât  blocarea procesului electoral.

În perspectiva alegerilor, actualele decizii ale CCM nu fac decât să consemneze victoria președintelui ales Maia Sandu și susținerea de care se bucură, pentru că marchează faptul că preluarea puterii în stat de către actualul președinte și susținătorii săi are loc natural și se consumă cât de curând. În oglindă, PSRM cu Dodon în frunte încasează și ultimele lovituri care îl trimit pe fostul președinte la pensie – dacă nu cumva ajunge mai degrabă în închisoare, sau rămâne la șefia PSRM, cu care vrea să moară cu ștampila la gât. Mai grav, întreaga societate este polarizată pe aceste două direcții, cu sau fără o campanie explicită geopolitică sau de orientare strategică pro est-pro vest, pro-rusă/pro-românească.

Este clar că, la viitoarele alegeri parlamentare, Maia Sandu și PAS-ul vor contabiliza, în același timp, voturile centrului-stânga echilibrat, ale adepților națiunii civice moldovenești și bi-vectorialismului rațional și pragmatic, ale centrului pro-european cu legături naturale decente cu Rusia lui Putin și ale centrului dreapta românesc și ale unionismului cu toată dreapta conservatoare. Spectrul larg e dat exact de votanții Maiei Sandu care se vor mobiliza după victorii și vor marca, cel mai probabil, finalul preluării controlului politic la toate nivelurile, după această premieră a anticipatelor.

De partea cealaltă a spectrului, stânga pro-rusă are, de asemenea, probleme. PSRM, cu Dodon reales în frunte, scade dramatic în sondaje ca urmare a acestei înfrângeri a anticipatelor, în timp ce acest lucru permite majoritatea PAS și menținerea în Parlament a încă unul, poate două partide din același spectru. Aici bătălia esențială se dă între Partidul Șor, Partidul Nostru și chiar PCRM al lui Voronin, pe unele sondaje mai optimiste, care văd și pe dreapta posibilitatea ca și un alt partid să intre în Parlament. Eu nu sunt atât de optimist, și cred că trei, poate patru partide se vor regăsi pe baza polarizării și a scindării votanților stângii din cauza gafelor repetate ale lui Dodon.

Moldovenismul civic și românismul în aceeași teacă conjuncturală

După alegerile polarizante sigur că situația politică nu are cum să rămână la fel. Pe dreapta, cel puțin. Dacă nevoia de soluție coerentă la guvernare și polarizarea păstrează, cel mai probabil, un singur partid prezidențial în Parlament, după acest moment, este nevoie de o resetare a componentei politice românești și unioniste din Parlament. Pe ambele dimensiuni, care se pot reuni într-un singur proiect, soluția este clară: nevoia de a constitui partide moderne noi, înlocuind structura politică actuală și, eventual, recuperând jucătorii cu tracțiune și potență din partidele existente, care nu au avut șansa lor să joace politic și să-și valideze forțele la nivel public.

În orice caz, PAS nu va putea reprezenta, după alegeri, și pe națiunea civică moldovenească, și pe cei ce se declară români, și pe unioniști. Ambiguitatea constructivă poate funcționa în parlamentare, dar după acest moment, la faza decantării opțiunilor și direcțiilor de evoluție a guvernării de la Chișinău, nevoia unor partide cu identitate clară pe aceste direcții e evidentă. În primul rând pentru că PAS nu-și dorește nici ambiguitatea, nici asumarea tuturor acestor direcții. Menținerea, pe termen mediu, a curentelor națiunii civice moldovenești și a românismului crează contradicții atât de puternice încât ar rupe, finalmente, un partid, dacă alege să mențină în interior două curente identitare nu numai sensibil diferite, ci opuse în obiective și ținte.

Nu va fi simplu. În principiu, e greu să lansezi un partid de la zero, cu atât mai mult din opoziție, în Republica Moldova. Una dintre soluții poate fi formula primirii în structura guvernamentală a românilor și unioniștilor, la nivel de reprezentare și pentru a potența, prin poziția publică, aglutinarea resurselor pentru construirea partidelor noi pe această linie. O întreprindere deloc facilă și oricum supărătoare, dacă ar trece prin coagulări de structuri de partid existente, la nivel central.

Oricum, soluțiile depind numai de președintele Maia Sandu. Ea poate genera sensul în care se vor derula aceste dezvoltări ca și relațiile între partidul aflat la guvernare și aceste partide noi. Dacă ele sunt spațiul lăsat de către guvernare prin alocarea unor poziții guvernamentale, perspectiva susținerii Guvernului este naturală. Dacă se construiesc în formulă independentă, aceste partide au nevoie de componenta identitară, deci vor reclama delimitări conceptuale de PAS, deci o structură alternativă(naturală și sănătoasă, altfel) dar distinctă și, pe alocuri, contrară partidului prezidențial. De aici înainte, scenariile se multiplică amețitor, dar devin neinteresante pentru alegătorul obișnuit. Rămâne să vedem care sunt opțiunile și soluțiile Maiei Sandu și ale echipei din jurul său.