Cu punga de gunoi în mâna stângă și cu geanta în mâna dreaptă, avansam spre containerele de gunoi din capătul străzii, potopit de un roi de gânduri. Azi era ziua de naștere a sorei mele care îngrijea o bătrână în sudul Italiei pentru a-și acoperi datoriile pe care și le făcuse acasă. Să nu uit s-o sun, îmi spuneam, în timp ce mă apropiam de pubelele din fundul străzii. Mă sună și soțul ei și eu mă gândii că o să-i răspund după ce o să arunc gunoiul. Când am lăsat punga să cadă în container, m-am amintit nu știu de ce de regizoarea Luminița Țâcu care  nu-mi răspundea la telefoane și eu nu înțelegeam de ce. Punga mea se izbi de fundul metalic al vasului și imediat s-au întins spre ea mâinile a doi boschetari și eu m-am grăbit să mă îndepărtez, fiindcă aceștia erau cu capsa pusă.

Mai că n-am fugit. Odată ajuns la colț, mi-am întins mâna stângă spre geanta din mâna dreaptă  ca să-mi scot din ea mobilul și s-o sun pe sora-mea, care îngrijea o bătrână fără memorie din sudul Italiei.  În mâna dreaptă nu aveam nicio geantă. Am aruncat-o odată cu punga de gunoi, automat, fără să-mi dau seama ce fac.

M-am întors în fugă spre containerele de la orizontul străzii. Cei doi boschetari se băteau pe geanta mea, fiecare dintre ei trăgând-o spre el. M-am rugat de ei să-mi întoarcă geanta.

- Da scrie undeva că e geanta ta? m-a întrebat unul dintre ei.

- Pot să vă spun ce am în ea.

- Nu-i nevoie. Pur și simplu nu ți-o dăm, a țipat și celălalt boschetar, cel cu părul căzut.

- Și dacă v-o cumpăr, le-am zis eu așa, la plesneală, sperând să-i înduplec în felul acesta.

- Și cât ne-ai putea da pe ea?

- Un coniac.

- Un coniac e bine, dar nu-i destul.

- Și ce ați mai vrea?

- O kilă de salam și o pâine.

- Atunci dați-mi geanta.

- Coniacul și ce-am mai vorbit înainte și pe urmă îți dăm geanta.

Problema mea era că banii îmi erau în geantă. Cu toate astea, am alergat  într-un suflet la magazinul de la parterul unui cămin de nefamiliști și m-am rugat de vânzătoare să-mi vândă pe datorie un coniac, o pâine și o kilă de salam, că-i întorc banii în zece minute.

- Și de ce te-aș crede? nu mă crezu ea.

- Nu e o cacealma.

- Așa spun toți. Unde mai pui că eu te văd pentru prima dată.

- De curând, m-am mutat în căminul acesta.

Vânzătoarea mă privi suspicioasă. Nu știam cum s-o conving și mi-am scos cruciulița de la gât și i-am pus-o pe masă. Asta a și convins-o și mi-a înmânat o sticlă de coniac- cea mai ieftină– o pâine, cea mai proastă, și o kilă de salam, despre care auzeam pentru prima dată. Mi le-a pus pe toate într-o pungă, fără să mă privească.

Am ieșit în fugă din magazin, temându-mă că între timp boschetarii să nu fi deschis geanta și să nu-mi fi găsit portmoneul meu cu bani.

Boschetarii încă se mai băteau pe geanta mea, trăgând-o de la unul la altul. Acesta a și fost norocul meu. Le-am dat punga cu coniac, salam și pâine și ei mi-au transmis geanta. Am deschis-o chiar în timp ce ei destupau coniacul și am văzut că portmoneul era în geantă și în el erau toți banii cu care ieșisem din casă.

M-am întors la prăvălie și mi-am recuperat cruciulița, iar când am ieșit afară am zbârnâit-o pe soră-mea și am felicitat-o cu ocazia zilei ei de naștere, apoi pe cumnatul meu Gheorghe. Cel din urmă mă ruga că să merg luni, cu el, la spital. Numai Luminița Țâcu nu mi-a răspuns la telefon și mi-am pus mobilul înapoi în geantă. Îmi lipseau totuși ochelarii de soare. Cred că îmi alunecaseră din cap  atunci când m-am aplecat să arunc gunoiul.

M-am întors îndărăt. Boschetarii mă așteptau cu ochelarii mei în mână.

Voiau două sticle de coniac.

Am intrat în magazin, unde vânzătoarea asculta te miri ce post de radio, la care vorbea Roman Mihăieș și zicea că socialiștii se pregătesc s-o dea jos pe Maia Sandu. Femeia mă privea perplexă. I-am întins banii pentru două sticle de coniac. În timp ce ea îmi aducea sticlele de pe raft, l-am auzit pe Dan Nicu susținând că asta e imposibil. Polemizau între ei.

Vânzătoarea îmi înmână cele două sticle de coniac și mă privi cu milă. Eu nu știam cine dintre ei avea dreptate.