Prezența Președintelui American Joe Biden la reuniunea Consiliului European de joi, 25 martie, a arătat că apropierea malurilor Atlanticului și refacerea legăturii tradiționale între democrații a parcurs doar o parte din drum, după epoca Trump. Suspiciunile și reținerile rămân, cu precădere în Vestul Europei și între statele care se doresc în continuare mari puteri, iar propaganda Rusiei lui Putin care a cultivat pretinsa “subordonare a Europei față de SUA”, face în continuare victime, prin abordarea europeană care insistă pe formule profund autonome la nivel strategic și prezintă neîncrederea în angajamentul Americii față de colaborarea comună, securitatea și Apărarea Europei și implicarea sa globală.

Opțiunile și dilemele europene asupra Americii: criză de încredere sau lipsa abordării strategice europene comune?

Într-adevăr, perioada celor 4 ani Trump ai Americii și a activității explozive a războiului informațional al Rusiei lui Putin în spațiul occidental, atât american cât și european, a stârnit îndoieli și suspiciuni care dăinuie și astăzi. Da, jumătate din drum, cel puțin, a fost parcurs: Președintele Joe Biden a fost primit cu un covor roșu virtual în Consiliul European, fiind primul lider străin invitat acolo după 11 ani, de la Barack Obama, un alt preferat al Europei. Iar reangajarea Americii și revenirea ei rămân în prim plan primind salutul liderilor europeni din Consiliu. Totuși, în subsidiar, atât divergențele pe teme punctuale, cât și diferențele de abordări rămân, ca și suspiciunile față de durabilitatea angajamentelor și orientării Americii în viitor.

De fapt, UE navighează între o criză de încredere târzie în America și lipsa unei abordări strategice interne foarte clar determinată pe marile teme ale lumii de mâine care includ America. Iar de aici intervin marile întrebări și dileme profund europene: America lui Biden rămâne? A fost Trump un accident? Revine el? Sau e posibil în viitorul apropiat sau mai îndepărtat să mai revină America izolaționistă și neangajată, retractilă și egoistă? Există garanții sau semnale care să anunțe că nu mai revenim sau când mai revenim în acea direcție?

E adevărat că asemenea dileme și neîncrederi sunt și motive importante pentru a promova agende proprii. Unii folosesc acest episod pentru a pleda pentru asumarea pe cont propriu a tuturor responsabilităților și rolurilor europene, în variantă cvasistatală sau federală – pledând pentru autonomie/suveranitate strategică, concepte care rămân neclare, ambigue, cu multiple fațete și interpretări. Alții folosesc aceste suspiciuni și lipsa de încredere pentru a accentua o falie euro-atlantică sau, din contra, pentru a bloca acoperirea diferențelor între cele două maluri, și utilizează ca bază cultivarea aceleeași suspiciuni și a dezinformării programatice care să accentueaze faliile. Rusia, în primul rând, mai nou China este direct interesată să joace între aceste diferențe de abordare.

Demitizarea propagandei: Europa influențează SUA, SUA apără Europa unită, ambele susținând valorile democratice

Pe de altă parte, realitatea e sensibil alta: Europa influențează SUA mai mult decât crede. În noul program electoral al lui Joe Biden, ca și în proiectele deja abordate și finanțate, apar preocupările pentru combaterea încălzirii globale și a emisiilor de bioxid de carbon, economia verde sau înclinația spre pacifismul democratic. Apărarea și securitatea Europei rămân, în mod clar, și în perioada următoare previzibile, tot în mâinile SUA și a statelor exterioare UE – SUA, Marea Britanie, Turcia, Norvegia, Canada etc. Rolul NATO a fost recunoscut chiar de Președintele Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, e și în discursul de introducere al Președintelui Consiliului European, Charles Michel, care recunosc ambii nevoia prezenței NATO la masa discuțiilor SUA-UE pe toate temele ce vizează politica externă, securitatea și apărarea.

Altfel lucrurile sunt destul de clare dacă evaluăm care e credibilitatea misiunilor autonome, sub conducere europeană, gradul lor de succes fără prezența SUA. Sau dacă întrebăm statele Europei Centrale și de Est cum e posibilă apărarea Europei fără prezența SUA pe teren, în flancul Estic al UE și NATO. În plus, amintirea intervenției în Libia în 2011, și nevoia de a suna la Washington ca să vină pentru “a conduce din spate” sunt foarte vii, mai ales când a fost vorba despre furnizarea de rachete și alimentarea din zbor.

Între marile dileme strategice ale UE, pe lângă retragerea trupelor SUA din Europa, se adaugă și altele. Ar dori UE o SUA neimplicată global sau o UE mai prezentă în deciziile globale și intervenționism? Dacă nu există o opțiune în acest sens, asta înseamnă să lași locul gol și acesta să fie acoperit de alții, puteri autoritare, respectiv subordonarea față de autoritarismul Chinei și al Rusiei vine natural. Deja atractivitatea autoritaristă pentru regimurile hibride rămâne importantă și de netăgăduit. Cine creionează contururile și regulile lumii de mâine?

UE și ambițiile de actor global versus limitele ascultării binomului franco-german față de conducerea comunitară

Apoi reașeazarea și gestionarea globalizării, a stabilității și conflictelor sunt posibile fără intervenție militară directă și manifestări de forță? Fără îndiguirea Chinei? Fără acțiuni în regiunea Indo-Pacific? UE e deja prezentă, nave franceze și germane au fost în zonă, în manifestări de marcare a libertății de navigație, de unde rezultă înțelegerea nevoii de acțiune și asumarea ei la nivel național. Își asumă și UE modelul descris?

SUA și administrația Biden au marcat migrarea spre poziția discutării temelor cu UE, nu numai cu statele membre. Dincolo de anunțul îmbrățișării unui multilateralism real, prin consultarea și conjugarea resurselor și pozițiilor tuturor statelor democratice, totuși, s-a văzut că secretarul de stat Anthony Blinken a optat pentru ca SUA să meargă la Bruxelles pentru a discuta Nord Stream 2 și relația transatlantică cu UE, aducând NATO la masă, nu la Berlin și Paris, unde există viziuni nuanțate.

Susținerea UE ca actor global are valoare de întrebuințare relevantă pentru strategia globală americană. De exemplu, împinge China pe locul 3 între economiile lumii, după UE cu economia conjugată a tuturor statelor membre și SUA. Apoi valorificarea relevanței conjugate a relevanței sale dă substanță de jucător global UE, potrivit ambițiilor sale de autonomie și suveranitate strategică interpretate avantajos și constructiv în rândul statelor democratice. Dar rămâne întrebarea dacă vor lăsa Franța și Germania UE să funcționeze independent sau autonom de binomul definitoriu și majoritar la votul cu majoritate calificată?

Pe de altă parte, la întâlnirea din Consiliul European, abordarea Turciei alături de Rusia și China, ca state autoritariste e o greșeală. A introdus-o în această formă UE în agendă, dar chiar Consiliul European curent, de vineri, 26 martie, a nuanțat sensibil abordarea – ca și față de Marea Britanie, privind introducerea de sancțiuni sau blocaje la exportul de vaccinuri. SUA și UE văd ambele mult mai nuanțat relația cu Turcia, chiar dacă acțiunile președintelui Erdogan marchează pași înapoi de la regulile democratice, care devin definitorii pentru lumea de mâine. Pragmatismul și realismul încep să contureze regulile fezabilității în susținerea opțiunilor democratice ale lumii de mâine, și ele se manifestă și în cazul Turciei, partener și aliat indispensabil pentru NATO, SUA și UE.

Charles Michel: binevoitor dar preocupat de influența reciprocă SUA- UE

Charles Michel a prezentat, în cuvântul său introductiv, rolul și realizările Consiliului European, de creare a unității prin consens în chestiunea dezvoltării strategice a UE. În acest context a fost formulată și asocierea Turciei cu Rusia și China, când s-a vorbit de evaluarea similară a statelor membre în privința relațiilor cu acești actori. În schimb, agenda de cooperare cu SUA este una majoritar pozitivă, de reenergizare a cooperării și adâncire a relațiilor. Temele principale rămân unitatea în combaterea pandemiei, întărirea producției de vaccinuri și finanțarea proiectului COVAX al ONU de vaccinare în statele sărace, apărarea valorilor democratice pentru că “democrația este cea mai potrivită pentru protejarea cetățenilor, promovarea demnității și generarea prosperității”

Conducerea prin exemplu propriu, relevată de către Președintele Statelor Unite, este îmbrățișată și de UE care adaugă, în context, nevoia de a croi standarde digitale democratice împreună, un proiect asupra căruia SUA nu s-a pronunțat încă, fiind în evaluare relaționarea cu marii giganți digitali. În esență este vorba de “a evita abuzul de resurse de date personale” privite la fel cu supra exploatarea resurselor naturale, care se face din dorința de profituri a companiilor și dorința de control a statelor, preponderant cele autocratice, și care nu priește nici afacerilor, nici democrației și libertăților individuale.

La nivel global, preocuparea pentru lumea bazată pe reguli și extinderea democrației, în sistemul multilateral și al pieței libere, sunt cele în discuție. Totuși, tendințele autoritariste au creat noi modele și abuzează de reguli folosind instrumente noi precum dezinformarea, atacurile cibernetice și amenințările hibride, cu ajutorul cărora atacă democrațiile, drepturile omului și lumea bazată pe reguli. Charles Michel a reafirmat și el nevoia ca NATO să rămână piatra de temelie a securității și păcii colective, cu Europa asumând o parte corectă a costurilor și America și Europa parteneri în promovarea modelului democratic și a economiei de piață libere. Între temele comune abordate rămân temele geopolitice legate de China, Rusia, Iran, Cornul Africii, Balcanii de Vest și Parteneriatul Estic. Totuși, referirea președintelui Consiliului European vizează o nouă formulă de gândire a relației transatlantice și cooperarea înnoită, fără a defini exact ce vrea să însemne o asemenea formulă criptică.

Un Biden cordial și convingător, dar fără marile teme de pe masă abordate frontal

Și Președintele Joe Biden a avut un discurs cordial și convingător, dar care nu a atins, în plen, în acest format, marile teme de divergență sau marile dezbateri privind coagularea democrațiilor pentru a rezolva problemele lumii ce vine, aplicarea regulilor existente și crearea celor necesare domeniilor de nișă nereglementate și gestionării creșterii Chinei. Asta și pentru că reuniunea a fost una online, nicidecum una față în față, cum fusese planificată inițial. În plus, temele stringente și spinoase au fost atinse de către Secretarul de Stat Anthony Blinken în întâlnirile sale din timpul vizitei desfășurate la începutul săptămânii.

Relatările despre discursul lui Biden și dezbaterile din Consiliul European sunt, de partea europeană, “exprimarea viziunii Președintelui Statelor Unite despre viitoarea cooperare între UE și Statele Unite” și “oportunitatea pentru Uniunea Europeană de a exprima angajamentul foarte puternic pentru alianța fundamentală transatlantică” între cele două părți. Dacă Charles Michel a fost extrem de galant, Președintele Biden, la rândul său, a fost “foarte colocvial, foarte empatic, spunând că suntem împreună în asta cu toții”.

Mai mult, Președintele american s-a referit de mai multe ori cu deferență la Cancelarul german, numită ‘Angela’, cu remarca faptului că sunt doi veterani cunoscători ai relației bilaterale și care au construit încredere și cunosc evoluția acestei relații la care trebuie să se reîntoarcă. Și doamna Merkel a replicat salutând noua speranță a reîntâlnirii unui prieten nou și vechi, în același timp, cu multe lucruri comune care pot fi cultivate și teme de dezvoltat, între care, explicit, s-a referit la încălzirea globală, disputele comerciale abandonate înaintea întâlnirii, dar și la relațiile cu China, Rusia și Turcia, marcând din nou asocierea Turciei cu statele autocratice cu probleme, dar și acceptând nevoia coordonării, așa cum s-a realizat deja în privința situației din Xinjiang pe relația SUA-UE-Marea Britanie, cu sancțiuni concertate și convenite împreună. Comisia Europeană introdusese în temele de cooperare schimbările climatice, reforma Organizației Mondiale a Comerțului, apărarea democrației și a drepturilor omului.

De altfel, temele majore s-au repetat și în comunicatul Casei Albe, cu referire la revitalizarea relației între Statele Unite și Uniunea Europeană, faptul că o Uniune Europeană puternică este în interesul Statelor Unite și că relația transatlantică se bazează pe valori democratice împărtășite și pe cel mai larg parteneriat de comerț și investiții existent. În plus, e vorba despre provocări comune – Covid 19, schimbările climatice, asigurarea că regulile lumii de mâine vor fi trasate de democrații, nu de autocrații, precum și interese de politică externă împărtășite, între care SUA menține relațiile cu China și Rusia separate de angajarea comună a Turciei, Caucazului de Sud, Europei de Est și a Balcanilor de Vest.

Divergențe și probleme pe masă

În afara acestor declarații de dragoste consistente, au existat și câteva momente în care au fost marcate diferențele de abordare, în timp ce divergențele au fost scoase în afara agendei publice. Cancelarul Angela Merkel a insistat, după o întrebare în legătură cu relația cu China și interesele economice germane, că UE este percepută ca actor independent, autonom, care-și formează propria politică față de China, nu numai din cauza intereselor proprii, ci și pe baza suveranității strategice.

Pe de altă parte, în discuțiile publice nu a fost abordată problema Nord Stream 2 și a sancțiunilor despre care a avertizat deja Secretarul de Stat Blinken, nici despre situația producției de vaccinuri și nemulțumirea privind nivelul distinct de vaccinări la nivelul SUA și Marii Britanii comparativ cu statele Uniunii Europene. Din UE au fost expediate către SUA 77 milioane de doze de vaccinuri, în timp ce SUA a blocat exporturile și a prioritizat cetățenii americani la vaccinare, o politică ce nu a fost inversată de către Administrația Biden.

Astfel, chiar și vaccinul Johnson and Johnson, care are în lanțul de producție și o componentă europeană, va ajunge în UE abia în iunie, cu 55 milioane de doze. Totuși, e de remarcat că tensiunile par mai substanțiale când implică companiile private europene și relația cu Marea Britanie mai mult decât în cea cu Statele Unite. Iar ascunderea de vaccinuri produse în UE și identificarea lor în Italia, de exemplu, crează probleme mai mari decât exporturile contingentate ale SUA către UE, în condițiile în care companiile americane au respectat, în cea mai mare parte, angajamentele și termenele de livrare, pe când Astra Zeneca, compania suedezo-britanică, a angajat aceeași cantitate produsă în două destinații distincte, Marea Britanie și UE.

Nu în ultimul rând, fără a fi pronunțată, rămâne marea întrebare asupra sustenabilității angajamentelor lui Biden. Ideea că acum a revenit lumea la normal, ca și relația transatlantică, împreună cu Administrația Biden, este una reconfortantă, însă există semnul întrebării dacă nu cumva situația s-ar putea inversa din nou dacă se schimbă locatarul de la Casa Albă. Vremurile aride ale divergențelor profunde, când UE era denumită dușman prin competiția pe care o făcea produselor americane – cu precădere Boeing versus Airbus – cu introducerea de taxe suplimentare de sancțiune reciprocă, au lăsat răni adânci și rămâne nesiguranța europeană că ar putea reveni, sau că pe dimensiunea de apărare și securitate comună, diferențele și divergențele s-ar putea pronunța din nou. Nici alinierea în spatele SUA pentru îndiguirea Chinei nu pare să fi fost temă de discuție, existând impresia că Secretarul de Stat Anthony Blinken a asumat subiectele mai dure în discuțiile față în față, iar președintele Joe Biden a îmbrățișat agenda pozitivă și optimistă online, în Consiliul European.