Președintele ieși din clădirea președinției și trecu strada, însoțit de bodyguarzii săi.

Străzile erau pline ochi cu oameni care se bucurau că polițiștii moldoveni l-au ajuns din urmă pe Igor Smirnov la Kiev, l-au găbuit, l-au arestat și l-au cărat în portbagajul mașinii la Chișinău, unde l-au și băgat în pușcărie.

Președintele trecea printre gloate de oameni și prindea frânturi de discuție. Oamenii se înclinau în fața lui și asta îl bucura. Arestarea lui Igor Smirnov era o mare izbândă. Lumea credea că asta ar putea preveni un război, care era pe cale să izbucnească. Următorul pas era să-i dezarmeze pe muncitorii din Tiraspol, Bender și Râbnița.

Ușor obosit, președintele depăși lumea strânsă în fața cafenelei Guguță, când Gheorghe, unul dintre bodyguarzii săi, îi spuse precipitat că sunt urmăriți.

- Urmăriți?

- Da, domn președinte.

- Dar de cine?

- Asta nu știm.

- Și de când?

- De când am ieșit din președinție.

Ei continuau să avanseze în sus pe alee, când președintele își întoarse capul și observă și el că trei tineri rași în cap se țineau ca ciulinii de ei. Îi urmăreau și nici măcar nu ascundeau asta. Ca și cum o făceau ostentativ.

- Și ce facem?

- Ne continuăm drumul, domn președinte.

- Dar, poate-i, arestăm?

- Ziceți să-i arestăm?

- Da. Căci, cum să fie filat președintele în propria sa țară?

- Cum ziceți!

- Arestați-i chiar acum.

Până Gheorghe se întoarse spre tovarășii săi ca să le transmită ordinul președintelui, urmăritorii lor dispărură. Dar reapărură peste un sfert de oră în fața casei sale, așteptându-i, de unde însă iar dispărură când Gheorghe și ai lui se repeziră să-i găbuiască, de parcă s-ar fi jucat cu ei ca mâța cu șoarecele.

Președintele pătrunse în casa sa îngrijorat. Cu toate că Gheorghe chemase întăriri, neliniștea sa era din ce în ce mai mare, căci nu putea înțelege cine avea curajul să-l urmărească în țara sa, unde el era președinte. Cine, cine? E clar cine, își spuse președintele, cei de la KGB. Îl sună pe șeful de la KGB, dar acesta negă vehement că și-ar fi trimis oamenii să-l fileze pe președinte. Președintele se uită pe fereastră și-i descoperi pe cei trei tineri rași în cap trăgându-se de șireturi cu Gheorghe și ai lui în fața casei sale și asta pur și simplu îl alarmă și se gândi să ceară ajutorul cuiva, dar nu știa cui. În cine oare ar fi putut să aibă încredere? Cui putea să-i spună prin ce trece el acum?

În cele din urmă, îl zbârnâi tot pe șeful de la KGB, în care avea cea mai mare încredere și-l întrebă ce să facă, iar acesta îl sfătui să plece la vila sa de la Condrița, fără să anunțe pe nimeni, pur și simplu să iasă prin ușa din spate, unde îl va aștepta chiar șeful de la KGB în carne și oase, care-l va scoate din oraș.

- Iar oamenii mei între timp or să-i iau ca din oală pe filatorii dumneavoastră și vom afla imediat ce hram poartă și cui slujesc.

Președintele coborî pe ușa din spate, unde însă nu-l aștepta șeful KGB-ului, ci tinerii ăia rași în cap, care-l îl băgară cu forța în mașina sa și porniră într-o direcție necunoscută. Președintele stătea prins pe bancheta din spate a mașinii între două huidume ca într-un clește. Nici nu reuși președintele să numere până la zece că ieșiră din oraș. Un bărbat umeros îi vorbea de pe scaunul din față. Îi vorbea în rusește, zicându-i că șansele ca el să se întoarcă viu acasă sunt foarte mici. Președintele îl știa pe bărbatul din fața sa. Era șeful KGB-ului din Moscova.

- Dar, spuneți-mi, ce doriți de la mine?

- Să-l eliberezi în noaptea asta pe Igor Smirnov.

- Și dacă nu am s-o fac?

- O să mori într-un stupid accident de mașină.

Președintele era lac de sudoare. Transpirația îi curgea șiroaie pe față și el nu știa ce să facă. A-l elibera pe Smirnov înseamnă să piardă tot. A nu-l elibera însemna să-și piardă viața.

- Bine, îl eliberez.

Pe președinte l-au dus la președinție. Era ora două noaptea, când el îl sună pe Ministrul de Interne și-i ceru să-l elibereze pe Igor Smirnov. Numai după asta tinerii ăia rași în cap dispărură din jurul său și el se putu întoarce acasă, la fiica și soția sa, traversând singur orașul, complet pustiu la ora aia. Soția sa îl aștepta în pragul ușii minunându-se că lucrează atât de târziu. Igor Smirnov ieși din pușcărie la cinci minute după ce președintele se îmbrăcă în pijama și se culcă în pat, unde însă nu putu să adoarmă de neam.

Textul acesta este o proză și trebuie receptat ca atare.