Guvernul britanic a lansat viziunea integrată de politică externă, securitate, apărare și dezvoltare a Marii Britanii în 2030, sub forma Marea Britanie Globală ca superputere științifică și tehnologică a lumii. Documentul, care are multiple valori de întrebuințare astăzi, este un monument în materie de proiect de țară, cu idealismul potrivit unei asemenea construcții și optimismul necesar pentru a oferi speranța unui stat aflat în vria crizelor multiple și suprapuse naturale – pandemie, criză economică - și auto-impuse, prin Brexit. Altfel, nu trebuie să uităm că vorbim de al doilea cel mai important actor democratic al lumii și al doilea investitor în securitatea și apărarea Europei și a României, chiar dacă nu mai este membru al UE. De aceea proiectul și argumentele britanice merită cel mai mare interes, inclusiv prin preeminența implicării în regiunea Indo-Pacific, care va deveni în 10 ani, în opinia Londrei, centrul economic al Lumii.

Un proiect de țară cu multiple valori de întrebuințare: Marea Britanie Globală, în Era Competivității

Dezbaterea despre direcția pe care o va îmbrățișa Marea Britanie după Brexit este una constantă și a durat pe toată perioada de după validarea referendumului de ieșire din UE. Aici a rezidat și principala problemă a unei viziuni și proiect de țară pentru Regat: unde pot fi mai bine și mai realist valorificate avantajele proaspăt regăsitei independențe și suveranități față de UE? Iar opțiunile nu erau foarte multe.

Marea Britanie putea să rămână în siajul UE, cu avantaje competitive și formule de escamotare a regulilor interne din care să profite. Dar ar fi însemnat prea puțin, un nivel de ambiție mic și o eternă problemă de acces în piața comună pe care Acordul Comercial existent oricum nu o soluționează. Apoi, Marea Britanie putea fi puntea între SUA și UE, cum a fost întotdeauna în existența sa. Sau putea asuma parteneriatul strategic cu SUA ca bază a formulării identității anglo-saxone, implicate în proiectul Five Eyes sau în varianta refacerii unei formule post-imperiale globale. Pentru a evita cantonarea la acest nivel și construirea de probleme în raporturile cu UE, pentru a evita dependența excesivă de SUA și schimbarea unei dependențe cu alta și pentru a evita reproșurile privind nevindecarea sindromului post-imperial, Londra a ales proiectul Global.

Totuși și aici a realizat că nu mai este Marea Britanie fostul imperiu și că nici partenerii din Commonwealth nu sunt mai dispuși să acorde facilități unui partener a șasea parte din Piața Comună a UE. Aici au apărut marile dezamăgiri, iar așteptările post-Brexit s-au dovedit nu odată fantasmagorice, produs al propagandei mai degrabă decât a pragmatismului realist caracteristic britanicilor. Dar iată că Londra și-a revenit și a construit un proiect de țară inventiv, curajos, atractiv, nu rareori lecție de abordare și soluții pentru o viziune până în 2030.

Documentul are foarte multe componente ce merită toată atenția, pe care firește nu le putem surprinde într-o evaluare succintă, într-un spațiu al unui articol. Dar putem reține cele mai importante componente ale proiectului Marii Britanii globale în Era Competitivității, evaluarea lumii de mâine pentru 2030 în variantă britanică, opțiunile și modul de a investi instituțional pe care l-a pregătit Londra pentru următorii 10 ani. Astfel, abordările britanice vizează câteva elemente de bază a desenării noii structuri: Asumarea statutului de superputere științifică și tehnologică; asumarea posturii de putere cibernetică democratică și responsabilă; auto-definirea ca stat  european cu interese globale; definirea interesului crescând pentru regiunea Indo-Pacific, nucleul dezvoltării economiei globale a viitorului; susținerea societății deschise globale și a drepturilor omului; asumarea componentelor de apărare, descurajare și demantelare ca și componentă a dimensiunii de hard power; recunoașterea unei creșteri a conflictelor și instabilității drept caracteristică actuală și a viitorului; asumarea nevoii de reziliență acasă și peste mări, unde are amplasate resurse și capabilități, dar și a agendei progresiste a sănătății, climei și biodiversității; dar mai ales prioritățile unei abordări integrate de politică externă, securitate și apărare, cu proiecția ajutorului pentru dezvoltare ca instrument de influență major.

Nu putem să ignorăm aici multiplele valori de întrebuințare a documentului de viziune și proiect de țară. Într-adevăr, pentru o țară în care se suprapun și interferează, amplificându-se și accelerându-se crize multiple, Marea Britanie avea nevoie de o oază de speranță și un proiect mobilizator care să arate măcar motivația unei acțiuni a viitorului.

După ce pandemia a lovit puternic Regatul, iar criza economică secundară, apărută drept consecință, face ravagii, și în lipsa unui plan de relansare și a unor resurse externe de investiții precum cele al UE vecine, din care tocmai s-a retras, și a SUA de peste Atlantic, care injectează resurse pentru repornirea și relansarea creșterii economice, era nevoie de o formulă care să marcheze și să explice efortul celui mai mare proiect politic, cel al Brexitului – care nu apare nicăieri, dar transpiră din fiecare frază și evaluare. Nu trebuie uitat însă că vorbim despre statul aflat pe locul doi al indicelui capabilității geopolitice globale, în 2019, înaintea Chinei!

Proiectul instrumentelor externe: forța de proiecție a influenței prin ajutorul pentru dezvoltare

Proiectul de țară pentru Marea Britanie Globală a fost lansat în 2020, înainte de apariția pandemiei Covid-19. Proiectul este direct legat de Brexit – și motivația apare explicit în cuvântul înainte al lui Boris Johnson, singurul loc în document în care e pomenit procesul retragerii din UE. Altfel, înclinația spre proiectul Marii Britanii Globale e justificat de interesul pentru lume, de menținerea unui număr de dependențe dar și al Commonwealth-ului, nevoia asumată de deschidere spre lume și existența unei rețele globale de prieteni ai Londrei, pe care acum Regatul dorește să o transforme și să adâncească aceste relații peste tot în lume, spre beneficiul propriilor cetățeni.

Marea Britanie conștientizează și asumă criza. Nu o numește explicit, are toate formulările strategice potrivite și evită auto-victimizarea sau orice formă de menționare a unei situații ce ar putea fi interpretată drept o autocritică pentru Brexit. Totuși asumă faptul – dând vina pe pandemia de coronavirus – că e nevoie de o reconstrucție mai bună, care să creeze un stat mai puternic, mai sigur, mai prosper. O valorificare a componentei de oportunitate a crizei. Instrumentele pe care și le dorește sunt agilitatea și viteză de acțiune - (înțelegându-se, în subsidiar, că aceste instrumente nu ar fi putut fi acționate în timpul prezenței în UE, care ar fi limitat această detentă de creștere a Marii Britanii).

Între instrumentele pe care le asumă Londra în demersul său de transformare în actor global, cu respirație universală, intră soft power-ul cultural, la care se adaugă, la un alt moment, instrumentele British Council și cele ale prezenței BBC în multiple limbi ale lumii, ca serviciu extern. Marea Britanie își menține miezul valorilor asumate și consideră că societăți democratice deschise sunt cele mai potrivite pentru creativitate și competiție, și cum lumea de mâine este una a competiției, instrumentele de această factură sunt necesare. De aceea susține fără rezerve democrația liberală și piața liberă. Dar și instrumentul militar e necesar, de aceea Regatul Unit își propune să crească investițiile în apărare la 2,2% din PIB, peste minimul angajat în cadrul NATO, asumând nevoia achiziției tehnologiei de vârf pentru componenta militară, dar și pentru cea cyber și spațială, alte două ținte ale Marii Britanii Globale.

 

Marea Britanie nu pregetă în a prezenta rănile trecutului și lecțiile învățate. Chiar în introducerea asumată de către premierul Boris Johnson, referirea la cei 3 ani după Salisbury prilejuiește descrierea priorităților politice ale amenințărilor cele mai nocive percepute: finanțări ilicite, coerciție economică, dezinformare, atacuri cibernetice, interferență în alegeri, utilizarea armelor de Distrugere în Masă. În toate aceste cazuri se ghicesc în spate, nepronunțate, China și Rusia. Deși China va reveni cu o abordare directă, Rusia nu se regăsește calificată în document, ci doar la capitolul amenințărilor ce provin de la entități statale, contrapuse celor ce provin de la cele non statale.

Amenințarea teroristă internă rămâne o mare preocupare, chiar dacă prevenirea celor 28 atacuri teroriste, anticipate de serviciile de informații britanice începând din 2017, este un element de speranță și mândrie, totodată, în calitatea instituțiilor de intelligence ale Regatului. De altfel, la capitolul construcții instituționale, Marea Britanie își propune construcția unui Centru de Operațiuni contrateroriste, a unei Forțe Naționale Cibernetice și a întăririi rezilienței prin înființarea unui Centru de Situații în miezul guvernului, utilizat pentru anticiparea și prevenirea, respectiv gestionarea crizelor.

Altfel, opțiunile au și relevanță și încărcătură politică: Marea Britanie anunță cea mai sigură frontieră a lumii în 2025, dar cu facilități în libera circulație, comerț și turism, deci suplețe a formulelor de control. Statutul de superputere științifică și tehnologică adus în prim plan, pentru 2030, este o altă preocupare interesantă pentru perspectiva bătăliei în privința securității tehnologice a viitorului.

Iar pentru asta, Regatul Unit își propune să introducă un proiect de Global Talent Visa care să atragă creiere, probabil și finanțări, pentru a-și permite menținerea acestui statut și în viitor. Marea Britanie rămâne legată de UE și de actuala administrație Biden prin opțiunea pentru economie verde și zero emisii în 2050, fiind și gazda COP 26 în Scoția anul acesta. În plus, Marea Britanie își asumă investirea a 0.7% din PIB pentru dezvoltare ca instrument de proiecție a intereselor sale la nivel global, un instrument recent integrat în cel de politică externă, securitate și apărare, care a dus la schimbarea FCO, Ministerului de Externe și a Commonwelath-ului în FCDO – cu componenta ajutorului pentru dezvoltare inclusă.

Argumentele Marii Britanii pentru Statutul de Superputere Științifică și Tehnologică a viitorului

Documentul integrat mai are o valență interesantă, la capitolul argumentelor care fac ca Marea Britanie să poată revendica și atinge proiectul de țară propus. Firește că nu avem aici o listă a slăbiciunilor, care pot bloca unele dintre proiectele mai îndrăznețe și mai puțin substanțiate. Dar pentru un proiect de țară, abordarea comunicațională strategică fără riscuri și lipsuri este una normală, chiar dacă ea nu s-ar putea regăsi într-o analiză la sânge, pragmatică și critică a fezabilității proiectului.

Astfel, punctele tari ale Marii Britanii sunt structurate pe câteva direcții. Mai întâi, pe dimensiunea apărării și securității, Regatul Unit revendică cele mai puternice agenții de intelligence și securitate din lume, finanțate cu un buget de 3 miliarde lire sterline pe an, fiind și cel de-al doilea investitor în materie de apărare și securitate din NATO, cel mai mare din Europa. Prevenirea a 28 atacuri teroriste din 2017 rămâne un punct de mândrie ca și operatiuni de succes în combaterea criminalității organizate și lupta anti-drog sunt argumente concomitente pentru această dimensiune de securitate.

Pe de altă parte, argumentele merg în spațiul economic. Londra notează că 11,5% din companiile listate în lume sunt pe bursa London Stock Exchange, în timp ce Marea Britanie este a cincea putere economică a lumii, și cea de a treia țară în atragerea investițiilor în tehnologie din lume. Pe dimensiunea de Știință și Tehnologie, argumentele vin de la locul 4 la creativitate în lume, potrivit indicelui de specialitate, crearea vaccinului Astra Zeneca Oxford este un argument major – de unde reacția premierului la refluxul public creat de efectele secundare și asumarea vaccinului, alături de Angela Merkel, Mario Draghi și alți lideri europeni; locul 2 în lume la premianți Nobel – 99, locul 3 în lume la tech unicorns peste un miliard(77 de companii).

Se mai adaugă la aceste argumente postura asumată de lider global la diplomație și dezvoltare, Marea Britanie deținând a patra cea mai mare rețea diplomatică a lumii. Regatul Unit consideră că este și cea de a treia putere soft a lumii – cu sprijinul BBC și a filialelor British Council – dar și cea de a treia putere cyber a lumii. Firește că prezentarea are componentele panegirice ale oricărui raport și argumentație privind revendicarea unui nivel de ambiție atât de ridicat, dar datele prezentate sunt corecte, chiar dacă lipsesc componentele legate de probleme și nerealizări din ecuație, pentru a asuma fezabilitatea proiectului dincolo de legitimitatea revendicării unei posturi și nivel de ambiție.

Viziunea britanică despre lumea în 2030

Cel puțin la fel de interesantă și instructivă este evaluarea britanică făcută despre lumea de mâine, din 2030. Este vorba despre un set de obiective recunoscute ca ținte pentru acțiunea externă: întărirea infrastructurii instituționale existente la nivel global, implicarea și redesenarea arhitecturii viitorului. Marea Britanie susține și probează cu argumente că a reușit să combine componenta pragmatică și realistă cu cea ideatică și de valori, reușind să așeze interesele și valorile sale aliniate. De asemenea, afirmă fără nuanțe că abordarea sa este aceea de a găsi întotdeauna soluții multilaterale. Documentul nu menționează formule de constrângere sau îndiguire a vreunui actor sau rivalitate cu vreun sistem, precum cele americane ale administrației Biden, dar formulările diplomatice trădează referirile la problematica vizată în relația cu China, cu nuanțele potrivite, îmbrățișate de către Marea Britanie.

Astfel, Regatul Unit asumă un set de instrumente și politici în continuitate și un număr de elemente în schimbare și adaptare. Londra rămâne legată de parteneriatul său strategic cu SUA, de apartenența la gruparea anglo-americană de schimb de informații 5 eyes și firește de NATO. De asemenea, Marea Britanie se simte legată de securitatea și prosperitatea UE. Altfel, Regatul Unit își propune adaptarea la impactul Chinei pe plan global în perioada următoare – prin portanța și greutatea strategică și economică pe care o deține China, dar și ambițiile sale – și adaugă la acest capitol nevoia de întărire a capabilităților proprii pentru a înfrunta China, unica referință la statutul și raportarea la Beijing din document. Firește că Reziliența rămâne o preocupare constantă și un obiectiv general.

Marea Britanie asumă că lumea este la confluența a 4 procese concomitente, suprapuse: schimbări geopolitice și geoeconomice, o competiție sistemică, schimbare tehnologică rapidă și creșterea provocărilor transnaționale. China este desemnat drept competitor sistemic, și se prezumă o relație complexă, multifațetată, ca-n abordările americane, dar fără componenta de confruntare și conflict asumată public. În schimb documentul asumă faptul că Regiunea Indo Pacific cea mai importantă economic și că e nevoie de adâncire a relațiilor în regiune și de implicare mai puternică a Marii Britanii.

De remarcat aici un paradox: și aici, ca și în cazul SUA – dar care are vocația pivotării spre actorul aflat pe poziția a doua în lume – se prezumă rebalansarea către Indo-Pacific. Și reproducerea conceptului american arată clar o depășire a referirilor la Asia de Sud-Est și la o abordare mai largă a formulei de îndiguire a Chinei, în care Marea Britanie se implică direct chiar dacă nedeclarat formal. Însă, în continuare, puterea economică a lumii rămâne în trei, UE-varianta combinării economiilor – SUA – Marea Britanie, fiind vorba, în zona atlantică, de 3 din primele puteri economice ale lumii (China e pe locul trei în varianta considerării UE cu economiile reunite).

Documentul menționează fără echivoc creșterea importanței puterilor mijlocii, o temă aflată la modă, în prim plan, menită a echilibra competiția de putere și rivalitățile dintre Marile Puteri. E adevărat că aici avem o problemă de perspectivă, Marea Britanie neconsiderându-se, alături de alți mari actori ai lumii – Japonia, India, Rusia, Australia, Franța, Germania – puterile mijlocii. Din contra, fără a o declara, se consideră parte a unui grup select al marilor puteri, fără a lăsa SUA și China în prim plan. Pe această bază lipsește și nevoia de a alege sau de a se poziționa, care este o mare preocupare a tuturor statelor terțe.

În schimb, Marea Britanie asumă noile amenințări venite din partea unor actori non statali, cu precădere provocări la adresa guvernanței democratice globale. Autoritarismul este și el atacat, dar are alte instrumente pentru a risposta, fără limite, având șansa unei acțiuni mai dure, chiar dacă menține tensiunile constante. Documentul mai asumă competiția între sistemele politice – democrație versus autoritarism – fără ca aceasta să polarizeze lumea, ca în varianta americană a documentelor – dar și competiția pentru a redesena lumea.

Documentul mai notează un mediu de securitate deteriorat, în care cresc și se amplifică amenințările, riscurile, vulnerabilitățile. Crește și numărul de conflicte și instabilitatea globală, în timp ce marile zone de rivalitate, competiție și confruntare a viitorului în 2030 rămân spațiul cibernetic și spațiul cosmic. Pentru aceasta e nevoie de construcția instrumentelor și capabilităților acum, pentru a putea juca un rol în viitor și a conta în noua competiție globală.