Auzind că sunt plătiți regește cei care luptă contra moldovenilor, Javra și-a lăsat Sverdlovskul natal, cu toate cafenelele sale atât de ospitaliere, unde lui îi cam plăcea să-și petreacă veacul, și a zburat la Tiraspol, unde pe loc a fost înrolat în rândul gardiștilor fiorosului Kostenko, fiind pus să împuște în ai noștri.

Ne omora pentru 5000 de ruble pe lună și o făcea cu o mare plăcere, pentru că-i plăceau banii, îi plăcea să aibă bani mulți și să-i cheltuiască cu nemiluita.  Venitul acesta și-l dubla din jafuri. Împreună cu tovarășii săi din banda lui Kostenko bântuia noaptea prin oraș și dădea spargeri. Alegea câteo casă mai arătoasă și numai ce auzeai un bocănit în ușă, cu patul mitralierei, și o voce răgușită, răcnind:

- Deschideți ușa!

 Era vocea Javrei. Un glas hârâit, ieșind dintr-un trup mătăhălos. Auzindu-i vocea, oamenii îi deschideau înfricoșați ușa și-l lăsau să intre. El călca apăsat peste prag și răcnea:

- Unde i-ați ascuns pe polițiștii moldoveni?

- Ne confundați cu cineva. Noi n-avem nicio treabă cu polițiștii moldoveni. Cine v-a spus că noi am ascunde polițiști moldoveni?

- Gura. Aici întrebări pun eu. Vorbiți cam prost rusește. Nu sunteți cumva moldoveni?

- Suntem.

- Și nu țineți cumva cu fasciștii români? îi întreba Javra și, indiferent de răspuns, îi lua la ciomăgit, după care le lua toți banii sau tot aurul din casă, iar pe cei care nu voiau să-i dea banii de bunăvoie pur și simplu îi ucidea și, în felul acesta, Javra s-a îmbogățit ca nimeni altul în timpul războiului ruso-moldovenesc din 1992, agonisind o avere babană. Când s-a terminat războiul, avea două apartamente cu trei camere în Bender, un apartament cu două camere în Tiraspol, o casă în Gâsca, trei autoturisme și propria sa cafenea. 

I-a mers bine pe vremea războiului. Dar cel mai mare tun l-a dat în timpul celei mai mari confruntări din Bender, de pe 19 iunie, când tanchiștii armatei a paisprezecea au pătruns în oraș. Când s-a lăsat întunericul, pândea refugiații moldoveni care încercau să fugă din oraș și-i deposeda de bani sau de mașini, după care îi împușca. Niciodată însă nu-i împușca înainte de-ai jefui.

Javra nu avea nimic sfânt în el, în afară de bani, el nu mai ținea la nimic altceva. L-a vândut chiar și pe Kostenko, cel care le scotea ochii polițiștilor moldoveni și-i lăsa să orbecăiască pe străzi cu orbitele goale, când a aflat că ar putea să aibă un folos din asta. Numai el știa că temutul său comandant voia să fugă în Ucraina cu un autobuz de cursă. Javra s-a dus la securitate și l-a turnat, iar ăia l-au ajutat să intre pe toate ușile pe care voia el să intre și, în scurt timp, a devenit un prosper om de afaceri.

Apoi s-a schimbat puterea și, pentru a-și salva pielea, s-a dat la fund la Odesa, unde a mituit pe cine trebuie și și-a confecționat o nouă identitate.

Totuși, ăia din Tiraspol i-au dat de urmă și au tras în el și atunci Javra a fugit la Chișinău. Unde încă nu l-au găsit.

Eu nu aș fi aflat nimic despre javra asta, dacă nu mi l-ar fi arătat într-o bună zi un amic taximetrist. El îl știa. Îl știa din Bender, căci și acesta slujise în garda lui Kostenko, deși era moldovean. Acum regretă acea perioadă și îi pare rău pentru tot ce-a făcut atunci.

Javra mânca la Eli-pili, în care intram eu și amicul meu. Când l-a văzut, taximetristul a făcut picioare. Numai în stradă mi-a spus de ce ne-am cărat din cafenea.

Chiar și acum, se mai temea de individ.

Am urcat în mașina sa și el nu putea băga cheia în contact, pentru că îi tremurau mâinile. Și îi clănțăneau dinții.

NOTA AUTORULUI: Acest text este o proză și ar trebui receptat ca atare.