Când ea a intrat în bucătărie și i-a spus că și-a găsit pe altul, el a scăpat berea din mână.

- Ce ai spus?

- Eu mi-am găsit pe altul.

Berea curgea pe podea, dar nimeni dintre ei nu se gândea să ridice sticla de jos.

- Dar pe cine?

- Nu-i treaba ta.

- Cum nu-i treaba mea?

- Iată așa. Am venit să-mi iau lucrurile și plec.

- La cine?

În mijlocul bucătăriei se formă o băltoacă maronie.

- Dacă insiști atâta, îți spun. La Radu.

- Adică tu vrei să mă lași pentru Radu?

- Da, pentru Radu.

- Dar Radu e un imbecil.

- Eu am o altă părere.

- E un imbecil și  jumătate.

- O fi, dar mie îmi place.

Fata se sculă de pe scaun și îi spuse:

- Eu plec.

- Acum?

- Da.

- Pleci la el?

- Da.

- Și lucrurile tale?

- Mi le-am strâns deja în geanta aia din coridor.

Se sculă și băiatul în picioare și trase un picior în sticlă și aceasta se lovi de perete, murdărindu-l de bere. Băiatul îi ieși în față.

- Nu ai să pleci tu nicăieri.

- Nu e cum vrei tu, îi spuse fata și își scoase mobilul din geantă și formă un număr. El o lovi peste mână și telefonul îi căzu pe podea, de unde el îi trase un șut și acesta ateriză în mijlocul bălții de bere. Fata îl privi tablou.

- Nu ai să pleci tu nicăieri, îi repetă băiatul și scoase din buzunar un cuțit și i-l flutură prin fața ochilor.

- Sau rămâi, sau.., o amenință tânărul.

Fata se aruncă spre el, încercând să-l dea într-o parte și să deschidă ușa și atunci el îi împlântă cuțitul în burtă.

Scena în care îi împlânta cuțitul în burtă, nu-i mai ieșea din cap. În fața ochilor o vedea doar pe iubita sa care a vrut să-l părăsească și cuțitul șiroind de sânge. Cuțitul acela năclăit de sânge îl visa noapte de noapte. Încă nu fusese nicio noapte în care să nu-l fi visat. În fiecare noapte visa cum o omoară. De vreo douăzeci de ori a omorât-o de atunci. Se visa cum se repede la ea cu cuțitul acela în mână și cum i-l înfige în burtă. În somn, spera că nu-i adevărat, spera ca că n-a ucis-o și aievea, că totul nu e decât un vis, dar dimineața se trezea leoarcă de transpirație, și își smulgea părul din cap sau se izbea cu fruntea de pereți până leșina. Din nefericire, era adevărat. Din nefericire, el care o iubise atâta a omorât-o. Nu înțelegea de ce a ucis-o dacă a iubit-o ca un nebun. Îi părea rău că mai trăiește după tot ce-a făcut.

Ea l-ar fi putut scăpa de toate gândurile astea, dar ea nu mai era în viață. Nu mai era în viață ca să vadă că Radu deja era cu alta.

Se plimba prin celulă cu mâinile la spate și își amintea cum ea zâmbea sau cum vorbea gâlgâit și plângea, dându-și seama că n-o s-o mai vadă niciodată. El este, dar ea nu mai este, Numărul ei din mobil nu l-a șters.

Venea noaptea și lui era frică să se mai culce ca să n-o omoare din nou în somn. Umbla prin celulă ca să nu doarmă, dar somnul îl fură, chiar în timp ce mergea și visă iar cum o omoară.

A doua zi, colegii săi de celulă îl găsiră spânzurat de becul din tavan.