Curtea Constituțională a Republicii Moldova urmează să se pronunțe pe cererea PSRM privind neacordarea mandatului de formare a guvernului doamnei Durleșteanu, reprezentanta coaliției Dodon-Șor-Pentru Moldova. Semnăturile strânse de la reprezentanți individuali din Parlament, 54 la număr, ar fi temeiul, ca și o hotărâre a CCM anterioară care obliga Președintele să desemneze candidatul unei majorități formale.

După cum am demonstrat deja, CCM ar trebui fie să nu se pronunțe în materie – optând să considere că este vorba fie despre o decizie de oportunitate a reprezentantului executiv, Președintele Maia Sandu, în contextul absenței unei majorități a unui partid sau a unei majorități formale între entități recunoscute juridic - partide, fie să considere că e o problemă pur politică, nu una care reclamă arbitrajul CCM. Totuși, realist vorbind, CCM va considera diferența de context constituțional între cele două momente – cel al precendentului invocat și cel de astăzi – și va opta pentru o soluție solomonică, pentru a nu da direct dreptate Președintelui ales, cel mai popular și mai puternic politician al momentului.

O judecată solomonică – de tip și tu ai dreptate, și tu ai dreptate – ar arăta cam așa: PSRM nu poate solicita mandatul cât timp nu prezintă o alianță majoritară formală, ci o colecție de semnături de aiurea, luate pe genunchi; pe de altă parte, nici Președintele nu ar trebui să prezinte un guvern cu aceeași componență și bază politică, fapt ce ar trăda, din contra, lipsa interesului de a forma un guvern, ci intenția – declarată public – de a declanșa alegerile anticipate. În aceste condiții, părțile vor avea un recurs la acțiuni politice și de creare a unor alianțe, care să implice negocieri și aducerea în formula noului guvern a reprezentanților altor partide politice.

Pentru PSRM, impunerea unei decizii Președintelui Maia Sandu trece prin realizarea unei coaliții majoritare. Cum Partidul Șor este cu anatema conducătorului său și a furtului miliardului, asocierea nu e deloc avantajoasă, mai mult, o asemenea asociere nu permite aducerea alături a nici unui alt partid. E de așteptat ca PSRM să forțeze, cedând cât se poate, alianțe cu alte partide reprezentate în Parlament până la întrunirea celor 51 de voturi necesare instalării guvernului propriu. Cele mai expuse la presiuni, oferte și pertractări sunt, firește, partidele care nu vor trece pragul în cazul alegerilor anticipate. Însă alierea cu PSRM este sinucigașă pentru aceste partide și liderii lor – vezi precedentul PCRM-PSL-PPCD din 2004 și dispariția celor două partide din spectrul politic parlamentar după acest moment.

Pe de altă parte, Maia Sandu va trebui să preia mandatul depus de către doamna Gavriliță și să obțină, la rândul său, o formulă de alianță cu alte partide care să schimbe compoziția politică a noi propuneri. Cel mai probabil, tot cu Natalia Gavriliță premier. Avantajul direct este că Președintelui Republicii Moldova nu trebuie să demonstreze că deține o majoritate. Prin actul său de voință, în absența unei majorități formale consemnate, poate să ofere mandatul unei persoane și unei coaliții formale despre care există prezumția că ar putea forma majoritatea și obține voturile - chiar dacă, în fapt, în Parlament, se va merge tot pe logica anticipatelor.

Trezindu-se curtați și importanți, unii lideri de partide parlamentare ar putea găsi acest moment favorabil pentru a încerca supraviețuirea măcar până la alegerile la termen, dacă nu până la anticipate de final de an. Eventual sperând o relansare financiară și chiar politică, pe faldurile unei reveniri de formă. Urmează să vedem cum arată piața negocierilor și pe cât se pot vinde unii și alții dintre politicienii tradiționali ai Republicii Moldova pentru o asemenea formulă - avantaje, poziții, chiar bani. Dar asta după Hotărârea definitivă a Curții.