The Atlanticist, publicația Atlantic Council, a lansat, sub semnăturile lui Matthews Burrows și a lui Robert Manning, o evaluare succintă a scenariilor viitorului Americii (și a lumii) în epoca Biden. Dincolo de particularitățile și subtilitățile din prezentările celor doi, mi s-a părut relevantă evaluarea pentru publicul românesc și pentru lume, în general, mai ales în contextul propriilor evaluări despre studiile prospective ale evoluțiilor lumii de mâine. De aceea am și preluat ideea și am dezvoltat-o aici. Și mă refer mai ales la scenariul 3, care se suprapune peste o predicție pe care o fac deja de ceva timp, pe baza acumulării de crize, suprapunerii, interdependenței și influențării lor reciproce, în timp de pandemie, fapt ce crează oricărui decident dificultatea gestionării acestor crize concomitente și suprapuse pentru care aproape că nu este timp de evaluare. Acest scenariu este definit de autorii de la Atlantic Council drept îngroparea sub povara(și multitudinea) evenimentelor, respectiv faptul că nu există nici capacitatea, nici timpul, de a reacționa și a construi din cauza evenimentelor care reclamă atenția și prezența reactivă la numeroasele evoluții curente din lume, de unde faptul că nu mai este timp de strategii și de acțiune pentru a atinge interesele proprii coordonat și planificat.

Eșuarea lui Biden din cauza problemelor interne și a rolului lui Trump

Un prim scenariu se bazează pe perspectiva ca Donald Trump să mențină un rol important în Partidul Republican, baza sa de susținere și trumpismul să afecteze în mod substanțial partidul iar frica de compromis să determine menținerea și chiar adâncirea faliei din Congres. Pe un asemenea scenariu, preocupările administrației Biden se vor apleca tot mai mult spre politica internă și gestiunea divergențelor dintre americani, care vor fi menținute de prezența în prim plan a lui Trump, care va condiționa reprezentanții și senatorii republicani pentru finanțare și sprijin politic de rămânerea fermă în siajul ideilor sale și de evitarea oricărui compromis.

Pe un asemenea fond, nici politica externă nu va fi strălucită. Odată pentru că timpul președintelui va fi ocupat de chestiunile interne sau politica sa va fi condiționată tot mai mult de situația internă. În plus, reconstrucția credibilității Americii va dura, mai ales că lipsa de timp, de atenție, de efort ale administrației la nivel extern va determina continuarea evoluțiilor globale pe liniile trasate de alți actori. Aici intervin și limitările opțiunilor lui Biden, care va avea forța să avanseze doar jumătate din proiectele sale, și orice drum lăsat la jumătate este și puțin vizibil, și neconvingător, și crează neîncrederea partenerilor.

Personal nu cred în jumătățile de măsură, mai ales cu un Congres condus de Democrați timp de cel puțin doi ani. Cred, mai degrabă, că după ce va investiga opțiunile de colaborare cu Republicanii și, după a doua încercare de demitere a lui Trump, se va detașa un număr de Republicani interesați de cooperare și care pot acorda fără mari probleme majoritatea relaxată cel puțin pentru următorii doi ani, în paralel cu gruparea majoritară anti-trumpistă, care refuză să concedeze Partidul Republican sau să-l lase să intre sub dominația lui Trump.

La nivel internațional concret, scenariul prevede o revenire condiționată în acordul din 2015 cu Iranul și refuzul Teheranului de a face pașii necesari, ba chiar victoria ultra-conservatorilor în alegerile din iunie. Condițiile puse sub formă de retorsiune de către Iran sunt inacceptabile pentru Congres și, dacă acest fapt nu împinge la conflict deschis – acest scenariu este exclus din planificare, considerat unul extrem – în orice caz, Congresul și Israelul blochează orice formulă de revenire la acord și lasă deschisă problema proliferării nucleare în cazul Iranului, ca și celelalte teme adiacente.

Economia globală nu poate fi refăcută, iar în America Latină și Africa unele state intră în încetare de plăți. Dorințele internaționale de relansare a creditării sunt blocate de China, care încearcă preluări ostile în toate zonele aflate în dificultate. Europenii rămân neîncrezători, refuză alianța tehnologică cu Statele Unite și continuă fronda transatlantică deschisă de refuzul de a lua în considerare solicitarea lui Joe Biden de a nu semna acordul de investiții cu Beijingul. Planul de divizare al marilor giganți industriali americani – dar nu și a companiilor de stat chineze dominante – poate duce la sancțiuni reciproce la nivel transatlantic.

Nici cadrul de angajare a Chinei nu e favorabil, în ciuda unei foarte probabile soluții – după negocieri cu UE și partenerii globali – a reformării Organizației Mondiale a Comerțului. Dacă nișele globale folosite de China ar putea fi închise de acum înainte, poziția dominantă prezentă nu poate fi inversată, iar Congresul e de neînduplecat și va controla strict orice deschidere sau negociere cu Beijingul. Administrația Biden riscă să fie prinsă și blocată, spune studiul, între republicani trumpiști cu agendă profund anti-chineză și progresiști care se pronunță împotriva comerțului global liber, de unde imposibilitatea angajării Chinei pe nici o temă de relevanță globală.

Renașterea Americii și a lumii sub Biden

Scenariul doi este cel al planificării și aplicării programului lui Biden. Vaccinarea a 70% din populația Americii până în iunie scoate tema de pe agendă, injecția de lichidități de relansare trece și își face treaba, în timp ce Donald Trump rămâne izolat și cu impact redus la nivelul unui Partid Republican interesat să se relanseze pe noi coordonate, fugind de extreme. În acest context, trece și proiectul reconstrucției infrastructurii de transport urban și a trenurilor bazate pe energia verde și pe digitalizare sporită, în variantă europeană. Motorul de creștere cu zero emisii de bioxid de carbon poate fi funcțional, în tandem cu cel al actualei Comisii Europene von der Leyen, iar combaterea încălzirii globale și protecția mediului devin politici de angajare la nivel global a Chinei.

Deși am extrapolat scenariul adăugându-i considerații proprii, varianta poate da raționalitate și sprijinului bipartizan intern și extern pe principiul nevoii de noi votanți din spațiul refugiaților și a cetățenilor din minoritățile latino și musulmane americane și pentru republicani. Eliminarea din prim plan a extremei readuce interesul pentru populația de culoare, care îmbrățișează și opțiunile republicane pe baza comportamentului conservator și al aplecării spre credință, de unde o reechilibrare a spectrului politic american dar și temeiuri de cooperare între cele două componente politice ale legislativului american. Și aceasta reclamă creșteri de taxe pentru a finanța relansarea economică și planul economiei verzi al lui Biden.

Pe o asemenea bază, reconstrucția relației transatlantice vine natural, pe baza coincidenței de obiective și a tipului de economie îmbrățișat, de unde și posibilitatea ca alianța și cu partenerii globali din Clubul Democrațiilor să creeze premizele pentru a gestiona afacerile globale și a domestici China lui Xi, prinsă deja în nenumărate turbioane economice și de datorii, dar și cu o încredere globală în scădere, de unde obligația de a se conforma și a se lăsa antrenată în spații cu reguli clare și mecanisme stricte de monitorizare. Alături de restructurarea OMC, singura necunoscută rămâne capacitatea UE de a realiza rivalitatea tehnologică și nevoia de a bloca transferul ilegitim de proprietate intelectuală și a confrunta China pe aceste teme, din cauza dependențelor excesive de producția manufacturieră chineză pe care nu o mai poate nici repatria, nici muta mai aproape, dând de lucru unui Magreb puțin înclinat să asigure forța de muncă pentru asemenea activități repetitive și migăloase.

Investigarea reală și aprofundată a surselor Covid-19, sub fadurile OMS cu participare americană, este un alt instrument important pe care China poate fi determinată să-l accepte. O asemenea Comisie pentru Adevăr, pentru a trage lecțiile învățate, poate fi utilă nu numai pentru a obține originile reale ale virusului și evoluția sa, dar poate fi un instrument de domolire a unor tonuri mai stridente ale Beijingului la nivel global și poate crea condițiile negocierii bilaterale sau globale care să include o Chină mai aplecată spre compromis decât spre confruntare și propagandă.

Pe asemenea premise, abordarea conundrumului din Orientul Mijlociu, Siria, Irak și Yemen, pe baza relației negociate cu un Iran revenit la raționalitate, devine mult mai credibilă. Ca și gestionarea Rusiei, am spune noi, în condițiile revenirii la reguli și a unei alianțe a democrațiilor euro-atlantice și cu parteneri globali care e dominantă și dă tonul comportamentului global și a unei Chine dispusă, de asemenea să negocieze cu mult mai multă bună credință. Aici se înscrie revenirea cu precauție în acordul cu Iranul revizuit, cu toate temele pe masă, inclusiv livrările de arme și susținerile milițiilor șiite și dezvoltărilor de rachete balistice, pe lângă programul nuclear. De aici se reașează relațiile și pe Orientul Mijlociu, și în reașezarea Siriei, Libiei, Yemenului și reconstrucției relațiilor între monarhiile din Golf și Turcia.

O lume nebună, cu decidenți îngropați în probleme, priorități și nevoia de a acționa pe multiple planuri

Personal aș fi foarte atent la cel de-al treilea scenariu în discuție, care după mine începe să se detașeze ca probabilitate prin numărul de indicii și tendințe care definesc această perspectivă. Este vorba despre scenariul unui Biden copleșit de evenimente, de numărul, viteza de a se succeda, nevoia de a interveni la fiecare dintre ele și timpul tot mai redus de a evalua opțiunile și impactul fiecărei acțiuni. Aș mai adăuga și componenta interdependenței crizelor care face tot mai dificile alegerile în contextul conflictului de valori. Nu rareori, opțiunea de soluționare a unei crize poate duce la amplificarea altora, de unde alegeri tot mai dificile și mai costisitoare pentru lideri și pentru cetățeni.

Inundarea spectrului vizibil și al agendei cu un număr enorm de crize internaționale are menirea să blocheze o agenda planificată și acțiunile constructive, nu mai vorbim despre strategii pe termen mai lung, și să deturneze atenția și resursele spre alte orizonturi care reclamă mai stringent acțiunea generală. În plus, dorința de a promova democrația și a drepturilor omului în lume duce la nevoia unor măsuri dure asupra Chinei, a unor lideri și a unor companii ce lucrează cu mâna de lucru din taberele legate de uigurii din Xinjiang.

Acest tip de abordare, combinat cu o abundență de crize internaționale ce reclamă intervenție americană, multe dintre ele provocate de neastâmpărul Rusiei și dorința de a fi în prim plan dincolo de capabilitățile sale reale militare și mai ales economice, pot duce la blocaje și răcirea relațiilor și a paerspectivelor abordării chineze – și ruse, deopotrivă. Cum varianta democratică este în prim plan, mai ales vizând puterile de această dimensiune, răceala impune o abordare mai contondentă a alianței democrațiilor împotriva actorilor autoritari terți.

Lucrurile pot fi complicate de retragerea cancelarului Merkel și de alegerile din Franța situate între un Macron ambițios și suveranist – cu iz european, de această dată – și o cădere în extrema dreaptă a Parisului, cu consecințe importante pentru Uniunea Europeană și pentru relația transatlantică, dar și pentru relația cu NATO și Rusia. Pe acest fond, suma crizelor ce se pot crea în cascadă crește dramatic. Dacă în Marea Chinei de Sud încep rivalitățile pe tema delimitărilor prin asertivitatea Chinei și dorința de a întări frontierele noi create, iar Hong Kong, Taiwan, Xinjiang se alătură problemelor vizând coronavirusul și responsabilitățile aferente, lucrurile se pot multiplica la nivelul divergențelor și conflictelor pe nenumărate spații.

Nici în cazul Orientului Mijlociu, o complicație în relația iraniano-israeliană sau iraniană-saudită nu poate rămâne fără consecințe multiple în conflicte deschise pe tot cuprinsul regiunii Golfului, afectând inclusiv exporturile de petrol din zonă. Cu o Rusie asertivă la un final de ciclu al lui Putin, conflicte pot exploda punctual în toată regiunea spațiului post-sovietic și est european, iar acest context reclamă reacții imediate și pune între paranteze marile proiecte strategice de construcție a lumii globale și de gestiune a globalizării.

Războiul Rece, haosul sau hapeningul: marile amenințări ale lumii de mâine

Pe acest fond putem vedea și varianta aglutinării formatelor de convergență a autocrațiilor, cu Rusia, Iran, China în prim plan, având drept țintă reașezarea democratică a lumii, bazată pe reguli. Subminarea acestui proiect inclusiv prin lansarea unei suite de evenimente relevante și preocupante pe toată întinderea lumii, cu implicarea directă a statelor democratice sau a zonelor directe de interes, poate da naștere la polarizarea reală și la reașezarea lumii în format Război Rece, democrație versus autoritarism, cu nenumărate “crize calde” pe tot globul.

Acesta ar fi scenariul cel mai preocupant prin conținutul său imprevizibil și prin zonele de necunoscut pe care le rezervă. Dar mai ales prin presiunea și multiplicitatea crizelor, după cum am văzut. Cred că aici ar trebui să se îndrepte și atenția actorilor internaționali interesați pentru că există perspectiva multiplicării dosarelor, suprapunerilor, interpătrunderii crizelor care va face tot mai grea gestiunea lumii de mâine, dar mai ales promovarea propriilor interese.

Pe formula de haos și fragilitate generalizată, opțiunile raționale au tendința să fie înlocuite de reacții umorale, pripite, fără consecințe evaluate, și mai ales cu repercusiuni în zone neanticipate. Încercarea de rezolvare a unei probleme sau promovare a unui interes legitim, punctual, într-o zonă poate crea catastrofe și crize majore reverberând într-un cu totul alt loc. Iar pe fundal de haos, adaptabilitatea este redusă, rațiunea, planificarea și calculul sunt tardive sau nepotrivite, sau de-a dreptul inutile, iar rezultatul este acela că întâmplarea - hapeningul - va domina evoluția, nicidecum planificarea, rațiunea, studiile de impact și evaluarea corectă a consecințelor.