Am ieșit în curte ducându-mi geanta într-o mână și punga cu gunoi în cealaltă, când m-a sunat Vasile ca să-mi spună triumfător că a aflat a cui e casa care se înalță sfidătoare în inima pădurii din Durlești.

Mi-am mutat geanta în mâna în care căram gunoiul, ca să-mi eliberez mâna în care îmi țineam telefonul:

- A cui e?
- Al unui judecător.

Mă apropiam de pubelă cu telefonul lipit la ureche, ca să-l aud mai bine pe Vasile, dar, oricum, trecu o mașină pe stradă și îi astupă vocea, și asta se întâmplă tocmai atunci când acesta îmi spuse numele judecătorului.

Vasile nu-I agrea pe judecători. El a pătimit foarte mult de pe urma lor, după ce aceștia, în mai multe instanțe, i-au făcut dreptate proprietarului firmei de construcții ECOSEMN, care a folosit banii oamenilor cum l-a tăiat prin cap și nu pentru a construi un bloc cu nouă etaje, pentru care aceștia i i-au dat. Vasile a fost unul dintre păgubași. El a adunat acești bani muncind pe brânci în Spania, pe când domnul de la Ecosemn nu a mai construit blocul, unde voia să se mute Vasile, care trăia la gazdă. De aia, l-a și dat în judecată, dar domnul Alexandru i-a uns pe judecători și aceștia i-au dat dreptate, ba pe deasupra, l-au mai impus pe Vasile și pe ceilalți pătimiți ca să plătească noi sume de bani, ca Ecosemnul să finalizeze construcția.

Vasile credea că acea casă din pădure era chiar a judecătorului care-I făcuse dreptate ecscrocului care-I furase banii.

Domnul Alexandru mă fraierise și pe mine, căci și eu băgasem bani în ipoteca aia. De aia, îl și ascultam pe Vasile cu patruzeci de urechi.

În timp ce eu mă apropiam de pubelă, Vasile îmi povestea cum intrase ieri să se plimbe în pădurea din Durlești și a dat peste o casă cu trei etaje, înălțându-se obraznic printre fagi și stejari.

Am trecut pe lângă pubelă și am aruncat punga, fără să-mi întrerup discuția. Am dat roată blocului și am ieșit în stradă, ascultându-l cu gura căscată pe Vasile, care se dezlănțui.

El presupunea că judecătorul și-a ridicat casa aia în pădure și din banii primiți de la canalia de Alexandru. Adică și din banii noștri.

Începu să plouă brusc și eu am vrut să-mi deschid geanta, pentru a scoate din ea umbrela, și nu mi-am găsit-o. Țineam minte foarte bine că ieșisem cu ea din casă. Mi-aduc aminte perfect că atunci când ieșisem din bloc o țineam în mâna dreaptă. Înseamnă că am aruncat-o și pe ea, odată cu gunoiul, la pubelă, m-am gândit eu și am alergat ca din pușcă spre containerul cu gunoi ce se înălța în curtea blocului nostru. În geanta aia aveam tot salariul din luna asta, buletinul, noul meu roman, niște cărți de la bibliotecă, căciula mea, umbrela.

În jurul containerului se învârtea ca un vulture un boschetar soios, cu geanta mea în mână. Se vede că nu avusese timp s-o deschidă. El încă nu scociorâse peste tot și mai trăgea nădejde să mai pescuiască ceva. Nu voia să se mulțumească doar cu geanta mea.

- Asta-I geanta mea, i-am spus eu și el și-a ridicat spre mine, capul său lățos și murdar.
- Și scrie undeva că-I a ta?
- Da nu din pubela asta ai scos-o?
- Ai văzut tu?
- Eu am aruncat-o din greșeală, atunci când am aruncat și gunoiul.
- Lasă asta, îmi zise el și se aplecă iar spre gura containerului râcâind în ea cu mâna sa liberă. Îmi era clar că nu o să-l pot convinge cu una cu două, ca să mi-o întoarcă. În jurul lui se mai iviră trei boschetari, și aceștia mă priveau belicos. Să i-o smulg din mână, ar fi presupus să mă bat cu toți tipii ăștia ponosiți. Și atunci i-am spus că aș vrea s-o cumpăr.
- Pe cine vrei să aburești?
- Pe bune.
- Și chiar vrei s-o cumperi?
- Da.
- Atunci scoate cinci sutare.
- Cinci sute de lei?
- Da nu vezi că e nou-nouță?
- Văd. Adică știu. Dar vă pot da doar patru sute.
- Nici vorbă.
- Sau îmi dai cinci sute de parale, sau taie-o din gară.
- Ok, îți dau, i-am spus eu, cu toate că bani nu aveam la mine Toți banii mei erau în geantă.
- Banii înainte.
- Nu, m-am încpăpățânat eu. Geanta înainte.
El însă nu voia să-mi dea geanta și o ținea pe a lui ca să-i pun mai întâi banii în căciulă și întinse spre mine o căciulă jegoasă. Eu am jucat totul pe o singură carte și m-am răsucit spre stradă, prefăcându-mă că vreau să plec.
- Bine, bine, poftim geanta, unde făcu boschetarul și mi-o înmână, iar eu am deschis-o instantaneu, am scos portmoneul din ea și i-am dat cinci sute de lei. Cei doi boschetari care s-au repezit să-mi smulgă portmoneul din mână, s-au împiedicat de o cutie de carton, căzută din container și s-au împrăștiat grămadă la picioarele mele.

Până s-au sculat ei de jos, eu mi-am scos căciula și umbrela din geantă și am mers întins spre stradă.

Uitându-mă peste umăr, i-am văzut intrând tustrei în barul de la parterul blocului nostru și am răsuflat ușurat. Un lucru îmi scăpase, atunci când trecuse mașina aia pe stradă. Numele judecătorului, care-și ridicase o casă în inima pădurii din Durleși și l-am telefonat pe Vasile ca să-l întreb chestia asta.