Polițistul își duse cana de cafea la gură, când cei patru bărbați de la masa vecină săriră tam-nisam în picioare și începură să  se îmbrâncească. Răcneau atât de tare unii la alții că polițistul își ridică ochii din ceașcă. Au răsturnat masa la care au stat până atunci peste unul dintre ei, peste un slăbănog, și acesta se prăvăli la pământ, iar peste el, toate sticlele de pe masă, spărgându-i ochelarii și umplându-l de sânge. Masa îi căzu pe piept și îl ținea prins la podea, slăbănogul nereușind să scape din prinsoarea ei și să se ridice de jos.

Polițistul avusese azi o zi foarte grea. Chiar înainte să iasă din tură, fusese trimis să intervină într-o încăierare similară, în zona tarabelor cu legume și fructe, din Piața aia din coasta fostului cinematograf Flacăra, și el, din cauza asta, își terminase ziua de lucru cu o oră mai târziu. Nu reușea și pace să-i despartă și să le pună cătușele la mâini, fiindcă tipii erau foarte bine legați și ciupiți rău. Noroc că el practica artele marțiale și cu câteva procedee mai sofisticate îi redusese la tăcere și îi putuse duce la secție. Dar, astfel, ziua sa de muncă se lungi cu aproape o oră mai mult și el era tare supărat, și-și sudui șefii, pentru că nu numai că aceștia îi dădeau un salariu de nimic, dar îl mai impuneau să lucreze și peste program, fără a-l plăti pentru asta.

Ajuns la secție, el se grăbi să-i predea pe zavragii colegilor săi din tura de noapte, și se retrase în mare grabă în cabinetul său, unde își scoase uniforma de polițist și și-o băgă în rucsac, iar din raniță își extrase blugii săi vătuiți, flaneaua sa violetă și giaca sa albastră, în care se îmbrăcă instantaneu și fugi afară. El era liber. Ziua sa de muncă se terminase. Până mâine dimineață, când urma să revină la secție, el era liber și voia să uite că e polițist și să facă tot ce-și doreau mușchii lui. Ura, era liber, era un om ca toți ceilalți oameni, se bucura el și se furișă în cafeneaua de lângă gară, unde nu mai fusese niciodată până atunci și unde nimeni nu știa că e polițist.

Când intră, își răsuci capul prin părți ca să vadă dacă nu era și vreun cunoscut de-al său pe acolo, dar nu era nimeni, și asta îl bucură și mai tare.

Își comandă o cafea și se așeză destins la masa de lângă geam, de unde putea să se uite în voie la cei din local, dar când s-o ducă și el la gură, tam-nisam, tipii de la masa vecină săriră în picioare și se luară la bătaie.

Să se bată cât vor, și-a spus polițistul, că eu nu am să mă bag, și asta fiindcă ziua mea de muncă s-a terminat de mult și pe mine nimeni nu mă plătește ca să-i molcomesc pe toți nenorociții. Să se bată până s-or plictisi, își zise polițistul, și mai bău o înghițitură de cafea, doar nu o să lucrez douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru?

O să se bată ei cât o să se bată  și o să se liniștească de la sine, adevărat că un pic mai târziu, dar o să se liniștească, își mai spuse polițistul și mai bău o gură de cafea.

Doi indivizi îl țineau pe slăbănog la podea, unul îl ținea de mâini, altul de picioare, și un al treilea îl pocnea cu pumnii în față, umplându-l de sânge, iar între lovituri îi cerea să le întoarcă datoria. Tot pentru bani se ciomăgiseră și ăia de la Buiucani, se gândi polițistul, mulțumit că-și scoase uniforma înainte să iasă din secție.

Chelnerița striga:

- Chem poliția, dacă nu-i dați pace omului ăsta!

Dar mardeiașii nu o luară în seamă și continuau să-l pocnească pe slăbănog, cerându-i să le dea banii înapoi.

Câte bătăi din astea nu am văzut la viața mea, își spuse polițistul. Se va stinge și asta de la sine, o să vedeți. Bine, dacă s-ar fi ciomăgit până la șase, firește că aș fi intervenit, își mai spuse polițistul, și mai bău o gură de cafea. Dar așa, stimabililor, cât e ora acum? Opt, nu-i așa?

Cei trei îl călcau pe rând pe cap pe slăbănog.

Polițistul își termină de băut cafeaua și părăsi bomba aia, trecând pe lângă cei trei ciomăgari și pe lângă slăbănogul cu ochii umflați și se urcă în mașina sa, parcată chiar în fața cafenelei.

Lasă că o să cheme chelnerița un echipaj de poliție, dacă nu l-a și chemat déjà, poate chiar pe Costel și ai lui, care acum o oră ar fi trebuit să intre în tură, își mai spuse polițistul, și ambală motorul. Se îndreptă spre o altă cafenea. Spre cafeneaua Oscar, unde urma să se vadă cu George, un prieten de-al său din liceu, și să joace cu el câteva partide de belotă.

Cei trei mardeiași se împrăștiară brusc, fugind afară din cafenea.

Chelnerița se aplecă deasupra celui bătut și constată că acesta nu mai sufla.

Cei trei îl uciseseră.

Tocmai atunci dădu buzna în cafenea și echipajul de poliție, în frunte cu Costel, pe care chelnerița îl chemase la telefon acum o oră.

 

NOTA AUTORULUI: Acest text este o proză și ar trebui receptat ca atare.