Succesorul Angelei Merkel la conducerea CDU, Uniunea Creștin Democrate din Germania, după episodul intermezzo cu Annegret Kramp-Karrenbauer din 2018 până în februarie - când s-a retras pe fondul scăderii încrederii publice - va fi desemnat vineri, 15 ianuarie, într-o competiție cu trei candidați, în format virtual. Dar succesiunea pare a fi tot una care menține stabilitatea, continuitatea și echilibrul pe care l-a asigurat în ultimii 16 ani Angela Merkel. Cum va arăta Germania după Merkel e important atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru întreaga lume. Cancelarul german se va retrage după alegerile din septembrie anul acesta, având suficient timp pentru a reface punțile cu America lui Joe Biden.

Moștenirea Merkel. Un bilanț greu de contestat

După un tangaj în timpul crizei refugiaților și a deschiderii de a primi peste un million de oameni în Germania, în 2015, Angela Merkel a ajuns, după excelenta gestionare a crizelor succesive ale Germaniei și Europei - cu precădere în pandemie - la 74% rată de încredere, cu nouă luni înainte de a părăsi poziția de Cancelar și înainte ca partidul său, CDU, să decidă succesorul său la conducerea partidului și, cel mai probabil, la funcția de Cancelar, după viitoarele alegeri generale din septembrie.

CDU a condus Germania Federală timp de 50 de ani din cei 71 de ani de la re-fondarea ca stat democratic, după al Doilea Război Mondial. La cea de-a 33-a Convenție a partidului – amânată deja de două ori pe motiv de Covid-19 și mutată, prin acordul contracandidaților, în premieră în format online - Angela Merkel vine după ce a condus partidul 18 ani direct și mai bine de doi ani de facto, și va părăsi funcția de Cancelar după 16 ani de mandat. Doamna Merkel rămâne, la 66 de ani, imaginea majoră și definitorie a europenismului și a continuității proiectului european, fiind și cel mai longeviv membru al Consiliului European.

Principala critică la adresa actualului Cancelar este faptul că a condus cu gândul mai mult la stabilitate decât cu ambiția de a schimba sau progresa integrarea europeană. Cel mai important lider de pe continent și din lume, la această oră, Angela Merkel mai este acuzată și pentru faptul că, în spatele său, nu au crescut lideri alternativi și că toți cei care au contra-candidat-o vreodată s-au pierdut pe rând. Unele voci pun și eșecul succesoarei sale formale la conducerea partidului, Annegret Kramp-Karrenbauer, tot pe seama forței sale și a figurii dominante pe care o reprezintă Cancelarul Merkel, avertizând și pe viitorul președinte, indirect, că va risca aceeași postură. După câteva episoade vizibile care au ridicat semne de întrebare relative la sănătatea doamnei Merkel, depășirea perioadei este vizibilă și nimeni nu contestă ducerea la bun sfârșit, cu bine, a mandatelor sale.

Imaginea sa de Nemuritor și abilitățile sale de gestiune a crizelor sunt binemeritate, odată ce Angela Merkel a trecut Europa și Germania prin nenumărate episoade dramatice, de la criza economică globală și cea a datoriilor suverane la criza refugiaților și pandemia de coronavirus, menținând unitatea și coeziunea în fața Brexitului și mai ales în fața agresivității bligerante a lui Donald Trump și a pornirilor sale spre ruptură transatlantică, în primele momente ale mandatului său. Iar cheia reușitei a rezidat în moderație și echilibru, în înclinația spre consens și evitarea rupturilor, a mișcărilor bruște și inițiativelor prea riscante, de la lansarea eurobondurilor – deși a acceptat în final mutualizarea împrumutului de 750 euro pentru pachetul de stimul economic post-pandemie – la evitarea tensiunilor față de unii membri mai incisivi și recalcitranți din UE, care resping regulile, dar mai ales cu atenție deosebită față de vecinii pe care altă dată Germania i-a ocupat și față de reticențele acestora.

Angela Merkel a trebuit să navigheze între multiplele interese europene și să gestioneze presiuni americane și provocările Rusiei lui Putin, interesele afacerilor germane pentru Nord Stream 2 și piața chineză față în față cu confruntarea ambilor actori autocrați pentru represiuni împotriva drepturilor omului, de la asasinate pe teritoriul german și european la tentativa de otrăvire cu Novicioc a serviciilor ruse împotriva lui Navalnîi, la situația dramatică din lagărele de detenție din Xinjiang sau represiunile din Hong Kong ale Chinei. Pe aceeași linie, doamna Merkel a rezistat presiunilor franceze ale lui Emmanuel Macron pentru autonomia strategică europeană(eventual chiar o Armată Europeană finanțată de Germania și condusă de Franța) și a optat pentru deschiderea spre refacerea relației transatlantice și revenirea SUA în prim plan sub președintele Joe Biden.

O cursă în trei pentru continuitatea Germaniei

Miza conducerii CDU este enormă, pentru că toate sondajele de opinie arată că partidul stă excelent în sondaje, în ciuda gestionării pandemiei, iar președintele său va fi cel mai probabil viitorul Cancelar, căruia i se va încredința negocierea majorității și a noului Guvern. Cel mai probabil, varianta Marii Coaliții stânga dreapta CDU-CSU cu SPD, a cărei marcă a fost Angela Merkel, nu se va repeta. Totuși, formula de coaliție va fi tot o chintesență de Centru - centru-dreapta. În Germania, extemele stângă și dreaptă, AfD și Die Linke, ating circa 20% din spectrul politic. SPD are nevoie de opoziție pentru a se reface și a se reinventa, în timp ce Verzii, plasați mai la dreapta CDU-CSU, par să meargă spre 20% și să se detașeze ca virtuali parteneri de guvernare naturali. CDU-CSU este scontat la 35% din intențiile de vot.

Cum Germania este un actor responsabil și ancora de stabilitate a Europei, echilibrul și continuitatea sunt atributele sale majore, fără surprize și fără rupturi. Acest aranjament de tip echilibru de putere face ca promisiunea de continuitate să fie obligatorie pentru fiecare din competitorii la moșternirea Angelei Merkel. Cum la nivel european Brexitul a lăsat urme iar Franța lui Emmanuel Macron nu pare bine plasată pentru a evita cu certitudine o sosire a extremelor în prim plan, Germania e singura permanență. De altfel, Președinția Consiliului UE, asigurată de Germania în al doilea semestru al lui 2020, a fost marca echilibrului și stabilității unei Europe unite, așa cum CDU însuși trebuie să rămână unit după competiția care se anunță complicată mai ales prin absența unui favorit evident la președinție.

În cursă s-au înscris trei participanți, cu state vechi de funcționare în CDU. E vorba despre Armin Laschet, ministrul-președinte al Landului Nord-Rin-Westphalia, cel mai mare din cele 16 ale Germaniei, Friedrich Merz, un vechi contestatar al doamnei Merkel și șef al grupului parlamentar CDU din Bundestag, înaintea preluării partidului de către doamna de fier, în 2000, și cel de-al treilea, șeful Comisiei de Afaceri Externe, Norbert Rottgen, fost ministru al Mediului.

Fără carismă dar cu competențe deosebite, Laschet este favoritul doamnei Merkel și al establishmentului CDU, chiar dacă e abia pe locul trei în sondajele interne. Avantajul este experiența de gestiune administrativă, care lipsește celorlalți doi. Merz este cel mai de dreapta și adeptul atlanticismului și al unei economii de piață liberă, cu mai puține criterii și limitări – dar care nu vrea nici el rupturi, ci o relansare a creșterii pentru că Germania ar fi încetinit prea mult. Rottgen are drept particularitate aplecarea și cunoașterea în politica externă și o poziție mai dură în privința Rusiei și a Chinei, optând “nici pentru continuitate totală, nici pentru ruptură” față de era Merkel. Deci nici un candidat nu dorește o revoltă împotriva epocii Merkel și pledează pentru continuitate și stabilitate a Germaniei în interior, a politicilor germane și a Germaniei în UE și în lume. Sondajele arată 27% sprijin pentru Merz, în scădere, 16% pentru Rottgen și un Laschet urmându-l la scurtă distanță, dar cu 21% care resping toate cele trei candidaturi, menținând suspansul și șansele tuturor.

Data de 15 ianuarie și derularea alegerilor în format virtual a fost acceptată de toți cei trei candidați, optând pentru unitatea partidului, chiar dacă Merz a ieșit public pentru a contesta blocarea candidaturii sale de către conducerea partidului. Retras din prim planul partidului între 2009 și 2018, când a obținut la mică distanță de câștigător, a doua poziție la conducerea partidului, Merz a fost președintele BlackRock, cea mai mare firmă de management investițional a lumii, pe care a părăsit-o de curând pentru “a împrospăta partida conservatoare din Germania”.

Episodul Spahn și candidatura Soeder la postul de Cancelar

Pe lângă cei trei candidați declarați ai CDU, un al patrulea nume a mai fost vehiculat la nivelul CDU, în timp ce liderul partidului partener, CSU, din Bavaria, rămâne și el un candidat bun de Cancelar. Este vorba despre Ministrul Sănătății, Jens Spahn, al doilea cel mai vizibil și mai bine plasat om politic în Germania în aprecierea publicului, despre care s-a spus până duminică, 10 ianuarie, că are o candidatură sigură, cu probe directe lansate vineri de Der Spiegel și de Bild că ar fi contactat membri CDU pentru a-și evalua șansele. Protejatul fostului ministru de Finanțe Wolfgang Schaeuble, Spahn a câștigat atacând-o pe Merkel în privința a două teme, gestionarea crizei Euro și a crizei migranților, două teme importante care au costat-o puncte, la vremea respectivă, pe Cancelar.

Ca ministru al Sănătății, Spahn a fost tot timpul în prim plan și a asumat, în mare măsură, avantajele de imagine ale unei bune gestionări a pandemiei în Germania. El a cochetat chiar cu prima poziție în sondajele vizându-i pe politicienii din Germania în acest an, depășind-o cu un punct în unele sondaje pe doamna Merkel. Spahn l-a susținut pe Armin Laschet pentru conducerea CDU, sperând că situația acestuia îl va recomanda pentru rocada prin care să-i preia poziția în cursa pentru poziția de cancelar. Cum Laschet a respins varianta, duminică, 10 ianuarie, Spahn a anunțat că vizează a doua poziție în partid, cea de vicepreședinte al CDU, susținându-l pe Laschet la președinție.

Vizita de săptămâna trecută a Cancelarului Angela Merkel în Bavaria a născut suspiciuni și zvonuri, unele întreținute chiar de cel în cauză, că premierul Bavariei, Markus Soeder, liderul CSU, partidul partener al CDU, ar putea să preia ștafeta de Cancelar după alegeri. Întrebată direct dacă crede că Soeder este un candidat puternic pentru a-i succeda, Angela Merkel a refuzat să comenteze, susținând doar că e un lider bun. Vizita doamnei Merkel în Bavaria a fost lesne interpretată drept încoronarea simbolică a lui Soeder drept succesor la conducerea statului german, dar Cancelarul Germaniei a afirmat că va accepta invitația și a altor premieri de landuri, fără a privilegia situația lui Soeder la candidatura de Cancelar.

De partea cealaltă, Partidul Social-Democrat – SPD, aflat într-o situația complicată după actuala guvernare de Mare Coaliție, a ales să propună drept candidat pe Olaf Scholz, Ministru de Finanțe și fost primar al orașului Hamburg, considerat un tehnocrat pragmatic, departe de zona radicală de stânga, care a mai încercat această postură și a ratat-o din perioada Schroeder. Deși e cel mai bine plasat și mai echilibrat candidat socialist, Scholz are în continuare probleme în a obține susținerea necondiționată și mai ales entuziastă a bazei partidului și a activiștilor SPD. Perspectiva sa de a câștiga cursa rămâne strict teoretică, probabilitatea fiind restrânsă.