În dimineața asta am mers la restaurantul „Perla”, unde mă duceam foarte rar, că e foarte scump acolo, dar azi am dat toate pe una și m-am dus, de, sărbătorile de iarnă încă nu s-au terminat, și apoi acolo fac cea mai bună cafea din oraș. Dar am avut o mare surpriză. Numai mi-a fost adusă cafeaua, că s-a întors înapoi chelnerul care mi-a pus-o pe masă și mi-a spus:

- În cinci minute închidem restaurantul și vă rog în mod respectuos să părăsiți localul.

- Cum, închideți, când e de abia unsprezece dimineața?

- Știu, dar nu eu am decis asta.

- S-a îmbolnăvit cineva? Intrați în carantină?

- Puneți prea multe întrebări.

- Asta m-ar putea afecta și pe mine.

- Nu, nu s-a îmbolnăvit nimeni.

- Și atunci?

- Pur și simplu închidem, mi-a zis el înciudat și eu mi-am rotit capul prin incintă și am observat că oamenii plecau din local, mânați din spate de niște chelneri umeroși. Am rămas afiș.

- Și domnul de ce nu pleacă? s-a răstit un alt chelner, unul cu o față lătăreață.

- Dar de ce nu mi-ați spus că închideți din capul locului că atunci nu mai comandam cafeaua asta?

- Nici noi nu am știut. Căci, dacă știam, nu vă primeam aici.

- Și ce să fac eu acum, doar nu mi-am băut cafeaua? l-am întrebat pe chelnerul care mai întâi mi-a adus cafeaua și apoi vestea.

- Nu vă putem aștepta până o să vă beți cafeaua. Vă întoarcem banii.

- Mie nu-mi trebuie bani, eu vreau să-mi beau cafeaua.

- Vă dăm de două ori cât costă ea.

- O, chiar și așa refuz. Eu nu plec de aici până nu-mi beau cafeaua. Dacă știați că închideți de ce mi-ați mai vândut-o?

-  Nu știam că o să închidem, când v-am dat cafeaua, parcă v-am spus asta o dată.

- Plecați imediat, se zborși un al treilea chelner la mine. Unul cu o pată în frunte.

- Bine, plec, dar o pot lua cu mine?

- Și cana?

- Cana?

- Cana e mai scumpă decât cafeaua.

- Turnați-mi-o într-un pahar de plastic.

- Nu ținem așa ceva. Bine, luați-o, dar mâine mi-o aduceți înapoi.

- Mai încape vorbă. V-o aduc, i-am promis eu și am ieșit cu cana de cafea în curte.

- Nici aici nu-i voie, m-a apostrofat al patrulea chelner care ieși după mine în prag.

- Și unde pot s-o beau?

- În stradă.

Am mers în stradă. Două mașini negre au trecut vâjâind pe lângă mine și au frânat în fața ușii, de unde chelnerii m-au scos afară acum câteva minute.

Dintr-o Bentley a ieșit un bărbat într-un costum negru ca smoala, iar dintr-un Jaguar un bărbat în blugi și giacă. I-am recunoscut cât ai bate din picior, deși nu-i mai văzusem până atunci decât pe sticlă. Cel în costum era procurorul Stoianoglu și cel în blugi, Platon.

Chelnerii care m-au scos afară din „Perla” le-au deschis surâzând ușa și i-au poftit înăuntru.

- Ah, iată de ce ne-au dat afară din restaurant, mi-am zis eu în gând. Unul dintre chelneri a mai rămas un pic în prag, măturând cu ochii curtea, apoi s-a întors înăuntru.

Eu m-am dus la fereastră și m-am zgâit pe geam. Procurorul general și cel poreclit de toată lumea noul Ostap Bender au ocupat chiar masa unde am stat eu nu de mult. Erau numai e doi în tot restaurantul acela pustiu, dar chelnerii roiau prin sală de parcă aceasta ar fi fost plină cu clienți. Procurorul general și Platon vorbeau aplecați peste masă de parcă se temeau să nu-i audă chelnerii.

Acum vorbea Platon și procurorul general îl asculta cu o față ce plesnea de voie bună. Nu știam ce-și spuneau. Știam însă că Platon a stat câțiva ani buni la mititica, de unde, se zice, că l-a scos procurorul general.

Platon a destupat o șampanie și dopul a sărit în plafon și s-a rostogolit prin local ca o minge de tenis. Cel care ar mai fi trebuit să mai stea și acum la pârnaie, turna șampanie în pahare. Îi umplu mai întâi paharul procurorului general și apoi pe al său. Au ciocnit radioși.

Ușa de la intrare se izbi de perete și am auzit vocea supărată a cuiva.

- Da tu ce faci acolo? Marș de aici! strigă un chelner la mine. Unul pe care nu-l mai văzusem până atunci.

Am plecat. Am plecat chiar în timp ce Platon împingea spre procuror o geantă neagră ca mașinile lor de afară.

N-o să le mai întorc cana asta înapoi, mi-am zis ofuscat, și am ridicat-o în aer și am izbit-o de asfalt și câteva cioburi au zburat spre restaurantul în care cei doi ciocneau o nouă cupă de șampanie, dar s-au oprit pe undeva prin curte, neajungând nici măcar până la zidul restaurantului. Nu mai e chiar așa de bună cafeaua asta a lor.

NOTA AUTORULUI: Acest text este o proză și ar trebui receptat ca atare.