Mama nu-mi răspundea la telefon. Eu o sunam ca s-o întreb dacă și-a băut pastilele și ea nu ridica receptorul și asta mă îngrijora foarte tare și mă întrebam de ce oare nu-mi răspunde la telefon. De-o jumătate de oră o zbârnâiam continuu și nu reușeam să iau legătura cu ea.

Mă aflam pe esplanada din fața președinției, unde, dintr-o clipă în alta, urma să apară Klaus Iohannis. Pentru asta și venisem acolo. Ca să-l văd pe Iohannis, cu ochii mei. El încă nu apărea și eu am sunat-o din nou pe mama, dar ea nici de datat asta nu ridica receptorul și asta m-a alarmat cu totul. Poate, e într-o altă cameră, am încercat să mă calmez și, de aia, nu aude țârâitul telefonului.

Iohannis apăru, alături de Maia Sandu, și lumea începu să scandeze:
„Ardealul, Moldova și țara Românească"; "România, nu uita Basarabia e a ta";

Strigam și eu alături de oamenii din jurul meu, pe cei mai mulți dintre care-i cunoșteam, pentru că îi întâlnisem mai la toate mitingurile contra lui Dodon. Scandam, dar mă gândeam la mama mea, oare de ce nu ridică receptorul? Scandam din toți bojocii, dar mă întrebam, oare nu i s-o fi întâmplat ceva? Prin minte îmi treceau cele mai sumbre gânduri, în timp ce scandam:

„România, de la nord la sud tu nu ai graniță pe Prut";
„Claus Iohanis, bine ai venită acasă".

După moartea tatei, mama mea trăia singură în apartamentul ei cu două camere de pe strada Decebal, de la Botanica, de unde nu a vrut să plece pentru nimic în lume, cu toate că eu am insistat să se mute la noi. Asta era casa unde ea se născuse. Acolo trăise cu tata. Acolo ne-am născut noi și ea nu-și imagina că ar putea-o părăsi vreodată. Dar ea era diabetică și nu se putea descurca singură. Cumpărăturile i le făceam eu. Eu îi aduceam și medicamentele de care avea nevoie sau o duceam pe la medici, atunci când se simțea rău. Mă temeam și acum să nu i se fi făcut rău și, de asta, să nu răspundă nici la telefon. Dar dacă s-o fi prăbușit în mijlocul casei și nu are cine s-o ajute?

Neliniștea deveni atât de puternică, încât am chemat un taxi și m-am dus la Botanica, la mama, acasă. Ușa de la intrare era încuiată, dar ea îmi dăduse un rând de chei și am descuiat-o și am intrat în casă, cu inima cât un purice.

În vestibul am auzit o voce, răspândindu-se din dormitor. Am deschis ușa și am intrat. Vocea aia se răspândea din televizor. Era vocea lui Iohannis.
Mama îl asculta în picioare, stând cu spatele la mine. Nu m-a auzit cum am deschis ușa. Era atât de atentă la ce spunea Iohannis încât nu auzea nimic. Iată de ce nu auzise nici telefonul, mi-am zis eu, și am închis ușor ușa și m-am retras în vârful picioarelor. Nu am vrut s-o deranjez pe mama și m-am întors pe esplanada din fața președinției.