În aceste zile sărbătorim Crăciunul. Când spunem asta, ne gândim, desigur, la evenimentul crucial din istoria omenirii care s-a produs cu 2000 de ani în urmă. Acum două milenii, Iisus Hristos s-a născut din fecioară. Dar rezultă oare de aici că până atunci Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, n-a existat? În niciun caz. Pentru că, de fapt, oricât ar părea de straniu, Christos s-a născut nu 2000 de ani în urmă. Ceea ce numim noi Nașterea Domnului din Fecioara Maria este, de fapt, coborârea pe Pământ și întruparea în om a Fiului lui Dumnezeu care, evident, exista deja. Unul dintre preceptele biblice fundamentale spune că Iisus Christos este „născut, nu făcut”, precizându-se, „născut din Tatăl Său mai înainte de toți vecii”. Altfel spus, acest lucru s-a întâmplat înainte ca natura să fi fost creată, înainte să fi început timpul.

De ce se pune accent pe faptul că Christos a fost „născut, nu făcut”? Și care este deosebirea între cele două noțiuni? Lucrul acesta îl explică Sfântul Augustin, Părintele Stăniloaie, Petre Țuțea, alți gânditori creștini. A naște înseamnă a deveni părinte, scrie, de exemplu, profesorul C. S. Lewis, care a editat în 1941 una dintre cele mai strălucite opere creștine, o carte care a ajutat mii de oameni să revină la credința adevărată.

Un om dă naștere la copii de om, iar o pasăre dă naștere la ouă din care vor ieși pui de pasăre. Dar când faci ceva, zice Lewis, ceea ce faci este diferit de tine însuți. O pasăre face un cuib, omul face un aparat de radio sau o statuie. Dacă este un sculptor talentat, el va face o statuie care să se asemene foarte mult cu un om adevărat. Un savant poate construi un robot care în aparență ar semăna leit cu omul și la înfățișare, și la port. Dar nici statuile și nici roboții nu vor fi, firește, oameni, pentru că nu sunt vii și nu au suflet. Ce înseamnă asta? În primul rând, ceea ce naște Dumnezeu, este Dumnezeu. Tot așa, ceea ce naște omul este om. În cel de-al doilea rând, ceea ce creează Dumnezeu nu este Dumnezeu, la fel cum ceea ce face omul nu este om. Acesta este motivul, lămurește Lewis, pentru care oamenii nu sunt fiii lui Dumnezeu în sensul în care este Christos. Ei pot fi ca și Dumnezeu în anumite privințe, dar ei nu sunt de aceeași natură cu El.

O statuie are înfățișarea unui om, dar nu este vie. În același sens, omul are „înfățișarea” lui Dumnezeu sau este asemănător cu El, dar nu are felul de viață pe care o are Dumnezeu. Materia se aseamănă cu Dumnezeu prin faptul că are energie, dar energia fizică este de o natură diferită de puterea lui Dumnezeu. Prima, pe care o primim prin natură, are o tendință permanentă de a se altera și de a se descompune, așa încât poate fi menținută numai prin subvenții permanente din partea naturii. Sub formă de aer, apă, hrană etc. Cea de-a doua, care este etern în Dumnezeu și care a creat tot Universul natural, e perenă și nealterabilă. Planul lui Dumnezeu este de a conferi viață spirituală unor ființe biologice amplasate într-un aspru și vitreg mediu natural. Acesta este sensul trecerii omului prin lumea materială.

Iată esența creștinismului, scrie C.S. Lewis. Lumea este laboratorul unui mare constructor de mașini inteligente. Noi suntem roboții sofisticați, dotați cu capacitatea de a se autoperfecționa. Tocmai de aceea prin laborator se zvonește că aceștia, în cazul în care vor avea încredere în constructorul lor, ar putea dobândi într-o bună zi viață veșnică.

Țara, 29 decembrie 2000