NOI NU CEDĂM

Dumitru CRUDU

Să vă spun drept, în dimineața asta am urmărit și eu un securist.

Tocmai deschideam ușa bisericii, când am văzut un tip înalt și deșirat ieșind din clădirea SIS-ului.

 L-am lăsat să treacă de biserică și m-am luat după el, fiind foarte intrigat unde se poate duce un securist. Tipul nu se uită în direcția bisericii - biserica și oamenii care intrau și ieșeau din ea pe el nu-l interesa - și, de aia, nu mă văzu nici pe mine și eu l-am putut fila în voie și am constatat că era îmbrăcat din cap până în picioare în negru, cam cum se îmbrăcau foarte mulți azi. Adică șters. Nu ieșea prin nimic în evidență, încât, dacă nu l-aș fi văzut ieșind din clădirea SIS-ului, pentru nimic în lume nu aș fi putut spune că e securist.

Tânărul în negru se îndrepta spre mulțimea îngrămădită pe esplanada și pe strada din fața parlamentului, cu pași apăsați. Toți strigau:

- Noi nu cedăm!

Securistul în negru se alătură mitinganților. Înaintă printre ei, uitându-se când la dreapta, când la stânga sa. Se înșurubă în mijlocul unei buluc din Leova, strigând și el:

- Noi nu cedăm!

Omul lângă care se opri purta și el o mască neagră și eu mă întrebai oare nu o fi și el cumva securist? Cei doi tineri au schimbat câteva vorbe și au reluat scandările:

- Noi nu cedăm!

Strigau în unison cu mulțimea care vuia în jurul lor. Strigam și eu. Iar în timp ce strigam îl urmăream pe securistul infiltrat în mulțime vrând să-mi dau seama ce misiune avea. El își flutura brațul drept în aer și obrajii i se împurpurară de emoții și eu m-am întrebat oare el chiar crede în ceea ce strigă sau se află la mitingul Maiei Sandu pentru a băga la bibilică cu ce respiră mulțimea și pentru a le raporta despre asta șefilor lui, pentru că nu puteam să nu văd că el își rotea capul prin părți. De rotit și-l rotea el, dar și striga în același timp.

Maia Sandu ieși în fața mulțimii, urcându-se pe treptele aleii care ducea spre parlament și el o asculta transportat și topit și eu mă întrebam dacă securistul acesta în negru e de-al nostru sau e de-al lor, fiindcă am auzit că în SIS sunt și oameni de-ai noștri și că securitatea noastră e scindată în două:  în ai noștri și ai lor, ai lor fiind mai mulți după ce Dodon și-a băgat SIS-ul în buzunar, măturându-i pe o mare parte dintre ai noștri.

Mă uitam la tânărul în negru cum  o asculta pe Maia Sandu cu gura căscată și mă întrebam dacă joacă teatru sau nu. Lumea din jurul său începu să strige:

- Ne vrem țara înapoi, și strigă și el același lucru. Strigă chiar și – Noi nu o să vă dăm SIS-ul!- împreună cu miile de oameni care scandau asta ridicându-se în vârful picioarelor.

Dacă nu l-aș fi văzut ieșind în această dimineață din clădirea SIS-ului aș fi putut jura că e un protestatar cum altul nu mai e în orașul acesta. Dar poate, totuși, e un securist de-al nostru, m-am gândit eu, poate e unul dintre cei care-i expulzase pe deputații ruși acasă, pe când aceștia voiau să meargă în Transnistria, și coborau din cursa Moscova- Chișinău; poate e unul dintre cei sastisiți de politica de vasal al lui Dodon.

Mi-am întors capul în stânga mea și l-am văzut pe un bărbat cu un fes portocaliu și cu o față dură, urmărindu-l pe securistul în negru pe care-l urmăream și eu. Bărbatul cu fes portocaliu și cu o față dură îl mai și fotografie pe deasupra. Securistul în negru îl văzu și el și dispăru printre oamenii din spatele său. Dispăru în mulțime și bărbatul cu fes portocaliu și cu trăsături dure, plecat pesemne pe urmele securistului în negru. Ceea ce am mai observat e că bărbatul cu fes portocaliu și cu trăsături dure nu scandase nimic. Scandase doar tânărul în negru, pe care eu îl văzui în această dimineață ieșind din clădirea SIS-ului în timp ce eu ieșeam din biserică unde am fost să mă rog.

Îmi răsuceam capul în toate părțile când am simțit cum privirea cuiva îmi ardea ceafa. M-am întors instantaneu și am văzut cum un bărbat cu un fes roșu mă măsura cu privirile din cap până în picioare și eu m-am întrebat: oare nu era și individul acesta de la SIS, un coleg al celor doi, căruia i-am atras atenția prin faptul că-i urmăream pe tovarășii săi.

M-am ascuns și eu în burta mulțimii. Când am trecut de un bătrân din Dubăsari care șchiopăta în fața mea, l-am văzut din nou pe tânărul în negru ascultând-o cu încântare pe Maia Sandu. Dar imediat privirile mi s-au oprit și pe bărbatul acela cu fes portocaliu, care-l urmărea ce face.

Mi-am întors capul. Domnul acela cu fes roșu era în spatele meu și nu mă slăbea din ochi.

Tocmai atunci lumea începu să scandeze:

- Noi nu cedăm!

Striga și tânărul în negru, pe care eu îl văzui în această dimineață ieșind din clădirea SIS-ului. Striga electrizat.  Strigam și eu:

- Noi nu cedăm!