Irina este moldoveancă și s-a căsătorit cu un francez, în 1992. Cu un francez, venit la Chișinău, în timpul războiului ruso-moldovenesc din 1992, ca să scrie un reportaj despre acele sângeroase evenimente. S-au cunsocut între două bătălii, la barul hotelului Național, unde ea lucra chelneriță.

Honore trăia la hotel. Mai bine zis, dormea la hotel. La hotel rămânea doar noaptea, pe când ziua mergea în zona unde polițiștii moldoveni apărau satele și orașele moldovenești asediate de soldații ruși.

Ziua mergea pe linia frontului,iar seara își scria reportajul și-l trimitea la ziar, după care cobora la bar ca să bea o sută de votcă și să uite tot ce văzuse peste ziuă. Ușor cherchelit, se ducea să se culce.

În seara când s-au cunoscut, francezul s-a făcut praf.

În ziua aia fusese la Bender și văzuse cum intraseră tancurile rusești în oraș. Văzuse cum o coloană de tancuri străpunse linia de apărare și cum unul după altul trecuseră peste un voluntar rănit.

Honore îl cunoștea. Voluntarul rănit era Andrei, un absolvent al facultății de jurnalistică. Erau prieteni. Andrei o rupea pe franțuzește ca nimeni altul și discutau de foarte multe ori. Stăteau de vorbă ore în șir, între două lupte. Andrei era pasionat de literatura franceză. Citise o grămadă de autori. Îi plăcea foarte mult Le Clezio, care îi plăcea și lui Honore. Îi plăcea foarte mult și Celine, pe care Honore îl detesta, pentru opțiunile sale politice și, de aia, discutau în contradictoriu.

Înainte să fie ucis, Andrei îi dăduse bricheta ca să-și aprindă o țigară. Uitase să i-o întoarcă înapoi și, în momentul când Andrei fu rănit de un glonț și căzu în mijlocul străzii, el o aprinsese sub țigara, pe care și-o băgase în gură. Andrei căzu pe dunga șoselei, cred că glontele ăla îl nimerise în picior sau câteva gloanțe la rând, dar nu murise atunci.Încă mai trăia în clipa când apăru în capătul străzii coloana de tancuri. Striga după ajutor. Honore îl auzi, își băgă bricheta în buzunar și sări să-l ajute. Alergă în mijlocul străzii și îl apucă de un braț și încercă să-l tragă de acolo. Nu reuși. Andrei e foarte greu. Nu reuși, iar tancurile se apropiau. Erau tot mai aproape. Erau din ce în ce mai aproape. Erau la un pas. Unde mai pui că și gloanțele începură să răpăie în jurul său. Îi șuierau pe la urechi. Unul dintre ele îi dădu jos șapca din cap, străpungând-o. Șapca sa franceză, fumega la picioarele lui.

Nu știu de unde apăru Vasile, un alt voluntar, și-l smulse pe Honore din calea primului tanc din coloană, care trecu cu șenilele sale lucioase peste Andrei, care mai era viu. În secundele alea când fu strivit de șenilele tancului Andrei mai era viu. Îi auzi strigătul. Ultimul strigăt. Strivit și el de șenilele tancului.

Unul după altul, toate tancurile alea trecură peste Andrei. Care era viu. Care muri după ce primul tanc trecu peste el.

Niciunul dintre ele nu-l ocoli pe Andrei. Niciunuia dintre tanchiștii ăia pe jumătate ieșiți din turelă nu-i tresăriseră niciun mușchi pe față, cu toate că nu puteau să nu vadă cum trupul lui Andrei fu făcut chiseliță, de tancurile care-l călcau metodic.

Honore văzu. Văzu cum tancurile îl făcură pe Andrei o foaie de aluat.

Stătea în bar și bea, dar în fața ochilor îl vedea pe Andrei strivit de cele douăzeci de tancuri din coloană, până când nu mai rămăsese nimic din el, fiind făcut una cu asfaltul.

Ceea ce-i mai rămăsese de la el era doar bricheta aia pe care o luase ca să-și aprindă o țigară. Bricheta aia o păstrase până acum. Trecuse atâta timp. Atâția ani, dar o păstrase.  Era bricheta lui Andrei.

O luă în mâini și-o aprinse. Acum nu mai fuma. Se lăsase demult de fumat. Pur și simplu o aprinse și se uită toată seara la flacăra ei. Flacăra ei îi amintea de cum fusese omorât Andrei, în acele vremuri îngrozitoare.  Se uita la flacăra ei și se făcu criță. O dată pe an se îmbăta și el. Se îmbăta în ziua când o coloană de tancuri trecu peste Andrei, pe o stradă din Bender.

Irina e moldoveancă și e din Bender. Pe Honore l-a cunoscut în barul hotelului Național, când acesta s-a făcut tufă și de atunci sunt împreună. O dată pe an se îmbată și ea cu el și-i ascultă poveștile lui despre cum o coloană de tancuri rusești a trecut peste un voluntar moldovean pe o stradă din Bender.

NOTA AUTORULUI: Acest text este o proză și ar trebui receptat ca atare.