Nepotul meu Caius are trei ani și are epilepsie. Brusc, își pierde cunoștința și cade ca secerat din picioare. Alb la față ca un șervețel, se zbate pe pământ ca o găină cu capul tăiat. Îi tremură bărbia, îi tremură mâinile și se zvârcolește ca și cum ar fi vrut să scape din strânsoarea cuiva. Important e ca în acele clipe să nu-și înghită limba. Adică, important e ca să fie cineva lângă el și să-l ajute.

De vreo doi ani urmează un tratament strict și îl aducem de două ori pe an la control  la  Centrul Mamei și Copilului, unde, de regulă, i se face electroencefalograma, iar pentru asta e adormit.

Mama lui muncește în Italia și azi l-a adus tatăl lui, Vasile, care nu reuși să-l adoarmă în cabinetul EEG și medicul m-a chemat pe mine și am încercat eu să-l legăn în brațe și să-l adorm. Vasile ieși la o țigară, medicul scria ceva într-un registru de-al său și eu mă plimbam cu Caius în brațe, legănându-l, iar în timpul acesta mă gândeam la discuția foarte aprinsă pe care am avut-o azi dimineață cu nevastă-mea când ea îmi povesti că Dodon a zburat într-un oraș din Turcia, în Kemer, pentru a se întâlni la un hotel fițos cu Șor și Plahotniuc.

Nevastă-mea zicea că Dodon a căzut în genunchi în fața lui Șor și Plaha, în mijlocul restaurantului unde s-au întâlnit, pustiu la ora aia, fiindcă ei l-au închiriat pentru a fi singuri. În genunchi, Dodon se târa în urma lui Șor și al lui Plaha, rugându-i să-l ajute. Se târa în genunchi și plângea că Maia o să-l termine cu totul, dacă nu o să-l ajute.

- Dar noi te-am mai ajutat, frate, de fiecare dată te-am ajutat, dar tu mai tot timpul ne-ai trădat și de fiecare dată când ți-a fost bine ai întors armele contra noastră. Ai uitat asta?

- N-am uitat. Dar asta am făcut-o din prostie, se căina Dodon. Din prostie. Iar acum îmi vine să-mi mușc degetele pentru ceea ce am făcut.

- E prea târziu, frate, pentru regrete, îi zise Șor. E prea târziu.

- Și apoi, care ar fi chezășia că nu ai să ne trădezi din nou, îl întrebă Plaha. Care e?

- Vă jur pe tot ce am mai sfânt, le zise Dodon, în timp ce se târa în genunchi prin restaurant în urma lor.

- Tu mai ai ceva sfânt? Îl întrerupse Plaha. Hai nu mă fă să râd. Tu nu mai ai nimic sfânt, bă. Nimic. Ești o lichea ordinară.

- Sunt. E adevărat că sunt, dar dacă voi nu o să mă ajutați, atunci tipa asta o să mă îngroape cu totul. Cu totul, se văicăra Dodon și începu să le pupe bombeurile și blacheurile pantofilor.

- Of, viermele acesta mă dezgustă, îi spuse Ilan lui Vlad.

- Și pe mine, îi zise Plaha.

- Și ce facem cu el? Îl ajutăm?

- Da, îl ajutăm.

- Da?

- Da, pentru că nu avem încotro, îi răspunse Plaha și își retrase scârbit pantoful, lăsându-l pe Igor Nicolaevici cu limba în aer.

- Da, bă, te ajutăm, îi zise și Șor, și hai acum să mâncăm și să bem ceva. Facem alianța. Pentru că, altfel, tipa asta n-o să ne lase în pace nici pe noi.  Te ajutăm, bre, dar dacă ai să ne trădezi din nou, atunci o să discutăm altfel cu tine. Altfel.

Asta îmi povesti nevastă-mea azi-dimineață, zicându-mi că ei au pus-o de o nouă alianță, pentru ca să aibă o nouă majoritate parlamentară, ca Maia Sandu să nu-l poată demite pe Chicu și să nu provoace alegeri parlamentare, iar toate lucrurile astea le-a aflat de la o fostă colegă de clasă de-a ei care lucra chelneriță la hotelul acela din Turcia și eu i-am zis că nu o cred. Nu cred că așa ceva ar fi fost posibil și am făcut-o mincinoasă pe Ileana, fosta ei colegă de clasă, iar nevastă-mea s-a supărat foc și m-a suduit cum i-a venit la gură și poate că încă ne-am fi certat, dacă  autobuzul din Ungheni, în care Vasile îl aducea pe Caius la Chișinău, nu s-ar fi oprit în Piața Kantemir și cumnatu-meu nu m-ar fi sunat.

Caius adormi și doctorița mi-l luă din brațe și îi făcu electrocardiograma, pentru a vedea dacă tratamentul îl ajutase sau nu pe nepotul meu. Da, îl ajutase. Îl ajutase substanțial și trebuia să-l urmeze și în continuare. I-am dus la autogară și m-am întors acasă. Unde mă aștepta nevastă-mea,  cu o falcă în cer și alta în pământ ca să mă convingă că Dodon, într-adevăr, se întâlnise cu Șor și Plaha în Turcia pentru a le cere ajutorul. Și dacă e adevărat că s-au întâlnit? Dar oare nepotul meu va scăpa vreodată de epilepsia de care suferă ?

Notă: Textul e o proză și trebuie citit ca atare.