Republica Moldova a revenit la normalitate. Alegerea Maiei Sandu ca Președinte la Chișinău este un pas spre revenirea Republicii Moldova la normalitate și în matca firească a drumului de apropiere de Uniunea Europeană, SUA, România și, îndeobște Occident – inclusiv Ucraina lui Zelenski intră aici. În premieră după cei 4 ani ratați și irosiți cu Dodon la timonă, Republica Moldova își poate vizita vecinii și poate avea relații normale la nivel de stat. În plus, Președintele României, Klaus Iohannis, poate veni la Chișinău în prima sa vizită oficială. Lui Dodon, onorurile la București și Kiev și vizitele de stat la Chișinău i-au fost interzise pe tot parcursul mandatului.

Un vot profund geopolitic al identității românești asumate

Dacă cineva se mai îndoia, inclusiv la nivelul campaniei electorale a câștigătoarei, Maia Sandu, votul de duminică a fost unul profund geopolitic, Est versus Vest. Într-adevăr, e de ajuns să vedem voturile date de tineri și maturi, cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți la nivelul statelor UE și a României, cetățeni români în cea mai mare parte – 98% pentru Maia Sandu – și să comparăm cu rezultatul votului în Rusia lui Putin și a votanților din stânga Nistrului cu Dodon pentru a realiza că e vorba despre un vot Vest contra Est care dictează orientarea geopolitică a Republicii Moldova.

Mai mult, Occidentul a câștigat fără drept de apel. A câștigat și decizia privind orientarea strategică. A câștigat împotriva falsului, fraudelor, cumpărării d evoturi, blocării numărului de buletin la secțile de vot din Occident. A câștigat în mod substanțial împotriva orientării Estice pentru că în Occident este populația activă, cea educată și cea care trimite acasă remitențe substanțiale familiilor care altfel nu pot trăi într-o Republică Moldova cuprinsă de sărăcie, lipsă de pregătire, capacitate administrativă redusă. Și da, Maia Sandu și Occidentul au câștigat și pe teritoriul Republicii Moldova, un semn concret pentru cei care credeau că exodul de creiere și brațe de muncă va duce la rusificarea sau moldovenizarea societății din stânga Prutului. Nu, Repubica Moldova a ales România și Occidentul!

În plus, pentru marii creatori ai proiectului artificial „națiune civică moldovenească”, a câștigat definitiv identitatea românească! Nu mai poți discuta despre ambiguitate și bivectorialitate într-un stat complet integrat în UE și România prin chiar cetățenii săi activi, prin cei ce susțin financiar familiile de acasă, prin cei care, iată, decid în mod substanțial și politic la Chișinău. Și care nu mai pot fi întorși din drum, nici păcăliți de decenii de educație moldovenistă sovietică spre o pseudo-identitate moldovenească, nici de baza culturală valorificată și astăzi de ciclul comuniștilor lui Voronin și a socialiștilor pro-ruși ai lui Dodon la conducerea statului, nici de inventatorii națiunii civice moldovenești și ai curentului moldovenismului pro-european!

Nu sunt teme de dezbătut astăzi. Unionismul a ajuns la un nivel normal în cadrul partidelor dedicate, la 5%, o reflectare reală a faptului că doar unirea cu România nu e un proiect suficient, mai trebuie să faci ceva și acasă, și reforme, și creștere economică, și integrare a societății așa cum e ea pentru a putea fi îmbrățișat de cetățenii Republicii Moldova. Deci fluturatul de steaguri nu e suficient. E bine că peste 30% păstrează unionismul și România în suflet și că orice Parlament prezent și viitor va avea în băncile sale și unioniști, indiferent de culoarea partidului pe care vor concura. Și e un lucru normal și sănătos!

Integrarea europeană a avut loc. Un proces în evoluție

Da. Republica Moldova este integrată deja și în România, și în Uniunea Europeană. Prin peste un milion de cetățeni care sunt și cetățeni ai României. Prin cei care lucrează în Uniunea Europeană, trăiesc acolo și cărora le pasă de statul din care provin, de țara căreia îi aparțin. Și care votează, care se exprimă politic, și care doresc ca și baștina lor, din al doilea stat românesc, să ajungă în mod formal, juridic, în Uniunea Europeană. E un drum fără întoarcere.

Această integrare e un proces în evoluție. Nu aderarea e neapărat primul pas, și aderarea la legi, reguli, norme. Ci integrarea reală în spațiul de principii și valori, de reguli și instituții, în spațiul economic comun european. În spațiul cultural, istoric românesc, Republica Moldova este integrată și va rămâne integrată. Indiferent cât va trage unul și altul să o rupă sau să o după spre Răsărit. Nu poți lua în spate Republica Moldova și să fugi cu ea în străfundurile Siberiei. Asta nu a înțeles Dodon. Nici patronii săi de la Moscova. E un stătuleț românesc care va rămân tot între România și Ucraina, ambele state europene și pro-europene, membre ale NATO sau aspirante la integrare. Și asta o înțelege și Rusia lui Putin.

Dacă vreți, cea mai clară probă este cea a statului reprezentat prin voința cetățenilor săi, exprimată duminică, este statutului cetățenilor săi: cu toții sunt membri ai cetății și implicați politic ca votanți, plătitori de impozite și taxe și susținători ai familiilor și bunurilor și caselor pe care pe consturiesc acasă, în Republica Moldova. Atât timp cât vorbim despre cetățeni, alegători și plătitori de impozite, știm care este opțiunea lor și vectorul strategic, și cel identitar, fără ca acest lucru să însemne intoleranță. Acceptarea autoidentificării alternative moldovenești din rațiuni culturale și de educație e naturală și va dispărea cu timpul, cu noile generații. În rest, dreptul minorităților este cel mai bine respectat în statele europene, asta pentru ruși și pro-ruși sau alte minorități.

Maia Sandu a învins și în Republica Moldova. Este de remarcat, în spiritul corectitudinii, rolul major al lui Renato Usatâi. Al treilea candidat plasat în campanie, în turul întâi, este și cel mai prezent actor în spațiul public în cele două săptămâni dintre tururi, și cel mai activ, și cel care a rupt electoratul moldovenist și pro-rus al lui Dodon. Postura sa de susținător nu reclamă o abdicare de la reguli și el va fi judecat corect și anchetat fără ingerințe, strict pentru faptele pe care le-a făcut. În schimb solicitarea sa pentru alegeri anticipate e una naturală, normală și de bun simț, ea asigurând și reprezentarea roporțională în noul Parlament a raportului real de forțe din societate la această oră.

Mai trebuie remarcat un lucru: Transnistria nu aduce schimbarea de orientare strategică. Nici Rusia. Nu mai e de ajuns! Actualele alegeri au demonstrat că în stânga Nistrului nu există o amenințare și nici o formulă de recurs cu concesii pentru a câștiga alegerile pe teritoriul aflat sub controlul autorităților legitime de la Chișinău. E o integrare care se va petrece natural, odată ce polul de atracție real pentru afaceri și viață și pentru existența pe cuprinsul regiunii separatiste, se va muta la Chișinău, așa cum atracția pentru schimburile economice este deja arvunită de România și Uniunea Europeană pentru întreaga Republica Moldova, dar și, separat, pentru raioanele de Răsărit ale Republicii Moldova.

Drumul înainte: primii pași și direcția strategică

Anii ce vin sunt destinați unui efort major, în care Maia Sandu are nevoie de tot sprijinul românesc și european pentru a scoate țara din marasm. Din pandemie, din criza economică, din dezastrul raportului balanței de plăți. Au fost 4 ani pierduți. Dar epoca Dodon s-a încheiat, chiar dacă încă-Președintele ostentativ pro-rus al Republicii Moldova nu a realizat că problemele majorității și noului Guvern nu mai sunt în mâna sa. A pierdut. Iar președinția sa s-a soldat cu mulți pași înapoi. Sunt multe de recuperat. Și nu numai imagine, prestigiu, reforme. Ci și bani! Recuperarea resurselor Republicii Moldova și cetățenilor săi risipite prin avantaje create prietenilor săi de la Moscova, pentru separatiști, pentru criminalitata organizată a lui Caramalac care l-a susținut.

Dar o abordare corectă, legitimă și credibilă a mandatului Maia Sandu nu poate să nu aibă în prim plan încălcările legii produse chiar la aceste alegeri. Dodon trebuie anchetat pentru furt la urne, pentru cumpărare de voturi, pentru finanțarea ilegală din străinătate a campaniei electorale, pentru ingerința Rusiei în alegeri. Iar aceste acțiuni vor domina și agenda internațională. Ambasadorul rus la Chișinău trebuie să plece după manifestările publice pe care le-a făcut, de mână cu Ambasadorul Neguță de la Moscova. Și toți cei implicați în furtul la urne, aranjarea voturilor din Rusia și cumpărarea lor, constrângerea votanților și cumpărarea de voturi din Transnistria trebuie aduși în fața legii. Cu Dodon în frunte.

Apoi urmează marile dosare de corupție ale Republicii Moldova. Firește că schimbarea organelor statului din spațiul de intelligence ca și cele din zona judiciară, în primul rând a procurorului general și a șefului CNA, trebuie făcute fără nici o întârziere. Iar Dodon să plătească pentru furt, pentru acapararea mass media de stat și a celei a lui Plahotniuc, pentru eliberarea ilegală a lui Platon, pentru organizarea și profitul din contrabandă cu țigări, pentru venituri din vamă, pentru ignorarea coronavirusului și nenumărate victime umane și suferințe în pandemie - inclusiv în sistemul medical, decimat astăzi – pentru eliminarea cetățenilor români și a celor care se autoidentificau români din administrație. Și e o lungă listă de netrebnicii și furturi ale sale, ale acoliților săi, inclusiv a unei pegre din Parlament.

Și Maia Sandu nu trebuie să uite lecțiile învățate din aceste alegeri. Faptul că e și președintele unioniștilor, și a românilor, și a pro-românilor, și a pro-europenilor, și a minorităților. Și a rușilor pragmatici, înclinați spre Uniunea Europeană, sau care nu vor să trăiască într-o autocrație a lui Dodon care imită verticala puterii lui Putin. Pentru că și ei vor să trăiască liber și să circule în Uniunea Europeană, să își facă afacerile și să-și crească copii, să trăiască în democrație și fără griji pentur drepturile lor care vor fi respectate.

Firește că pașii se fac unul câte unul. Preluarea deplină a puterii în Parlament și în Guvern se face pas cu pas. Dar votul cetățenilor Republicii Moldova dă o legitimitate imbatabilă. Și campania a mizat tot pe combaterea corupției și aducerea în fața justiției a făptuitorilor. După dispariția cupului Filat-Plahotniuc, a dispărut și cuplul Plahotniuc-Dodon. Dar lucrurile trebuie duse până la ultima consecință juridică. Fiecare făptuitor trebuie să plătească pentru faptele sale pentru că asta înseamnă stat de drept. Și în privința furtului miliardului, și a spălării de bani ruși prin Băncile și instanțele Republicii Moldova. Pentru că exemplul va da tonul în modul de a trata orice funcționar pblic și deținători de demnități în Republica Moldova. Nu e simplu, dar e un drum care merită parcurs. Merită ca Maia Sandu să fie femeia care urcă Golgota.