Îmi încheiam paltonul, când am auzit telefonul zbârnâind în vestibul.  Am ridicat receptorul, și mâna îmi tremura. Pe mine aproape că nimeni nu mă suna. Receptorul era rece ca gheața.  Am auzit vocea vătuită a Verei Pavlovna și m-am întrebat oare cum de nu mi-a uitat numărul de telefon, odată ce nu m-a mai telefonat de o sută de ani. Vocea ei mi se părea atât de îndepărtată de parcă mi-ar fi vorbit de la capătul lumii.

- A venit Dodon, în parcul nostru, în parcul Alunelul, ca să se întâlnească cu noi. Tu nu vii?

- Mai încape vorbă. Vin.

Mâna îmi tremura și nu reușeam să fixez receptorul în furcă. Mâinile încep să-mi tremure de fiecare dată când mă emoționez. M-am emoționat și acum când am auzit telefonul sunând și când am auzit-o pe Vera Pavlovna chemându-mă în parc, la o întâlnire cu președintele. Până la urmă, receptorul l-am așezat lângă aparat, lăsându-l să țiuie mereu ocupat.

Am ieșit afară. Era atât de multă lume în parc că nu am văzut-o și pe Vera Pavlovna. S-ar fi putut să fie în partea mea dreaptă, dar eu nu mă pot uita mult timp în partea mea dreaptă că amețesc.

Dodon vorbea și eu îl ascultam cu mare atenție.

Deodată, m-a izbit un gând că omul acesta nu putea exprima nicio idee, coerent și clar. Ideile i se încălecau în gură. Niciuna nu era terminată. Toate erau confuze. De fapt, nici nu prea erau idei, ci mai degrabă locuri comune și sloganuri. Stâlcea cuvintele și ordinea în care le debita era foarte ciudată.

Îl ascultam și, brusc, m-am întrebat cum de eu, o fostă profesoară de literatură, care i-am citit integral pe Pușkin, Lermontov, Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Turgheniev, Cehov, Bulgakov, Pasternak, Soljenițîn, Șalamov, Dovlatov, l-am putut vota pe 1 noiembrie pe acest om care nu poate lega două vorbe?

El ne vorbea de Rusia. Da, eu sunt rusoaică, dar Rusia despre care ne vorbea el, nu era adevărata Rusie, era Rusia lui Stalin, care mi-a omorât părinții, proaspăt întorși din război, trimițându-i în Siberia. Rusia mea era alta. Rusia mea era Rusia bunicilor mei care m-au crescut, și care în fiecare zi îmi citeau câteo carte.

Îl ascultam și îmi dădeam seama că omul acesta cocoțat pe estrada din fața noastră nu a citit nicio carte la viața lui. Scrie pe fruntea lui că nu a citit nimic, altfel nu ar vorbi ca un robot.

Îl priveam fix în față și mă întrebam oare cum de l-am putut vota, până acum, pe omul acesta? Și de ce l-aș vota și pe 15 noiembrie?

Băbuțele și bătrâneii din preajma mea îl ascultau cu gurile căscate. Unii, chiar ridicați pe vârfurile picioarelor ca să-l vadă mai bine. Pe mulți dintre ei îi cunoșteam. Cu mulți dintre ei am făcut schimb de cărți și de impresii despre ceea ce am citit și mă întrebam da ei oare nu-și dau seama că tipul acesta e un clovn, care vrea să-i păcălească și să le fure voturile?

Nu înțelegeam de ce toți îl ascultau transportați, când nu le spunea decât poncife și platitudini.

Unui bătrânel îmbrăcat în cojoc îi țârâi mobilul și zeci de capete se întoarseră spre el și-l proboziră că nu și-a pus telefonul pe silențios și-i cerură bătând din picioare să-l închidă mai repede. Bătrânelul în cojoc  își stinse mobilul la mijlocul conversației și-l băgă în buzunar, vădit stingherit că i-a putut deranja pe oamenii ăia din jurul său, care-l ascultau cu evlavie pe bâlbâitul din fața lor, fără să-și dea seama că acesta nu le spunea nimic nou, la fel cum degeaba ai scutura o sticlă goală de șampanie, când nu mai are ce să mai curgă din ea.

Mâinile îmi tremurau. Aș fi vrut să le strig că acesta nu are ce să ne spună, acesta e o paiață, dar nu le-am strigat nimic, fiindcă mă temeam să nu mă copleșească emoțiile și atunci m-am răsucit pe călcâie și pur și simplu m-am cărat de acolo.

Pentru prima dată în viață am plecat de la o întâlnire cu Dodon.

Eu, care am citit „Casa Pușkin” al lui Bitov și tot ce-a scris Svetlana Alexeevici, le-am întors spatele băbuțelor și bătrâneilor care-l ascultau electrizați și am plecat acasă.

Am pus receptorul în furcă și m-am dus la bucătărie ca să-i fac de mâncare pisicii mele. Telefonul suna. Pasămite era Vera Pavlovna. Nu i-am răspuns. Am preferat mai bine să-mi hrănesc pisica.

Eu pe 15 noiembrie nu am să-l votez pe Dodon. Eu pe 15 noiembrie am s-o votez pe Maia Sandu.