Azi am fost la taică-meu la țară și ne-am certat la cuțite, eu încercând să-l conving să-l voteze pe Țâcu și el pe mine, pe Maia Sandu.

Ne-am certat atât de tare că nici să mai vorbim nu mai voiam.

Eu am ieșit trântind ușa, iar el a coborât în beci, după un urcior cu vin.

Înapoi, m-am întors peste vreo două ore și nu l-am găsit acasă.

 L-am văzut pe toloacă fugărit de un taur. De buhaiul său. Boul fugea după el vrând să-l împungă cu coarnele, iar tata nemaiștiind unde să se ascundă, sări în râpă.

 Se ascunse în râpă. În râpa aia mocirloasă, care curgea prin Flutura noastră și în care lumea arunca gunoiul.

Boul alerga pe buza văgăunii, mugind și izbind cu copitele în pământ, nelăsându-l pe tata să iasă afară. La un moment dat, buhaiul se îndepărta și tata ieși din pârâu. Văzându-l, boul se aruncă din nou spre el, impunându-l să se întoarcă în rovină.

Trebuia să-l ajut cumva și nu știam cum.

Deodată, mă plesni o idee.  Am alergat în staul, după vacă. Am scos-o din grajd și am mânat-o în drum. Iar de acolo spre râpă. Spre boul care-l băgase pe tata în apă și în boale. Spre boul lui nărăvaș, care, se pare că pur și simplu înnebunise.

Văzând vaca, boul îl lăsă în pace pe taică-meu și alergă spre ea, mugind vesel și jucăuș.

Tata ieși din rovină, murdar de glod și ud din cap până în picioare. Îmi mulțumi că l-am salvat și îmi spuse că boul acesta nu-i mai făcuse așa ceva niciodată. Era pentru prima dată.

- Îți mulțumesc, îmi spuse el, scuturându-și pantalonii de glod, dar să știi că eu tot pe Maia Sandu am s-o votez, și mă conduse la mașină.

Eu am urcat la volan și am plecat, gândindu-mă oare cum se va descurca tata de unul singur cu taurul acela nărăvaș.