Bunicul meu Goriță s-a întors din Siberia la trei ani după ce m-am născut eu. Trăia la noi, în cea mai friguroasă odaie din casă, unica fără sobă. El a ales-o. A ales-o pentru un lucru pentru care noi toți ceilalți o ocoleam. Nu se încălzea și asta lui îi convenea de minune. Se obișnuise, în Siberia, să doarmă în încăperi neîncălzite și, de asta, se mutase în camera aia din fund, în care eu intram în palton și el stătea în chiloți. Parcă ar fi fost un personaj din Șalamov.

Bunicul meu Goriță mânca foarte repede. Mama numai îi punea farfuria cu borș în față și el o și golea deja. Apoi ieșea în grădină să muncească. Nu stătea o clipă locului. Muncea tot timpul.

Eu veneam de la școală și îl găseam măturând curtea.

- Ei, cum a fost azi? mă întreba el, fără să lase mătura din mână și se oțăra și devenea gherțoi dacă voiam să-l ajut.

El mătura și eu îi povesteam. Mai toate poveștile mele erau despre profesorul meu de istorie Pavel Ivanovici Hanganu, pe care pur și simplu îl adoram, fiindcă istoria era materia mea preferată. Modul său de-a preda istoria era foarte spectaculos. O dată ne-a suit pe toți în bena unui camion și ne-a predat o lecție în timp ce vehiculul se deplasa prin sat. Ce mai încolo și încoace, era cel mai fain profesor din școală.

Bunicul meu continua să măture, fără să-mi spună nimic. El mătura și eu îi povesteam înaripat, încercând să-l clintesc din tăcerea sa îndărătnică și nereușind și atunci mă zborșeam și eu la el și-l făceam insensibil și egoist, iar toate episoadele astea s-au repetat până am terminat școala și facultatea, doar după aia a spart și el tăcerea și mi-a vorbit despre proful meu de istorie, pe care eu îl divinizam. Ne aflam la masă și beam o cană cu vin.

- Canalia asta m-a trimis în Siberia.

- Cum? am exclamat eu stropindu-mă cu vin pe pantalonii mei noi.

- Secătura asta de Hanganu m-a turnat la KGB-ul din Ungheni.

- Pavel Ivanovici?

- Da.

- Nu pot să cred asta.

- Știam eu. De asta, nici nu ți-am spus până acum.

- Nu se poate.

- Ba, se poate. El a ciripit la KGB.

- Dar pentru ce?

- Pentru a parveni. Ca să ajungă șef mare. Și a ajuns? Da pe dracu. A ajuns un nenorocit de profesoraș pe care-l admiră imbecili ca tine.  Degeaba m-a turnat că ăia nu l-au luat în seamă. Când a înțeles și el asta, era deja prea târziu pentru mine și alți flutureni, înghițiți de Siberia aia nemiloasă. Nenorocitul dracului. De asta te corcolise el așa pe tine în timpul școlii, pentru că se simțea cu musca pe nas și pentru că voia în felul ăsta să-și spele obrajii în fața mea.

Nu-mi venea să cred. Parcă mi se prăbuși cerul în cap.

Văzând că eu îl privesc cu niște ochi câte cepele de mari, el s-a sculat de la masă și a ieșit în curte. Profesorul meu de istorie locuia peste râpă și am avut impresia că avea de gând să se pornească la el, acasă, dar nu, nu s-a pornit, ci a luat mătura în mână și a început să dea cu ea prin ogradă, deși curtea era curată. Eu am ieșit după el.

- Dar cum, cum s-a întâmplat?

- Cum s-a întâmplat vrei să știi?

- Da, vreau.

- Simplu. Trecuse o săptămână de când murise Stalin și m-am dus la moară să macin grâul. În curtea morii erau patru oameni, printre care și Hanganu, și discutau despre Stalin.

- Da eu mă bucur că a dat ortul popii Stalin, am exclamat, înciudat că Hanganu îl deplângea. Stalin a fost un câine. A pierit un câine. Atât am spus și în aceeași seară miliția m-a umflat de acasă.

- Da de unde știi că Pavel Ivanovici te-a turnat?

- Știu.

- Poate că greșești?

- Exceptându-l pe el, pe toți ceilalți ne-au ridicat, dar pe el, nu.

- Poate că a fost o întâmplare.

- Ce întâmplare, când a venit și la miliție, și m-a acuzat în față?

- Și de ce nu mi-ai spus nimic până acum?

- Pentru că trebuia să termini școala și facultatea și eu nu voiam să faci prostii. Da acum că le-ai terminat, pot să-ți spun. Numai că n-aș vrea nici acum să faci prostii. Îmi promiți?

- Da.

- Nu ai să-i faci nimic?

- Nu, i-am zis și am mers în camera mea și mi-am dat jos de pe perete toate diplomele câștigate de mine la olimpiadele de istorie și le-am ars.

Decanul mi-a propus să rămân la facultate și să predau istoria, dar eu, după această discuție cu bunicul meu Goriță, am refuzat. Am mers să lucrez la un ziar, iar într-o bună zi am scris un text despre cum fostul meu profesor de istorie l-a denunțat pe bunicul meu Goriță la KGB pentru a putea ajunge nu știu ce șef mare la partid. Am scris că mi-a denunțat bunicul. Nu mi-am respectat promisiunea și m-am răzbunat scriind acest text citit de foarte multă lume, inclusiv din Flutura. Dar adevărat că l-am scris doar după ce am aflat că fostul meu profesor de istorie a murit.

A doua zi, la redacție a venit cu o falcă în cer și alta în pământ văduva Hanganu, acuzându-mă că profesorul a încălzit un șarpe la sân. Doamna Hanganu îmi predase franceza la școală. Istoria însă o îndrăgisem mai mult.

- Dar dumneavoastră când v-ați cunoscut? am întrebat-o, când fosta mea profesoară de franceză s-a mai calmat.

- Ce importanță poate să aibă asta?

- Are.

- În 1954.

- Dar povestea asta cu bunicul meu s-a petrecut în 1953.

- Pavel nu mi-a povestit nimic despre asta.

- Nici bunicul meu nu mi-a povestit cât am fost elev.

- Nu-i posibil. Bunicul tău te-a mințit. Cred că avea un dinte contra lui Pavel și s-a răzbunat prin intermediul tău. Soțul meu nu putuse să facă așa ceva. Unde mai pui că și eu sunt din deportați. În acel an când l-am cunoscut m-am întors din Siberia și el știa cât de tare îi urăsc pe comuniști și pe cei care s-au vândut lor, pentru că mi-am pierdut părinții în Siberia și pentru că nu mi s-a permis să mă întorc în Sălcuța mea natală, de unde am fost ridicați pe 29 iunie 1940, fiind turnați de un vecin, care voia să ne ia casa.

- Păi, tocmai de asta și a trecut totul sub tăcere.

- Nu, eu nu cred că el a fost turnător.

- Dacă nu mă credeți, duceți-vă și întrebați-l pe bunicul meu Goriță. El mai trăiește. Are 96 de ani. Trăiește în același sat cu dumneavoastră. În casa de peste râpă.

Doamna Hanganu a ieșit din cabinetul meu, fără să-și ia rămas bun și fără să închidă ușa. Credeam că se va duce la bunicul meu ca să-l întrebe ce a făcut Pavel Hanganu cu un an înainte să-l întâlnească, dar nu s-a dus. Ea pur și simplu a plecat din Flutura. A plecat cu totul. S-a întors la Sălcuța, de unde a fost deportată împreună cu părinții ei, pe 29 iunie 1940.