Războiul informațional și-a dezvoltat instrumentele și capacitățile de acțiune la nivele greu de anticipat. Când Rusia e autorul, ne putem așteptat la mult mai mult, pentru un stat care investește de peste 10 ani în instrumentarul necesar. De la propaganda, dezinformare, războiul de troli și operațiuni psihologice, am ajuns la un nivel în care sunt utilizate din mers evenimente și evoluții, instrumentar deep fake, ingerințele și controlul unor societăți și instituții vitale pentru a orchestra practic peste noapte o criză politică de toată frumusețea la Kiev pe care nimeni nu o mai poate descâlci pe deplin sau nu o poate rezolva decât prin trimiterea în uitare. Totul pe baza unor manipulări majore ale unor evoluții neclare, situații cenușii și cețoase asupra căreia nu se poate ridica vălul pe deplin, rămânând ambigue chiar și pentru statul țintă vizat, care încearcă să se apere. De aici cazul celor 33 mercenari care răsturnau regimul Lukashenko și a pretinsei trădări a unui consilier al președintelui ucrainean Zelenski.

Evenimente  disparate, operațiuni suprapuse, transparență imposibilă

Să revenim la faptele care au fost cunoscute în spațiul public. La 9 august au avut loc alegerile prezidențiale în Belarus, acolo unde Rusia introdusese inițial măcar doi contracandidați pro-ruși în alegeri. Aleksandr Lukashenko i-a arestat pe toți oponenții din timp și a făcut o campanie în care se lupta cu dușmanul rus care ba vroia să-l răstoarne de la putere, vulnerabilizând țara – care nu putea fi apărată decât de el – fie dorea să înghită Belarusul. Poziția naționalistă a ajutat în alegeri, de aceea a fost dificil de despărțit de o operațiune reală menită să-i creeze dificultăți liderului Belarusului, ajuns la 26 de ani neîntrerupți de domnie cvasi-absolută și care făcea în ultima vreme prea mulți ochi dulci Occidentului.

Pe acest fond, la 29 iulie, au fost arestați într-o stațiune de lângă Minsk 33 luptători ai Companiei Militare private Wagner de către KGB-ul Belarus. Potrivit declarațiilor oficiale ale momentului, cei 33 ar fi făcut parte dintr-o echipă de 200 de oameni pregătiți de serviciile secrete ruse și care doreau să provoace manifestații de protest grave în ziua votului și să determine răsturnarea regimului Lukashenko. E adevărat că, la scurt timp după arestare, cetățeanul belarus din grup a rămas acasă iar ceilalți 32 au fost returnați Rusiei care-i ceruse, deși o parte dintre ei, între care 17 ucraineni, erau căutați de către Kiev pentru că luptaseră de partea separatiștilor, erau criminali de război iar unii dintre ei luaseră parte la doborârea zborului Malysian MH 17 deasupra Donbasului, cu un dispozitiv lansator de rachete BUK.

După acest moment, la Kiev au apărut, pe diferite surse necontrolate, date cvasioficiale că ar fi fost vorba despre o operațiune specială a SBU, seriviciile de informații ucrainene, care era menită să aducă acești oameni căutați deasupra spațiului aerian ucrainean de unde să fie aduși la sol sub un pretext, arestați și deferiți justiției - sau folosiți ca monedă de schimb în negocierile dure cu Moscova. Imediat, la circa trei zile după acest moment, Rusia a emis narațiuni care susțineau această ipoteză, în timp ce la Kiev au apărut susțineri potrivit cărora un consilier al Președintelui ucrainean Zelenski ar fi trădat la ruși iar operațiunea a fost ratată din această cauză. Rezultatul: o adevărată criză politică ce a implicat acțiuni ale opoziției, memorii, audieri și atacuri în Rada Supremă, Parlamentul de la Kiev, și disputa politică din Parlament amorsată natural, cu costuri majore pentru partidul Servitorul Poporului și pentru președintele Ucrainei.

Nu întâmplător, întreaga operațiune de amorsare a dezinformării folosind instrumentarul deep fake a avut loc concomitent cu consultările în format Normandia la nivel de consiglieri ai decidenților, acolo unde Rusia a forțat condiționarea chiar și a unei întâlniri la vârf și deblocării negocierilor de desfășurarea alegerilor organizate de partea ucraineană în Donbas, pentru a orchestra alegerea unor lideri recunoscuți internațional, manevrați de Moscovei, legitimați de trecerea prin niște alegeri desfășurate în zona de ocupație rusă fără nici un control al corectitudinii de către Kiev.

Ucraina a refuzat trocul, iar de atunci au început primele încălcări flagrante ale încetării focului care dura de peste 100 de zile, venite din partea trupelor ruse și a separatiștilor pro-ruși, dublate de reclamații către misiunea OSCE că partea ucraineană ar încălca moratoriul. Când să verifice aceste susțineri, acolo unde misiunea OSCE a fost invitată chiar de către partea ucraineană, rușii au copleșit Comisia Comună de Control cu un număr enorm de date alternative asupra punctului și modului încălcării încât s-a văzut că e un fals, și că observatorii nu aveau ce verifica, în fapt, faptele reclamate fiind inventate. Tot acest context dă complexitatea operațiunii de dezinformare ruse vizând crearea crizei politice la Kiev.

Ce s-a întâmplat de fapt? Operațiunile suprapuse și contextul ca bază pentru operațiunea deep fake rusă în Ucraina

Nu este simplu să discerni în ceea ce s-a întâmplat în mod real pe teren. Cert este că am reușit să facem ordine folosind datele publice și consultând sursele proprii de pe teren, colegi ONG-iști și prieteni aflați în zonele oficiale ale puterii de la Kiev. Merită făcut acest demers nu neapărat pentru a găsi adevărul și explica totul, expunând toate faptele și dezinformările ruse, cât pentru a vedea cum funcționează astăzi războiul informațional al Rusiei.

Practic, am avut de a face nu mai multe operațiuni suprapuse, ale serviciilor secrete din mai multe state, în prim plan aflându-se Rusia, Ucraina și Belarus. De la un punct încolo, pe baza evoluțiilor concrete, a intrat în acțiune instrumentarul de dezinformare rus bazat pe oportunitate, care a preluat elementele ajunse publice pentru a dirija și reconstrui narațiunea și a potența criza politică de la Kiev prin mecanismul deep fake, profitând de tot acest context și de limitele de acțiune ale celorlalte părți implicate – Belarus și Ucraina.

În ecuația operațiunii oportuniste a războiului informațional al Rusiei a contat foarte mult faptul că Lukashenko este sub presiunea străzii și a fost nevoit să facă cale întoarsă la 180 de grade către Moscova pentru ajutor ca să rămână în funcție – pe seama lipsei de apetit a Rusiei lui Putin de a lăsa strada să câștige încă o revoluție în vecinătatea sa, dar și pe graba Kremlinului de a închide turbulențele de stradă de la Minsk ce afectează și influențează propria situație cu protestele non stop de la Harkov și din Extremul Orient în prag de alegeri locale, mai ales după otrăvirea lui Navalnâi și extragerea sa în viață în Germania. Așa cum au contat și tensiunile de pe scena politică de la Kiev și nemulțumirile unei zone mai conservatoare și naționalistă față de negocierile – considerate pertractări periculoase – ale președintelui Zelenski și a staffului său tocmai cu Vladimir Putin și Rusia.

Rusia a derulat la Minsk două operațiuni: prima, cu 200 de specialiști, vizând turbulențele și problemele create lui Lukashenko, scopul fiind slabirea și aducerea președintelui belarus în genunchi la Moscova. Cea e a doua viza o “obișnuită” tranzitare a Belarusului de către trupele Companiei Privată Wagner, legată de serviciile de informații militare GRU, în drum via Istanbul spre America Latină – Venezuela – pentru a proteja puțurile și resursele de petrol ale lui Maduro. Cele două operațiuni fiind concomitente, suprapuse, ele au prilejuit jocuri importante ale Belarusului și Rusiei. În plus, s-a dovedit că și drumul mercenarilor Wagner către America de Sud făcea parte dintr-o altă operațiune secretă acoperită, de data aceasta ucraineană, realizată, cel mai probabil în cooperare cu alte servicii de informați partenere.

Complicatele ițe ale serviciilor secrete și ale negării convingătoare

Politica este arta posibilului, iar serviciile de informații sunt doar instrumente ale acestor politici peste tot în lume. Așa s-a întâmplat și aici. Ucraina a vrut, alături de alte state vizate, să captureze mai întâi vinovații judecați – unii în curs de a fi condamnați în contumacie – pentru doborârea avionului civil Malaysian deasupra Donbasului. Apoi Ucraina își are proprii criminali de război pe care-i vizează, unii chiar cetățeni ucraineni, care au intrat în pregătirea GRU, serviciile de informații militare ruse, mult înaintea operațiunilor omuleților verzi din Donetsk și Luhansk, și care se fac vinovați de înaltă trădare și de crime de război împotriva Ucrainei.

Toți acești mercenari – ruși, ucraineni, un belarus, majoritatea proscriși și urmăriți internațional, chiar dacă aveau identități schimbate - ar fi fost contactați și angajați pentru un contract în Venezuela printr-o complicată operațiune ce implica foarte mulți bani. Și acțiunea a pornit, chiar dacă, la un moment dat, fie din întâmplare, fie din precauție excesivă a GRU, pentru că ceva nu ieșea la calcule, fie din calcul, pentru a evita capturarea odată ce au aflat câte ceva din interiorul serviciilor de informații ucrainene, GRU și Rusia a oprit deplasarea celor 33 către Istanbul, pentru verificări suplimentare

Această întrerupere a călătoriei înainte de a zbura peste Ucraina a blocat operațiunea ucraineană de capturare a lor. Totuși Rusia nu a știu nimic exact, dovada fiind faptul că nu și-a adus imediat oamenii acasă, ci i-a lăsat la Minsk, așteptând un zbor ulterior. O variantă susține întâmplarea, poate o sincopă în criteriile de voiaj cu avionul într-unul din statele de tranzit spre America Latină, de unde nevoia de a căuta o variantă alternativă. Deci întâmplarea sau suspiciunea – chiar venită din indiscreție umană nu neapărat din penetrarea serviciilor ucrainene de către ruși – a determinat acest popas, nicidecum cunoașterea reală a operațiunii și a detaliilor ei.

Rusia avea în derulare operațiunea de subminare a realegerii lui Lukashenko folosind strada – nici o legătură cu actualele proteste de stradă, declanșate spontan. Rusia dorea să utilizeze protestele publice din ziua votului, cam cum făcuse și-n alte state fost comuniste în 1989. Cum serviciile belaruse au prins de veste, ba știau și de numărul de 200 al membrilor operațiunii ruse, dar tot fără a avea date reale și concrete, cum Lukashenko avea nevoie să susțină afrimațiile sale că e protector al Belarusului și că Rusia vrea să-i ia țara, din întâmplare sau din calcul, pentru a descuraja operațiunea reală rusă, Lukashenko a ales să îi aresteze pe cei 33 și să iasă public cu narațiunea despre implicarea Rusiei în răsturnarea sa de a putere. Nu știu câte voturi a cules prin această acțiune, cert e că Minskul și-a asumat costurile problemelor cu Moscova, știind că cei 33 de mercenari nu aveau nici arme, nici nu aveau de a face cu operațiunea din stradă, ci se aflau întâmplător la Minsk cu alt motiv.

Nu-i vorba, și Moscovei i-a convenit întâmplarea: deși a deranjat-o profund că era utilizată pe post de bau-bau de către Lukashenko, din motive electorale, a ales să sacrifice pe cei 33 – care s-au întors repede, bine-mersi, la Moscova, cu excepția belarusului din grup, imediat după anunțarea rezultatelor de la Minsk – pentru a nu deconspira și a nu expune operațiunea reală, care nu a mai avut loc. Oamenii care trebuiau să-l destabilizeze pe Lukashenko s-au întors pe rând, conspirat, în Rusia. Cei 32 au revenit ulterior în Rusia fără nici o zgârietură. Negarea credibilă a convenit ambelor părți: Lukashenko a putut întoarce armele și narațiunea după explozia protestelor de stradă, în timp ce Putin a putut să nege credibil orice operațiune, deoarece cei vizați de arestări nu erau implicați și au fost trimiși liniștiți acasă pentru că se vedea clar că făceau parte din transporturile obișnuite, fără arme, ale trupelor sale paramilitare către Orientul Mijlociu, Africa sau America de Sud – făcute de obicei prin Minsk. Toți au ieșit cu fața curată.

Operațiunea ucraineană: costurile ratării și premizele lansării operațiunii de imagine deep fake a Rusiei

Operațiunea ucraineană – cu sprijin mai important sau mai redus al partenerilor externi – a fost parțial ratată. Mercenarii nu au mai plecat din Minsk, nu au mai traversat spațiul aerian ucrainean, nu au aterizat de urgență în Ucraina pentru a fi arestați și expuși public. Singurul lucru câștigat a fost expunerea celor în cauză, cu tot cu identitate, expunerea legăturilor directe cu GRU prin Wagner, confirmarea indirectă de către Rusia a acestui fapt prin repatrierea imediată după ce Ucraina ceruse oficial extrădarea tuturor și mediatizarea capacității SBU de a urmări, identifica și construi o operațiune de capturare a lor; în fine, expunerea lui Lukashenko ca fiind tributar Moscovei și dator lui Putin chiar și acum, în ciuda narațiunilor și tiradelor publice, prin faptul că nu a trimis către Ucraina nici măcar cetățenii ucraineni arestați – era natural ca extrădarea să se facă prioritar în statul aparținător, nu către Rusia. Deci operațiunea a fost parțial eșuată.

De aici începe construcția deep fake-ului rus. Preluând oportunistic întreaga poveste, servicile de informații ruse specializate în război informațional au acoperit totul cu o perdea de fum folosind ambiguitatea, multiplicitatea ipotezelor și scenariilor și instrumentând o criză politică folosind situația internă din Ucraina penru a acționa imediat. La trei zile după arestarea mercenarilor – probabil după ce operațiunea sa ratată la Minsk s-a încheiat cu repatrierea tuturor celor 200 de polit-tehnologi și agitatori pregătiți pentru amorsarea și accentuarea protestelor de stradă anti-Lukashenko – Rusia a început să vehiculeze scenariul operațiunii speciale ucrainene. A făcut-o la Kiev și la Minsk – folosind intermediari și surse – pentru a crea dificultăți prin expunerea ei. Apoi a negat indirect scenariul operațiunii ucrainene prin MAE rus – probabil cu preponderență entru propriul public – negând un fals pe care l-au lansat tot ei pe piață, respectiv cumpărarea biletelor mercenarilor de către Ucraina!!!

După aceea a apărut bomba: că a fost sau nu o operațiune, important a devenit în agenda publică din Ucraina că eșuarea operațiunii s-a datorat trădării unui consilier prezidențial către Rusia. Această operațiune deep fake a avut multiple valori de întrebuințare: mai întâi să acopere operațiunile alternative reale ale Rusiei, să acopere eșecul operațiunii sale la Minsk și datele reale ale sursei informațiilor sale despre operațiunea uraineană – care au dus la blocarea drumului celor 33 spre Venezuela la Kiev – și să dea o lovitură profundă pedepsind regimul Zelenski pentru lipsa sa de flexibilitate la cererile Rusiei în Donbas.

La Kiev a rămas doar scandalul politic al trădării, nicidecum finețea unei operațiuni ce putea avea rezultate majore – fiind sigur aprobată de către Președinte, care și-a asumat și riscurile de rigoare – și nimic din operațiunea rusă la Minsk sau lovitura pe care era pe cale să o încaseze direct de la SBU. Rezultatul direct și faptic a fost rechemarea Ambasadorului ucrainean în Belarus pe termen nelimitat la Kiev – pentru refuzul Minskului de a extrăda măcar mercenarii ucraineni la Kiev – și demiterea șefului serviciului de informații implicat nu atât pentru ratarea operațiunii, care era în riscurile  meseriei, cât pentru scăpările de informații și penetrările ruse din interiorul serviciului, care au determinat suspiciunea, au dat alarma și au protejat mercenarii de a fi capturați de către Ucraina.

Rușii au folosit, firește, și situația politică de la Kiev și rivalitățile din Parlament, frustrările partidelor de opoziție, pentru că odată lansată ipoteza, a fost lesne de preluat și natural de valorifica politic de către Opoziția naționalistă conservatoare ucraineană(nu de către pro-rușii din Rada Supremă, lăsați doar la vot și la susținere). Tot Rusia a folosit dorința autorităților ucrainene de a menține ambiguitatea în legătură cu operațiunea și, firește, un anumit tip de jenă pentru eșec, suficent pentru a nu asuma public situația. Cum transparența completă era exclusă în acest tip de operațiuni, au existat toate ingredientele pentru a construi credibil operațiunea deep fake de atac la președintele ucrainean pe seama trădării unui dintre consilierii săi principali.

Greșeli și semne mari de întrebare în afacerea celor 33 de mercenari

Faptul că nu am avut de a face cu o trădare, cu livrarea de informați către Rusia de către un consilier, rezultă tocmai din lipsa informațiilor reale concrete despre operațiunea ucraineană și de reacția tardivă a Rusiei, la 3 zile după arestarea mercenarilor, invocând operațiunea ucraineană. De altfel, perdelele de fum ruse au continuat și au curs cu lansarea dezinformării la Minsk că operațiunea de subminare a lui Lukashenko, sprijinul străzii, era acordat de ucraineni – nicidecum nu era implicată Rusia – dar și de operațiunea KGB-ului belarus care a vrut să expulzeze forțat pe una dintre opozantele din Belarus în Ucraina. Această suprapunere de fapte, știri și dezinformări legate de Ucraina au dat culoare și parfum de credibilitate,  dacă nu măcar suficient de multă ambiguitate pentru a nu mai ști nimeni ce e real și fals, deci a permis validarea deep fake-ului.

Rămâne, firește, a fi determinat cât de repede dacă și cine din SBU, serviciile ucrainene, probabil neimplicat direct în operațiune dar având niște indicii că se întâmplă ceva, a scăpat semnalele de avertizare Rusiei. Aici e vorba despre spionaj, penetrare și, firește, trădare. La acest nivel. Lecțiile învățate ar trebui să privească serviciile de informații ucrainene care au nevoie de o creștere sensibilă a protecției interne, contrainformațiilor și contraspionajului la Kiev, acest fapt influențând și cooperarea cu NATO și partenerii occidentali, inclusiv deținând noul statut Enhance Partnership Opportunities obținut recent de Kiev de la NATO.

Și pe partea rusă apar elemente care constituie gafe nepermise. Cum să lași criminali de război identificați și căutați să circule liber prin lume, chiar și sub identități false? Apoi ideea de a trimite aceste resurse paramilitare importante simbolic peste mări și țări fără acoperire și protecție informativă totală e o altă gafă: din fuga după bani, rușii au lăsat precauțiile, și au căzut ca ultimii ageamii în plasa montată a comenzii de protecție a puțurilor de petrol din Venezuela. În același timp, costurile expunerii publice a tuturor celor vizați de ucraineni rămân importante, iar gestul lui Lukashenko de a returna cei 32 de mercenari în Rusia i-a creat un avantaj stragetic care a merita împrumutul urgent de 1,5 miliarde de dolari cu care s-a întors de la Moscova fără condiții prea importante, într-o perioadă în care Rusia nu o duce deloc bine cu propriile finanțe, după Covid, criza petrolieră și cea economică.

Nu în ultimul rând, pare clar că Rusia deține capabilități majore în spațiul post-sovietic pentru oprațiuni de război informațional profunde, sofisticate, folosind instrumentar deep fake și mai ales improvizând pe loc chiar în cursul desfășurării evenimentelor. Și manipularea vieții politice ucrainene, și penetrarea instituțiilor vitale, și montarea măcar a unor receptori activi pentru semnale de avertizare timpurie ale operațiunilor speciale ucrainene, și capacitatea de instrumentare mediatică la Kiev și Minsk, sunt abilități de luat în calcul. Mai mult, gradul de spontaneitate, inventivitate și viteza de desfășurare a operațiunilor informaționale, practic concomitent cu evenimentele curente, ar trebui să dea de gândit pe toate meridianele.