În Republica Moldova, Parlamentul își reia lucrările în situația unei majorități fragile, chiar inexistente, după ultimele voturi dinainte de vacanță, dar și cu un timp suficient care a adus aranjamente noi și legături subterane care mai degrabă au consolidat puterea și poziția lui Igor Dodon, președintele ostentativ pro-rus în funcție.

Joaca de imagine: cine demite guvernul? Dodon sau Opoziția?

Mai întâi, Igor Dodon nu se mai ascunde aproape deloc în spatele interesului pentru integrarea europeană sau măcar a mesajului său constant că ar îmbrățișa bi-vectorialitatea orientării strategice a Republicii Moldova. Discursul său ostentativ pro-rus și drumurile bătătorite la Moscova și numai la Moscova, și echipa de polit-tehnologi ruși cu grade în intelligence-ul militar l-au făcut să abandoneze chiar și aparențele și să se afirme ca un candidat al Rusiei în Republica Moldova, abandonând chiar și independența de stat și suveranitatea pe marile dosare, în care doar câștigul personal și avantajele Moscovei în Republica Moldova contează.

Pe de altă parte, pertractări subterane cu aeroportul și procesul ce va fi pierdut la Stockholm de către statul Republica Moldova cimentează o altă relație subterană care este tot mai nesigură pentru opoziție, respectiv voturile partidului Shor – că tot nu a fost acceptat vreodată la negocieri de nici un fel. Pe culoarele acuzațiilor reciproce între foștii membri ai alianței ACUM, PAS și PPDA, circulă zvonuri despre acordurile fiecăruia cu Dodon și socialiștii pentru avantaje proprii. Pavel Filip e deja damnat după ce a făcut acorduri pentru proprietățile privatizate la scoruri derizorii pe care le-ar fi dat înapoi statului contra libertate și liniște. Și dincolo de toate aceste zvonuri ale trădărilor mai mici sau mai mari rămâne totuși posibilitatea ca Dodon să rămână fără guvern.

Altfel nu s-ar explica o altă parte a lucrăturilor politice de culise de la Chișinău care spun că Guvernul fără nume, guvernul lui Dodon, al consilierilor lui Dodon împănat cu ceva interese PDM-iste, ar urma să fie retras chiar de Dodon. Să-și dea demisia. Ar rezolva câteva probleme pentru președintele pro-rus:

-         Mai întâi, ar elimina din prim planul public un responsabil al tuturor nemerniciilor care au loc astăzi, lăsând locul unui interimat pro-Dodon. Firește că Dodon nu are cum scăpa de responsabilitate, el a cauționat și a ținut Guvernul chiar dacă a mai jucat scena criticilor, din când în când, sau a diferențelor de abordare cu Guvernul său.

-         Ar menține un interimat care presupune mult mai puțină responsabilitate pentru guvern, în pragul exploziei pandemiei de coronavirus după deschiderea școlilor. La 15 septembrie, două săptămâni după deschiderea școlilor, numărul cazurilor ar trebui să explodeze din lipsa celor necesare unei protecții corecte. Se mai ascund cazurile din lipsă de testare, dar impactul în zona suferinței umane și a cazurilor grave, a victimelor, e greu de acoperit, mai ales că Terapia Intensivă e plină iar medicii, câți au mai rămas, sunt suprasaturați, obosiți și neprotejați, îndreptându-se spre sezonul rece care vine.

-         Cel mai important e mesajul că nu opoziția a dărâmat Guvernul, ci Guvernul a plecat la cererea lui Dodon. În termeni de imagine, e mai simplu ca Dodon să fie partea activă, nu opoziția să-și poată aroga victoria pentru demiterea Guvernului.

Nemerniciile lui Dodon și fuga de responsabilitate a foștilor săi consilieri

În rest, e simplu să te joci cu candidații de premier pe care-i desemnezi. Cum opoziția e diversă și fragmentată, va fi greu de constituit o majoritate și de acceptat un premier. Dar nu imposibil! Nu se știe dacă mesajul căderii guvernului  e cel al abandonării de către proprii consilieri ai lui Dodon, în mijlocul campaniei electorale, pentru a evita trădările pro-ruse ce vin – Statutul special al Găgăuziei, Transnistria și statutul special, alte nemernicii locale precum indisponibilizarea bunurilor Viktoria Bank care a fost privatizată de doi ani deja, are alt proprietar decât vinovatul urmărit Plahotniuc, iar acțiunea judiciară are costuri de imagine, în zona investitorilor pe care-i alungă și cu divergențele importante și sancțiunile românești și europene ce vin, totul pentru a smulge economia Republicii Moldova din zona europeană și a o readuce în siajul Moscovei.

Totuși există o șansă ca Dodon să intre în alegeri prezidențiale nu cu Guvernul său, ci cu Guvernul Opoziției, eventual cu Guvernul Maia Sandu. Trebuie curaj și determinare, dar și o justă așezare a majorității ce va să vină pe temeiuri corecte, cu steagul opoziției purtat de cel mai bine reprezentat politician în cursa prezidențială. Nu e simplu, trebuie să vrea și Maia Sandu, așa cum trebuie să vrea și ambițiosul Andrei Năstase, care riscă astăzi să-și înmormânteze partidul sub prag în cazul unui scor nesemnificativ la Prezidențiale, așa cum se anunță.

Firește că o asemenea întreprindere presupune mai multe condiții concomitent, iar opoziția nu deține azi resursele executive și materiale pentru a face acești pași. În multe puncte, compromisurile nici nu sunt acceptabile, deci solicitanții trebuie să-și modereze ambițiile pentru a putea reuși împreună să facă un asemenea pas. Dar acceptând că se poate face o nouă majoritate și un guvern al opoziției, cu susținere a parlamentarilor de toate culorile, abia atunci Dodon e în încurcătură și riscă să-și piardă postul la al doilea mandat. Altfel, are toate șansele să rămână președinte, ceea ce ar reprezenta un dezastru pentru Republica Moldova. Un dezastru în care va împărți costurile și responsabilitățile cu membrii opoziției care au făcut ca un asemenea gest politic major, de primă importanță pentru Republica Moldova și cetățenii săi, să nu poată avea loc.

Responsabilitatea torpilării unui plan comun al opoziției pro-europene

Astfel că intră în linie dreaptă, de mână, cu responsabilități egale în torpilarea opțiunilor pro-europene ale Republicii Moldova, și Andrei Năstase, și Pavel Filip, și Maia Sandu. Iar pe cealaltă parte, ignorarea parlamentarilor partidului Shor și mai ales a grupului Pro Moldova al lui Andrian Candu pe mâna susținerilor și narațiunii lui Dodon, este o gafă majoră. Fără Andrian Candu la masă – nu neapărat în guvern, până la prezidențiale – și fără parlamentarii lui Ilan Shor, o majoritate a opoziției nu se poate întruni.

Pavel Filip ar trebui să-și salveze sufletul în ultima secundă a existenței sale politice – partidul oricum și l-a pierdut, o parte a plecat la PSRM-ul iubitului său partener Dodon, o altă parte a plecat natural la Candu, pe principiul vaselor comunicante – și oricât dă vina pe Oligarh, Candu nu are bani să facă mișcările astea, e doar o motivație găsită de Filip pentru a justifica pierderea de atractivitate, speranță, perspectivă și de încredere de care mai beneficiază din partea colegilor săi – iar în rest se răsfiră parlamentari, primari și aleși locali ai PDM pe la mai toate partidele, de la Shor la pro-europeni și chiar unioniști.

Andrei Năstase trebuie să demonstreze că e om politic responsabil și că realizează că ambiția și emoțiile nu țin loc de realizări, și, pragmatic, să-și salveze partidul la timp, predând ștafeta – ca să nu se înece precum Mihai Ghimpu când a avut șansa imaginii lui Dorin Chirtoacă sau a lui Vlad Filat cu Iurie Leancă. Să lase locul de premier, pe care și-l dorește și pentru două luni, Maiei Sandu sau unei alte personalități convenite și acceptabile, dar lăsând prim planul acțiunii politice acolo unde este și susținerea publică și electorală. Pentru că așa a pierdut constituirea majorității și a guvernului la precedenta încercare, pentru că nu e omul potrivit și acceptabil clasei politice de la Chișinău pentru a iniția și realiza credibil o asemenea întreprindere în Republica Moldova. Despre zvonurile că joacă la două capete și are înțelegeri cu Dodon, nici nu am să comentez, le consider din sfera luptelor interne de imagine și a pasării vinei reciproce pentru ruperea ACUM cu Maia Sandu.

Șansa Maiei Sandu de a demonstra că este un Președinte de stat: crearea majorității opoziției

Și Maia Sandu trebuie să demonstreze maturitate politică, responsabilitate și curaj. E momentul să ia steagul opoziției, să o ralieze în spatele său și să forțeze un guvern până la alegerile prezidențiale. Să demonstreze că este un lider național credibil. Doborârea Guvernului lui Dodon de către opoziție îi dă un imbold major, șansa negocierii și instalarea unui nou guvern al său, chiar dacă numai până la alegeri, îi permite să aibă un nou salt-trambulină pentru a prelua Președinția Republicii Moldova. Sigur, asta înseamnă și compromisuri politice, și aranjamente de culise, și negocieri. Dar ele sunt utile în a proba postura de prezidențiabil, capacitatea de a fi Președinte, acolo unde vei conduce întreaga Republica Moldova. Și cu unioniști, și cu pro-ruși, și cu Shor, și cu Candu, și cu Năstase, și cu Filip – chiar dacă nu neapărat în discuții cu fiecare dintre acești lideri direct, ci prin intermediari de încredere, pe care să-i coordoneze.

Conceptul Albă ca Zăpada al lui Sebastian Lăzăroiu, pe baza căruia și-a construit evoluția politică Maia Sandu, presupune un referențial moral pentru societate și pentru viața politică. Construit pentru Monica Macovei – care a dispărut din politică – acest concept e urmărit prea mult de un politician care dorește să constituie majorități și să conducă statul Republica Moldova, deci are nevoie de compromisuri și negocieri. Nuanțele devin foarte importante.

Am văzut un număr de semnale încurajatoare, candidați de primari și politicieni care se alătură PAS, fiind primiți în partid chiar dacă au avut un trecut de altă culoare politică sau nu ar trece de furcile caudine ale unui filtru moral. Fără a cădea în oportunism, fără a trece niște linii roșii ale minimei morale, Maia Sandu are o șansă. Dar numai împreună cu toți ceilalți politicieni din Republica Moldova. Să vedem cine va distruge această șansă și această posibilitate de doborâre a lui Dodon și a drumului implacabil al Republicii Moldova sub Dodon de a deveni o colonie de periferie a Rusiei