Pandemia de coronavirus a adus deja schimbări majore la nivelul comportamentului uman, al societății, al politicului, lidershipului, democrației și perspectivei relațiilor internaționale. Deși nu știm cât va mai dura și cât de permanente vor deveni aceste schimbări, la nivelul relațiilor internaționale se prefigurează marile mutații care arată o reașezare a relațiilor comerciale, economice și de putere cu China, respectiv decuplarea acesteia de la comerțul global, cu sau fără realegerea președintelui Trump la un nou mandat prezidențial. În acest context al crizelor suprapuse, determinate de criza de coronavirus, statele autoritare și cu preponderență cele cu lideri populiști par a fi marii perdanți în vremuri de criză unde acțiunea e singura care contează iar fuga după imagine și avantaje e sancționată de public. China e principala țintă, prin vinovăția care-i este atribuită și noua strategie de campanie a lui Donald Trump. Iar Rusia, deși are acum oportunitatea realinierii, este împinsă de pe hartă în spații marginale de gradul redus de gestionare a crizei, de greșeli colaterale și de impactul crizei, în timp ce viitorul nesigur al Președintelui Putin o așează în mai mică măsură la masa dezbaterilor relevante ale lumii viitorului.

Disclaimer: Această evaluare este făcută la mijlocul primului val al crizei, când Rusia, Marea Britanie, Turcia, Iran sau SUA erau încă în creștere serioasă a numărului de cazuri. La această oră e necunoscută perspectiva venirii celui de-al doilea val, în toamnă-iarnă, mutațiile coronavirusului în varianta virusului gripal sezonier, perspectiva unui tratament sigur sau a găsirii unui vaccin eficient. Perspectiva unei perpetuări a măsurilor de distanțare socială/fizică poate schimba radical evaluarea curentă, de aceea ne rezervăm dreptul de a reveni cu revizuiri pe măsură ce cunoașterea despre Covid-19 va avansa.

Pe de altă parte, nu putem nega două procese imediate care au fost determinate de apariția molimei și de numărul redus de materiale de protecție și de ventilatoare, dar și de propaganda și războiul informațional declanșat de tentația profiturilor din criză: Mai întâi, o prăbușire imediată a solidarității și apariția exceselor de individualism, excepționalism și egoism de criză. Și nu e vorba numai despre pornirile naționale, ci și de cele locale, formule exagerate de localisme, manifestate prin păstrarea locurilor din spitale și a materialelor necesare tratamentelor pentru “ai mei” – cei din localitate, rude, cunoscuți – care trebuie tratați preferențial și înaintea altora - venetici, străini, alții. Comportament profund uman, de a-i salva primii pe ai mei - reprobabil, neetic, imoral, condamnabil, dar profund uman.

Al doilea proces este acela al rivalităților și tendinței de a folosi criza în scopuri de imagine, politice și geopolitice (pun deoparte îmbogățiții de război și trambulinele electorale de viitor, despre care am mai vorbit),  prin propaganda și război informațional, pentru a arăta că un sistem e mai bun ca altul, că autoritarismul și naționalismele rezolvă problema și liberal-democrația și societatea deschisă o amplifică, că liderul de mâna forte e soluția și nu decizia luată democratic, prin dezbatere sau consens. Cu exportul de soft power prin pseudo-ajutoare inutile sau cu defecte, dar cu ambiții și doleanțe de a atinge obiective politice – vezi ruperea Italiei de Europa, pseudo-ajutorul Chinei și Rusiei când “UE nu face nimic”, respectiv campania anti-europeană lacrimogenă a lui Salvini și Lega cu celebrul clip al abandonării Italiei de către Macron și Merkel. Cu tendința de naționalism absolut în politici, a preeminenței liderului național providențial care are dreptate indiferent ce face și de a spune că blocarea frontierelor e soluția.

Oricât ar fi de absurde, aceste abordări declarative, sforăitoare și agresive prind. În primele faze ale crizei, mai ales prin efectul multiplicării propagandei în criză și prin valorificarea emoțiilor și nevoilor oamenilor, dar și a timpului lor amplificat de izolare de a sta pe rețele social media și apetitul pentru excepțional și morbid. Dar și pentru salvatorii providențiali – că sunt auto-declarați patrioți naționaliști, sau regimuri autoritare cu ambiții de hegemonie globală. Totuși soluțiile vin de la oamenii profesioniști, pregătiți, de la investiții constante în cercetare, medicamente și din efortul pentru găsirea tratamentului și a vaccinului[4].

Deci soluțiile serioase, sigure și de durată - sigur neîmpovărătoare și fără condiționări politice - se află tot la statele liberal-democrate moderne, raționale și civilizate, nicidecum în noianul de vorbe fără acoperire și lăudăroșeniei găunoase a unor lideri populiști sau în soluțiile providențiale ale liderilor autoritari ai lumii.

E o înclinație a mass media de a vedea – poate mult prea des – opțiuni, falii, războaie și alegeri dihotomice între bine și rău. Ține de ușurința gândirii și a comunicării. Și criza generată de coronavirus a adus aceeași viziune în prim plan, când „meciul”, războiul sau bătălia se desfășoară între autoritarism și democrație. Nu-i vorba, această adevărată bătălie a lumilor a fost alimentată și de campania virulentă și agresivă, în spațiul războiului informațional al Rusiei și Chinei, cu predilecție, pentru a sublinia cât de eficiente sunt autocrațiile. Rezultatul nu e, însă, deloc pe placul celor care schematizează mesajele și au folosit excesiv propaganda și au instrumentat politic ajutoarele umanitare.

Bătălia din spațiul public să fie una între autoritarism și democrație. Mai ales când tema a fost cine e mai bun? Cine a reportat Victoria? Cine e mai eficient prin design-ul modelului politic. Pentru că aici rezultatul nu a fost deloc unul avantajos tuturor părților care au alimentat disputa, oricât de atrăgătoare a părut. Temele au fost împachetate public și vândute în modul cel mai simplist, frust și direct posibil. A câștigat autoritarismul? E mai eficient, a gestionat mai bine criza? Cine? China, Rusia, Iranul pot clama – Victoria? Iar Italia, SUA sunt înfrânte? Dar Turcia, Marea Britanie de ce parte le plasăm, învingători sau înfrânți?

Dacă e să ne uităm pe rezultat, prin efecte și consecințe, au pierdut deopotrivă și China, și Rusia, și SUA și Italia. Iar Victoria, eficiența, capacitatea de gestiune a crizei cea mai bună revine Taiwanului, Noii Zeelande, Australiei, Coreii de Sud, Germaniei, chiar Singapore, Japoniei și Hong Kong-ului. Ele sunt în top și ele, toate, sunt democrații! Ce separă atunci aceste state de cele “înfrânte” în lupta cu criza de coronavirus? Ce separă la nivel european statele nordice de Italia, Spania, Franța?

În discuție intră multe elemente. Mai întâi popoarele, obișnuințele și comportamentul lor caracteristic și mai ales conformarea față de reguli, legi și ascultarea autorității în criză; apoi eficiența guvernării, capacitatea establishmentului politic atât în acțiunile de gestionare a crizei cu multiple victime omenești cât și susținere, credibilitate, încrederea pe care o poate atrage. Și mai ales capacitatea de asociere cu profesioniștii credibili în domeniul pandemiei și al crizei.

Din contra, populismul, divizarea societății, acțiunea mai degrabă în vorbe și câștig de imagine, politică și ideologică și nu în fapte concrete, vizibile, perceptibile de către populație, pentru soluționarea crizei sau diminuarea efectelor, probleme economice existente în afara/ înaintea crizei și rupturile preexistente în societate sunt ingredientele care definesc mai degrabă eșecul gestiunii crizei de coronavirus.

De aceea și China, și Rusia, și SUA, și Italia – latura Cinque Stele/Lega se află mai de grabă în zona înfrânților din criză. Nu întâmplător, zona cea mai lovită din Italia este bazinul bogat al Lega Nord, Lombardia, Padania, în timp ce declarațiile publice ale lui Donald Trump care recomanda testarea injectării dezinfectanților ca tratament și se bătea cu statele pe ventilatoare necesare sau nu și încuraja manifestații anti-depărtare socială au fost valorificate rapid de propaganda anti-democratică.

Fuga după imagine a fost cea mai sancționată la nivel global. Nu numai de propria populație, mai ales în democrații, dar de întreaga lume. Utilizarea excesivă, ostentativă a propagandei în criză, tentația de a obține avantaje politice în plină criză, nu mai spunem de îmbogățiții din criză și tolerarea lor, pe seama cetățenilor care au pierderi majore, a spaimelor și emoțiilor lor, acum când își pierd apropiații, locurile de muncă, sursele de venit și se confruntă cu insecuritatea și impredictibilitatea crizei, e cea mai sancționată.

De aici și eșecul care a distrus populiștii peste tot în lume, autoritari și democrați, deopotrivă. Prea multă fugă după imagine, prea multe declarații sforăitoare și neacoperite de fapte în criză. De aici și lecțiile învățate: nu contează atât de mult cum ai dobândit puterea – deși chestiunile de legitimitate și credibilitate în criză sunt cruciale; nu contează cât de echilibrată și balansată, controlată, este puterea executivă, relevantă în criză - deși și aici democrația dă niște garanții populației și permite evitarea abuzurilor, de unde separarea clară între autoritari și democrați, ultimii fiind siguri că vor plăti după criză toate greșelile, și acționând în consecință.

Ceea ce contează cel mai mult în raportul dintre victorie și înfrângere în criză este ceea ce faci cu puterea, cum o folosești și cui îi profită acțiunea ta. Cum faci ca acțiunea să avantajeze populația generală, care se confruntă cu criza, cum simte că o ajuți, cum crești încrederea și cum asculți, raportându-te la profesioniști recunoscuți și credibili. Cum reușești să deschizi scena poblică, să permiți intrarea în prim plan a unor figuri credibile în criză, care și se alătură ca Guvern și putere pentru a gestiona criza. Cum funcționează guvernele în perioadă de criză. Și cum știe politicul să facă un pas în spate, lăsând spațiu de manifestare profesioniștilor în criză, dar fără a da bir cu fugiții, asigurând autoritatea și resursele soluționării crizei.

Asta deosebește Victoria generală a democrațiilor profesioniste, înclinate spre soluții de autocrațiile goale, asta deosebește populiștii inculți de oamenii de stat ai democrațiilor consacrate.