Pandemia de coronavirus a adus deja schimbări majore la nivelul comportamentului uman, al societății, al politicului, lidershipului, democrației și perspectivei relațiilor internaționale. Deși nu știm cât va mai dura și cât de permanente vor deveni aceste schimbări, la nivelul relațiilor internaționale se prefigurează marile mutații care arată o reașezare a relațiilor comerciale, economice și de putere cu China, respectiv decuplarea acesteia de la comerțul global, cu sau fără realegerea președintelui Trump la un nou mandat prezidențial. În acest context al crizelor suprapuse, determinate de criza de coronavirus, statele autoritare și cu preponderență cele cu lideri populiști par a fi marii perdanți în vremuri de criză unde acțiunea e singura care contează iar fuga după imagine și avantaje e sancționată de public. China e principala țintă, prin vinovăția care-i este atribuită și noua strategie de campanie a lui Donald Trump. Iar Rusia, deși are acum oportunitatea realinierii, este împinsă de pe hartă în spații marginale de gradul redus de gestionare a crizei, de greșeli colaterale și de impactul crizei, în timp ce viitorul nesigur al Președintelui Putin o așează în mai mică măsură la masa dezbaterilor relevante ale lumii viitorului.

Disclaimer: Această evaluare este făcută la mijlocul primului val al crizei, când Rusia, Marea Britanie, Turcia, Iran sau SUA erau încă în creștere serioasă a numărului de cazuri. La această oră e necunoscută perspectiva venirii celui de-al doilea val, în toamnă-iarnă, mutațiile coronavirusului în varianta virusului gripal sezonier, perspectiva unui tratament sigur sau a găsirii unui vaccin eficient. Perspectiva unei perpetuări a măsurilor de distanțare socială/fizică poate schimba radical evaluarea curentă, de aceea ne rezervăm dreptul de a reveni cu revizuiri pe măsură ce cunoașterea despre Covid-19 va avansa.

Schimbarea lumii. Tendințele începutului de criză.

Criza generată de pandemia de coronavirus are deja efecte majore. Și o să lăsăm, pentru moment, deoparte efectele pentru statele sărace sau excesiv dependente de petrol, cazul Venezuelei fiind cel mai elocvent privind impactul major al pandemiei asupra consumului global, produselor energetice și statelor dependente de prețul petrolului sau altor materii prime. Ne vom concentra asupra reașezării lumii, acolo unde contează marii actori globali sau cu potențial relevant și greutate strategică specifică relevantă.

Criza de coronavirus are un număr de caracteristici speciale. Principala problemă este că testează conducerea și sistemul unui stat, nu numai a sistemului de sănătate, în multiple feluri. Mai ales că pandemia de coronavirus vine cu multiple crize suprapuse, fiind, de fapt, o criză a multiplelor crize, pe lângă criza medicală actuală:

-         prima este despre războiul informațional, propaganda și valorificarea crizei în bătăliile de prestigiu și de imagine;

-         a doua e criza de încredere a societății, în sine, conducători, decidenți, fiind totodată despre panică, credibilitate și decizia în criză;

-         a treia este despre leadership și calitatea clasei politice;

-         a patra este despre calitatea democrației liberale în epoca social media și despre populism și curente extreme promovate versus profesionalism, meritocrație și revenirea la conducerea de către elitele calificate într-o societate;

-         nu lipsește criza și reașezarea sistemului medical/sanitar, cu toate tarele și dezechilibrele sale actuale, cu examenul dificil pe care-l pică astăzi;

-         în fine, dar nu cel din urmă, despre criza economică globală generată de coronavirus, incluzând aici și lanțurile de furnizori, și criza comercială, și cea a decuplării previzibile de China.

Iar criza economică pare cea mai importantă și mai actuală, pentru că determină reașezarea lumii de mâine. Cu amenințări existențiale dar și cu oportunități de preluare a controlului guvernanței globale și a gestionării globalizării de mâine.

Lucrurile nu au început acum, și lumea deja avea de gestionat aceste crize care veneau, cu sau fără explozia de coronavirus din Wuhan și răspândirea în lumea întreagă. Doar că COVID-19 le-a accelerat evoluția și le-a adus în prim plan. Dezvoltările tehnologice mișcaseră lucrurile pe un spectru distinct demult, dar nimeni nu s-a ocupat de efectele de trend ale acestor schimbări asupra omului, societății, politicului și relațiilor internaționale.

Soluțiile sunt câteva, aceleași și nu trebuie să reinventăm roata, mai ales că nici lumea nu s-a schimbat așa de dramatic peste noapte, și nici mintea noastră și a planificatorilor de lângă decidenți nu a evoluat și nu va evolua atât de fantastic în 2-3-5 luni:

-         Lumea G0 – a nimănui, No One’s World – lumea anarhică fără leadership, după retragerea SUA lui Trump dacă nu într-o splendidă izolare, într-o postură mult mai preocupată de sine; - „America first, Great again!” – decât de asigurarea leadeshipului global.

-         Revenirea la lumea cu leadershipul SUA – chiar dacă mai nuanțată, mai schimbată și cu sarcinile mai limitate, cu sau fără actualul președinte, cu sau fără actualul leadership american în funcție.

-         Lumea G2, lumea globalizată după liniile majore ale marilor actori, SUA și China. Dacă se înțeleg. Dacă rivalitățile și perspectiva confruntării se estompează. Dacă colaborează. Dacă China acceptă regulile și le și respectă. Dacă nu cad în război. Sau măcar nu rup comerțul global, polarizându-l în două, cum au pornit să o facă. Slabe șanse! Ar trebui măcar o jumătate de miracol pentru asta, sau o presiune globală majoră.

-         Tripodul SUA-China-UE – care e mai degrabă o ambiție europeană, o asumare vizionară a lui Emmanuel Macron privind rolul global al UE între cei doi mari, echilibrându-i, dar fără resursele și acordul motoarelor economice europene. Din nou, greu de pus probabilități relevante aici, în dreptul acestui scenariu, pe termen scurt și mediu.

-         P5 – grupul statelor membri permanenți ai Consiliului de Securitate, ca lideri ai dezbaterii privind viitorul lumii și gestiunea globalizării. Din nou, cu diferențe foarte mari de calitate, portanță, maniere, valori fundamentale și greutate specifică între actori, și cu divergențe majore între ei. Dar cu o inițiativă deja pe masă – Macron-Trump-Putin. Vedem și liderii acțiunii, și direcțiile ei, dacă această inițiativă se va decanta în fapt.

-         G7(G8) – este un cadru natural de discuție al marilor teme ale lumii, varianta G8 fiind dorința și aspirația Rusiei, care nu se regăsește în categoria celor mai industrializate state ale lumii, dar își dorește rolul global.

-         G20 – un cadru mai larg, și care estompează ambițiile și tendințele politicii de Mare Putere pe care le relevă toate celelalte proiecte de până aici. A fost propus ca și cadru într-o scrisoare publicată ca editorial în The Washington Times de către Mevlut Ceavusoglu, Ministrul de Externe al Turciei. E și asta o pledoarie pro domo, dar are substanța și relevanța sa. 

Analiza noastră a dus la câteva scenarii, niciunul nefiind și probabil, și bun, și salutar în contextul actual. Dar toate aduc în prim plan mai degrabă continuarea/accelerarea globalizării ca proces obiectiv, efectele crizei de coronavirus asupra opțiunilor populiste, naționaliste, izolaționiste, pe care le vom analiza mai jos.

-         Worse case scenario rămâne politica de putere - adică înclinația de folosire a forței, a războiului, a influenței agresive pentru a atinge obiective politice, respectiv politica de Mare Putere - adică tentația Marelui Târg între marile puteri, înclinate spre împărțirea între ele a dominației lumii, ceea ce înseamnă, totodată, multipolarism, sfere de influență și interese privilegiate, pe care să le domine fiecare și pe seama cărora să facă tranzacțiile la masa verde între ele. Din păcate, un scenariu cu mult prea mare probabilitate de a se realiza.

-         Best case scenario rămâne așezarea lumii bazată pe multilateralism, pe supremația dreptului, lumea bazată pe reguli, consensualism în decizii (practic valorile UE extrapolate la nivel global). Pe cât de bun, pe atât de mică probabilitatea unei evoluții pe această direcție în lumea de astăzi și cu liderii politici pe care i-am moștenit pentru a trece lumea actuală prin criza de coronavirus.

-         Cel mai probabil scenariu oscilează între două variante, și acestea pe scara bine-rău: Lumea G0, anarhică, fără leadership, cu rivalități între mari puteri și, de ce nu, războaie posibile, cu ambiții și lideri neadecvați în funcțiile de prim plan și cu abandonarea/marginalizarea profesionalismului și a meritocrației, dar cu alunecări în partitocrație și închiderea sistemelor democratice;  sau Leadership transatlantic – dacă se reușește depășirea gestiunii proaste a crizei, populismului, tentația modificării narațiunilor nefavorabile, cu o eventuală schimbare de leadership sau de opțiuni la actorii principali și cu realizarea nevoii coordonării eforturilor globale pe linia statelor civilizate, occidentale, democratice.

Dacă falia transatlantică pe care o forțează mulți se închide, SUA nu va mai fi liderul pe care-l cunoaștem, va avea nevoie de sprijinul general și de legitimitatea dată de contribuția tuturor statelor democratice din comunitatea transatlantică. E simplu, e un drum cunoscut, bătătorit și funcțional, are valori proprii comune la bază, e lesne de reconstruit, poate cu alți lideri, și poate fi catalizată voința și susținerea populației pentru că nevoia este evidenta[5].

Din păcate, catalizatorul posibil al unui asemenea scenariu deopotrivă probabil și apropiat de un best case include recursul la varianta dușmanului comun pentru a cataliza toată susținerea, respectiv desemnarea Chinei ca dușman comun! Documentele americane și multe din documentele europene și ale statelor membre ale UE încep să conțină elementele convergente pe o asemenea direcție.