Ucraina a fost constrânsă din nou, după multe manevre ale noului responsabil rus de conflictul din Estul Ucrainei, Dmitri Kozak, să accepte un acord de încetare a focului periculos, cu condiții, de către grupul Normandia – alcătuit din Franța, Germania și Rusia. Acordul de încetare a focului a intrat în vigoare zilele trecute, la 27 iulie, ora 00.01, după câteva zile de foc după ce miercuri, 22 iulie, a fost încheiat acordul în teleconferința grupului de contact. Acordul era obligatoriu, impus de Rusia pentru a realiza întâlnirea in personam între președintele Vladimir Zelenski și Vladimir Putin. Formal, în toate comunicatele de presă, se menționează eforturile părții ucrainene în a atinge acordul, calificat de către voluntarii și luptătorii din Donetsk și Luhansk drept “trădare națională”.

Impactul și evoluțiile din regiunea separatistă nistreană, jocul de-a “Președinții” al lui Dodon cu Krasnoselski și pașii spre federalizare de facto a Republicii Moldova - prin modificările neconstituționale în statutul Găgăuziei - crează dificultăți și probleme mari la Kiev. Cu atât mai mult cu cât Kievul nu are o decizie CEDO de tip Ilașcu și alții contra Rusiei și Republicii Moldova, care consemnează postura Rusiei de agresor și responsabil în zona separatistă, fapt ce nu se mai poate repeta pe atuala situației din Consiliul Europei și de la CEDO. În plus, Ucraina are problema frontierei comune cu Rusia, care o privează de perspectiva – posibilă, chiar dacă respinsă azi de Dodon, într-o trădare incalificabilă și abdicare de la propriile atribuții de Președinte – a preluării controlului pe întreaga frontieră de stat, pe segmentul separatist.

Condiționări pentru întâlnirea cu Putin și condiții pentru încetarea durabilă a focului: fără supervizare internațională

Rusia, în epoca în care Dmitri Kozak se ocupă de fostele conflicte înghețate și de politicile față de fostele republici unionale devenite state independente, a inventat o nouă regulă și noi mize artificiale cu care să smulgă noi concesii și avantaje. După ce că a încălcat în fel și chip dreptul internațional, a devenit revizionistă și revanșardă, a încălcat Tratatul de la Helsinki, acordurile și angajamentele în relația cu NATO și UE, dar și documentele fondatoare ale CSI și ale relațiilor din spațiul post-sovietic, a inventat noi pârghii pentru avantaje specifice. Cum alții vând bunăvoința și fotografiile pe bani pentru campanie, Putin vinde bunăvoința și întâlnirile zice-se pentru negocieri contra avantaje obținute la masa verde.

Astfel, cum președintele ucrainean Vladimir Zelenski s-a închis singur în capcană promițând în campanie soluționarea conflictului din Donbas, acolo unde se consumă în continuare agresiunea Federației Ruse în regiunile Donetsk și Luhansk ale Ucrainei, astăzi orice întâlnire Zelenski-Putin se plătește cu avantaje directe pentru Rusia. Precondiția unei reuniuni împreună cu formatul Normandia – la care jinduiește și Franța lui Macron, și Germania ministrului de Externe Heiko Maas – este încheierea unui acord de încetare permanentă și sustenabilă a păcii din Donbas, încă o încetare a focului condiționată. Și aceasta a avut loc.

Ați spune că o încetare a focului e un lucru pozitiv pentru un conflict. Așa și este. Dacă ar fi verificabilă și dacă s-ar respecta regulile jocului. Însă trebuie spus că de câteva luni, tot ca o presiune asupra comunității internaționale, Rusia a interzis intrarea monitorilor OSCE pe teritoriul ocupat din Donbas, pe care-l controlează prin pretinșii “separatiști” – în fapt, multe trupe ruse și cetățeni ruși importați și puși în poziții, conducând trupe paramilitare ruse care luptă cu armament rusesc împotriva autorităților legitime de la Kiev. Nici aceștia și nici dronele oferite de donatori internaționali nu mai pot verifica acordurile anterioare ce presupuneau retragerea categoriilor de armament greu și depozitarea lor la distanțe suficiente de linia de demarcație. Pe această bază se definesc și condițiile ruse pentru încetarea focului.

Mai întâi, Rusia prezintă încetarea focului acceptată de Kiev drept o cedare a Kievului, într-un final, după 5 ani, la repetatele solicitări ale “separatiștilor” – pentru Moscova, Rusia e un mediator, nu parte a conflictului, pe care l-a declanșat, alimentat, înarmat și coordonat în toate etapele sale. Deși Ucraina e lăsată să anunțe eforturile depuse spre a ajunge la înțelegere, aceasta e doar o tactică pentru a „vinde” populației, cu precădere voluntarilor și rudelor vitimelor din război, a celor dislocați intern și acele regiuni, condiționalitățile Moscovei. Iar acestea sunt:

  1. interdicția oricărei ofensive sau operațiuni de recunoaștere și sabotaj, dar și interzicerea oricărui tip de vehicule aeriene
  2. interzicerea focului, inclusiv a lunetiștilor
  3. interdicția desfășurării armelor grele în interiorul și în preajma așezărilor, mai ales lângă infrastructură civilă, școli, gradinițe, spitale și construcții cu destinație publică
  4. utilizarea acțiunilor disciplinare pentru violările încetării focului și notificarea acestora către coordonatorul grupului de contact care va informa toate categoriile de participanți
  5. crearea și implicarea unui mecanism de coordonare pentru răspuns la violările încetării focului prin facilitarea rolului actualei forme a Consiliului de coordonare comun, în actuala componență.(Kievul, separatiștii și Moscova)

Egalarea statutului agresorului și a victimei, a ilegitimului separatist cu cel al autorității legitime de la Kiev, este o primă greșeală de substanță a Ucrainei. În plus, plasarea întregii judecăți a mișcărilor de trupe sub imperiul celor trei membri ai Consiliului, „în actuala componență”, cu Rusia mediator – când e inițiator și parte în conflict – este o altă enormitate. Pentru cei care au îndoieli, e de ajuns să se uite astăzi la încălcările acordurilor și funcționarea Comisiei Unificate de Control din Transnistria, acolo unde separatiștii pro-ruși au înființat 25 de posturi ilegale și anexarea rampantă de teritoriu continuă.

Ieșirea politică a Kievului: condiții pentru alegerile separatiste, în formula Steinmeier

Kievul a răspuns, la rândul său, printr-un comunicat al Președinției care face referire la cu totul alte teme, neexplicând nimic din condiționalitățile formulate, nici din problemele pe care le ridică aceste condiții. Adoptarea măsurilor de încetare totală a focului până la soluționarea integrală a conflictului militar internațional de pe teritoriul raioanelor de est ale Ucrainei, cum a fost numit acordul, urmează unui număr de încetări ale focului care nu au fost respectate, premise insuficiente pentru construcția încrederii și acceptarea actualei formule. O nouă listă de schimb de prizonieri e pregătită, în timp ce se menționează că părțile nu au ajuns la un acord de implementare a formulei Steinmeier, care presupune alegeri în zonele separatiste și lideri separatiști recunoscuți cu care să se negocieze.

Potrivit comunicatului de presă emis de Președinția Ucrainei, alegerile în teritoriile ocupate temporar din Donbas sunt posibile doar în următoarele condiții:

  • După dezamorsarea (“dezescaladarea”) conflictului propriu-zis în regiune.
  • După ieșirea din regiune a subunităților și tehnicii militare străine și după dezarmarea formațiunilor militare ilegale;
  • După restabilirea controlului de către Guvernul Ucrainei asupra graniței ucraineano-ruse;
  • Desfășurarea alegerilor se va face în conformitate cu legislația Ucrainei;
  • Desfășurarea alegerilor poate avea loc doar cu respectarea standardelor de la Copenhaga ale OSCE.

Condițiile impuse și notate de partea ucraineană sunt unilaterale și nerecunoscute de către partea rusă și pro-rusă, pretins separatistă, deci sunt doar o cale de a afirma pozițiile clare și inflexibile ale Ucrainei, însă neacceptate de către terți, pentru a acoperi cedările făcute cu acordul condiționat de încetare permanentă a focului. Susținerea UE e afirmată, dar presiunile indirecte spre rezolvarea conflictului oricât de superficial și de prost sunt majore, și reies din afirmațiile ministrului german de Externe, Heiko Maas, care are drept obiectiv refacerea relației strategice a UE cu Rusia, acest lucru doar după încheierea conflictului din Donbas. De aici și presiunile și pașii forțați înainte, la risc maxim, pe seama Ucrainei.

Acceptarea de către Ucraina a formulei Steinmeier presupune transformarea conflictului dintr-un război hibrid ruso-ucrainean declanșat de Moscova într-un conflict intern în Ucraina, după narațiunea Rusiei lui Putin, în care părțile sunt Kievul și separatiștii, iar Rusia e un mediator bine intenționat și atât. Unde au dispărut sancțiunile europene și americane ce califică statutul Rusiei în Donbas? De fapt, după modelul Transnistriei, Rusia construiește “cealaltă parte”, separatiștii, cu alegeri recunoscute și legitimitate incontestabilă la nivel internațional, pe seama Ucrainei.

În plus, condiționările unilaterale ucrainene au făcut ele însele concesii majore, respectiv funcționarea democrației, decriminalizarea, cetățenii ucraineni care participă în alegeri, reîntoarcerea refugiaților și dislocaților intern care să participle la vot și nu noi pseudo-cetățeni ai entităților separatiste importați din Rusia care să fie singurii votanți. Alegeri derulate după regulile/legile ucrainene sau nu, dar cu derulare aproximativă și fără nici o șansă de reintegrare teritorială, în ciuda controlului reciproc. Nimic nu apare în condiționalitățile Președinției ucrainene despre celebrul “statut special” al celor două regiuni care condiționează, de fapt – așteptându-se la Moscova să fie consacrat în Constituție - retragerea trupelor ruse și pro-ruse și a armamentelor aferente. Nici nu mai vorbim despre controlul frontierei de stat ucrainene din zona separatistă de către Kiev, care nu va avea loc niciodată.

Jocul la risc maxim și proximitatea alegerilor prezidențiale pot impinge la greșeli de calcul și resetări germano-ruse pe seama Ucrainei

Actualul joc la risc maxim comportă și mai multe probleme în condițiile acceptate de către Ucraina. Mai întâi, trebuie spus că tirurile, morții și răniții, atacurile au continuat pe tot parcursul zilelor de după acord. Au avut loc nu mai puțin de 15 atacuri rusești chiar în data de 22 iulie, data încheierii acordului, cu răniți, și morți la fel în cursul celei de a doua zile, în atacuri cu mortiere pe care nu le mai supraveghează nimeni, odată ce OSCE și monitorii săi nici nu sunt lăsați să pătrundă în zona sub control rus.

De fapt, în loc să facă un pas după construcția încrederii și funcționarea mecanismelor anterioare, acordul se face în lipsa totală a oricărei încrederi, încălcări repetate ale acordurilor anterioare și doar din dorința părților, dar mai ales a mediatorilor, de a obține dividende de imagine și pași formali înainte – întâlnirea în format Normandia, bilaterala Zelenski-Putin, soluționarea problemei ucrainene (sau măcar intrarea pe un făgaș de evoluție care să permită Germaniei impunerea la nivelul UE a acestei narațiuni pentru a obține acordul pentru negocieri strategice bilaterale Bruxelles-Moscova sau măcar Berlin Moscova, aduse ulterior pe masa UE).

Jocul la risc maxim e dat de câteva din condițiile din acord. Mai întâi, absența monitorizării prezenței trupelor și armamentului greu prin interzicerea zborurilor de monitorizare. Acest fapt nu permite prevenirea unei acțiuni directe asupra trupelor ucrainene care se poate realiza pe întreaga linie a frontului, oriunde. Măsurile punitive invocate se fac de către conducerea separatistă asupra trupelor rebele sau nu. Lipsa condiționalităților și garanțiilor face punctul inoperabil și consemnează dispariția oricărui tip de prevenție, asumarea mișcărilor de trupe și a atacurilor oricând, atunci când nici monitorii OSCE nu-și pot face treaba.

Al doilea risc ține exact de asimetria părților, aduse la o formă de egalitate de statut inacceptabilă. Dacă condiția sancțiunii disciplinare pe linie de stat ucraineană este implicită și obligatorie – chiar dacă vizează propriile trupe paramilitare hibride de voluntari, neaflate în subordinea instituțiilor oficiale ale statului ucrainean, și care fac operațiuni în zona separatistă, în spatele frontului, fără responsabilitatea asumată de Kiev, în oglindă cu trupele hibride ruse – Rusia nu-și asumă nimic iar partea separatistă răspunde doar de trupe aflate sub controlul său, celelalte fiind libere să acționeze oricând și oriunde.

Nefiind un stat, cu atât mai puțin recunoscut, Donetsk-ul și Luhansk-ul pot recurge oricând la orice atac și să orchestreze orice blestemăție fără a putea fi contracarați sau trași la răspundere. Din contra, Kievul devine responsabil și pentru orice provocare orchestrată de Moscova la linia de contact, instrumentată și prezentată tuturor, pentru că nu există mecanismul de monitorizare OSCE care să funcționeze și nici observatori independenți. Ucraina intră la mâna Rusiei, cu o pseudo-rezolvare a conflictului forțată, în măsură să rezolve problema de imagine și deblocarea discuțiilor strategice Berlin-Moscova, cu relevanță europeană, ce urmează a fi impuse ulterior UE.

Nici nu mai are sens să amintim aici că anexarea Crimeii nici măcar nu mai este în agendă.