Igor Dodon este un președinte original și inedit. Altfel fără precedent în arena internațională, în felul său. Unii sunt neconvenționali, alții sunt prea radicali și tăioși. Dar pe Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, ceea ce-l strică este orgoliul nemăsurat și ambiția de a fi băgat în seamă de către liderii lumii. Agitația sa excesivă și dorința ca să fie băgat în seamă au fost motivele pentru care a fost ocolit complet. Tocmai pentru că e neserios, pentru că minte și exagerează, pentru că orice companie a sa, fie și într-o poză de culoar, strică imaginii oricărui lider serios.

Boala rolului internațional al unui președinte izolat

Pentru că ne apropiem de campania electorală, e imposibil să nu ne amintim de principala meteahnă a lui Igor Dodon - în afara pro-rusismului său ostentativ, sforăitor, excesiv, care l-a umplut de jenă pe Putin însuși, în timp ce întregul anturaj nu știa cum să-i mai spună să nu mai bată drumul Moscovei și să nu mai calce la Kremlin. (Pentru Putin era ancombrant, jenant, și devine deranjantă alăturarea repetată, în timp ce refuzul ar fi creat o problemă și la Moscova, și la Chișinău). E vorba despre nebunia fotografiilor de culoar, prezentate public ca discuții cu șefii de state și de guverne!

Dar cum ar fi putut Igor Dodon să procedeze altfel, când pe el nu-l vizitează nimeni și nu-l invită nimeni nicăieri? În afara vizitelor de curtoazie și prezentare la început de mandat, absolut inutile în planul conținutului, Dodon nu a călcat nici măcar la nici unul dintre vecinii săi, România și Ucraina, și nici nu va călca în istoria sa de șef de stat chiar de ar fi să mai stea 4 ani Președinte. În plus, nu a călcat nicăieri în Occident. Restul sunt doar întâlniri multilaterale în care se bagă în seamă. Pe culoarele ONU, în zona budoarului și toaletelor de la reuniunile din Israel, Dodon își pune gărzile de corp să-i facă poze cu alți șefi de state, mai ceva ca un turist.

Nici acesta nu ar fi un lucru de râs. Șefii de state acordă beneficiul oportunităților fotografice oricărui alegător, și nu vor refuza unui șef de stat, fie și din Burkina Faso, Botswana sau Republica Moldova. Dacă e prezent la întâlnire, se întâmplă și poze de context, care nu sunt decât pentru arhiva personală, nicidecum nu pot fi prezentate public ca fotografii oficiale ale unor întâlniri. Totuși, nemulțumirea începe acolo unde Dodon procedează la comunicarea în fals a întâlnirilor cu liderii lumii, ceea ce în uzanța diplomatică înseamnă cu totul și cu totul altceva.

Întâlniri oficiale și saluturi formale pe culoar, în drum spre toaletă

Atunci când doi șefi de state, șefi de guverne, miniștri de Externe acceptă o întâlnire bilaterală, aceasta presupune o negociere prealabilă la nivele inferioare și o agenda convenită de părți. Înseamnă că ambele părți au un interes și au ceva de convenit, deci o situație incomparabilă față de micile schimburi de complezență pe culoare. Un fost ministru de Externe român, întâmplător la conducerea diplomației, și-a pierdut postul imediat după ce, la un summit NATO la care am participat, a făcut o poza cu doamna Merkel și a comunicat că a avut o întâlnire cu aceasta(cancelarul german nu se ridicase de la masa summitului).

Mai mult, orice asemenea întâlnire conține un format, adică o participare egală a părților cu oficiali. Presupune o sală formală de reuniune, un timing, o agendă, cum spuneam, și o formă convenită de comunicare publică, bilaterală, în termenii agreați de ambele părți, a rezultatului întâlnirii. În rest, fiecare poate să susțină o conferință de presă cu propria mass medie sau cu cei ce doresc și sunt interesați pentru a spune ce și-a dorit și ce a obținut și dincolo de cele convenite cu partea cealaltă. Iar cea mai mare rușine este comunicarea unor elemente care nu s-au aflat niciodată pe agenda sau unor minciuni despre cealaltă parte.

Dodon nu are nimic de a face cu diplomația și politica externă. Nu știe efectiv cum se procedează. Și nici nu a învățat nici de la protocol, nici de la Miniștrii săi de Externe, nici de la consilieri. Altfel nu am avea atâtea poze de culoar vândute ca “întâlniri” sau “discuții” cu omologii săi din statele puternice. De fapt acesta e un simplu joc de imagine.

Un președinte cu atribuții limitate. Dodon nu face politica externă, o aplică!

Ca o întâlnire cu un omolog, la acest nivel, să aibă loc, e nevoie de acordul celeilalte părți, pe deplin. Scena, rolurile, conținutul e cunoscut dinainte de începutul întrevederii! Părțile se așează la masă la timpul convenit, deschid agendele și angajează mai întâi prezentările de poziții, ulterior, în limita timpului, să vină schimbul de idei. Or, pentru Dodon, asta înseamnă, potrivit Constituției Republicii Moldova, un punctaj, un dosar elaborat la MAEIE, o prezență de top a Ministrului de Externe sau a unui secretar de stat/viceministru, dar mai ales teme și formulări care îi sunt transmise ca rezultat al negocierilor la nivelele inferioare, tehnice, de lucru, deja agreate, precum și elemente care au rămas în blocaj și ar reclama intervenția sa la nivelul poitic de vârf.

Doar că Președintele Republicii Moldova nu face politica externă a statului, doar reprezintă statul pe baza punctajelor și temelor emise de Executiv. La Chișinău, Președintele are doar atribuții de reprezentare și ceremonial, nicidecum executive(cele preluate la Consiliul Suprem de Securitate sunt neconstituționale și dincolo de atribuțiile sale). De aceea, întâlnirile de lucru nu pot avea decât conținutul stabilit de către Guvern, cu precădere de către Ministrul de Externe, și doar dacă acesta consideră că intervenția Președintelui ajută la dezvoltarea și avansarea vreunui dosar. În România, Președintele are responsabilitățile executive în politica Externă, de Apărare și Securitate, pe dimensiunile strategice, iar Guvernul aplică politicile stabilite de către șeful statului. Pentru asemenea atribuții, Dodon trebuie să schimbe mai întâi Constituția.

Pe nici una dintre temele evocate, Republica Moldova lui Dodon nu are agendă de discutat cu nimeni. Președintele nu are ce căuta la întruniri și nu poate avea discuții. Și cu atât mai puțin poate conta, cât timp trăsăturile mandatului său și ale președinției sale sunt cele cunoscute. De aici și stupoarea cu care am primit afirmațiile sale publice de duminică seară. Igor Dodon susține că vrea ca chestiunea nistreană să intre pe prim planul agendei marilor actori.

De fapt, Igor Dodon nu a vorbit niciodată într-un cadru oficial despre problema transnistreană nici cu președintele francez Emmanuel Macron și nici cu cancelarul german Angela Merkel, iar declarația că ar  fi discutat cu liderii europeni este una strict electorală, dar în primul rând o mare minciună care, dacă ar exista atenția ambasadelor și cineva chiar și-ar bate capul cu Dodon, adică ar conta câtuși de puțin, ar primi replica nemulțumirii liderilor invocați – cum s-a mai întâmplat în trecut, prin comunicări pe canale diplomatice.

Falsuri și minciuni de campanie

Dodon se credea prea mare și prea important față de ceea ce este. Orgoliul său nemăsurat îl strică și mai mult. Ca și în problema nistreană. Astăzi, subiectul nu mai interesează, din păcate, pe nimeni, cu excepția cazului declanșării operațiunilor militare majore din nou. Dodon susține că și-a propus să aducă chestiunea Transnistrei în prim planul agendelor marilor actori, să convingă actorii geopolitici mari pe această temă: „Cu președintele Franței am discutat și nu numai o dată, cu rușii, cu Merkel și cu americanii. Fals! O minciună grosolană!!! Să prezinte minuta întâlnirii, comunicatele oficiale ale părții franceze și celei germane pe subiect, locul, timpul întâlnirii, participanții, etc. De fapt, nimeni nu a discutat cu Dodon subiectul. Și nimeni nu câștigă nimic din această temă, contrar celor pe care le visează Președintele de la Chișinău.

Republica Moldova și conflictul nistrean s-a mai aflat în prim plan ultima oară la Meseberg, în 2009, în timpul celebrului acord Merkel-Medvedev, unde Rusia trebuia să livreze soluționarea acestui conflict pentru a reveni în dezbatere ca partener strategic al Uniunii Europene. Nu a livrat, după cum știm, și acordul acela a murit. Angela Merkel a pierdut interesul pentru subiect. În plus, în 2014 a venit anexarea Crimeii, agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei – de interes strategic pentru marii actori ai lumii. După care s-au succedat în viteză foarte multe acțiuni negative ale Rusiei care au trimis-o în sancțiuni repetate și amplificate, care durează și azi – ingerința în alegeri americane și europene, tentativa de asasinat a lui Serghei Skripal și asasinarea numeroșilor cetățeni pe teritoriul statelor terțe, de la SUA la Germania, Austria, statele Golfului sau Turcia, hackingul și ingerințele în comisia anti-drog și anti-doping, spionaj, război informațional și multe, multe, multe altele.

Republica Moldova a căzut de pe hartă și din agende. Este undeva împreună cu conflictele înghețate și atunci când produce probleme la frontiera NATO și UE. În rest, Ungaria lui Orban mai joacă la Chișinău la cererea Moscovei de a-l scoate puțin pe Dodon din izolare, sau atunci când Dodon încearcă să facă favoruri politice cuiva contra unei oportunități foto. În rest, Igor Dodon nu există pe arena internațională. Nici Republica Moldova. Nici Transnistria. S-a pierdut, din păcate, și miracolul primului stat în Parteneriatul Estic, campion al reformelor și care forțează intrarea în UE. Nu a mai rămas nimic, nici un argument care să atragă atenția marilor actori ca să bage în seamă și Republica Moldova.

Dodon a trimis Republica Moldova în deplin anonimat: izolată, nefrecventabilă, fără miză, și fără avocatul România

Asta a reușit Dodon: să readucă Republica Moldova în deplin anonimat. Și să se chinuie astăzi să mențină măcar interesul natural al României pentru a-i apăra interesele pe arena internațională. Și asta într-o eră post Dodon, cu un guvern și o majoritate clară pro-europeană, după nenumărate reforme. Azi Republica Moldova nu poate încheia un banal acord de împrumut cu FMI fără să facă reforme prealabile oricărei semnături.

Președintele de la Chișinău ne mai spune că „frica” cea mai mare a sa este ca problema nistreană să fie încredințată României, amenințând cu „o nouă escaladare a situației” la Nistru. Iar nu a înțeles nimic din ce se întâmplă în jurul său. În loc să fie primul în a menține interesul României și a atrage țara noastră în preocupările vizând situația de pe Nistru, pentru a avea un avocat care să multiplice tema la nivel internațional și să atragă atenția asupra Republicii Moldova și conflictului de pe Nistru, Dodon falsează pe temele propagandei ruse fără să realizeze că izolarea nu face decât să conserve problema, să permită Tiraspolului neobrăzarea instalării posturilor și anexării rampante a satelor din stânga Nistrului și, de ce nu, a teritoriului de dincolo de Tighina, pe malul drept, cu deplină impunitate, pentru că nimeni nu e atent la ce se întâmplă în statul său.

Sau ar putea interveni, pe nesimțite, o soluționare a la russe a conflictului, de care de altfel se pregătește chiar Dodon după alegeri, dacă mai rămâne Președinte: cu federalizarea de facto a Republicii Moldova, de-statalizarea și subminarea coeziunii societale, cu explozia societății scindată masiv de politicile nechibzuite de divizare și de promovarea iresponsabilă a istoriei proletcultiste de sorginte sovietică a lui Artiom Lazarev amplificată în cărți tot mai idioate ale unor istorici tot mai necitiți și nepricepuți, care distrug și baza fragilă a existenței statului Republica Moldova, cu precădere denunțarea Pactului Ribentrop Molotov și a protocolului său adițional secret. Și anulează chiar temeiul Declarației de Independență a Republicii Moldova.