Săptămâna care a trecut a fost oarecum mai calmă, aseptizată, cuminte într-un fel. Cel puțin așa am perceput-o eu. Nu știu care o fi cauza. Poate că într-adevăr ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, oricât de importante n-ar părea, țin totuși de firesc? Ori poate că realitatea RîMî ne-a mitridatizat într-atât încât am devenit insensibili ? Ori poate că anume acesta și este scopul? Să ne asmută și să ne nebunească cu prostii de genul aiurelilor cu helicopterele sau raptul lui Gaţcan, pentru ca chestii precum mărirea capitaluli social al „Arenei Chişinău” să treacă ca o scrisoare la UPS (mai n-am zis „Poşta Moldovei”)?...

Hai să începem cu ceva care pare oarecum periferic și care nici barem nu-i de azi, dar care a reapărut de undeva dintr-o latrină, numai că a apărut... curată-curățică, de parcă e de azi și nu mai pute. S-au uscat fecalele și nu le mai ţinem minte mirosul?

CĂRŢI TOXICE ANSP, care e, chipurile, foarte preocupată de sănătatea noastră, insistă cu ardoare asupra unui „regulament sanitar” pentru cărţile de copii și manualele școlare. Regulamentul lor este lunar și înseamnă, de fapt, interzicerea cărților tipărite oriunde în altă parte decât la „editurile” conforme. Chipurile ar fi fost copiat de pe un regulament rusesc. Plauzibil. Dar să revenim la origini. Atunci când a apărut pentru prima dată acest proiect, RîMî tuna și fulgera de furia socialiștilor pe... „limba română” și „istoria românilor”. Nu lipsea unul să nu acuze manualele școlare de „îndoctrinare” și distrugerea „statalităţii moldoveneşti” milenare. Iată în acest context de latrină a apărut de undeva o plângere referioare la „plumbul” din manuale și imediat – proiectul respectiv, numai că momentul nu era potrivit și conecţiunile erau prea evidente. Regulamentul a fost lăsat să se usuce. Și iată că acum a reapărut la suprafață, doar că mintea noastră, tradițional prea scurtă, a uitat totul. Și se întreabă cu toții: oare ce i-a apucat, aşa, din senin? Caută explicații în domeniul „corupţiei” (este și din asta, cum altfel?) ori nu știu care interese mici și meschine (am citit și așa o variantă: cică cineva ar dori să-și apere o teză de doctirat)... Cu una suntem de acord: pentru socialiști și acoliții lor manualele și cărțile sunt într-adevăr toxice, adevărată otravă! Şi „Plumb” este! În fiecare manual de literatură româna e câte un „Plumb” de George Bacovia!

PUTIN, PRILEPIN ŞI AVIOANELE AMERICANE Curios costropăţ a avut loc săptămâna trecută în jurul Transnistriei după încoronarea oficială a lui Putin la împărăție. Și danţul a început imediat: un criminal de război pre nume Zahar Prilepin a anunțat că Rusia ar trebui să anexeze regiuni precum Transnistria, sau Abhazia, sau oricare altă parte a lumii după modelul Crimeii. Ambasadorul Rusiei de la Chișinău a anunțat că Rusia își va apăra interesele în zonă (de parcă cineva ar avea dubii) și că nu-și va scoate armata de la Tiraspol (ce noutate!). Absolut neașteptat, Hogan, ambasadorul american, l-a vizitat pe Krasnoselski la Tiraspol. Nimeni nu știe ce și-au spus ăia doi. La o zi distanță americanii au anunțat că fac din Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" din Câmpia Turzii un adevart hub pentru aviația lor. Well, să-i urăm curaj lui Krasnoselski... O singură intrepare: o fi costropăţ, ori tradiționala bătută pe loc?

GAŢCAN CU FURCULIŢĂ A fost adus deputatul Gaţcan în Parlament! Iar ca să nu se întâmple ceva, a fost așezat să înșire macaroane cu Furculiță, individul care l-a cursat prin Chișinău nu demult. Conform legii ar trebui să stea în carantină, dar... e nevoie de cvorum, asta e! Apropo, ca să încheiem cu absurditățile astea, vă pun capacul: orice nu ar spune socialiștii, dar Gaţcan e ales în circumscripție uninominală. Teoretic și absolut logic, el poate face cu mandatul ce vrea! Sunt de acord (și o spun de o eternitate!) ca deputații intrați pe liste să depună mandatul dacă ies din partid, căci alegătorul alege partidul, nu individul. Doar că nu e cazul lui Gaţcan!

Din alte noutăți, unele chiar bune: parlamentare anticipate nu vor fi. Cel puțin nu în aceeași zi cu prezidențialele. Și asta-i bine. Cică popii vor putea fi pedepsiți dacă fac agitație electorală. Pe asta chiar aș vrea s-o văd. Iar SMURD din România continuă să salveze vieți în Moldova.

Pe final se cuvine să trimitem cireșica de pe tort. Iat-o: știți de ce nu avem presă obiectivă în Moldova? De aia: Ala Ursu-Antoci șef al cabinetului fracțiunii PSRM din cadrul Secretariatului Parlamentului a ajuns direct în Consiliul Audiovizualului! Fără a fi activat măcar o singură zi în domeniu.