Am asistat săptămâna trecută, în Republica Moldova, la primul semn de încălcare a oricărei linii roșii care desparte o democrație – oricât de imperfectă și superficială – de o dictatură. Este vorba despre forțarea unui parlamentar al Partidului Socialiștilor – pro-rus, care dorea să părăsească formațiunea politică, să demisioneze. Totul făcut prin constrângere, forță fizică directă, oprirea în trafic, amenințarea directă de către colegi de partid și un președinte care spune că, dacă nu-i lasă cineva familia politică în pace „îi dă la dinți!” Exprimare de golan de cartier, dintre cele mai rău famate, în nici un caz de președinte. Acțiunea ar trebui nu numai să oripileze ci să determine reacții majore ale Parlamentului și clasei politice de la Chișinău. Dacă nu e debarcat repede, Regimul Dodon va orchestra alegeri prezidențiale care nu vor mai fi nici libere, nici corecte și, în principiu, va imita Rusia prin introducerea falsului în opțiunile cetățenilor și va mima regulile democratice în prezidențialele care se apropie.

Reguli democratice și constituționale în abordarea traseismului

Cazul Ștefan Gațcan este cel care a deschis discuția. Și o face de pe poziții greu de negat. Traseismul este o tară a democrației, dar tentativa de blocare la nivelul României s-a lovit de impedimente constituționale clare, la nivelul parlamentarilor. La nivelul primarilor și aleșilor locali, pierderea mandatului se face automat în cazul demisiei. Dacă primarul sau consilierul este dat afară din partid, nu se aplică regula, nu el a dorit să părăsească formațiunea. În schimb, la nivelul parlamentarilor, a Legislativului, regulile sunt distincte.

O stabilește chiar Constituția, care vorbește despre mandatul imperativ care este nul. Asta înseamnă că nici partidul, nici alegătorii dintr-o circumscripție nu pot impune unui parlamentar ce și cum să voteze, ce și unde să rămână. Mai grav în cazul circumscripțiilor, votul la acest nivel este considerat uninominal, mai degrabă individual decât de partid, sunt motive și mai grave de respingere a oricărei pierderi a mandatului la schimbarea formațiunii politice. Dar și în cazul alegerilor pe liste, sancțiunea traseimului e una de natură morală și simbolică, eventual la alegerile următoare, electoratul va sancționa prin vot migrația. Altfel, parlamentarul poate alege singur direcția și formațiunea în care activează, în orice moment.

Și scindarea unui partid are aceeași relevanță. Înseamnă că legitimitatea originară a voturilor se împarte în cele două noi formațiuni, cea care continuă pe același nume partidul pe listele căruia s-au făcut alegerile și cea succesoare, care s-a rupt de partidul originar. Deci parlamentarii rămân oricum în spațiul politic. Însă relevanța cea mai importantă e că nu pot fi sancționați cu pierderea mandatului parlamentarii ce părăsesc o formațiune politică. O știu de altfel și parlamentarii de la Chișinău, de aceea reacția lor a fost aceea de a introduce o Declarație depre traseim, cu rol de imagine și poziție politică, nicidecum cu relevanță normativă.

Per a contrario, un parlamantar nu poate fi forțat nici să rămână într-o formațiune politică, nici să-și dea demisia din Parlament. Din contra, o asemenea procedură intră sub impactul legii penale – de la sechestrare de persoane, amenințare, răpire, până la constrângerea să facă acțiuni pe care nu și le dorește. Deci tot zaiafetul stârnit de cazul Ștefan Gațcan este în această zonă. Iar declarațiile lui Igor Dodon pot fi interpretate drept amenințare – faptă penală. Nu ascund aici nici activitatea de corupere a unor parlamantari pentru un anumit vot sau pentru schimbarea formațiunii politice, care, odată probată, are aceeași relevanță penală pentru cei care acționează ca și pentru cei care se lasă corupți.

Schimbarea Regimului Dodon

Acțiunea de săptămâna trecută e cea mai clară reflectare a faptului că Regimul Dodon dăunează grav democrației. Dacă Republica Moldova mai dorește să poată alege, să mai conteze votul său, trebuie să elimine cât mai curând regimul Dodon cu guvernul său no name, cu tot. Iar acest lucru se poate realiza potrivit regulilor constituționale clasice. Guvernul fără nume al consilierilor lui Dodon împănat cu ceva miniștri PDM se cere demis prin recursul la angajarea răspunderii guvernului. Ceea ce nu a realizat el este că acest pas ține de decizia majorității parlamentare.

Parlamentul Republicii Moldova a demonstrat săptămâna aceasta că majoritatea decide. Cum PSRM-PDM nu mai are majoritate, cele două grupuri de parlamentari nu pot impune pe ordinea de zi nimic. Socialiștii pro-ruși și președinta Parlamentului Republicii Moldova, Zenaida Greceanîi, nu pot impune nimic noii majorități. Dacă nu negociază iar celelalte partide nu sunt de acord, nu pot pune nimic pe agendă. Pentru simplul motiv că majoritatea va alege să nu fie prezentă și să nu asigure cvorumul pentru o ședință în care se impune ceva, orice, inclusiv angajarea răspunderii guvernului. Când a făcut-o Guvernul Maia Sandu, majoritatea a fost de acord cu susținerea angajării și, ulterior, demiterea guvernului. Acum majoritatea dorește altceva.

PSRM-PDM sunt obligate să negocieze cu celelalte grupuri politice agenda Parlamentului. Să pună pe ordinea de zi doar ceea ce convine majoritatea. Firește că Guvernul lui Dodon poate să-și depună demisia, dacă nu se pricepe, nu știe ce să mai facă, se simte nemulțumit, blocat în activitatea sa de lipsa majorității. La fel poate să facă un proiect de lege pe care să-l introducă în Parlament, după regulile obișnuite. Dar Executivul, cu Președintele ostentativ pro-rus, cu tot, nu poate impune nimic Parlamentului. Majorității organismului Legislativ.

Cum am intrat în ultimele sale 6 luni de mandat, Președintele nu mai poate dizolva Parlamentul. Nici măcar în condițiile în care acesta ar respinge două guverne succesive. Ar fi o lipsă de seriozitate și o impunitate să lași statul fără guvern pe termen lung în plină pandemie, dar nu poți lăsa nici catastrofa asta de guvern ce vrea să facă de capul lui orice, după ce a ratat gestiunea crizei. Deci trebuie gândită varianta guvernului ce vine după plecarea celui curent. Și de aici încep complicațiile.

Regimul falimentar Dodon își arată colții agresivi

Regimul Dodon e falimentar au arătat-o suma de eșecuri succesive în administrarea Republicii Moldova în criza pandemiei de coronavirus, în relansarea economică, în atragerea de resurse la îndemână prin refuzul de a aplica angajamentele și reformele promise Uniunii Europene. Însă pe cât de nefast este, pe atât de agresiv poate fi acest regim.

Să luăm afirmațiile de ultimă oră ale Președintelui care „dă la dinți” oricui îi strică jocurile cu partidul său. Ba interzice întâlnirile deputaților PSRM cu alți parlamentari, în consultări legitime, ba amenință și aplică toată procedura de înfricoșare a oamenilor săi care vor să părăsească partidul. Iar Premierul amenință Parlamentul cu dizolvarea Legislativului – chiar dacă nu are nici o atribuție în acet domeniu, și orice pas în această direcție începe cu demisia sa.

Relația Președinte- Legislativ este una de legitimitate egală – ambii sunt votați de întreaga populație a Republicii Moldiva - cu controlul Legislativului care echilibrează Președintele, dacă încalcă regulile și rolul său Constituțional – suspendare/demitere după referendum. Președintele demite Legilativul în condiții stricte – căderea a măcar două guverne succesive. În ceea ce privește Premierul și Guvernul, ele intră sub controlul Legislativului în toată activitatea lor, sunt validați prin vot membrii săi și programul de guvernare, răspund în fața Legislativului care învestește Guvernul și-l demite prin moțiune de cenzură.

Strâns cu ușa, în fața perspectivei de a nu se mai alege, de a nu mai avea guvern care să organizeze alegerile prezidențiale, Igor Dodon poate deveni agresiv, să încalce legea și Constituția. A devenit deja. Pasul de la constrângerea și condiționarea parlamentarilor la alterarea alegerilor, a rezultatelor sau blocarea candidaturilor este infim. Președintele ostentativ pro-rus este deja disperat. O demonstrează încălcarea liniilor roșii, reacția sa la Cazul Gașcan.

De aceea, dacă cineva mai dorește democrație și alegeri libere, ar trebui să se grăbească. Cu o soluție convenită cu toate forțele politice. Fără excepționalisme și agende individuale. Fără periclitarea alegerilor prezidențiale. Cu acceptul tuturor, să treacă la eliminarea Regimului Dodon: mai întâi premierul, apoi învestirea unui guvern pro-european, apoi înlocuirea în alegeri a președintelui pro-rus. Dacă nu, s-ar putea să nu mai existe alegeri democratice în Republica Moldova. Transformarea SPPS în gardă pretoriană a lui Dodon, după modelul Putin-Garda Națională, asumarea unor roluri pe care nu le are potrivit Constituției, coordonarea strictă a zonei de intelligence, toate fac ca Igor Dodon să aspire spre autoritarism și impunerea soluțiilor proprii, nicidecum respectarea spre soluții democratice, date de rezultatele unor alegeri libere și corecte.