Va fi, probabil, cel mai scurt text de când vă scriu, dragii mei...

De când practic acest exercițiu, din îndepărtatul an 2014, tot repet același lucru care capătă, ce-i drept, varii forme figurative: „mai hilar, mai trăsnit și mai tâmpit nu se poate!” Dar uite că, an de an, lună după lună, realitatea și evenimentele din RîMî mă fac să accept, cu umilitate, că limitele ridicolului și ale absconsului să fie echivalente cu limitele infinitului...

Îmi aduc aminte de îndepărtatul și fericitul an 2013, atunci când credeam că s-au atins cote maxime la capitolul absurdului și bătăii de joc: ce naiv puteam fi... Îmi părea atunci că nu se poate bate joc mai mult de instituțiile statului și de bunul simț... Cât de mult greșeam!

Povestea săptămânii care a trecut, acea a deputatului socialist Gatcan care a anunțat că trece la o altă formațiune politică, dar care a fost sechestrat și impus să-și depună mandatul de deputat, depășește orice din câte am văzut până acum. Pe bune, acest vodevil anulează automat orice, dar efectiv orice reminiscență pâlpâindă a ceea ce poate legitima existența unui oarecare stat pe acest teritoriu.

De acum încolo, vă privește: vreți o Republică Moldova? Aceasta vă este realitatea! Ori oricare alta, dar pe o scară din ca în ce mai înaltă a absurdității și grotescului! Cale înapoi nu există!

Vă place? Să-mi fiți sănătoși! Trăiască statul independent „Republica Moldova”! După cum zicea în 2012 un ilustru luptător împotriva independenței RîMî din 1990: „государственность Республики Молдова cостоялось!”, declaraţie pe care am auzit-o, uluit, cu urechile mele... Felicitări, tovarăși!