Parteneriatul strategic Rusia-China pare să fie o realizare durabilă a celor două state asiatice. Totuși, Rusia nu a lăsat niciodată garda jos și mulți membri ai zonei militare și de intelligence sunt conștienți, dincolo de acorduri și declarații, poze și îmbrățișări, în legătură cu pericolul pe care-l reprezintă China pentru Rusia, mai ales că la Răsărit de Urali se mai află 20 milioane de ruși pe un teritoriu imens, de trei ori mai mare decât Rusia europeană, dar și peste 20 milioane de chinezi rezidenți oficial. Însă într-o epocă de final al petrolului și de schimbare a generației energetice, când însăși deținerea armei nucleare nu mai garantează un loc de prim plan în afacerile globale, parteneriatul cu China dă Rusiei un client pentru producția care garantează formarea bugetului, în petrol și gaze, și un investitor în numeroase proiecte. Însă mai nou, Rusia a realizat și public că e ținta spionajului chinez în domeniul tehnologic și militar, iar miercuri, 17 iunie, a acuzat direct Beijingul în cel mai recent caz de spionaj, acuzând, totodată dezvoltările flotei de submarine pentru călătorii sub calota arctică pe care și-o construiește China.

Hidroacustică și sonare pentru submarinele chineze

Rusia a acuzat China direct și pe Valery Mitko, unul dintre principalii cercetători ai săi în regiunea arctică, de spionaj și, respectiv, trădare de țară. Acuzațiile au apărut miercuri, 17 iunie, după ce avocatul a putut da publicității documentele pe baza cărora clientul său se află în arest la domiciliu, așteptând procesul. Cazul face parte dintr-o întreagă pleiadă de cazuri similare prin care oameni de știință de prim plan din Rusia, cu precădere aflați la vârste foarte înaintate, au fost acuzați de spionaj, intrând în conflict cu serviciile de informații ruse pentru vizitele lor externe de obicei la conferințe și la universități din străinătate.

Acuzația formulată la peste 5 luni de la arestarea originară din februarie suține că, la începutul lui 2018, Valery Mitko ar fi dus la Universitatea Maritimă Dalian din China un document ce conținea secrete de stat pe care l-ar fi predat, în prezența unui profesor chinez, serviciilor secrete chineze. Documentul conținea date din domeniul hidroacusticii, respectiv despre studii despre propagarea sunetului în apă, date ce ajută la navigația sub apă, la comunicații și monitorizarea activității submarine.

De la apariția publică a cazului, ca urmare a declarațiilor avocatului lui Mitko și a grupurilor specializate în apărarea oamenilor de știință acuzați de spionaj și a agențiilor de apărare a drepturilor omului, analizele publice au subliniat rivalitatea în creștere și interesul nemaipomenit pe care îl are China în zona arctică. Deși parteneri strategici, competiția Rusiei cu China e acerbă și extrem de contondentă pe teren. Chiar și în privința parteneriatului strategic în Arctica, Beijingul și Moscova au ales să coopereze, dar, de fapt, Rusia a fost foarte atentă la cooperarea militară în această zonă.

China a arătat că are ambiții militare în special prin zona intelligence-ului și culegerii de informații în acest domeniu. Ea are ambiții în ceea ce privește submarinele care operează în ape neutre și acesta e noul front de dezvoltare al marinei chineze care operează pe întreg globul și dorește o defășurare de submarine capabile să funcționeze sub calota glaciară arctică. China s-a autoproclamat deja “stat aproape arctic” și este observator în Consiliul Arctic. Și-a crescut prezența în zona arctică și are cea mai mare flotă a lumii de spărgătoare de ghiață.

China a folosit Rusia pentru prezența în zonă, circulând în largul coastelor ruse, ocolind celelalte state arctice aliate cu SUA sau membre ale NATO. Rusia și-a stabilit ca prioritate să reabiliteze și să relanseze activitatea economică a localităților din interiorul Cercului Arctic și o face cu ajutorul Chinei. Zonele abandonate în mare măsură după dispariția URSS sunt incluse într-un plan până în 2035 pentru Arctica lansat de către Vladimir Putin în martie 2020, care presupune investiții chineze masive în proiecte energetice gigant care aduc locuri de muncă în regiune și crează exporturi de petrol și gaz pe Ruta Mării Nordului, tot mai puțin înghețată peste an.

Arest la domiciliu cu acuzații de spionaj pentru Președintele Academiei Arctice de Științe, la 78 de ani

Fost căpitan în marina sovietică, Valery Mitko, ajuns la 78, este Președintele Academiei Arctice de Științe și susține că toate informațiile trimise aduse din Rusia în China la conferință pentru prezentare erau date publice. Mitko a fost acuzat de trădare de țară și pus sub arest la domiciliu pe care avocatul său vrea să-l conteste azi. În februarie a fost închis la Balshoi Dom, sediul FSB, serviciile interne ruse din Leningrad, de pe Liteyny Prospect. În percheziția care a avut loc au fost ridicate toate documentele de hârtie de la domiciliul său.

Mitko a fost acuzat, potrivit avocatului său, Ivan Pavlov, că a dus în China un document care conținea caracteristicile de design ale submarinelor ruse, cercetare care privea exact reacția fizică la descoperirile privind circulația sunetului sub apă de care se ocupa omul de știință rus. Potrivit lui Pavlov, profesorul Mitko călătorise de mai multe ori la Universitatea Dalian din provincia chineză Liaoning.

După absolvirea facultății în 1963, Mitko a făcut serviciul militar în Flota Pacificului sovietică, ajungând în 1969 căpitan de vas. A părăsit marina și și-a luat doctoratul în științe tehnice. A înființat în 2003 Academia de Științe Arctice pe care o prezidează și atăzi. În 2019, profesorul Mitko a publicat un volum despre factorii geopolitici determinanți ai misiunii arctice a Rusiei, document cu relevanță strategică deosebită pentru Rusia. A publicat peste 400 de lucrări științifice în Rusia și peste hotare, în primul rând în China. În viața sa a primit 24 medalii sovietice și ruse pentru a valida realizările sale.

Deși suține că este nevinovat, Valery Mitko are șanse reduse să se salveze și să scape fără condamnare din procesul care vine. El neagă orice contact cu serviciile chineze de informații și susține că a dus doar materiale publice verificate, nicidecum documente clasificate. Totuși, avocatul său Ivan Pavlov susține că “procentul de achitați, în cazurile de ofensă la adresa securității statului, este neglijabil, redus la zero”. Nici un judecător rus nu contrazice un procuror în cazuri de trădare și spionaj.

Preocuparea pentru spionaj a serviciilor secrete ruse după anexarea Crimeii

Grupurile de sprijin al oamenilor de știință acuzați de spionaj în Rusia susțin că toate aceste cazuri sunt rezultatul paranoiei din interiorul serviciilor secrete ruse, care doresc să-și dovedească utilitatea. Mai mult, statisticile din instanțe arată o creștere spectaculoasă a numărului de cazuri după anexarea Crimeii, atunci când acțiunea Rusiei lui Putin a determinat o creștere a sentimentelor militariste din interiorul agențiilor de aplicare a legii, cu precădere la nivelul serviciilor de informații ruse.

Astfel, potrivit datelor statistice ale Curții Supreme de Justiție a Rusiei, între 2009-2013 s-au înregistrat 25 de cazuri de spionaj soldate cu condamnări pe baza acuzațiilor de trădare de țară, pentru ca numai în 2014, numărul de cazuri să fie de 15 în acel an. Între 2014-2019 cât există statitici, 51 de personae au fost condamnate în cazuri diferite pe baza acuzației de trădare de țară conexată cu spionajul.

Nu în mod întâmplător, grupul de risc cel mai vizat îl reprezintă oamenii care dețin informații sensibile ca efect al activității lor de cercetare, oamenii de știință, jurnaliști și activiști civici. Serviciile ruse de informații - și cele militare, GRU, dar cu precădere cele civile interne, FSB – monitorizează pe oricine are legături internaționale și contacte cu străini și de aceea regulile pentru ieșirea din țară și prezentarea de lucrări științifice în afara țării este strict monitorizată la nivelul tuturor universităților și instituțiilor de cercetare. Fiecare trece prin trei etape de evaluare și clearance pentru lucrări, inclusiv comisia pentru securitate a fiecărei asemenea instituții. Totuși mentalitatea agenților acestor servicii ruse, reproșează avocatul Pavlov, este că orice om de știință care pleacă peste hotare nu o face decât pentru a vinde secrete.

De altfel, mai mulți oameni de știință ruși au fost acuzați și condamnați pentru transmiterea unor secrete de stat unor guverne străine. În 2018, Curtea de Justiție din Moscova l-a condamnat pe Viktor Kudryavtev, inginer aerospațial, pentru trădare pentru transmiterea unui raport care conținea informații despre armele hipersonice ruse unui institut Belgian, în timpul unui program de cercetare comun.

După ce a stat în închisoare un an, a fost trimis în arest la domiciliu din cauza stării de sănătate precare - și acesta fiind aproape de 80 de ani la arestare. Alți doi angajați ai aceluiași institut sunt arestați pentru trădare de țară. Un alt cercetător în domeniul științelor spațiale, Vladimir Lapygin, în vârstă de 79 de ani, a fost eliberat condiționat din închisoare după ce a fost condamnat în 2016 pentru că a dat detalii tehnice despre rachetele spațiale ruse către China. În toate aceste cazuri, cei implicați au negat că ar fi prezentat altceva decât lucrări bazate pe informații neclasificate.

Ce mai spionează China în Rusia

Istoria spionajului chinez în Rusia, pe domenii tehnico-științifice, e foarte bogată. Din 2007 datează cazul a trei cercetători și a directorului Institutului de Cercetări Centrale pentru Construcția de Mașini - Tsniimash-Export, Igor Reshetin, care au fost condamnați între 5 și 11 ani și jumătate pentru vânzarea ilegală de tehnologii ale unor arme către China. A fost vorba depre tehnologii cu dublă utilizare – civilă și militară - și care ar fi ajutat China să-și dezvolte rachetele militare și să accelereze programul său spațial, ajuns la nivelul aselenizării pe partea întunecată a Lunii.

Igor Reshetin, directorul Tsniimash-Export – producător de rachete spațiale și de rachete militare care lucrează împreună cu Agenția Spațială Rusă, a fost găsit vinovat de contrabandă cu proprietatea intelectuală și dobândirea de foloase necuvenite. El ar fi transferat know how utilizabil în crearea designului rachetelor nucleare către China Precision Machinery Import-Export Corporation (CPMIEC), cauzând pierderi de 110 millioane ruble ($4.5 million) Rusiei. Tsniimash a mai avut acuzații similare și în 2005, iar CPMIEC a intrat în lista sancțiunilor americane pentru încălcarea acordului de neproliferare în legătură cu Iranul, în 2003. Compania Tsniimash-Export a avut peste 120 contracte comerciale cu companii din SUA, China și alte state. Tehnologia rusă a fost utilizată la programul spațial cu oameni la bord al Chinei.

Alți doi oameni de știință din Sankt Petersburg au fost arestați la 16 septembrie 2010 și încarcerați în închisoarea de înaltă securitate Lefortovo din Moscova pentru spionaj în favoarea Chinei. Svyatoslav Bobyshev, în vârstă de 57 de ani, și Yevgeny Afanasyev, tot de 57 de ani la acea vreme, lucrau la Universitatea Tehnică de Stat Baltică și erau specializați în mișcarea gazelor și efectele aferente, fiind acuzați de transfer de informații sensibile care ar putea afecta securitatea națională a Rusiei unor cetățeni chinezi neidentificați.

Universitatea Baltică de Stat se afla în colaborare cu Universitatea de Inginerie Harbin din China, pe care ambii acuzați o vizitaseră de circa 6 ori pentru cursuri și conferințe diferite. De altfel, dincolo de negările repetate ale celor doi și suținerile privind fabricarea unui caz inexistent, Universitatea de Inginerie din Harbina a mai apărut în alte cazuri de spionaj. În 2003, Vladimir Shchurov, cercetător în acustică din Vladivostok a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru acuzații similare de transmitere de tehnologie clasificată Universității de Inginerie din Habin. În plus, unul dintre agenții ruși anchetați și arestați în SUA în 2010 pentru spionaj, Mikhail Semenko, studiase la această universitate între 2003 și 2004.

De altfel, dacă e să credem formulările oficiale din actele de acuzare ale procurorilor ce se bazează pe informațiile FSB, China pare a fi țara aleasă cu predilecție de către oameni de știință ruși gata să vândă secrete de stat. Acest lucru a creat dificultăți și tensiuni între cele două state, chiar dacă ele nu au izbucnit în acuzații lansate în spațiul public până astăzi. Acum acuzația de spionaj vizează direct China.

În 2004, fizicianul din Krasnoyarsk, Valentin Danilov, a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru transmiterea de informații secrete către China. Sentința i-a fost redusă la recurs la 13 ani și jumătate. În acestea și în alte cazuri similare, precum cel al lui Igor Suryagin în 2004, Oskar Laubyshev în 2005 și cel al fraților Oleg și Igor Minin în 2007, toți suspecții au susținut invariabil că cercetările lor se bazau exclusiv pe date neclasificate.

Mai mult, în instanță ei au fost susținuți de către alți oameni de știință, membri ai Academiei de Științe a Rusiei, dar niciodată aceată susținere nu a influențat în vreun fel hotărârea judecătorilor. Așa a fost înființat Comitetul Public pentru Protecția Oamenilor de Știință, o organizație profesională non profit care ajută și asistă în instanță pe oamenii de știință ajunși sub lupa FSB sau GRU și acuzați de trădare de țară și spionaj. Yuri Ryzhov, membru al Academiei de Științe și a grupului în cauză, a vorbit despre încălcarea flagrantă a legii în cazul acestor oameni de știință de către serviciile de informații și justiția coruptă.