Cartea lui John Bolton, consilierul pentru securitate națională a lui Donald Trump, va ieși public marți, 23 iunie. Încercarea Casei Albe de a bloca apariția și distribuția cărții nu a mai fost posibilă, după ce Bolton s-a consultat cu Departamentul pe care l-a condus, pentru a nu avea documente și date clasificate în carte, încă din decembrie, și a obținut sâmbătă 20 iunie hotărârea judecătorească pentru a putea publica cartea. De altfel, exemplarele au zburat deja în toată America, la presă și la zona de public relations, astfel că deja cartea este în top best seller al Amazon încă de la apariție. Iar conținutul, în zonele sale cele mai șocante și mustoase, este deja în comentariile publice.

Apariția cărții ridică trei rânduri de probleme majore. Mai întâi, e celebra dilemă a loialității față de țară și față de un președinte pe care-l servești și care te-a numit în funcție, o discuție deloc trivială. Care este tipul corect de acțiune al unui consilier prezidențial care constată comportament nedemn, ilegal sau doar măcar poziții cu care nu este de acord la președintele care l-a numit în funcție? Demisia și acțiunea instituțională, nu delațiunea și expunerea publică, dacă e serios!

Apoi este vorba despre conținutul pe care-l dezvăluie, al credibilității lui, cât e bârfă și cât e discuție personală, deci cu un conținut greu sau imposibil de probat dacă nu există măcar înregistrările făcute. Juridic ar fi cuvântul lui Bolton contra cuvântului lui Trump, chiar dacă nu rareori susținerile consilierului pentru securitate națională se coroborează cu ale numeroșilor angajați ai Casei Albe care s-au pronunțat deja.

Dar poate cea mai importantă este dezbaterea despre cât l-a trădat astfel John Bolton pe Donald Trump și cât a trădat și a expus America prin propriile susțineri din carte. Există, cu adevărat, informații clasificate în cartea lui Bolton? Expun ele America? Sau doar America lui Trump e ridiculizată? și chiar și aici, cât e imputabil și reprezintă costuri ale lui Trump și cât ale SUA? Casa Albă a prezentat susțineri ale unor șefi de servicii despre date clasificate care s-ar afla în carte, cu precădere ale șefului SIGINT și CyberComand al Pentagonului, gen. Paul Nakasone, dar sunt ele în măsură să blocheze apariția cărții? Justiția americană a spus că NU!

Nu în ultimul rând, avem dezbaterile de natură strict morală. John Bolton era îndreptățit să relateze public date obținute în Biroul Oval și în cabinetul Președintelui? Cât de credibil este un fost angajat, până la urmă, care se exprimă după ce a fost dat afară de la Casa Albă? E credibil dacă a refuzat să se exprime în procesul de impeachment al Președintelui dar o face pe bani mulți într-o carte după părăsirea poziției publice? Și toate acestea în plină campanie electorală, de unde senzația de răzbunare și subminare a realegerii președitelui în funcție.

Limitele acțiunilor publice ale unui fost consilier prezidențial

Tema cărții lui Bolton intră în lungul șir de dezvăluiri ale unor foști consilieri prezidențiali ai monarhilor/premierilor care au făcut furori mai degrabă în presa de can-can decât la nivelul presei serioase. Totuși dezbaterea nu e deloc trivială, și ar trebui să vedem cum arată loialitatea unui consilier prezidențial, limitele acțiunilor sale publice sau cum ar trebui să procedeze când are de a face cu acțiuni prezumat ilegale sau nedemne, sau corupte, sau individualiste ale Președintelui sau măcar a unor acțiuni contra statului, sau cu care pur și simplu nu este de acord. Demisia îi stă, în primul rând, la dispoziție! E primul semn al dezacordului profund.

Loialitatea este, dacă nu prima calitate a unui consilier – aceasta ar fi profesionalismul și cunoașterea în domeniul pe care este numit – este cu certitudinea a doua sau complementară primeia. În multe sisteme există documente cu conținut juridic care marchează relația de loialitate față de președinte, angajamente pe care un consilier le semnează la numirea în funcție. Conținutul variază, dar el privește elementele concrete ale relației cu Președintele.

În acest context, John Bolton era îndreptățit să relateze public date obținute în Biroul Oval și în cabinetul Președintelui? Nu știu cum e în legislația specific americană în materie, dar pentru o legislație similară din România, discuțiile cu Președintele în aceste încăperi sunt unele formale, de lucru, de serviciu, și sunt supuse regulilor informațiilor clasificate, deci și statul roman, de exemplu, protejează această relație, nu e vorba doar depre relația personală a consilierului cu Președintele. Deci conținutul nu poate fi dezvăluit decât dacă Președintele însuși îl dezvăluie public, deci îl desecretizează.

Care este tipul corect de acțiune al unui consilier prezidențial care constată comportament nedemn, ilegal sau doar măcar poziții cu care nu este de acord la președintele care l-a numit în funcție? Evident că el este supus acelorași reguli și legi ca orice cetățean care are cunoștiință de o încălcare a legii și care, dacă nu este rudă de gradul întâi cu făptuitorul – caz în care e scutit de această obligație de a raporta infracțiunea – sau dacă nu-l acuză și implică penal fapta – atunci când are dreptul la tăcere dacă răspunsul îl poate incrimina - atunci ar trebui să sesizeze infracțiunea, incălcarea legii, indiferent de forma în care se petrece ea. În toate cazurile, demisia este actul de sancțiune, sesizarea pe linie instituțională a problemei, nicidecum ieșirea publică.

Raison d’etat – interese de stat, nu interese personale!

Aici intervin subtilitatea și nuanțele relației public-instituțional. Relatarea se face instituțional, în baza legii, către cei îndrituiți să rezolve cazul. Cartea lui Bolton excede acestei situații, iar evitarea depoziției sale în cadrul procedurii judiciare de impeachment e de asemenea calificantă. Relatarea se face când s-a produs infracțiunea, nu atunci când există intenția sau după ce ai fost dat afară din funcție. Cu probe, dacă se poate.

În cazul Statelor Unite, instituțiile de top au fiecare câte un Inspector General care se ocupă exact de acete sesizări venite de la funcționari. Pe de altă parte, nu putem nega obișnuința ca Donald Trump să schimbe inspectorii generali care au declanșat acțiuni împotriva sa pe baza sesizării funcționarilor implicați, vezi chiar cazul impeachmentului și a condiționărilor ajutorului militar pentru Ucraina contra anchetei la adresa băiatului și a actualului candidat democrat la Președinția SUA, Joe Biden.

Chestiunile legate de expunerea unor infracțiuni individuale ale Președintelui sau altui înalt funcționar sunt clare. Pe de altă parte, când faci evaluări individuale la acest nivel, trebuie să te gândești responsabil cât știi tu din informațiile relevante pentru a judeca o acțiune a președintelui. Respectiv e de abordat tema accesului la informație clasificată, acolo unde președintele știe cel mai mult, iar unui consilier îi pot lipsi anumite elemente din evaluare. Poate nu Donald Trump, care nu-și citește briefingurile zilnice și nu ascultă brieferul, potrivit relatărilor multiple. Dar dacă nu ai suficiente informații, evaluarea ta ar putea fi greșită, chiar dacă ești consilier prezidențial. Și dacă nu știi exact, clar, dincolo de orice dubiu despre faptele președintelui, e mai sănătos și corect să te abții de la judecăți în necunoștiință de cauză. Dar asta e o meteahnă veche a ziariștilor care au senzația că știu fără a avea acces la dosarul în cauză.

În fine, o mare direcție de discuții privind acțiuni imputate de John Bolton lui Donald Trump poate să cadă sub imperiul raison d’etat! O fi inventat-o cardinalul Richelieu, dar rațiunea de stat a traversat epoci și tipuri de guvernări și există și azi la nivelul tuturor statelor. Relațiile dintre state pot să conțină și conținut care trimite la soluționarea unor cazuri în jutiție, schimb de prizonieri și spioni, elemente de poziționare și aranjamente la nivel statal și în interesul statului. Firește, nu pentru salvarea sau beneficiile personale ale președintelui, cu atât mai puțin electorale, nu interesele sale individuale, ci cu adevărat interese de stat.

Un Trump reprobabil. Ce poate naște democrația americană alterată de social media și Cambridge Analytica

Dezbaterea este însă și despre cum a ajuns Președintele Donald Trump la Casa Albă? Este alegerea sa legitimă? S-a vorbit despre ingerința rusă și despre utilizarea mecanismului reprobabil al Cambridge Analytica, cele care ar fi alterat alegerea liberă a cetățenilor americani. Lucrul este greu de negat, însă nu afectează cu nimic legitimitatea prezenței lui Donald Trump la Casa Albă. Și președintele s-a luptat cu o asemenea temă dincolo de ceea ce era necesar. Cât timp justiția nu a acceptat probele dincolo de orice dubiu că voința liber exprimată de către publicul American a alterat opțiunea sa la vot și nu a anulat alegerile, orice discuție pe această linie privind legitimitatea președintelui este nulă și neavenită.

De aceea, atacul din cartea lui John Bolton este atât de puternic și reprobabil, pentru că el subliniază cum publicul american a ales, prin mijloace democratice, un președinte populist, neadecvat, necunoscător și de-a dreptul respingător oricărui om normal, cu intelect și bun simț calificat. Totuși, nu trebuie uitat că Donald Trump este un purtător de mesaj conservator, adulat de media. Poate prost ales de către conservatori pentru lipsa de cultură și ușurința ridiculizării sale. În cartea lui Bolton, un neo-conservator cunoscut, dar și în multe alte articole critice, s-a ajuns chiar la caricaturizarea Președintelui american.

Acest fapt nu alterează cu nimic și poziția legitimă a conservatorilor: dreptul lor de a-și respecta istoria așa cum a fost ea în realitate - cu suișuri și coborâșuri, cu acțiuni vitejești și profund patriotice și altele reprobabile, cu masacre ale băștinașilor și cucerirea Vestului ca și cu sclavi și segregare. Toate sunt parte a istoriei americane cea adevărată și autentică. Așa cum e normală și firească și critica de pe aceste poziții a extremismului stângii neomarxiste, a political correctness și a progresismului împins către excese ce afectează libertățile, alegerea și viața de zi cu zi a americanilor.

Totuși, nuanțele sunt necesare și aici. Oricât ar fi de legitimă lupta cu corectitudinea politică și libertatea exprimării unor opinii contrare celor unanim acceptate în mainstream, combaterea ideilor elitelor nu se face nici cu bădărănie, nici de pe poziții de extremă dreaptă, ultra-naționalism, rasism. Extrema naște extreme, e un lucru cunoscut. Pe de altă parte, pozițiile conservatoare ale lui Trump au părut apropiate de white supremacists, Ku Klux Klan și extrema dreaptă. Fără ca Președintele să fie, în sine, neapărat, un extremist.

Dacă combinăm aceste aspecte cu slăbiciunile sale personale, aplecarea spre laude, susținerea afirmată public pentru sine și propriile poziții, necunoașterea substratului multor poziții publice extreme, putem realiza cât de prost a servit Donald Trump poziția legitimă conservatoare. Nu cred că Trump e rasist în sine. E și el copil de imigranți, în căutare de muncă și oportunități în America. Dar suținerile sale și tolerarea, dacă nu chiar expunerea unor poziții extreme la început de mandat au costat în lipsa dialogului și a formulelor de reconciliere după explozia Black Live Matter. Sau poate chiar le-au determinat, într-o oarecare măsură, revolta așteptând doar declanșatorul crizei.

Însă aceste aspecte relevă, la John Bolton în carte, un atac general la adresa sistemului american de alegere a președintelui, chiar a democrației americane, care a reușit să determine alegerea unui asemenea președinte. Și acesta e un atac direct la adresa Americii. A modelului american, a sistemului său democratic, al posturii de model al Americii. Totuși nu putem nega că, la acest capitol, comportamentul lui Donald Trump în întregul său mandat a fost principalul argument al căderii Americii din postura și înălțimea sa morală în cea mercantil-pragmatică sau egoist-cinică și egocentrică pe care a definit-o epoca Trump.

Susținerile lui Bolton: Un Trump natural, cu toate tarele personale, greu de balansat intituțional

De aici încolo, traversăm un set de argumente cu un profund caracter subiectiv. Dezbaterea e largă și nu aparține doar lui John Bolton. E corect și salutar a spune ce crezi, verde în față, fără nici o cenzură și fără bun simț? A fi direct și nediplomatic e neapărat singura formulă de a evita ipocrizia reproșată liderilor politici mainstream?

Donald Trump este prezentat ca un președinte venit din afara sistemului, neaoș și superficial, nepotrivit și neadecvat. Un egoist și un individualist – chiar dacă a încercat să împingă egoismul său și Americii, dictând America first ca slogan, tradus totuși nu numai naționalist, ci chiar spre un stat izolaționist și înclinat exclusiv și primordial spre propriile interese. Fără rol asumat și fără responsabilitățile globale.

Dar el transpare din postura președintelui - egoist și egocentric, cum ni-l decrie Bolton. Administrația Trump este Trump însuși. Iar acțiunile sale vizează exclusiv interese personale – imagine, bani, poziție, realegerea sa. Până într-acolo încât e gata să sacrifice interesele Americii pe altarul realizării intereselor sale. Bolton relatează lucruri cunoscute deja despre admirația față de lideri puternici, despre înclinația de a crea avantaje prietenilor – din interior sau din exteriorul Americii. Despre ușurința manipulării sale de către lideri străini cu care discută – Vladimir Putin în primul rând, care l-a convins la Helsinki să îl creadă pe liderul rus, nu propriile servicii de informații.

Fascinația și admirația frustă pentru deținătorii puterii absolute, către care jinduiește, e o constantă nu numai la Bolton, ci la multiple relatări din interiorul Casei Albe. Chiar și cele ale unor lideri politici occidentali. Dar nici acest lucru nu-l transformă pe Donald Trump neapărat într-un anti-democrat, ca să nu mai spunem despre un dictator. Chiar și dorința sa relatată de a schimba Constituția Americii pentru un al treilea mandat poate fi calificată drept wishful thinking, care a căzut la prima confruntare reală cu mecanismul juridic al acestei schimbări și costurile de imagine ale lansării procesului, ca să nu mai vorbim de imposibilitatea ducerii acestuia la bun sfârșit. Rămâne doar fascinația față de o conducere autoritară, neîngrădită, ca cele ale lui Xi Jinping, Vladimir Putin sau Tayyip Recep Erdogan și calificarea liderilor europeni drept impotenți politic, conformiști și ipocriți în susținerile lor publice.

Moralitatea lui Bolton, legitimitatea dezvăluirilor la adresa lui Trump și încercarea rescrierii istoriei proprii a lui Bolton.

Ca în fiecare caz similar pe care-l cunosc de memorii premature a unor consilieri, cartea lui Bolton e despre… Bolton. E o încercare de reabilitare sau rescriere a istoriei lui John Bolton la Casa Albă, transformarea sa în erou și, probabil, disident al regimului Trump. Literatura memorialistică din perioadele comuniste este plină de exemple similare. Disidența stalinistă din România a fost mai bună decât național-comunismul lui Ceaușescu? Nicidecum! Prima era vânzare de țară, a doua spolierea și distrugerea țării, dominată absolut de un tiran.

Astfel și demersul lui Bolton pare, pe această direcție, incalificabil, fără justificare morală. Avem de ales, pentru lectorii și analiștii fenomenului Trump relevant în carte, între amoralitatea lui Trump prezentată în filele cărții și imoralitatea lui Bolton, care reiese din fiecare rând ce se constituie într-o delațiune publică și relatare subiectivă a întâlnirilor sale cu Președintele care l-a numit consilier prezidențial. Plus că, chiar cartea în sine, relevă o abordare mercantilă a lui Bolton care a preferat banii din această publicație demersului instituțional de a-l opri pe Trump atunci când trebuia intervenit și limitat în demersurile sale reprobabile pentru America.

Și totuși lumea, publicul, a aflat. A aflat totul din interiorul Casei Albe în perioada lui Trump. Can-can-uri, intervenții, profilul președintelui, caracterul și pornirile sale naturale, nemachiate. E mai bine astfel? A reușit John Bolton să purifice prin focul dezvăluirilor administrația Prezidențială de care a aparținut? Și-a mărturisit el, măcar, propriile păcate în tolerarea unei asemenea situații? A afirmat el că a greșit când a tăcut și a servit un asemenea lider? Și-a cerut scuze, astfel, publicului american pentru că a tăcut și a acoperit faptele președintelui? Deloc!

Nici pornirile justițiare ale sale nu se justifică astăzi, cu atât mai puțin Justiția Supremă făcută de Bolton pe Pământ, atunci când a scris cartea pentru a-i plăti lui Trump demiterea din funcția de consilier prezidențial pentru securitate națională și a-i zădărnici realegerea. Demersul merită citit, cred eu, merită analizat, însă valoarea sa de document și mărturie e marginală și relatările în mare parte necredibile, în aceste circumstanțe. Iar în calitatea sa de fost consilier prezidențial, John Bolton s-a descalificat pe deplin prin acest demers. Nimeni nu l-ar mai putea utiliza vreodată într-o funcție publică după publicarea cărții “The Room Where It Happened: A White House Memoir”.