Rusia a fost întotdeauna adepta realismului, iar metoda geopolitică a atras-o de la fondarea disciplinei. Nu numai pentru că era unul dintre statele continentale, ale heartland-ului euro-asiatic, alături de Germania, cu care putea domina masa euro-asiatică și, deci, lumea, ci și pentru că geografia a împiedicat-o întotdeauna în marile sale cuceriri – sau, mă rog, e un bun motiv să dai vina pe cineva - și i-a justificat nevoia spațiului tampon și dependențelor imperiale de lângă frontiere, ca și structurile paramilitare kăzăcești. Deci un instrument bun pentru a justifica ambiții imperiale și expansioniste, pentru a justifica vocația măririi la care predispune spațiile din marile întinderi și diversitățile culturale de pe cele 11 fuse orare. Iată că astăzi, pandemia de coronavirus lansează o nouă provocare Rusiei, dacă mai era nevoie de încă una: nevoia de o nouă geopolitică post-coronavirus.

Incapacitatea gestiunii crizelor a arătat în Rusia că Regele e gol!

Uriașul cu picioare de lut pe care l-a creat Vladimir Putin, reușind să păcălească întreaga lume aproape 28 de ani, după destrămarea Uniunii Sovietice, își duce ultimele zile. Câteva greșeli strategice au generat slăbiciunile interne și amenință perpetuarea lui Putin și a regimului său. Iar perspectivele se suprapun peste finalul – tardiv – al unui ciclu și mai lung care se suprapune peste recesiune, sfârșitul petrolului, sistemului verticalei puterii și a lui Putin însuși, autoritarismul bazat pe veniturile marilor companii energetice de stat conduse de siloviki în beneficiul potentaților regimului.

Regretatul John McCain denumea Rusia o cleptocrație călare pe o benzinărie, cu armă nucleară, nu o țară. Din păcate, spolierea resurselor a mers până la ultimele consecințe, ca și ambițiile interne care antrenau nu numai o elită, dar un neam întreg păcălit de castelele lui Potemkin construite din grandoarea Rusiei post-Elțîn, Rusia reclădită puternică, cu capacitatea administrativă rămasă la nivelul de verticală puterii Noului Țar, care a refuzat democrația și integrarea în Occident pentru a reda demnitatea, onoarea, istoria și grandoarea rușilor.

Instituțiile din moștenirea sovietică represivă s-au topit fără a mai ajunge să fie modernizate sau controlate serios, lumea a dat de bine, de un trai mai bun și a cunoscut și ceva libertate, suficientă ca să nu mai poți întoarce spiritul înapoi în lampă. Iar Rusia a căzut, pas cu pas, ajungând cu o economie la nivelul Spaniei, cu toate resursele sale majore și nesfârșitele întinderi unde întotdeauna găsești ceva resurse minerale ca să relansezi Patria.

Schimbările sunt necesare în momentele cele mai nepotrivite

Iar strâmbăciunile și disfuncționalitățile au început să apară, cu precădere în spațiul urgențelor civile și al crizelor: ici un vas scufundat în Volga cu sute de copii la bord, pentru că era supraîncărcat și neverificat de ani de zile, dar cu actele în regulă pe corupție, dincolo un mall ars pentru că nu avea evacuare și stingere tot ca urmare a unor economii, mai o izbucnire de incendii sub Moscova care au dublat într-o vară mortalitatea în capitală și împrejurimi, ba a mai și mistuit o bază de rachete. Iar aceste eșecuri administrative și de gestionare a crizelor au culminat cu criza pandemiei de coronavirus, care a expus o Rusie știută, dar nerecunoscută, un Rege gol, cu capacități tot mai reduse și limitate de reacție în criză, fără putința de a reacționa când e mai greu, în momentele de criză, acolo unde se validează lideri și caractere.

Criza a accelerat fundamental trenduri deja existente. Și ea vine cu criza economică proaspătă, numai bună să se așeze deasupra crizei din Rusia ultimilor ani, unde creșterea economică numai în 2019 este de 0,5% pe hârtie, dar cu scădere a nivelului general de trai al populației. Și pentru că era nevoie și de o a treia, a fost una auto-impusă de bătălia pentru prețul și piața petrolului cu OPEC și Arabia Saudită, o alegere proastă care a adus probleme majore.

Din păcate, criza pandemiei de coronavirus a venit prea repede și prea violentă pentru a putea menține pe o perioadă de timp tamponul pe care-l reprezenta Guvernul față de poziția lui Putin. Credibilitatea și forța noului guvern au ars instantaneu până să treacă prima criză reală. Premierul Mihail Mișustin s-a infectat, la rândul său, deși abia începuse rivalitatea cu primarul Sobianin și șefii de regiuni în gestiunea crizei, lăsați să se lupte cu coronavirusul de Putin, care s-a retras strategic din prim plan, cu costuri și mai mari de imagine, abandonând, în fapt, rușii să se descurce singuri cu boala. Cârduri de ambulanțe așteptând ore în șir la intrarea în spitale, doctori nemulțumiți și neprotejați sinucigându-se când vorbeau autorităților – vreo 3 – numărul de cazuri care a depășit 10.000 pe zi și urcă exploziv, deși Putin promitea acum vreo lună că nu se va întâmpla nimic. De aici dezastrul!

În spate, Putin a ratat referendumul pentru noua Constituție, care să-l mențină la conducere până în 2036, în condițiile în care întregul sistem a realizat că fără Capul verticalei, Vladimir Putin, se prăbușește. În plus, nu are opoziție, nu are formula de revoltă în stradă, nu se poate reforma din interior, mai grav, a introdus deja la conducere și ultimele resorturi de putere, armata și serviciile de informații, celebrii siloviki, către care nu se mai pot întoarce pentru rezerva strategică de cadre. Mai grav, în aceste momente, accelerarea turbulențelor globale reclamă reconstrucția unei Noi Geopolitici a Rusiei. Schimbări necesare în cea mai proastă situație posibilă.

Prăbușirea eșafodajului geopoliticii clasice ruse: ambiții globale, resurse apuizate

Rusia lui 2020, intrată în criza pandemiei de coronavirus (în paralel cu ieșirea puternic afectată din războiul petrolier) trăiește în continuare în trecut. Deși e conștientă de cifre și resurse, deși știe că nu mai e Uniunea Sovietică nici Imperiul Țarist în epoca sa de gorie, continuă să considere că i se cuvine dreptul de veto în toate afacerile globale, dreptul de veto asupra securității europene și, obligatoriu, sfera de influență a tot ce există în spațiul post-sovietic (fără statele baltice) dar și influență pe alte zone moștenite din trecut, din perioada de glorie.

Rusia nu a putut să ignore creșterea teribilă a Chinei, care dincolo de forța demografică a devenit un mamut economic, o forță tehnologică – mai întâi din împrumut, furt și hacking, apoi cu propriile sale produse - principalul producător manufacturier al lumii, o forță financiară majoră și una militară în expansiune continuă. Angajarea în formula de parteneriat strategic a fost bună, unele din beneficii au fost apreciate de Beijing, dar zâmbetul tolerant nu avea cum să fie șters de pe fețele conducătorilor chinezi. Iar brusc China a devenit o problemă, de la revărsarea emigrației planificate în Extremul Orient Rus, la îmbrățișarea tot mai strânsă pe care o exersa prin dependența crescută a Rusiei de economia sa.

Moscova, Rusia lui Putin, s-a jucat din primii ani ai lui Surkov, eminența cenușie a Țarului până de curând, cu energia și condiționările politice, până la soft power sub forma războiului informațional. Dar această joacă și crizele create în 2005, 2007, 2009, ca să nu vorbim despre recentele probleme cu petrolul infestat de anul trecut, au creionat un actor dificil, pe care nu te poți baza, și asta concomitent cu eforturile Uniunii Europene de a combate încălzirea globală și a reduce dependența de hidrocarburi. Cu greu a mai rămas gazul drept combustibil de tranziție, pe fondul deciziei Germaniei de a închide toate centralele nuclearo-electrice. Dependența economiei și bugetului Rusiei de petrol și sfârșitul erei aurului negru a fost anunțată și criza pandemiei de coronavirus a marcat finalul industriilor bazate pe extracție. Motorul economic trebuie reașezat fundamental și în Rusia.

Să mai introducem în ecuație și celălalt element, cel al sancțiunilor economice, ca urmare a comportamentelor agresive repetate, multiple, inacceptabile în Occident. De la asasinarea unor cetățeni pe teritoriul altor state, război informațional, subminarea autorității și a regimurilor democratice, utilizarea armei chimice militare în Marea Britanie contra unui fost spion, hacking-ul la Agenția anti-drog și Comitetul Olimpic care eliminase sportivii ruși din competiții pentru doping sistematic la nivel de stat, toate s-au adăugat la Războiul ruso-georgian și anexarea de facto a Abhaziei și Osetiei de Sud, apoi Anexarea Crimeii, agresiunea militară din Estul Ucrainei și numeroase intervenții militare externe - Siria, Libia fiind doar câteva, în rest companiile militare private făcând jocuri prin întreaga Africă și prin America de Sud.

Noua Geopolitică Rusă: O putere medie, cu ambiții și trecut, strivită între SUA și China

Azi lucrurile se decantează direct, dacă nu cumva războiul comercial sino-american expusese problemele deja. Lumea are doi rivali majori, SUA și China, conștienți de potențialul propriu și preocupați de gestiunea acestei relații competitive, ajunsă la episoade de confruntare directă pe diverse scene – Organizația Mondială a Sănătății, Organizația Mondială a Comerțului, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional fiind doar câteva dintre ele. Perspectiva decuplării industriilor și lanțurilor comerciale și industriale între cele două afectează, indirect, și Rusia, care e pusă să aleagă (ca și UE). Și ar dori să evite un asemenea pas, care ar introduce-o drept membru de rând în Lumea Chineză sau ar crea rupturi cu vecinul său sudic.

Nici relația cu UE nu e tocmai fericită: suma acțiunilor de război informațional și tensionarea relațiilor cu Marea Britanie, exasperarea Germaniei petru hackingul chiar la adresa Cancelarului Merkel și pentru asasinarea unui cecen pe teritoriu german, ingerința în alegerile europene dar și în alegerile franceze, jocurile cu separatiștii catalani și de alte culori, cu populiștii, cu extrema dreaptă, tentativa de a rupe Italia de UE, toate au adus relațiile la niveluri extrem de joase, cu sancțiunile pe masă și în continuitate, în momentul în care Rusia avea nevoie de deschideri și alternative. Dar asta nu se poate realiza fără o schimbare fundamentală de comportament, cu bună cuviință, parteneriate și un mediu de altă factură, pentru a-și reconstrui noul statut: Rusia - o putere medie, care trebuie să gestioneze așteptări nemăsurate ale populației față de posibilități și propriul statut, strivită între SUA și China, ieșită din prim plan, și cu resurse umane și de idei tot mai reduse, dar și cu limitări majore și capacități reduse de a mai improviza fără noimă.

Principala problemă geopolitică a Rusiei în perioada următoare este nu confruntarea cu cel mai puternic stat al lumii, ci schimbarea posturii de challenger global în cea a unui stat mediu care e obligat să aleagă taberele, să se alinieze cu SUA sau China și, în același timp, să mențină distanța față de un partener strategic vecin, China. Să echilibreze relațiile sale cu cei doi mari prin asumarea noului statut de putere regională medie, chiar dacă asta înseamnă să realizeze că relevanța armelor nucleare ține de altă epocă și că ele nu mai aduc dividente politice majore și postură internațională pentru că frica nu mai poate fi convertită în putere geopolitică.

Independența necesară față de China are relevanță în reașezarea pe tot cuprinsul continentului asiatic, iar aceasta nu se poate realiza în triunghiul SUA-China- Rusia pentru care Moscova nu are resurse și forță pentru o asemenea competiție și echilibrare (ar încerca și UE să joace o a treia cale în varianta propusă de Macron), ci are nevoie de parteneriate corecte și cât mai bune cu UE, cu statele UE, respectând structurile dezvoltate comunitar de europeni și nu subminându-le, pentru a putea supraviețui. Are nevoie de relații complexe și fundamental bune cu Japonia și India, nu de constructul BRICS-ul anti-american. Are nevoie să renunțe la ambiții moștenite de la URSS pe terțe meridiane, și să-și asume pe deplin și corect postura de putere regională.

Marea problemă râmâne nu dacă Rusia e conștientă că are nevoie de o Nouă Geopolitică – am certitudinea că există această conștiință – ci dacă poate să o facă cu aceiași oameni. Nu cu Lavrov, nu cu Surkov, nu cu matusalemicii moșternitori ai Grandorii URSS sau ai Rusiei Putiniste. Ci cu figuri noi, occidentale, pregătite, versate, mult mai deschise și mai corecte, de secol XXI, care să reprezinte referințe de încredere pentru Occident și partenerii terți. Dar și pentru SUA și China. Și atunci Putin, el, mai e parte a soluției? Poate fi el imaginea Noii Geopolitici Ruse post-Covid-19?