Au trecut și cele două săptămâni ale desantului cu ajutorul umanitar al României la Chișinău, desantul impresionant și masiv și primirea minimalizată și nepotrivită care nu a făcut decât să accentueze amploarea amprentei României în Republica Moldova în cadrul crizei pandemiei de coronavirus. Și ea s-a suprapus cu pierderea controlului asupra Curții Constituționale de către Președintele pro-rus Igor Dodon și partidul său socialist, dar și cu respingerea în tot, ca neconstituțională, cu tot cu documentele care au stat la bază, a legii creditului rusesc oneros care marca o afacere de subminare a suveranității de stat a Republicii Moldova, în forma negociată de Igor Dodon. În plus, majoritatea însăși se clatină serios iar liderul pro-Moldova, Andrian Candu, a anunțat perspectiva ca pe masă să apară cele mai nedorite probe ale ilegalităților și schemelor financiare ale Președintelui în funcție, care aleargă după realegerea sa.

În acest context este cazul să decantăm semnificațiile și mesajele transmise cu ocazia acestui desant cu ajutorul umanitar. A insemnat intrarea pe teren a doctorilor și asistentelor pregătiți în lupta din țară cu coronavirusul și căliți în Italia, în misiunea de ajutor de acolo, la care s-au adăugat cantitățile de materiale de protecție suficiente pentru toate spitalele din Republica Moldova, necesarul de medicamente pentru tratarea a de două ori mai mulți pacienți decât are azi Republica Moldova, și cu promisiunea ca sprijinul să fie suplimentat dacă e nevoie. Un mesaj puternic cu multiple valori de întrebuințare, resimțit în mod direct pe publicul larg al Republicii Moldova, afectat de pandemie și abandonat de către proprii conducători aleși sau desemnați prin vot parlamentar.

Spațiul public a fost umplut de narațiuni alternative, cu scopul mai întâi de a semăna confuzia, de a acoperi elementele generale de mesaj și relevanța ajutorului din România, ulterior a-l minimaliza, a-l spune că ar fi venit prea târziu sau a-l contrapune ajutorului venit în primele momente ale crizei, din Rusia. Mare greșeală! Acțiunea a avut imediat efectul contrar, nescontat. A scos în evidență subiectul sosirii ajutorului umanitar din România mai mult decât ar fi reușit vreodată oficialitățile române, chiar dacă și-ar fi dorit acest lucru.

Nu au fost altceva decât o sumă de greșeli neprovocate. Iar problema contrabalansării, ba cu ajutorul ungar venit cu două zile înaintea vizitei ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, intempestiv și improvizat, de la ministrul de Externe ungar, așa cum s-a întâmplat ulterior cu tentativa de contrapunere cu acțiunea guvernului rus a fost o altă gafă, pentru că a subliniat dimensiunile și neadecvarea acestora. Comparația a stricat cel mai mult primelor, pentru că a intrat pe un teritoriu inacceptabil, al comparării ajutorului, în plus pentru că a scos în evidență diferența de calibru și greutate între un gest formal, de imagine, unul improvizat, de conjunctură, și acoperirea nevoilor depline ale Republicii Moldova, în totalitate, la acest moment.

E o vorbă românească: tăcerea e de aur. Sau Dacă tăceai, filosof rămâneai. Așa... fiecare gest a relevat de fapt asimetria și de acțiune, și de tratament. Iar utilizarea Pieței Marii Adunări Naționale la 9 mai de către pro-rușii lui Dodon, refuzându-i-se României utilizarea ei câteva zile mai devreme, a expus și situația primarului politic al Chișinăului, Ion Ceban, și a arătat, o dată în plus, elementele de dirijare politică la dispoziția lui Igor Dodon.

Cum să pui alături și să contrapui în imagine cele 20 de camioane cu ajutoare medicale cu mașinile nostalgicilor după perioada sovietică, în capitala Basarabiei, în fața urmașilor celor deportați, ocupați și smulși de la patria mamă? Și totul în plină criză de coronavirus, când acțiunile politice și de imagine se decontează invers, la costuri, de către decidenții responsabili. Cea mai banală lectură a omului mediu a fost că țara arde, oamenii suferă în pandemie, mor, pierd locurile de muncă iar Dodon se lăfăie în pseudo sărbători sovietice ale ocupanților majorității românești de la răsărit de Prut. În loc să pui steagurile în bernă și să suspenzi orice festivități în perioada de pandemie, când preocupările generale sunt altele.

Totuși, dincolo de greșelile neprovocate, mesajele directe percepute de populație au fost clare: România ajută masiv cetățenii Republicii Moldova, e punctul de referință, nu va lăsa oficialii să-și bată joc de populație indiferent de context, va sări în ajutor oricând, evitând să cauționeze puterea pro-rusă. Desantul românesc a transmis și un număr de mesaje subliminale, percepute ca atare nu numai de cetățenii Republicii Moldova, ci și de oficiali și de ceilalți parteneri și aliați occidentali ca și de competitori de tot felul și de neprieteni: România are forța, voința interesul major, existențial, datoria auto-asumată de a salvgarda populația și cetățenii din stânga Prutului.

Impactul și mobilizarea probate în aceste două săptămâni – în condițiile în care România însăși se luptă cu pandemia și se confruntă cu propriile probleme economice, așteptând redeschiderea tuturor afacerilor și relansarea economică – sunt fără de tăgadă. Se vede la Chișinău la nivelul imaginii, la nivel politic, la nivelul capacității de influență și a preluării depline a controlului pandemiei de către România prin acțiune, oricând e nevoie. Un mesajul de forță care a marcat și continuarea izolării lui Igor Dodon și a pro-rușilor de la Chișinău. Sancționarea și limitarea premiilor de imagine pentru oficiali strict la nivelul celor care doresc și fac reforme pro-europene. Afirmațiile tranșante, lângă ministrul de Externe și premier, au fost la fel de clare ca și huiduielile la adresa premierului sub podul unde a găsit cu cale să ascundă predarea ajutorului românesc.

În plus, s-a văzut că Igor Dodon este afară din poză și de această dată, cu atât mai mult cu cât ordinele sale de ascundere a ajutorului românesc au fost total neadecvate și cu efecte contrare. Cu atât mai mult cu cât întârzierea mulțumirilor formale a fost sancționată și l-a obligat să se conformeze ulterior minimului decent pentru a nu pierde și mai mult. Atât el cât și Guvernul no name din buzunarul său a fost puternic scuturat de modul în care a înțeles să gestioneze pandemia de Covid 19, încât a fost nevoie de intervenția masivă a României pentru a soluționa pandemia, a proteja medicii care reprezintă un sfert din cazurile de îmbolnăviri și mare parte dintre decese și totul pentru că guvernul / președitele pro-rus au ratat principala sarcină ce le revine prin mandatul pe care-l dețin: protejarea vieții și sănătății propriilor cetățeni.

Tot în subsidiar și subliminal – dar foarte exact și clar – cetățenii Republicii Moldova au mai înțeles un lucru. Tot ce se întâmplă la Chișinău privește România, care monitorizează cu atenție și intervine oportun; și orice alegere la nivelul oficialilor are consecințe. Relația cu Bucureștiul este una obligatorie, iar fostul Tătuc de la mii de km e mai puțin interesat și prezent decât fratele de peste Prut. Că jocurile europene și transatlantice trec, până la urmă, pe Dâmbovița, altfel jocurile și aranjamentele oricui sunt trecătoare. Și, mai ales, că Republica Moldova nu poate fi luată în spate și mutată de lângă Prut în străfundurile Siberiei, oricât ar dori Igor Dodon să facă asta măcar pentru ca să se realeagă în toamnă-iarnă.

Și la același capitol, desantul de ajutoare de la Chișinău a mai marcat descurajarea credibilă a acțiunilor neprietenești la adresa României și a cetățenilor Republicii Moldova. A subliniat creșterea bruscă și imediată a amprentei strategice oricând și-o dorește Bucureștiul, cu consecințe dramatice pe toate dimensiunile la Chișinău. A marcat greutatea strategică și apăsarea cuvintelor rostite de oficialii români, cu efect public imediat. Și a lăsat pe toată lumea să priceapă cum ar arăta nemulțumirea României, ce s-ar întâmpla dacă rostește mai apăsat cuvintele către Chișinău, când ajutorul/sprijinul/donația și acțiunea umanitară arată la aceste dimensiuni și are un asemenea impact. Și lecția actuală recomandă, indirect, oficialilor Republicii Moldova: Țineți cont de România!

Mai mult, este un adevărat semnal de alarmă și avertisment pentru comportamente neconforme regulilor și angajamentelor, care produc probleme și stârnesc emoție la București. Campania electorală începe și la București, urmează alegeri parlamentare. Iar pentru cetățenii români, implicit pentru politicienii intrați în confruntare, apărarea cetățenilor români, a celor autoidentificați români, a cetățenilor Republicii Moldova în totalitatea lor sunt probleme de primă importanță.

Și nu ar trebui ca agenda publică de la București, din campanie, să fie umplută de efectele unor acțiuni reprobabile care ar avea loc în stânga Prutului, implicându-i pe socialiștii proruși, pe președintele Dodon sau, Doamne ferește, și vreun cetățean român sub falduri de alte culori politice. Pentru că desantul umanitar și pașnic anunță unde se află, de fapt, polul de putere în regiune. Cu atât mai mult astăzi, cu o Rusie în genunchi în fața pandemiei, prețului petrolului și situației economice interne, răsfirată în numeroase aventuri militariste pe diferite meridiane, care are propriile probleme interne de dimensiuni existențiale pentru președintele Putin și regimul său.