Situația lui Vladimir Putin nu este deloc de invidiat astăzi. După greșeli succesive în anticiparea impactului crizei determinate de coronavirus, care „nu a lovit Rusia” – după cum declara acum o lună – explozia numărului de cazuri și impactul a determinat o răbufnire nebună la nivelul populației. Dispariția din prim plan a președintelui și pasarea responsabilității către primari și guvernatori de regiuni, dar fără fonduri federale, a fost prost văzută de populație. Susținerea sa e în scădere drastică. În plus, războiul petrolului, pentru piață și prețuri, cu Arabia Saudită s-a terminat foarte prost pentru Rusia, cu acordul în genunchi cu OPEC și perspectiva tăierii a 10 mln barili de petrol producție zilnic, respectiv 18% din producția Rusiei. Și nu e de ajuns, estimările sunt că stabilizarea prețurilor reclamă tăieri de 3 ori mai mari. În acest context, analiza generală vizează ce va trebui să facă Putin și sistemul în operațiunea „Salvați-l pe Putin!”

Politica lui Trump - “China principalul dușman”

situația președintelui Vladimir Putin e proastă, e deja un fapt cunoscut. Era și înainte de ratarea proiectelor sale politice de primăvară, inclusiv modificarea Constituției prin referendum, la 22 aprilie, în condițiile în care peste 50% din populația rusă nu era de acord cu continuarea conducerii Rusiei de către Țar după 2024. Acum, eșecurile, greșelile și calculele proaste, mai nou situația economică și mai ales criza care vine amenință să prăbușească definitiv regimul putinist, nu numai să-l alunge pe Putin din fotoliul prezidențial.

Și asta nu printr-o răbufnire a opoziției. Putin și regimul său de siloviki ce controlează marile companii energetice ce susțin averile potentaților controlează cu strășnicie piața internă, mass media, disidenții și fragila opoziție. Nu e nici măcar spațiul unei revoluții, chiar dacă măsurile sociale lipsesc în criză iar nemulțumirea generală se acumulează într-o țară altfel bogată, unde cetățenii se confruntă aproape singuri cu vicisitudinile vremurilor. A fost nevoie să vină criza generată de coronavirus și să accelereze istoria, arătând că regele e gol și că marea forță a verticalei puterii și a regimului benzinăriei cu pretenție de stat - cum îi spunea John Mc Cain Rusiei lui Putin, nu poate menține Rusia dincolo de zodia petrolului, care se apropie repede de final.

Dar impactul cel mai dur l-a avut coronavirusul. Cu 6361 de cazuri noi la ultima raportare de duminică, în doar 24 ore, cu 80.949 cazuri în total raportate – amenințând să depășească raportările Chinei, dacă e să ne bizuim pe ambele anunțuri publice ale celor mai mari manipulatori de informație în criză, cu 747 de morți raportați, în creștere evidentă la toți indicatorii, cu imaginile oribie cu Salvările la coadă ore întregi pentru a lăsa bolnavii în spitale, Rusia lui Putin și-a dovedit postura de uriaș cu picioare de lut, gata să se topească la prima criză.

Și de data aceasta, Vladimir Putin încearcă să facă miracole. La 67 de ani și 21 de ani de putere, dintre care 16 ca președinte deja, liderul rus s-a trezit în mod neașteptat sprijinit, cumva, de către principalul său rival, Donald Trump. După o suită intensă de discuții telefonice absconse și fără conținut anunțat public, cei doi au semnat o Declarație comună la 75 de ani a întâlnirii trupelor pe Elba, în cel de-Al Doilea Război Mondial, cu puțin timp înainte de capitularea Germaniei Naziste. Este al doilea asemenea semnal după ce în 2011, Barack Obama și-a marcat o tentativă de resetare printr-o asemenea declarație care arata cum dușmani ireconciliabili și cu principii diferite pot colabora pentru înfrângerea inamicului comun.

Totul se bazează pe politica lui Donald Trump care a decis că deja Strategia de Securitate Națională e depășită și că, după afacerea lansării coronavirusului către lumea întreagă, China este dușmanul suprem al lumii și al SUA. Asta înseamnă că orice acord vremelnic este necesar pentru a înfrânge definitiv China, el trebuie făcut, și orice interese se subordonează îndiguirii Chinei, decuplării sale de la comerțul global, delocalizării companiilor din China și mutării producției manufacturiere din China. Aici Rusia a dobândit și ea un rol, acela de a fi în postura de a alege: cu SUA sau cu China.

În plus, acordurile de control a armamentelor sunt toate căzute sau pe punctul de a capota, iar ultimul în vigoare, START 2 revizuit (sau START 3) care expiră anul viitor, cel al echilibrului rachetelor nucleare strategice, care trebuia deja negociat, a fost blocat de către Washington cu condiția ca și China să fie parte a acordului. Un motiv ca Rusia să privească și ea cu mare atenție jocul global și să reflecteze de două ori despre locul său în lumea de mâine.

Decuplarea Rusiei de China: Șah la Beijing

Între Rusia și China funcționează un parteneriat strategic. La origine, era un fel de acord franco-german, cu Germania fiind motorul economic și financiar, asigurând resursele, și Franța având ambiția strategică și arma nucleară. În cazul ruso-chinez, China deține forța economică, dar și arma nucleară, și ambițiile militare. Însă există o toleranță mai mare pentru Moscova acordată de Beijing, care a făcut ca să i se lase Rusiei spațiu pentru a promova parteneriatul strategic și participarea Chinei cu trupe la un număr de exerciții, din Extremul Orient până în Mediterana și Siria.

Asimetria e atât de mare încât și Rusia însăși e conștientă că principala sa amenințare, dacă ar fi serioasă cu sine, este China, nicidecum Occidentul sau NATO. Dar menținerea șaradei publice reflectă o strategie de angajare a Chinei și abordare a sa pe dimensiunea partenerială, pe o bază autoritaristă a celor două state, și respingerea în comun a liberal-democrației Occidentale și contestarea presupusului hegemon SUA. De aici schimburi de experiență între zona cibernetică și protejarea internetului intern, inclusiv eventuala decuplare de la Internetul global, mergând până la susținerea reciprocă la nivelul propagandei și războiului informațional, cu teme reluate de la unul la celălalt.

Însă, în fapt, generalii ruși știu foarte bine de unde vine amenințarea reală. La Est de Urali, pe o întindere triplă față de Rusia europeană, se află doar 20 mln de ruși și cel puțin tot atâția chinezi oficial. În fapt, revărsarea Chinei cu miliardul său și jumătate peste vastele întinderi cu demografie infimă ale Rusiei Orientale era naturală și ea s-a produs inclusiv pe baze demografice: Rusia are surplus de femei, din cauza speranței de viață redusă a bărbaților, a alcoolismului și morbidității crescute, în primul rând din cauza consumului de alcool, iar China cu un surplus de băieți ca urmare a politicii copilului unic ce a dus la eliminarea prin avort a fetelor și preeminența băieților în familiile chineze.

Declarația comună despre întâlnirea forțelor americane și ruso-sovietice de pe Elba a fost o dovadă de bunăvoință față de Putin. În plus, cum 9 mai nu poate fi sărbătorit în stradă – coronavirusul a umplut cazărmile celor ce repetau pentru parada din Ziua Victoriei și aceasta a fost anulată – e un bun pas înainte și un semnal care poate mângâia orgoliile lui Putin, chiar dacă nu ține loc de paradă la 75 de ani de la înfrângerea Germaniei Naziste. Ceea ce nu spune nici declarația, nici propaganda oficială rusă este că, după Elba, am avut cea mai mare mișcare de trupe în Fulda gap, zona neocupată după sinuciderea lui Hitler și căderea Berlinului, care avea la mijloc cursul râului Fulda, în care trupele americane și ruso-sovietice s-au grăbit să ocupe cât mai mult teritoriu acolo unde s-a situat granița artificală dintre Germania federală și RDG. Înfruntarea Războiului Rece începea aici, chiar înaintea discursului lui Churchill de la Fulton și Lunga Telegramă a lui George Kennan.

Și de această dată, alianța neformală americano-rusă este doar una conjuncturală. Ea vizează eliminarea Chinei ca jucător global și diminuarea puterii sale, readucerea “Imperiului ce conduce lumea de deasupra Raiului” la dimensiunile sale reale, decuplarea de comerțul global și mutarea creșterii economice strict pe propriile speze, propria forță, propria inventivitate și, mai ales, propriul consum. Acesta este obiectivul ultim al acestei mezalianțe în care, dacă Rusia joacă și alege greșit, riscă să se scufunde împreună cu China, și asta într-o perioadă în care baza economică a sa și a bugetului de stat se prăbușesc dramatic.

Stalinismul represiv în varianta Putin

Asta nu schimbă cu mult situația lui Putin și a regimului putinist. Îi dă încă arme și instrumente pentru propaganda sa publică, pentru a da publicului rus ceea ce i-a promis – măreția și orgoliul apartenenței la un stat puternic, supraputere care contează în lume și are drept de veto pentru orice afacere globală, contra ascultării totale față de regim, admiterea autoritarismului și unui pachet precar de drepturi ale omului cu speranța de a fi între cei aleși, potentații regimului care vor profita de bunăstarea repartizată inegal doar pentru vârfurile sistemului.

Spuneam că nici revoluția și nici opoziția nu va duce la dispariția sistemului putinist. Și că nu e vorba doar de a-l înlătura pe Putin – s-ar putea întâmpla ca o fază intermediară în prăbușirea putinismului, așa cum revoluția menșevică a prefațat cu doar câteva luni marea prăbușire a Rusiei Țariste și revoluția bolșevică. De fapt, și aici avem de a face cu viitoarea topire a sistemului de putere rus, cu o implozie a regimului, care nu mai are pe care resursă să-și întemeieze legitimitatea și credibilitatea, după epuizarea la guvernare a structurilor de forță, și se va topi automat.

Pentru că efectul secundar al sistemului aducerii structurilor de forță la guvernare și la masa împărțirii resurselor este că nici Armata, nici serviciile secrete nu mai sunt temeiuri de rezervă de putere și legitimitate către care se poate întoarce societatea rusă, din contra, sunt instituții la fel de corupte și inegale, la fel de ideologizate și neprofesioniste și mai ales la fel de expuse și delegitimate de prezența în prim planul puterii încât nu mai pot alcătui osatura, coloana vertebrală a societății în criză și redesenare, motiv pentru care Rusia va cădea în anarhia tradițională, ca în 1917 și 1991.

Totuși ce ar însemna Operațiunea “Salvați-l pe Putin!”? Cum ar putea sistemul actual să-l salveze pe Țar pentru a se salva pe sine? Ce ar trebui să facă și cum ar trebui montată formula salvatoare? Asta în măsura în care, în interiorul regimului putinist, există conștiința că întregul eșafodaj de putere s-a născut și moare cu Putin, în afara faptului că moare cu dispariția petrolului ca principală sursă energetică a lumii. Și cred că această componentă, măcar, există, altfel am fi avut un succesor posibil, viabil și deja pregătit. O asemenea persoană nu există, și nu avem decât formule de întărire a puterii lui Putin și paleative reformiste care strâng bani mai bine pentru regim, nu schimbă ținta resurselor către o pătură mai largă a populației, cu formula deschiderii accesului universal la funcțiile și pozițiile de conducere în stat. Adică măcar democrația electivă ce dubla capitalismul sălbatic din timpurile lui Elțîn.

Ei bine soluțiile sunt, bineînțeles, două: un nou război și o perioadă de represiune cruntă de factură stalinistă, ca-n anii 50. Doar un asemenea proiect poate capta atenția și strânge nemulțumirea publică cruntă care există astăzi,  oamenilor abandonați să se lupte singuri cu urgia crizei de coronavirus. Un război e greu acceptabil: s-a mai aplicat metoda în Georgia – un eșec, la nivelul grandorii Rusiei, blocată prin munți și hărțuită de o armată liliputană și fără acoperire aeriană precum cea georgiană, care a ținut-o în șah zile la rând și i-a și doborât peste 10 avioane, între care cele de supraveghere de la mare înâlțime. A mai încercat cu Ucraina, dar ruperea Novorosiei nu a avut loc și proiectul inițial a fost ratat, rezumat la anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei. A urmat Siria și Libia, dar Companiile Militare Private pierd masiv combatanți și bani în ambele câmpuri de luptă, și costă și prea mult pentru a le mai putea alimenta.

Rămâne, deci, unica formula de prelungire, de fapt, a agoniei sistemului, nicidecum de a soluționa problemele economice crunte sau de a salva putinismul: represiunea dură, de tipul stalinismului târziu, o formă de control extrem a populației, de arestări politice și condamnări respectiv execuții sângeroase, pentru a introduce teroarea la nivelul percepției publice a cetățenilor ruși. Însă se mai poate azi aplica tehnica represiunii staliniste extreme cunoscute și promovate public ca instrument de control al mulțimii? E o întrebare legitimă.

Personal nu cred că rușii sunt dispuși să îndure de dragul lui Putin cum au îndurat în timul blocadei Stalingradului fără să predea orașului lui Hitler. Nici cei care ar fi chemați să execute represiunea, noul NKVD/KGB, nici cei cărora ar trebui să li se aplice nu vor putea să joace rolurile: lipsa de legitimitate dar și traiul bun cunoscut de elitele siloviki ruse ca și dorința de libertate și trai bun al populației, care a cunoscut și gustat măcar democrația lui Elțîn, cu certitudine libertatea și democrația georgiană și ucraineană, mai lesne de vizitat și văzut în ultimii 20 de ani. Dar subiectul rămâne deschis: Cum arată planul “Salvați-l pe Putin!”?