Federația Rusă se află în cea mai ciudată situație acum, după lansarea crizei de coronavirus pe care a vrut să o valorifice ca imagine, avantaje politice, economice și de poziționare internațională, cu suita de instrumente ale războiului informațional. Acțiunile sale agresive cunoscute – și expuse prompt și fără rezerve de către toți actorii vizați, de la UE, SUA, Canada până la România – în spațiul bătăliei pentru imagine și percepție, s-au întors împotriva sa din mai multe motive.

Mai întâi, criza de coronavirus nu a trecut pe lângă Rusia, cum afirmase Președintele Vladimir Putin, ci a izbucnit puternic azi. Apoi, confruntarea cu Arabia Saudită privind prețul petrolului, de pe poziții de forță, a ajuns la tăierea majoră de către Rusia a producției cu 18%, ceea ce înseamnă schimbări majore în sistemul său național, dar și sărăcirea importanta a bugetului, în timp ce criză. Pe de altă parte, toate narațiunile sale alternative create în laboratoarele războiului informațional au fost înfrânte de realitate, de coronavirus, iar marea nemulțumire a populației se acumulează și amenință să măture nu numai președintele înainte de 2024, ci întreg regimul putinist.

Bătălia pentru narațiuni și realități alternative, de laborator. Agenda Rusiei

Federația Rusă are o agendă de continuitate în privința marilor sale teme politice, pe care încearcă să le atingă cu război informațional, fake news, operațiuni psihologice, dar și cu acțiuni diplomatice sau declarații plasate oportun a unor purtători de mesaj. Pe de altă parte, așa cum s-a evidențiat nu o dată, există agende regionale și abordări distincte ale diferitelor grupe de state: spațiul post-sovietic are un program, Europa Centrală și de Est un altul, democrațiile liberale consacrate un altul.

Peste toate, vine ceea ce se numește agenda țintită pentru fiecare stat și mai ales o formulă de agendă oportunistă. Adică agenda care se adaptează evoluțiilor interne și încearcă să folosească oportunitățile ivite de situația concretă dintr-un anumit stat unde Federația Rusă se implică în general pentru a crea probleme, pentru a pregăti publicul și a-și maximiza șansele de implantare a propriului program, a propriilor narațiuni. Este și cazul crizei de coronavirus, care a fost privită ca o oportunitate globală de către Rusia lui Putin.

Principalele teme pe care Rusia a încercat să le valorifice în criza de coronavirus au fost, în primul rând, ridicarea sancțiunilor la adresa sa după anexarea Crimeii, agresiunea militară din Estul Ucrainei, anexarea de facto a Mării de Azov, atacul cu armă chimică militară în Marea Britanie, la adresa lui Serghei Skripal și a fiicei sale, ingerința în alegerile americane, europene și dintr-un număr de state membre ale UE, implicarea în spargerea serverelor și influențarea Agenției internaționale anti-doping pentru a-și readuce sportivii în competițiile internaționale. Astfel, în Adunarea Generală a ONU, a încercat, ocolind Consiliul de Securitate și veto-ul statelor membre permanente, adoptarea unei rezoluții numită “Declarația de Solidaritare în lupta contra coronavirusului”.

Rezultatul a fost negativ: sancțiunile la adresa Rusiei nu au fost ridicate. Nici în cel de-al doilea obiectiv al său, recunoașterea Crimeii ca teritoriu rusesc – eventual prin declarații obținute prin intermediul ajutorului umanitar – nu a avut mai mult succes. Din contra, deși unii reprezentanți locali din Italia călătoriseră în peninsula anexată de la Ucraina și dăduseră declarații în acest sens, nu a fost generata o acțiune de succes pe această direcție. Nu în ultimul rând, obiectivul său a fost promovarea posturii sale în prim plan și tentativa de a obține renegocierea reașezării lumii, de unde multiplele agende alternative de a nega și pune sub semnul întrebării regulile actuale, revizionismul cunoscut, politica revanșardă și dorința de a arăta cât de rău e în lume acum.

În subsidiar, țintele sale sunt statele liberale democratice, legătura transatlantică și coeziunea europeană. Pe toate aceste dimensiuni, criza dată de coronavirus a determinat oportunități de a valorifica situația și a sublinia, inclusiv cu purtători de mesaje genuine, din statele care traversează criza cu victime multiple, că regimurile autoritare sunt mai bune și mai eficiente în combaterea pandemiei, că statele liberal democrate nu reușesc, ca și instituțiile internaționale să facă nimic, că SUA nu e un bun gestionar și marșează egoist pentru sine, că UE nu ajută statele membre și că în Europa statele bogate nu sunt solidare cu cele mai sărace și mai expuse crizei.

Strategia ajutoarelor în criză și avantaje politice din criză a pescuitorilor în ape tulburi. Agenda politica a lui Putin

Situația internațională și criza de coronavirus s-a suprapus peste proiectele politice personale ale lui Vladimir Putin, în primul rând consacrarea sa drept lider suprem al Rusiei pe viață, după organizarea referendumului pentru modificarea Constituției, la 22 aprilie. Criza a afectat aceste planuri și Putin a rămas fără referendum și fără Constituția validată.

În plus, alte două proiecte i s-au năruit cu zgomot și costuri majore: bătălia pentru piață și prețul petrolului cu Arabia Saudită, pe care a generat-o singur refuzând tăierile simbolice cerute – pe care oricum nu le prea respecta – și starnind mania prințului bin Salman, care a adus prețul barilului de petrol și sub 10 dolari. Acum acordul, pe care l-a smuls mai mult în genunchi decât în poziția dominantă pe care o spera, s-a terminat cu acceptarea unor tăieri care nu garantează prețul stabil, care afectează fundamental bugetul Rusiei – complet dependent de vânzările de petrol și gaze – și mai ales care reclama investiții substanțiale și opriri majore de producție în Rusia, sistemul său nefiind adaptat și calibrat pentru reduceri, închideri sau depozite majore de petrol.

În al doilea rând, proiectul său privind măreția Rusiei și a regimurilor autoritare – făcut în paritate cu China, de data asta – privind gestionarea crizei pandemice s-a soldat cu un alt eșec răsunător. După ce anunțase că gestionează bine criza și că Rusia nu are probleme, Vladimir Putin s-a confruntat cu valul real și efectele exploziei numărului de cazuri, în urcare și astăzi, și cu situații dramatice în capitala Moscova și în orașul să de baștină, Sankt Petersburg cu precădere.

Ajunsă la peste 21,000 de cazuri și 170 de morți raportați, cu creșteri anunțate de 2700 de cazuri pe zi, din care două treimi în Moscova, Rusia se chinuiește să facă față afluxului de bolnavi, iar imaginile dramatice ale lungului șir de ambulanțe care stau câte 15 ore la coadă să lase bolnavii arată amploarea crizei. Vladimir Putin a dispărut din prim plan și a lăsat guvernatorii și primarii să se ocupe, fără resurse suplimentare, de criză, de unde realitatea care a bătut chiar propria poveste de succes plăsmuită de Putin, care s-a transformat în opusul său. Și nu mai vorbim aici de vaccinul anunțat de Rusia care nu există nicăieri, nici măcar în fază de proiect.

Peste toate, atât proprii cetățeni, vizați de către propaganda oficială, cât și cetățenii din lumea întreagă, scârbiți de gestul incalificabil de a profita politic de propriile necazuri și de durerea pierderii celor dragi pe toate medirianele, cu preponderență la nivelul UE, au reacționat natural. Pescuitorii în ape tulburi sunt întotdeauna sancționați de către public, ca și îmbogățiții de traziție sau din criză. În plus, într-o criză cu morți, cu mulți morți, întotdeauna gestionarul pierde. E ceea ce i se întâmplă astăzi lui Vladimir Putin. Și încă nu am ajuns la partea economică a crizei, care anunță costuri și mai importante, în viitor.

Instrumentarul operațiunilor psihologice ale Rusiei în regimurile democratice

Pe lângă fake news, manipularea informațiilor, războiul de troli, dezinformarea și măsurile active, Rusia mai are în panoplia sa și elemente mult mai subtile și mai profunde. Dacă britanicii s-au apucat să devasteze turnurile de telefonie și internet 5G pe o aberație de fake combinate cu teoria conspirației, potrivit căreia rețelele 5G ar determina apariția virusului și virușii ar convorbi prin rețelele electronice de această factură, în majoritatea statelor, acțiunile sunt mult mai dure, subtile, insidioase și fac mai mult rău.

După cum spuneam, una din caracteristicile implicării Rusiei pe linia aceasta este subminarea guvernelor democratice, crearea rupturii cetățeni-autoritate, dubiului și ciocnirii între poliție și cetățeni. În perioada crizei de coronavirus, cu toată încărcătura sa emoțională, dar și în perioade complicate, de restriște, pentru oamenii mai puțin avuți, izolați acasă eventual fără sau cu venituri împuținate, Rusia din nou pescuiește în ape tulburi, iar măsurile de aplicare a legilor restrictive sunt contestate și aplicarea lor prin amenzi și represiune de tip antrenarea responsabilității penale sunt spații de lucru pentru experții ruși, cu sau fără situația gravă a lui Putin și dificultățile sale interne. Totul pentru a pune în dificultate guvernele democratice.

Iar aici intră în luptă operațiunile psihologice, mulate pe deplin pe problemele și așteptările oamenilor, pe starea lor de spirit, amplificând emoțiile și dirijându-le acțiunile, cu scopul de a atinge obiectivul contestării modelului democratic liberal sau de a sublinia că acesta e același sau măcar apropiat cu cel din statele autocratice, în vreme de criză.

Acțiunea a înregistrat trei componente: prima, s-a referit direct la amplificarea fricii și panicii. În momentele în care era nevoie de distanțare socială, acțiunile Rusiei au determinat aglomerarea oamenilor la cumpărături și la bancomate, de frica să nu rămână izolați fără mâncare și fără resurse. De fapt acțiunile sunt contrare celor recomandate pentru evitarea amplificării numărului de infectați și antrenau din contra multiplicarea cazurilor, ele veneau pe o tendință firească pe care operațiunile psihologice doar au exacerbate-o și aruncat-o în aer.

În aceasta a intrat și instrumentarul teoriilor conspirației – coronavirusul este armă biologică, laboratorul din Wuhan, armă scăpată/lansată de americani, care vizează rasa galbenă, etc. Cea de a doua acțiune a vizat oboseala autoizolării și rămânerii oamenilor în casă, pe termen îndelungat, doar alături de familii. Scopul era să determine lumea să nu respecte regulile, să intre în conflict cu autoritățile, să forțeze ridicarea restricțiilor, cu prețul amplificării numărului de cazuri.

Au fost utilizate teorii ale conspirației și fake news-uri, de la vaccinuri vechi care dădeau un tip de imunitate, leacuri băbești teribile – apă sărată, etc – toate aberațiile doar-doar să scape lumea pe străzi. Așa a apărut tema că nu există coronavirusul, că e doar o construcție a unei mari conspirații mondiale, menite să obțină bani pentru oculta mondială, să schimbe regulile jocului, etc. Orice, numai să scoți lumea din casă, să o pui să preseze pentru relaxarea regulilor preventive și contestarea autorităților.

În a treia fază, care coincidea, din nou, cu starea de spirit a populației ce trebuia exacerbată în același sens, a apărut cinismul rudimentar, dorința de a merge înainte pentru că ești imun, după propria alegere, și să nu-ți pese de ceilalți, de semenii tăi, de rudele tale, pentru că tu ești un exemplar puternic. Vizați au fost tinerii, cu nevoi sociale mai importante, date de vârstă și preocupări, de prieteni și iubite, dar și muncitorii necalificați și cei cu puține resurse, care aveau nevoie să revină la lucru.

Cinismul social egoist a avut trei dimensiuni: una econimică - trebuie să lucrez, mor de foame, nu mă pot descurca; una religioasă – participarea la slujba de Paști, am făcut-o întotdeauna, cum să mă oprească coronavirusul în relația cu Dumnezeu, mă apără Dumnezeu de coronavirus; cea existențială – nu mai pot, intru în depresie, am nevoie să ies afară să mă plimb, singurătatea mă omoară, la fel și statul doar cu familia. Aceleași presiuni, abordarea rețelei din bisericile ortodoxe (inclusiv cea română), tentația de a forța regulile pentru eventuale câștiguri financiare, contestarea regulilor pandemiei de Paști sau imediat după, totul realizat prin valorificarea și exacerbarea unor sentimente, trăiri și emoții naturale.

Eșecul autocrațiilor, a falsurilor, populismului și contestarea regimului Putin

Din fericire, reacția cetățenilor a fost imediată, atât a celor din Rusia lui Putin, cât și a celor din democrațiile liberale și de pe toate continentele. Degeaba a pozat Vladimir Putin în salvatorul global, că minciunea a avut picioare scurte. În Italia s-a dovedit că 80% din ajutor era inutil și că medicii – care oricum nu puteau face nimic în Italia pentru că nu aveau drept de liberă practică acolo – erau de fapt ofițeri GRU veniți să culeagă tulpini virulente de coronavirus pentru posibile viitoare arme bilogice – potrivit La Stampa.

În SUA, ajutorul umanitar mult clamat a fost de fapt un transport de produse cumpărate din Rusia de către guvernul american, iar replica Departamentului de Stat a fost usturătoare față de propaganda cu Rusia care ajută SUA. În Estonia, ajutorul rus s-a dovedit un transport de materiale cumpărate din China și aduse cu un avion rus.

Iar în Republica Moldova, cu toată prezența în prim planul comunicării a lui Igor Dodon, președintele pro-rus, cel care a subliniat ostentativ ajutorul rus, chinez, turc și puțin românesc (o concesie făcută nouă), cifrele au arătat că peste 95% din ajutor venea de la UE (inclusiv România) despre care aventurierul fanfaron de la conducerea Republicii Moldova nici nu voia să fie de acord că există. Se întreba unde sunt banii promiși, vorbind în fake news pe care le promova singur, de la cea mai înaltă tribună în stat, despre condiționarea ajutorului european în criză de reforme.

Ca și în cazul Chinei, dar la altă dimensiune, primele momente și strategii de propagandă care vroiau să consacre Rusia (și China) drept câștigători în criză, drept mari protagoniști nu numai al gestionării crizei în propriile state, dar și al ajutorului global, s-a dovedit o mare gogoriță. Mai mult, o bulă de săpun spartă de cruda realitate și de situațiile din cele două state. Nici dorința de a ascunde sursa coronavirusului și responsabilitatea Chinei, nici cea de a anunța primii că dețin tratamentul unic și absolut al bolii date de coronavirus, respectiv vaccinul, în nici un asemenea caz cele două state autoritare, partenere în această campanie, nu au avut sorți de izbândă.

Populismul și declarațiile sforăitoare nu țin loc de acțiuni și politici serioase. Aici e nevoie de oameni serioși și profesioniști – o lecție de învățat și în democrațiile consacrate. Din contra, crizele nu se rezolvă cu vorba, imagini și emoții, ci cu fapte, cu asumarea tuturor acțiunilor, cu prezența în prim plan, în fața microfoanelor și recunoașterea efectelor, dificultăților, inconvenientelor, a greșelilor dar și a avantajelor propriilor acțiuni. Nu ca Vladimir Putin și Xi Jinping ascunși în perioada critică și, în cazul primului, care a dat bir cu fugiții și a declinat competențele când i-e mai greu țării sale.

Dacă, pe termen scurt, se părea că strictețea autoritară va da rezultate mai bune, tot sistemele democrației liberale și investiția constantă în sănătate, în cercetari fundamentale, în produse farmaceutice sunt cele care dau rezultate pe termen mediu și lung. Și nu întâmplător, ambele regimuri autoritare în cauză, rus și chinez, sunt puse sub presiune și e o mare posibilitate ca nu numai Vladimir Putin să fie schimbat înainte de 2024, ci chiar putinismul ca regim în Rusia să fie maturat de public, sau să se topească pur și simplu, făcând implozie, după suma de eșecuri acumulate în perioada crizei de coronavirus. Căci întotdeauna, criza face deoebirea între politruci fanfaroni fără școală și oamenii de stat.