Ultima săptămână a adus o schimbare majoră la nivel internațional, care amenință să dea primele semne ale evoluțiilor și schimbărilor arenei internaționale ocazionate de criza de coronavirus. Într-o discuție telefonică, Președintele SUA, Donald Trump și Președintele Franței, Emmanuel Macron, au convenit asupra unei întâlniri în 5, membri permanenți ai Consiliului de Securitate, pentru a stabili „formula comună de luptă contra coronavirusului și pentru pacea și securitatea lumii”, cum susține comunicatul Președinției franceze. Cum Donald Trump a vorbit în această săptămână și cu Vladimir Putin, și cu Xi Jinping, senzația pregătirii unei întâlniri de top e foarte clară. Cum arată agendele precum și rolul și locul Germaniei pe scenă, urmează să-l vedem.

Mai întâi faptele: Cine așează scena? Macron, Trump, Putin sau Xi?

Informații despre discuțiile lui Donald Trump cu liderii lunii sunt destul de parcimonioase. Nu numai pentru că Președintele SUA se ferește tot mai mult de înregistrări și trecerea convorbirilor sale cu liderii lumii prin sălile de ascultare instituționalizate – de unde a avut surprize – dar pentru că preferă discuțiile personale, bazându-se pe instinctul său, în timp ce toți ceilalți lideri valorifică fuga sa după imagine și slăbiciunile sale, inclusiv amatorismul în conducerea unui stat.

Astfel, Donald Trump ar fi discutat cu Xi Jinping – fapt relatat de el însuși într-o conferință de presă pe coronavirus – convorbire în care a invocat bunele relații bilaterale dar și faptul că China cumpără produse americane în valoare de 200 mld dolari și alte produse alimentare de la fermierii americani în valoare de 50 mld dolari. Realitatea acestui angajament e clară, e prima fază a negocierilor sino-americane, însă aplicarea acordului în criză e greu de prognozat, China însăși având probleme serioase cu banii și cu economia. Rămâne, sigur, procurarea de aparate de ventilație și produse de protecție necesare combaterii coronavirusului, odată ce actuala criză a prins SUA cu divizia contra pandemiilor a NSC dizolvată chiar de către președintele Trump și cu Rezerva Națională goală. În plus, Trump a ezitat să aplice actul ce permite trecerea la producția de război- în cazul de față de criză, deci furnizarea internă a necesarului.

Astfel, America lui Trump s-a descoperit, deodată, dependentă de furnituri din China și Rusia. Până într-acolo încât a fost interesată să permită Rusiei să facă ceva propagandă de imagine cu produse cumpărate de către SUA, prezentate de presa Kremlinului drept ajutor umanitar. Putin a înțeles că, pentru faptul că a permis cumpărarea acestor produse din Rusia, în vârful crizei, când toată lumea are nevoie de ele, merită acest premiu. Departamentul de Stat al SUA nu a apreciat acest pas și a corectat – chiar fară prea multă emfază și ton de sancțiune - această propagandă combinată cu fake news.

Pe fondul acestor declarații publice, rămâne, firește, întrebarea cine a inițiat proiectul acordului global al statelor P5 și ce-și dorește el? E inițiativa lui Trump, care încearcă o nouă probă a măreției SUA, în plină campanie, sau e inspirată și aceasta de la Kremlin sau Beijing, fiecare cu agende proprii? E inițiativa vizionarului Macron, cu multe idei și mai puțină resursă economică, care își dorește susținerea inițiativei încetării permanente a focului și accesului umanitar în zonele de conflict – trăgând cu ochiul la Siria – care folosește acest pas pentru agenda internă proprie și într-o rivalitate nedeclarată cu Germania doamnei Merkel? În funcție de autor, inițiativa poate avea multiple formule de concluzionare, dacă întâlnirea se poate conveni și chiar se va derula

Agendele globale divergente și punctul comun: Politica de Mare Putere

Într-adevăr, agendele celor 5 membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și, totodată, puteri nucleare ale lumii, învingători în cel de-al Doilea Război Mondial sunt complet divergente.

Statele Unite au o mare problemă cu criza de coronavirus din mai multe motive. Primul și cel mai important pentru Președintele Donald Trump este campania pentru realegerea ca președinte și candidatura aproape certă a lui Joe Biden din partea democraților. Apoi nu trebuie uitate gesturile Președintelui care au vulnerabilizat America în această pandemie, dar și diminuarea și bagatelizarea, în prima perioadă, a acestei crize, ulterior tratarea superficială și gradomană a ei, în fine, forțarea redeschiderii motoarelor economiei până de Paștele catolic. Cea mai gravă problemă e cea economică, cea care îl ținea pe Donald Trump în prim plan. Azi el beneficiază de susținerea generală pentru autoritate în criză, dar nemulțumirile sunt majore și se vor deconta în campanie. De aceea orice beneficiu de imagine venit de pe dimensiune internațională e de ajutor.

Rusia lui Putin împărtășește, cumva, aceeași problemă cu criza de coronavirus, odată ce Președintele rus anunțase că a controlat criza pentru ca la nici o săptămână să închidă Moscova, zborurile internaționale, să renunțe chiar și la repatrieri, el însuși fiind în auto-izolare după ce a avut contact cu un medic diagnosticat cu coronavirus. Acum criza a explodat și Rusia vine la rând cu o creștere explozivă a numărului de cazuri ș decese. Problema majoră a lui Putin este imaginea – pe care o compensează prin arogarea unui rol în distribuirea de bunuri în combaterea crizei și prin multe fake news – și își dorește ridicarea sancțiunilor – lucru imposibil după votul în Adunarea Generală a ONU care respinge o asemenea eventualitate. Economic e un dezastru și Putin a solicitat intervenția și ajutorul SUA pentru a bloca prăbușirea prețului petrolului în bătălia sa cu Arabia Saudită. Altfel bugetul său e pe butuci iar fondul de stabilizare se epuizează pe zi ce trece.

China are probleme economice majore ca și probleme ale creditului intern, dublate de o criză de imagine. Spre deosebire de Rusia, căreia îi place postura de stat de temut, care impune frica, de bătăuș și băiatul rău din sistem, China preferă respectabilitatea, pe cât se poate, și ține la globalizare, care i-a adus numai profituri. E principalul producător de materiale medicale și de protecție în pandemii, însă asocierea coronavirusului de la Wuhan cu China și sugerarea, ba chiar imputarea unor responsabilități și despăgubiri în criza de coronavirus ca stat nu e deloc apreciată. O înțelegere largă i-ar conveni, pentru a participa la o formulă de gestionare a crizei care să-i permită să scape de aceste amenințări.

Franța preferă o politică vizionară universală și care să-i susțină imaginea lui Emmanuel Macron de lider global, cu abordări multilaterale-vezi recursul la ONU, dar sub care se ascund aceleași dorințe de a dirija agenda globală. Eliminarea implicită a Germaniei de la masă vine să sublinieze ambiția Franței de a fi reprezentantul Europei (unicul după Brexit) la nivel global. Marea Britanie are aceeași problemă de abordare distinctă a lui Boris Johnson și închiderea tardivă a relațiilor sociale și impactul actual al crizei în morți și răniți, care s-a adăugat vechii teme nesoluționate a Brexitului și acordului cu UE.

Există totuși un punct comun al tuturor celor cinci: Politica de Mare Putere.

Multilateralism, multipolarism și Concertul de Putere al P5

Abordarea lui Emmanuel Macron pare cea mai clară și salutară, în absența cvasi-completă a Marii Britanii din dezbatere. Marchează, e clar, interesele sale, nu se poate realiza fără susținerea europeană, în primul rând, deci fără acordul Germaniei – care s-a dovedit cea mai pregătită țară și cea cu cele mai puține victime ale coronavirusului, în ciuda numărului comparabil de îmbolnăviri. În plus, sistemul său federal a mutat decizia la Landuri și orașe și a reușit o echilibrare avantajoasă a activității versus izolare și distanțare socială. Și are toate premizele să ajute și la reluarea activității la fel de organizat.

Dacă Macron mizează o formulă de multilateralism prin apelul la ONU, reuniunea doar a membrilor permanenți – P5, subliniază totuși, din nou, recursul la Politica de Mare Putere. Aici toți cei 5 membri ai Consiliului de Securitate sunt de acord că dirijarea și marile soluții ar trebui să vină doar de la ei, de la liderii lumii, membri ai Consiliului de Securitate, care se recunosc unul pe altul. Totuși lumea s-a schimbat, există mult mai multe state care au arma nucleară chiar dacă nu sunt membri ai Consiliului de Securitate, și altele care au întreaga tehnologie să o poată construi – cu precădere Germania și Japonia.

Partea cea mai periculoasă a acestei formule încercate de Nou Concert de Putere între cei cinci cine din tentația Politicii de Mare Putere și recursul la multipolarismul pe care-l tot propovăduiesc Rusia și China. E o falsă antinomie între unipolarismul pus pe seama SUA, considerat hegemon global – deși Washingtonul nu și-a asumat niciodată responsabilitatea globală, ci a recurs încă din 1992-1994 la uni-multipolarism, cu responsabili regionali – și multipolarismul profesat de Rusia și China, ba chiar transferat și unor gânditori și state europene. Opusul unipolarismului este multilateralismul, decizia globală luată de toate statele cu segalitate suverană. În Adunarea Generală, nu în Consiliul de Securitate, cu atât mai puțin doar între cei cinci membri permanenți.

Multipolarismul nu înseamnă altceva decât o împărțire a lumii în poli de putere, o reflectare directă a Politicii de Mare Putere. Polii intră în competiție, au nevoie de sfere de influență sau de interese privilegiate, pe care să le domine, și intră în Mari Târguri pe seama celorlalți jucători mai mici din sistem. Așează lumea după interesele restrânse ale Marilor Puteri, ale Concertului de Putere 2.0., și nu pe baza intereselor tuturor statelor. Și o fac privilegiind propriile interese și statutul propriilor cetățeni în detrimentul tuturor celorlalți.

Mai mult, ideea de multiploarism distruge ordinea liberală, organizațiile internaționale și regionale, substituie, trimit în desuetudine sau schimbă radical substanța NATO și UE. Ori această perspectivă este cu adevărat reprobabilă, periculoasă, și trebuie urmărită cu extrem de mare atenție. De către toate statele membre, lideri și formatori de opinie, de către elita globală. Pentru că astăzi avem liderii globali cei mai slabi, amatori, visători, agresivi, necunoscători din istorie, la nivelul Marilor Puteri, dar cu toții ambițioși până în măduva oaselor.

Norocul vine doar din faptul că ei nu se pot înțelege și accepta, deci Marele Concert Global în 5 are o probabilitate restrânsă să se realizeze și să administreze procesul globalizării mai departe. Chiar și numai pentru faptul că unii își doresc naționalizarea globalizării, alții accelerarea și integrarea lumii într-o formulă de mondializare dirijată de Marile Puteri. Însă administrarea multilaterală a globalizării și combaterea globală a crizei de coronavirus este necesară, iar experiența consensului european este una care ar putea profita lumii întregi.