Cea mai importantă problemă a momentului este când și cum se va sfârși criza generată de coronavirus. Care sunt scenariile și cum ieșim din coșmar. Nu sunt medic, așa încât toată documentația vizează analize în domeniul deciziei în criză și a studiilor prospective, acolo unde mă pricep cu adevărat. Și am găsit multiple surse, analize, dezbateri și abordări distincte, contradictorii, altele controversate de—a dreptul. Cea mai completă analiză a perspectivei am găsit-o în The Atlantic, tot peste ocean, și mi-am permis să o raționalizez analiza în termenii deciziei în criză și a scenariilor prospective aici. Opțiunile merg de la o sincopă a omenirii de 3 luni, până absorbim și ne obișnuim cu criza până la o amenințare eternă și constantă la adresa omenirii, cu un virus ce se adaptează și se schimbă în fiecare sezon și care trebuie combătut cu vaccin potrivit de fiecare dată. Ceea ce ne obligă să ne obișnuim să trăim cu virusul de aici înainte.

Trei abordări curente: una improbabilă, alta periculoasă, ultima de durată

Coronavirusul, SARS-CoV2, sau COVID-19, cum a fost el cuantificat de Organizația Mondială a Sănătății, a venit brusc în viețile noastre și amenință să producă schimbări profunde. A încerca azi să anticipăm aceste schimbări e prematur, totuși avem șansa să vedem un număr de opțiuni și scenarii în acest domeniu, care ne e oferit de către medici epidemiologi, toate depinzând de caracteristicile necunoscute încă ale virusului în cauză.

Ca la orice pandemie, soluțiile fundamentale sunt vreo trei. Prima, considerată azi improbabilă, pe baza virulenței și vitezei de răspândire globală, ar fi ca virusul să dispară așa cum a venit. Omenirea reușește să-l identifice, să-l conțină, să izoleze bolnavii de restul populației, să păstreze la distanță între sursele de virus care au supraviețuit pe diferite obiecte de oamenii neinfectați, așa încât, așa cum s-a întâmplat la SARS și, în mare măsură, la MERS, epidemia/pandemia de acum să se stingă cum a venit.

Autoizolare și respectarea regulilor, dar și o variantă de testare continuă la nivel de masă ar fi elementele care ar ajuta. Dacă nu, virusul se va întoarce. Oricum sunt încă semne de întrebare privind capacitatea COVID – 19 de a supraviețui pe diferite suprafețe. Oricum sunt limite în a respecta regulile, care țin de nevoia oamenilor de a trăi, de a-și procura cele necesare, fie și la nivel minimal. Oricum există teribiliști și cei care ies din reguli. Alții care nu au cu ce trăi în izolare. Mai mult, efortul ar trebui să fie unul global: e de ajuns ca să rămână un focar undeva, o țară sau locuri unde regulile nu se respectă și virusul e menținut în viață, și pandemia poate reizbucni. În China, deja am ajuns la valul doi. Cu orașe închise, din nou, și cu eforturi mari de a ascunde dimensiunea acestui val. Cu aparențe de a redeschide viața și relansa economia la normal, în anumite zone afectate anterior.

Contaminarea hoardei și barajul împotriva răspândirii din lipsă de ne-imunizați

Varianta periculoasă este aceea de a încerca blocajul prin imunizarea rapidă a unei părți mari a populației, active și puțin expuse complicațiilor, care să devină barieră în calea pandemiei, din lipsă de subiecți activi imediați care să fie neimunizați. Abordarea a fost încercată în SUA lui Donald Trump și Marea Britanie a lui Boris Johnson, e în continuare urmată în Suedia, în oarecare măsură în Elveția, Danemarca și Olanda. Însă riscul major este acela ca virusul să ajungă la zonele vulnerabile ale societății, cu foarte mulți bolnavi grav, complicații și enorm de multe decese, pe care nu le poate asuma nici un lider politic rațional.

Admițând la minimum o infectare restrânsă doar la cei puternici și activi, cu izolarea perfectă a zonelor vulnerabile, la o rată de 0,3% mortalitate(e estimată între 0,1-1% ca la gripa sezonieră, iar pe datele și modelările actuale între 0,33-0,66%) tot înseamnă pierderea vieților a milioane bune de oameni la nivel mondial. O tragedie pe care nu și-o poate asuma nimeni. Cu atât mai mult cu cât ea presupune imunizarea deplină pe scară largă a tuturor celor care au fost infectați – lucru neprobat pe deplin - existând cazuri(ca în toate infecțiile, de altfel) în care cel ce a trecut o dată prin boală se poate reinfecta, cu o tulpină care dă reacții mai periculoase.

A doua dificultate în a aborda astfel pandemia vine din faptul că 80% din populație este asimptomatică sau cu simptome minore, ce pot părea o răceală banală, fără legătură cu virusul, și care trece repede prin tratarea simptomelor. Dar acești oameni sunt în mijlocul populației, ne-cartografiați, neidentificați și neizolați. Ei poartă infecția mai departe și nu se știe cum pot atinge zonele foarte expuse și vulnerabile. În plus, o testare în masă și constantă e și costisitoare, și greu de realizat. Singurul lucru e posibilitatea ca, periodic, să poată fi identificat, pe un eșantion mare, gradul de evoluție al infecției, cât de multe persoane au fost atinse și au trecut prin contaminare, traversând boală asimptomatic și cu efecte minore, imunizându-se.

Varianta lungă și sigură. Fuga după vaccin și tratament.

Varianta cea mai bună și sigură este una lungă. Mai exact, acceptând că sunt vaccinuri deja la nivelul începutului testării, în SUA, Australia, Franța, Marea Britanie, Israel, ba chiar și în România, este necesară respectarea pas cu pas a procedurilor care duc la un vaccin sigur, eficient și fără efecte secundare în 12-18 luni. Atunci vaccinarea e cea care oprește virusul, creând imunitatea pe această cale, acceptând că este un virus tradițional care reacționează normal și are rata de mutații acceptabilă.

Contraexemplele sunt două, Mai întâi, nu există încă un vaccin împotriva virusului SARS original, chiar dacă îl știm de 17 ani. Unii spun că au studiat, s-au apropiat, dar li s-au întrerupt finanțările. Cum epidemia s-a închis în 6 luni, natural, nu a mai fost nevoie de un vaccin. Pe de altă parte, nici HIV nu are azi un vaccin, deși e cunoscut și studiat de mai bine de 40 de ani, fiind descoperit formal în 1981.

A doua problemă este dacă virusul suferă mutații succesive rapide și, până ajungem să validăm un vaccin, apare o tulpină deja rezistentă la vaccinul nostru. Gripa sezonieră este modelul cel mai cunoscut în acest sens: te poți vaccina cu un număr de tulpini, cele mai probabile într-un sezon, și totuși să faci gripă pe o tulpină necunoscută și pentru care nu ești pregătit.

Această abordare are la bază două caracteristici încă necunoscute astăzi ale coronavirusului:

sezonalitatea – posibilitatea ca el să dispară la încălzirea vremii și dispariția iernii. Pe baza căldurii, umezelii, a razelor ultraviolete ale soarelui, virusul să nu reziste. Datele de până acum sunt neclare: există coronavirus și în emisfera australă, în Singapore sau în Africa, pe de altă parte, tot în aceste zone, impactul pare a fi mult mai redus și virulența mai restrânsă la cazuri speciale dezvoltate în condiții stricte, ce țin de venirea conaționalilor infectați din zonele mai reci. Contorul mondial al cazurilor pare să sublinieze o asemenea variantă, dar proba o vom avea după luna iunie, dacă va fi o vară caldă în emisfera nordică, cea care pare mai expusă astăzi.

durata imunizării – imunitatea poate dura un an, după ce ai cunoscut virusul și dezvoltate anticorpi, poate dura mai mulți ani sau toată viața, pentru o anumită tulpină de virus. În cazul SARS, s-a demonstrat că imunizarea celor puțini trecuți prin boală cu bine a avut loc pe o perioadă de mai mulți ani. Dar caracteristicile SARS CoV2 nu sunt încă cunoscute, ne confruntăm cu el de cel mult 5 luni și în mod serios de doar vreo 3 în lume.

Deci adevărata grabă azi este – nu numai din rațiuni de prestigiu și eficiența cercetării anterioare în domeniu – cum și când ajungem la un vaccin eficient și la un tratament foarte bun și clar pentru coronavirus. Varianta sângelui și plasmei infectate, prelevate de la bolnavi care au trecut prin boală și au dezvoltat anticorpi și injectate pentru imunizare sau remediu la pacienții bolnavi sau expuși este utilizată peste tot în lume, este cunoscută. Și în România Institutul Cantacuzino are un asemenea proiect și sperăm să ajungem cât mai repede să avem aceste produse. Ca și la medicamente sau scheme de tratament eficiente.

Cât durează coșmarul? Și cât ne schimbă viața?

Coșmarul coronavirusului are, deci multiple scenarii. Aș spune 4 majore.

Primul, un accident sezonier. În cazul României, intrăm acum în începutul vârfului crizei, care sperăm să fie mai puțin important decât cele din China, Spania, Italia sau SUA. Putem să atingem acest vârf la nivelul săptămânii viitoare, dacă au fost respectate strict regulile de la 25 martie încoace măcar, sau la 10 – 14 zile de la Paști – catolic și ortodox – dacă nu sunt respectate regulile jocului, având a doua cocoașă.

Dacă concetățenii noștri sunt mai neatenți și ignoră regulile, cele două cocoașe se pot suprapune și să avem un vârf mult mai mare, mai important, care să depășească sigur capacitatea de tratament și asistență sanitară – admițând că nu mai avem medici care dau bir cu fugiții la greu, echipamente de protecție adecvate și suficiente care să-i protejeze, materiale medicale și medicamente suficiente pentru a trata bolnavii. După depășirea acestui vârf, calmarea impactului și diminuarea numărului de cazuri, considerând că vine vara și nu mai avem o recidivă, am putea fi în situația de a ne relua viața, trăgând cu ochiul să nu revină distracția în toamnă, din nou, dacă virusul e sezonier.

Al doilea scenariu este acela al virusului persistent. Imunizarea durează, protejăm cât mai mult zonele vulnerabile și întârziem explozia numărului de cazuri, dar până la vaccin ne adaptăm unui alt stil de viață. Admitem că vaccinul este ceea ce trebuie și reușim imunizarea masivă a lumii. Coșmarul se stinge, dar durata e suficient de mare iar precauțiile și modificările în stilul de viață vor dăinui și vor avea consecințe pe termen lung.

Al treilea scenariu este cel al virusului care se modifică și revine periodic. Trăim cu el de aici înainte, sub diferite forme. Ne imunizăm la unul și apare o mutație care reclamă o nouă imunizare, un nou vaccin. Atunci viața noastră e bulversată complet și reclamă etape succesive de autoizolare și distanțare, dar și măsuri între aceste momente de vârf, măsuri care sunt mult mai dure. Învățăm să trăim cu noul virus până, eventual, descoperim alt remediu sau natura însăși, ființa umană găsește varianta de adaptare și contracarare naturală.

Există și scenariul patru, cazul cel mai grav și mai dur pentru omenire. Nu avem un vaccin eficient, nu există variantă de imunizare mulțumitoare, virusul și boala revin, își schimbă forma, și retează ciclic oamenii din zonele cele mai expuse și vulnerabile ale societății. E o variantă, un scenariu în care nu vreau măcar să gândesc și să spun cum ar arăta realitatea și viața noastră mai departe. Să considerăm, pentru moment, după toate evaluările existente, că e o variantă cu cea mai mică probabilitate să se întâmple.

Indiferent de variantă, este o încercare pe care nu o putem traversa decât împreună. Cu toții. Toată umanitatea. Nu numai anumite orașe sau regiuni, nu numai anumite națiuni, nu numai continente și zone civilizate și moderne, ci întreaga omenire. Un efort de solidaritate, înțelegere și responsabilitate comună pentru soarta omenirii. A noastră, a tuturor.