Criza în general, criza de coronavirus în special, testează pe deplin capacitatea statelor, conducerii și sistemului de sănătate de a reacționa în momentele cele mai dificile. Asta se întâmplă și acum, peste tot în lume, dar și în Republica Moldova cu Regimul Dodon și guvernul său no-name de coaliție. M-am abținut, și o voi face în continuare, să contest, să comentez sau să pun la îndoială măsurile luate în timpul crizei. Așa e corect. Dar asta nu înseamnă cu nu fac toate observațiile de rigoare și nu va urma și decontul gestionării crizei, după ce trece momentul de vârf. Pentru moment, am preferat să aduc doar bune practici, lecții învățate și avertismente de comportament neadecvat și care antrenează costuri. O fac și acum, la nivelul situației existente azi în Republica Moldova.

Criza de coronavirus. Test de leadership

Criza de coronavirus are un număr de caracteristici speciale. Principala problemă este că testează conducerea și sistemul unui stat, nu numai a sistemului de sănătate, în multiple feluri. Mai ales că criza dată de pandemia de coronavirus vine cu multiple crize suprapuse, fiind, de fapt, o criză a multiplelor crize, pe lângă criza medicală actuală:

- prima este despre războiul informațional, propaganda și valorificarea crizei în bătăliile de prestigiu și de imagine;

- a doua e criza de încredere a societății, în sine, conducători, decidenți, fiind totodată despre panică, credibilitate și decizia în criză;

- a treia este despre leadership și calitatea clasei politice;

- a patra este despre calitatea democrației liberale în epoca social media și despre populism și curente extreme promovate versus profesionalism, meritocrație și revenirea la conducerea de către elitele calificate într-o societate;

- nu lipsește criza și reașezarea sistemului medical/sanitar, cu toate tarele și dezechilibrele sale actuale, cu examenul dificil pe care-l pică astăzi;

- în fine, dar nu cel din urmă, despre criza economică globală generată de coronavirus.

Iar criza economică pare cea mai importantă și mai actuală, pentru că determină reașezarea lumii de mâine. Cu amenințări existențiale dar și cu oportunități de preluare a controlului guvernanței globale și a gestionării globalizării de mâine. Iar între abordări extreme și exaltare, tot deciziile cântărite și echilibrate vor fi cele agreate și acceptate de către populație, după ce va realiza că prin criză se trece cu oamenii serioși și profesioniști, nu cu politruci fanfaroni, găunoși, teribiliști și poltroni, fără substanță.

Toți cei care astăzi gestionează situația crizei de coronavirus trebuie să știe că-și joacă și imaginea internațională, odată cu cea internă. Aici și acum se vede cel mai bine care e măsura reală a izolării unei puteri, a unui regim sau a unui stat. Pe cine suni? Cine te ajută? Cine-ți repatriază oamenii? Cine-ți dă sprijin acum, când toată lumea caută aceleași produse. Și mai ales cum ai obraz să ceri sprijin – el va fi acordat de România, de exemplu, oricum, pentru că este pentru cetățenii Republicii Moldova – atunci când tu acționezi contrar intereselor românești, invers față de angajamente și afirmații publice.

Și nu am ajuns la momentele critice. Vin și acelea. Ele vor valida și în ochii comunității internaționale, și în ochii propriilor alegători, a cetățenilor plătitori de taxe, care e valoarea conducerii statului și a Regimului Dodon. Ce înseamnă comportamentul său și cât ajută cetățenii statului în care trăiesc. E relevantă întâlnirea cu Ambasadorul Rusiei și mai ales afirmațiile că criza de coronavirus nu va afecta relațiile dintre Republica Moldova și Rusia? În plină criză? Și pentru ce? Cum a ajutat Rusia Republica Moldova la modul real?

Ce faci în pregătirea impactului. Cum convingi populația că e serioasă treaba?

Criza de leadership și cea de credibilitate a conducerii sunt cele mai importante. Și ele se reflectă în două direcții majore care decurg din faptul că criza de coronavirus are o particularitate specială: ceea ce se întâmplă azi vei vedea și evalua ca impact și efecte în îmbolnăviri, cazuri critice, forțarea sistemului medical și în număr de morți peste 14 zile, în medie. Deci există acest decalaj care forțează conducerile statului și sistemele de gestionare a crizei să recurgă la purtători de mesaj profesioniști – și nu la lideri politici cu agendă – pentru a fi convingători.

Prima direcție este prevenția. De la începutul crizei trebuie luate măsuri dure, poate excesive pe alocuri, care trebuie să mențină distanțarea socială și să evite multiplicarea prea rapidă a virusului și creșterea numărului de cazuri. Cu cât sistemul sanitar e mai fragil, cu atât măsurile trebuie luate mai din timp și să fie mai restrictive. Și trebuie să fii credibil pentru a anunța propriei populații că trebuie luate măsuri dure și nepopulare.

A doua direcție ține tot de credibilitate și se referă la menținerea măsurilor pe termen lung. E o bătălie grea pentru că în paralel se desfășoară un război informațional, care transmite și ideea că măsurile sunt nepotrivite la situația curentă din Republica Moldova, s-au luat prea devreme și sunt inacceptabile sau de neaplicat. Apoi apare și o reacție naturală a populației, oboseala la măsurile de izolare, datorată în primul rând faptului că omul e ființă socială și că multe din elementele vieții țin de întâlnirile cu ceilalți oameni.

Dacă nu ești suficient de convingătorprin represiune nu pot fi impuse, în mod absolut, măsurile și nici nu pot fi menținute pe termen lung – riscul e ca oamenii să nu fie convinși că e o amenințare serioasă la viața lor și a celor dragi. E natural să le comunici și să le dai imagini, relatări credibile și poveștile celor care și-au revenit sau celor ce se luptă cu coronavirusul în formele sale cele mai dure și grave – doctori, asistente, reportaje din sălile de terapie intensivă.

Mai există o a treia direcție, dar a căror provocări vor veni mai târziu, după intrarea reală în criză: obișnuința cu criza, cu moartea, cu imaginile dure. Oamenii au tendința de a se adapta psihic și de a începe să ignore regulile și constrângerile pentru că, de la un punct încolo, nu-i mai impresionează moartea și dramele personale, și pentru că s-au obișnuit și vor să revină la viața lor normală, să nu-și refuze nimic chiar dacă va fi să moară, eventual, la un moment dat, ca efect al crizei de coronavirus. Doresc să aleagă cum trăiesc, eventualul, final. Dar această provocare, după cum spuneam, va veni mai târziu, și trebuie pregătită gestiunea pe baze psihologice, în primul rând. Mai ales că e posibil ca acest moment să vină chiar de Paști.

Furtul startului, concentrarea puterii și îmbogățiții de criză

Efectele cele mai nefaste pentru credibilitatea leadershipului, a conducerii formale în timp de criză, țin de modul în care adoptă și folosește măsurile excepționale în situațiile de urgență. Și aici există comportamente reprobabile care pleacă de la momentul în care se iau măsurile. Firește că trage fiecare cu ochiul la vecin și la ce se întâmplă în lume, dar dacă furi startul, dacă iei măsuri neadecvate sau dure prea devreme, apare reacția adversă a celor care nu înțeleg măsura.

Cu atât mai mult dacă furtul startului pentru măsuri excepționale și măsuri de urgență se dovedesc motivate de concentrarea puterii, de obținerea unor avantaje politice sau de imagine nemeritate. În prima fază, cetățenii acordă mult mai multă atenție liderilor și susțin conducerea existentă în momente de criză. Donald Trump crește în sondaje în SUA, în ciuda modului defectuos în care a reacționat inițial la criză și a abordărilor neconvenționale a deciziei în criză. E la fel peste tot. Dar această cauționare inițială răbufnește și se întoarce ca un bumerang contra celor ce declanșează măsurile atunci când oamenii realizează că cineva își bate joc de ei pentru avantaje politice sau de imagine.

Tendința de a construi avantaje politice sau de imagine în timp de criză enervează oamenii, și așa stresați de măsurile dure și de schimbarea vieții lor, de problemele zilei de mâine sau a sănătății lor și a apropiaților. Când se iau măsuri neadecvate în criză sau unele care nu au legătură cu gestiunea crizei - jocuri politice, aranjamente sau concentrarea puterii - atunci lumea răbufnește. Tentația de a rezolva preluarea justiției sub control politic sau rezolvarea pe sub ușă a problemei transnistrene, cea a promovării unor legi neconforme și fără noimă privind autonomia găgăuză, toate stârnesc nemulțumirea publică. Și multe altele.

În general, orice tentativă de a valorifica o situație de urgență ca la adăpostul ei să promovezi agende personale sau politice costă mult mai mult în criză. Rusia și China au văzut-o pe pielea lor, atunci când au încercat să transforme ajutorul umanitar în instrument de imagine și propagandă. Nimeni nu ar fi reacționat public pentru măști, medici sau sprijin internațional venit, care era neconform sau inutil. Pentru că Rusia și China au încercat să-și creeze avantaje politice și de imagine, bunurile au fost returnate cu sublinierea publică a defectelor, mai ales când acestea sunt și plătite, nu livrate cu titlu umanitar în Italia, Franța, Olanda sau Spania.

Dar cea mai gravă problemă rămâne cea a îmbogățiților din criză. A celor ce speculează greutățile oamenilor și nevoile generale pentru a se îmbogăți din criză. Când mai sunt și politicieni, ura și efectul e și mai mare. E cazul anchetei în Congresul american pentru cei care au speculat pe bursă, e cazul celor care vând la suprapreț produse de uz și larg consum acum, e cazul și al refuzului sau ignorării de către autorități a acestei probleme, darămite a celor din cadrul puterii care-și creează avantaje din finanțările suplimentare ale spitalelor sau din achizițiile mai libere în această perioadă.

Judecata post-criză: număr de morți, adecvarea măsurilor, oboseala izolării și sancțiunea pentru păcălirea populației

Judecata post criză e și mai dură, și afectează și mai mult Regimul Dodon, ca orice altă putere trece prin criză. E greu să explici că ai luat măsuri pentru a avea mai puține victime, deci că au murit mai puțini oameni decât ar fi putut muri. Mor oameni, care au familii, au apropiați și oameni dragi ce nu ajung să-i mai vadă, nici măcar să-i conducă pe ultimul drum. Dramele se răzbună după criză. Și morții, și bolnavii, și modul în care compătimești oamenii, și cum își asumi toată responsabilitatea în criză.

Deja Regimul Dodon e creat un cadru condamnabil, prin acumularea puterii în mâinile unui singur om, cu sprijinul diferitelor coaliții succesive și a guvernului no name. Președintele Igor Dodon e singurul responsabil astăzi, și tot el va plăti. Mai grav dacă își valorifică criza și pentru propria imagine. Lumea sa satură de apariții prea dese ale politicienilor care par să le știe pe toate, mai ales cele care anunță dezastre și morți. Pe politicienii care nu au alături și nu lasă în prim plan profesioniștii, meseriașii, sau care-i schimbă în timpul crizei – vezi conducerea Spitalului Republican. Motivațiile trebuie să fie foarte puternice, credibile și clare. Altfel costă.

Și atragerea societății civile și a personalităților profesionale, a elitei educate și profesioniste a societății lângă politicieni e o măsură a credibilității și reușitei unui regim politic. Ca și forța de a face un pas în spate și a lăsa profesioniștii să vorbească în prim plan. Și Boris Johnson apare lângă șeful științific și cel medical, care vorbesc în conferințele de presă, premierul britanic deschizând conferința cu măsuri strict politice și evitând să depășească 2 minute în alocuțiunea sa introductivă. Politicienii trebuie să știe că în criză, prim planul scenei nu e al lor, chiar dacă ei decontează. Și credibilitatea vine tocmai din aceste prezențe profesionale în scenă. O măsură a forței și realității organice a conducerii unui stat serios.