Am asistat în ultimele două săptămâni, la tentativa Președintelui pro-rus Igor Dodon de a își asigura o majoritate clară și transparentă. Iar această perspectivă a avut ca principală țintă PDM, care s-a trezit sfâșiat după acest episod. Și nu mă refer aici doar la plecarea grupului Pro Moldova al lui Andrian Candu, cât la celelalte sfâșieri multiple din sânul partidului lui Pavel Filip. Și la cea mai importantă decizie pe care urmează să o ia și să o anunțe președintele actual al PDM: intră la putere sau rămâne, clar, în opoziție.

Votul ciudat la validarea guvernului Dodon, guvernul no name

Prima problemă de ambiguitate a apărut la votarea guvernului consilierilor lui Dodon. Transformarea echilibrelor din mezalianța PSRM-ACUM, consolidarea Regimului Dodon și acapararea puterii de către președintele pro-rus continuă neabătut. Și dacă PSRM îi permite aceste gesturi, fără a da putere și reprezentanților direcți ai partidului pro-rus, votul PDM la înscăunarea Guvernului a fost unul cel puțin ciudat, mai ales că s-a vorbit despre one time show, o singură acțiune „responsabilă” pentru a da Republicii Moldova un guvern și neparticiparea la Guvernare a PDM. În subsidiar au fost discuții relative la calitatea de foști membri PDM ai miniștrilor din Guvernul no name, fără nume.

Perspectiva alegerilor prezidențiale și chiar o posibilă idee a suprapunerii alegerilor prezidențiale cu cele parlamentare anticipate ar putea să-l fi determinat pe Igor Dodon să acționeze direct. Mai întâi, a expus mezalianța cu democrații din spatele ușilor închise, scăpând la presă faptul că există întâlnirile cu activul PDM. Că se discută proiecte comune – nu legi trimise în Parlament, spre a fi votate, ci proiecte individuale ale unor lideri democrați. Rezultatul a fost presiunea celor necunoscători ai pertractărilor în spatele ușilor închise asupra lui Pavel Filip să aleagă părțile.

Aici a fost folosit nu numai Nichiforciuc – omul de casă al lui Plahotniuc, devenit artizanul mezalianței PSRM-PDM, mai exact spus Dodon-PDM – care deja îl șantaja pe Pavel Filip când avea încercări de a juca opoziția sau de a-și asculta instinctele, cât pe Dumitru Diacov. Președintele de onoare al PDM a devenit brusc mult prea vizibil, mult prea vocal, prea ostentativ, apărând pe față teza alianței la guvernare cu PSRM și avantajelor pe care le pot avea oamenii din partid – dați afară din slujbe la nivel teritorial sau necăjiți de multiple dosare penale.

Sfâșierile succesive ale PDM și miza mezalianței: eticheta cu numele partidului

Rezultatul a fost ruptura previzibilă. Andrian Candu și latura mai social-liberală, mai tânără, a partidului, cei mai apropiați de perspectivele social-democrate europene decât de aberațiilor comunistoide ale lui Dodon și Diacov, s-au rupt din prima și au inventat gruparea pro-Moldova. Care a început să atragă direct, fără mari eforturi, parlamentari și organizații teritoriale. Dar chiar dacă crearea spațiului de refugiu politic al celor ce luptă cu PSRM și pro-rușii – vreo 70% din PDM – a generat atracție majoră, bătălia reală nu este aici.

Din cei 30 de parlamentari PDM, Igor Dodon are nevoie de 16 pentru a avea majoritatea în Parlament. Pentru acest lucru a și procedat la sfâșierea PDM, în timp ce dreapta pro-europeană are grijă singură să se sfâșie fratricid, între PAS și PPDA, cu ceva unioniști(vreo trei-patru) la mijloc. Dar pentru a-și atinge scopul, Igor Dodon are nevoie de un iz pro-european, de personaje cu relații la București, Bruxelles și Washington, dar mai ales de cei care să păstreze eticheta PDM.

Aici e și miza principală: dacă PDM reușește să scape de lest, cum era programat – un Congres/reuniune națională care stabilește pozițiile clare și decide ca cei care încalcă regulile să fie dați afară din partid, Iar Pavel Filip reușește să conserve majoritatea parlamentarilor săi – atunci PDM devine frecventabil în opoziție. Dacă PDM are o majoritate de 16 voturi și intră la guvernare alături de socialiștii pro-ruși ai lui Dodon, deja problema se complică pentru ei și-i asigură majoritatea președintelui, consolidând viitorul regim Dodon. Pentru moment, că nici socialiștii nu sunt foarte fericiți sub presiunea președintelui factotum.

Problemele multiple ale rupturii PDM

Principala problemă rămâne a lui Dodon: ruptura să-i lase majoritatea, dar mai ales să îi permită formarea unui guvern de coaliție. S-a vorbit despre 4 miniștri deja aranjați. Ne-o spune Candu. Totuși a da miniștri PDM ridică probleme și mai mari în PSRM și, chiar dacă-și strunește bine partidul, pe care-l controlează cu afaceri și amenințări cu dosare, nu poți să eviți să oferi și partidului partea sa din putere, deci să renunțe Președintele la controlul complet asupra guvernului no name.

A doua problemă e în PDM: cei care migrează spre Dodon și socialiști nu sunt siguri că cineva le va mai oferi vreodată un loc eligibil, eventual la alegerile anticipate. Un partid decimat și combinat cu Dodon își pierde sprijnul public– o arată și ultimul sondaj, înaintea plecării lui Candu și a grupului său. Nu știu câte șanse ar avea acesta să constituie un partid viabil până la eventualele anticipate, organizate la 8 noiembrie concomitent cu alegerile prezidențiale. Dar sigur cei ce intră la guvernare alături de Dodon vor avea soarta grupului popularilor din PLDM alături de PDM.

Iar gândirea privind locurile eligibile îl poate lăsa indiferent pe Nichiforciuc, care-și rezolvă problema individuală. Dar nu pe membrii grupului său. Și nu-l avantajează nici pe Diacov, chiar dacă se trage spre guvernare. Singurul care mai are o șansă din această destrămare programată a PDM este Pavel Filip, dacă iese cu grupul său de la Guvernare, păstrează sigla PDM cu sine și dacă începe o opoziție serioasă, blocând majoritatea lui Dodon. Eventual lucrând pentru doborârea Guvernului no name.

Cea de a treia problemă rămâne a lui Pavel Filip. Vizitele sale externe au arătat că PDM nu are nici o susținere nici la București, nici în grupul socialiștilor europeni, nici la Washington odată ce ar intra la Guvernare alături de Dodon și socialiști. Asta afectează și valoarea sa de întrebuințare a Democraților de către Dodon, dacă mezalianța nu aduce câștiguri în relațiile occidentale și nici majoritatea dorită.

În schimb, Pavel Filip nu mai poate să stea în ambiguitate, ci trebuie să decidă postura sa viitoare: la putere sau în opoziție A recunoscut-o, dar nu e destul de convins să treacă și la fapte. Iar pe această perspectivă, exodul spre Pro Moldova și Candu va continua neabătut. Iar o eventuală perspectivă de a bloca majoritatea ar aduce mari avantaje fostului președinte al Parlamentului. Nu-i mai trebuie până acolo decât vreo 9 parlamentari. De la PDM și PSRM deopotrivă.