Orice război, iar cel politic nu face excepție, nu este nici științific, vorba lui Marcel Proust, nici strategic. Mai curând e un caz medical, comportând accidente neprevăzute pe care clinicianul putea spera să le evite.

Dacă nasul Cleopatrei era mai scurt

Dacă nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt, faţa lumii ar fi fost alta. Poate că Cezar nu renunța la Egipt și astăzi Orientul Mijlociu nu ajungea durerea de cap a politicii internaționale.

Dacă Hitler nu ar fi fost obsedat de nevoia extinderii „spațiului  vital”, iar Stalin nu era urmărit de utopia „revoluției mondiale”, nu ar fi existat nici nazismul, nici bolșevismul. Cei doi tiranii nu semnau pactul de neagresiune din august 1939, iar cea mai sângeroasă conflagrație din istoria omenirii nu s-ar fi dezlănțuit.

Dacă Putin nu ar avea complexe de inferioritate, el nu anexa Crimeea și nu declanșa un război hibrid împotriva tuturor. Astfel, nu s-ar fi bazat astăzi în republicile ex-sovietice pe personaje sub-intelectuale, comice și imorale de genul lui Igor Dodon.

Ca rezultat, altul era să fie în prezent cursul istoriei. Fața geopolitică a estului Europei nu ar fi fost distorsionată, iar Republica Moldova nu intra în anul 2020 ca într-o apă tulbure și învolburată.

Clinicianul s-a revanșat în fața strategului

Aureliu Ciocoi nu ar fi umblat după cai verzi pe pereți, susținând că armata rusă ar fi pus capăt războiului de la Nistru, deoarece nu ar fi intrat niciodată în posesia portofoliului de ministru de Externe. Și nici Partidul Democrat nu s-ar fi rupt, întrucât nu s-ar fi certat Andrian Candu cu Pavel Filip. 

Nu ar mai fi fost nevoie ca deunăzi ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu  să  abordeze situația din Republica Moldova în cadrul unei întrevederi cu omologul său german Heiko Maas. Așa însă, dacă e să dăm crezare unui comunicat de presă comun, părțile s-au întărit în opinia că pacientului de la Chișinău urmează să-i fie aplicat un tratament „în spirit european”.

Astfel, în sfârșit, clinicianul a triumfat în fața strategului. Nu pe întreaga planetă, firește, ci doar într-un anumit punct geografic.

Ceva îmi spune că Proust, ca orice mare scriitor, a îngroșat nițel culorile când a spus că orice război ar fi un accident medical. Există și luptă dreaptă pe lumea asta. De multe ori politicile de putere  sunt  motivate de interese naționale sau internaționale sănătoase.

Ca la noi, la nimeni

Nu întotdeauna însă și nu peste tot, desigur. Cel puțin situația Republicii Moldova a ajuns să fie percepută pe bună dreptate în Europa ca un caz special. Acest fapt, deși nu-i spus pe șleau de marile cancelarii, este recunoscut în Occident prin eufemisme și discursuri cu subînțelesuri.

Nu exagerez o iotă. Vă las să judecați singuri.

De la proclamarea independenței încoace Republica Moldova a beneficiat de generoase granturi europene și americane. A încasat gratis bănărit cu nemiluita. A obținut mai multă monedă forte decât Albania, Muntenegru sau Macedonia, țări la fel de sărace acum un pătrar de veac.

De atunci încoace însă toate aceste trei state au înregistrat niscaiva progrese. Au scăpat de mizerie, au intrat în NATO sau au devenit candidate pentru aderare la UE. Și doar Republica Moldova după un pas înainte face doi pași înapoi. Ca la noi, la nimeni.

Fratele cel Mare care stă cu ochii pe tine

Veți spune că situația acestui stat este ceva mai complicată din cauza amestecului rusesc. O.K.  Pretenția Moscovei că toate republicile ex-sovietice ar face parte din sferele ei de influență constituie, bineînțeles, un factor de risc suplimentar.

Dar și balticii, și ucrainenii, și georgienii și, mai nou, bielorușii caută să se debaraseze mental de tutela sufocantă a „Fratelui cel Mare”. Numai Republica Moldova nu-i stare să scape de sindromul Stockholm. Își iubește nespus călăul care și-a bătut joc de ea.

Putin rămâne și în prezent idolul unei părți considerabile a electoratului, orice ar fi. Poate să joace tontoroiul  pe capul oamenilor, nimic nu-l poate detrona din topul preferințelor electorale. Dodon, exploatând această dragoste maladivă pentru Big Brotther, s-a cocoțat în jilțul de președinte.  

Până și unele partide pro-europene  de la Chișinău s-au lăsat atrase de magia malefică a Kremlinului și au acceptat să acceadă la guvernare cu sprijinul rușilor. Astăzi suportăm consecințele acestei naivități. Republica Moldova a ajuns iar vasala fostei metropole.

În salonul numărul 6

Oricine ar guverna la Chișinău, stânga sau dreapta, oricât de robust ar crește economia, indiferent câte granturi și împrumuturi ar veni din afară, stăpânii clipei reușesc să fure și să irosească mai mult decât se câștigă prin munca celor mulți. Poate să cadă până și mană cerească din ceruri, că tot degeaba. Acest stat parcă-i blestemat. Sărăcește pe mâna sa.

Oricât de corecți, conștienți și activi ar fi alegătorii, la Chișinău întotdeauna se instalează în vârful puterii preponderent o adunătură de nătărăi, de parveniți, de smintiți și de mișei. Și acest carusel al viciului pare că nu mai are sfârșit. Istoria se repetă cu încăpățânare odată cu încheierea fiecărui ciclu electoral.

Oricum ai suci-o, Republica Moldova nu degeaba este băgată astăzi în carantină. Politica autohtonă suferă cumplit de nerozie, cleptomanie și ignoranță, meritându-și cu brio salonul ei numărul 6.

Colac peste pupăză, se apropie de hotare și Coronavirusul. Clinicianul poate să-și suflece mânecile. Va trebui să facă normă dublă.