Conferința de la Munchen din weekend a fost ocazia cu care Statele Unite, prin diverse răspunsuri parțiale și fragmente scăpate către presă, a anunțat apropierea de un moment al semnării unei înțelegeri post-conflict între SUA și talibani. care să pregătească negocierile de pace inter-afgane. Cum relațiile sunt complicate de lipsa de încredere și răbufnirea periodică a violenței prin reluarea atacurilor, un număr mare de condiții prealabile, probe cerute și garanții limitează și însoțesc acest proces. E un pas cert înainte, dar și cu multe necunoscute și multe elemente novatoare, care schimbă fundamental lumea și modul de a rezolva conflictele contemporane.

Terenul războiului din Afganistan: actori globali, fragmentare, rivalități, actori regionali implicați, droguri

Afganistanul a rămas un butoi cu pulbere cu o structură extrem de complicată a părților. Pe de o parte sunt Talibanii, o structură de natură tribală răspândită pe tot cuprinsul Afganistanului, care controlează astăzi circa 40% din teritoriu, potrivit Armatei afgane. Talibanii (înseamnă studenți în limba paștună), au îmbrățișat o formă arhaică și ultraconservatoare a islamului și a legii Sharia, și au pierdut conducerea în 2001, după atacurile de la 11 septembrie, pentru că ei găzduiau Al Qaeda și acordau sprijin organizației teroriste a lui Osama bin Laden.

În plus, o mare influență o are Pakistanul, cu care Afganistanul împarte frontiera muntoasă în Regiunea Frontiera de Nord-Vest și Zona Tribală Administrată Federal - FATA, țara paștunilor, de o parte și de alta a graniței oficiale. Rețeaua teroristă al Hakkani a avut întotdeauna legături cu ISI - serviciile secrete militare pakistaneze, și influențează zona talibană și paștună și, prin aceastea, situația Afganistanului.

Structura tribală este principalul obstacol în Afganistan, pentru că nu există o conducere unanim acceptată, chiar dacă, formal există un leadership politic și unul militar. Talibanii sunt împărțiți în două mari componente, dar mai degrabă din punct de vedere al abordării viitorului decât politic sau teritorial: unii vor retragerea americanilor și revenirea la conducerea statului, alții acceptă participarea la o conducere inclusivă a tuturor afganilor, la nivel statal, deși gândirea tuturor rămâne secvențială, tribală, locală, în cel mai bun caz regională. Nimeni nu recunoaște guvernul afgan de la Kabul, cu toții vor nu atât pacea, cât conservarea pozițiilor dobândite înainte de negocieri și validarea acestor cuceriri, recunoașterea lor la momentul oricărei discuții.

Deja talibanii au dobândit recunoaștere, negociind cu americanii. Și rușii s-au băgat, la un moment dat, nu atât pentru a face pace, ci pentru a afla despre stadiul negocierilor, conținutul lor, eventual pentru a strica orice formulă negociată. Nu întâmplător, în septembrie, înaintea primei forme de negociere, o grupare talibană a aruncat totul în aer printr-un atac în Kabul care a ucis un militar american și mai multe persoane afgane. Pe lângă Pakistan și Rusia, în Afganistan s-a insinuat India, cu un rol ambiguu, mai degrabă de reconstrucție. Motivul ar fi implicarea Pakistanului și nevoia de a controla ce se întâmplă aici. Dar influența e mult mai redusă.

Nici afganii nu sunt unitari. Guvernul se bazează pe o întreagă structură locală și regională de lorzi ai războiului și miliții locale, cu propriile rivalități și competiții locale, care se confruntă și din alte motive decât relevanța națională și împărțirea puterii. Și aici, federația celor implicați nu este tocmai omogenă, iar grupări diverse migrează sau fac păci separate cu talibanii în diferite locații. Și aici contestările sunt majore: după 4 luni de la alegeri, încă nu e declarat câștigătorul alegerilor prezidențiale, așa cum s-a întâmplat și anterior. Tot o negociere la masa verde va duce, în final, la o formulă de împărțire a puterii, cum a fost după Hamid Karzai, primul președinte afgan. E a doua necunoscută majoră a americanilor.

Și, peste toate, Afganistanul mai este dominat de un actor transnațional de primă importanță: traficanții de droguri. Producător major de mac și opiacee, Afganistanul nu are resurse majore și economie din alte surse, de unde dependența de traficanți majori. Impactul ultimilor ani după regimul taliban - care interzicea consumul de droguri și vânzarea lor, cu excepția propriilor afaceri - a făcut ca să se ajungă la o creștere exponențială a cantității de droguri care ia calea Rusiei, în primul rând, prin statele Asiei Centrale – Tadikistan-Uzbekistan-Kazahstan – dar și a Europei. Efectele sunt dramatice la nivelul Rusiei, cel puțin, cu o creștere dramatică a consumatorilor dependenți de droguri. Iar formulele de ardere a culturilor s-au dovedit și impopulare, și greu de aplicat: chiar și conducerile succesive afgane au propus ca să fie lăsați agricultorii să cultive și să fie capturați doar traficanții, odată marfa ridicată.

Limitarea violenței, varianta creativă a acceptării continuării conflictului

Statele Unite au fost nevoite, după atacul terorist din Kabul, din septembrie, să oprească complet negocierile de la Doha cu Talibanii. Deși aceștia au răbufnit și au amenințat că-i va costa mai mult pe americani această întrerupere a negocierilor, poate chiar stoparea lor, reacția nu a trădat decât interesul și nemulțumirea de a pierde ceea ce virtual puteau câștiga. Adică talibanii au arătat foarte clar că sunt interesați de negocierile cu americanii. Și formula propusă – retragerea în 20 de săptămâni a unei treimi din cei 13.000 militari americani – nu s-a mai produs, nu a mai revenit pe masă la negocierile ulterioare.

Firește că nu cunoaște nimeni, în detalii, datele complete ale formulei de abordare. Însă comunicatorii americani autorizați, pe surse sau asumat, au transmis presei elementele de bază. Sunt cele adevărate pentru că, altfel, riscau ei o ruptură cu talibanii. În asemenea negocieri, orice greșeală sau cuvânt necugetat în plus pot determina eșecul negocierilor.

Marea găselniță, inovație a actualei situații, este una de factură teoretică, cu efecte practice sau determinate de practică. Scopul oricărui conflict este un acord de pace. Formula de construcție a încrederii și de lansare a unor negocieri, care demonstrează că părțile sunt serioase și decise să încheie conflictul, sunt acordurile verificabile de încetare a focului. Ei bine, în Afganistan nu s-a putut nici măcar conveni acordul de încetare a focului. Nici una dintre părți nu a putut-o accepta, din rațiuni diverse. De aceea s-a inventat obiectivul de reducere a violenței, definit și acesta în formulele prealabile de înțelegere.

Mai întâi, SUA a dorit să verifice în ce măsură partenerii săi de negocieri au control asupra întregii părți a Talibanilor și care este reflectarea din teren a părții pe care o controlează. E motivul pentru care au verificat controlul prin încetarea violenței majore, în fapt a atacurilor la adresa marilor orașe, a autostrăzilor și a instituțiilor de stat din Afganistan. În schimb, talibanii au vrut să se asigure că nu li se va pune sub semnul întrebării nici unul din câștigurile obținute, motiv pentru care și-au rezervat dreptul de a ataca orice convoi, în condițiile în care guvernul alimentează cu trupe, arme și resurse zonele sub presiune care sunt sub control Taliban, totul sub adăpostul acordului de reducere a violenței.

Și SUA și-au rezervat și-a rezervat dreptul de a interveni militar dacă Talibanii atacă forțele guvernamentale, în această perioadă, sau dacă încalcă acordul. Această amenințare credibilă a fost acceptată, și e menită să creeze descurajarea unor asemenea mișcări. Pe de altă parte, America este realistî, și dincolo de nevoia Președintelui Trump de a obține victorii și retragerea trupelor până în alegeri, menține controlul pe teren și se așteaptă ca o încetare a focului să nu poată fi respectată de toată lumea. Nivelul de ambiție se reduce la diminuarea violenței și din rațiuni publice: atât publicul afgan, cât și cel American și restul lumii trebuie să fie conștient în legătură cu imposibilitatea controlului total al ostilităților de către talibani, cum nu poate fi controlat pe deplin nici de americani, nici de guvernul afgan, care, de altfel, nici nu este încă parte în aceste negocieri.

Cu retragerea trupelor pe masă, în negocieri la risc mare

Proiectul prevede un test de 7 zile de reducere a violenței. După acest test, urmează o perioadă în care violența să nu mai răbufnească și să permită începerea negocierilor interafgane, cu condiția unui plan de retragere a trupelor americane. Aici rezidă și marea miză a negocierilor cu risc mare acceptate de americani în ciuda eșecului anterior și a semnalelor optimist-moderate pentru o soluție finală: retragerea trupelor.

Acesta este un deziderat politic, promis electoral. Așa cum a blocat negocierile după atacul din Kabul, și a anunțat moartea negocierilor, tot astfel, Președintele American Donald Trump a autorizat astăzi negocierile, având pe masă retragerea trupelor americane. Totul pornește de la a transmite talibanilor – și a-i face să înțeleagă – că nu pot câștiga războiul pe teren contra aviației și dronelor americane. E ceea ce au înțeles și americanii odată cu intrarea în perioada de negocieri cu Talibanii: nu poate exista pace în Afganistan prin distrugerea talibanilor, acest lucru nu e posibil, singurul lucru posibil este de a include și talibanii în formula finală de împărțire a puterii politice și de a aduce lucrurile în spațiul disputei, competiției, rivalităților politice, scoțându-le din spațiul bătăliilor fratricide militare.

Două sunt temele serioase care mai apar pe masa negocierilor cu talibanii. Prima, negăzduirea și combaterea teroriștilor. Aici lucrurile sunt clare și acceptate de toate părțile: americanii vor reveni și au dreptul să intervină dacă Talibanii nu numai sprijină, dar chiar și dacă numai tolerează organizații teroriste. Aici e vorba despre un sistem bine pus la punct de monitorizare și control. E ca și în cazul anterior, al testelor făcute pe teren între talibani și afgani, când părțile nu au respectat încetarea focului acuzându-se reciproc pentru acest lucru: talibanii că afganii au ucis doi soldați, afganii că talibanii au deschis focul.

Lecțiile învățate arată dificultatea monitorizării încetării focului de jur împrejurul Afganistanului. Și aici condițiile puse în acordul americano-taliban sunt grele: vor trebui să fie investigate toate incidentele armate din perioada de violență redusă pentru a se stabili cine este vinovat, dacă violența se înscrie în contextul stabilit și acceptat al intervențiilor militare, cine sunt responsabilii și dacă ei ascultă de părțile care au purtat negocierea sau dacă sunt independenți. Abia această perioadă va indica care sunt șansele realiste ca să se treacă la un acord de pace și să se realizeze pe teren. Și aici partea americană e realistă și realizează limitele. Așa cum a realizat limitele din condiționările vizând cultivarea și traficul de droguri și responsabilitățile reciproce, despre care nu ști nimic la acest moment.

E o miză importantă, retragerea trupelor americane, ca și neintervenționismul lor cu excepția unor misiuni clare. SUA s-au abținut de la misiuni, chiar dacă termenul de lansare a celor 7 zile de reducere a violenței nu a fost, încă lansat. Totuși criticii văd aici precedentul Vietnam, al păcii în orice termeni doar pentru a încheia conflictul și a aduce trupele acasă, un imperative al unui război lung. Azi e vorba despre 18 ani de război deja, în Afganistan, o oboseală majoră și a liderilor americani, și a publicului.

Reducerea personalului se va face într-o perioadă de doi ani, treptat, condiționat, pas cu pas, în funcție de avansul negocierilor și a evoluțiilor de pe teren, a pașilor spre dezescaladare, reechilibrare și stabilitate pe care-l probează talibanii. Pe de altă parte, americanii au trebuit să dea asigurări părții afgane că nu vor fi abandonați. Potrivit informațiilor ieșite din bilaterala Secretarului de Stat Mike Pompeo cu Președintele afgan Ashraf Ghani din marja Conferinței de la Munchen din weekend, Statele Unite au dat asigurări că rămân angajați de partea afganilor, că vor sprijini negocierile, mai mult, că-i vor distruge pe talibani dacă nu respectă înțelegerile fixate.

Negocierile intra-afgane: nuca tare a negocierilor reale de pace.

Partea cea mai complicată a negocierilor rămâne dialogul inter-afgan. Acest pas pornește de la recunoaștrea reciprocă a părților, merge la recunoașterea zonelor controlate de către fiecare și cele încă în dispută. Apoi lucrurile merg spre formula finală de pace și partajare a puterii, care ar trebui să nu fie una teritorială, ci un stat afgan indivizibil. Dar modul de înțelegere al afganilor și talibanilor deopotrivă, de toate originile, este mai degrabă unul tribal, al influențelor pe regiuni, localități și teritoriale. De aici dificultatea din negocieri.

Apoi e vorba despre faptul că, și dacă se acceptă varianta unui Afganistan indivizibil, doar guvernul afgan are semnficația deplină a acestei opțiuni. Și chiar dacă e acceptată, tot vor dăinui regiunile sub controlul unei părți sau alteia, a unui lord al războiului local sau a altuia. Formula de federalizare poate fi una viabilă, de asemenea, așa cum structura de putere va trebui să reflecte raportul controlului între părți și implicările fiecăruia în asigurarea stabilității. Aceasta ar fi o spirală virtuoasă, așa cum e posibil ca varianta contrară să fie valabilă: ruptură teritorială, control absolut al liderilor regionali, preluarea controlului de către talibani nediscriminatoriu, fără participarea terților afgani aflați azi la conducere.

Un alt punct dificil de stabilit este soarta viitoare a Afganistanului, odată puterea distribuită. Abordările părților sunt atât de diferite încât condiționările reciproce în privința regimului sunt la fel de dificile ca și unitatea teritorială. E vorba, mai întâi, despre democrația electivă afgană, așa imperfect cum este ea, dar profund deschisă spre competiție politică și libertăți, față de autocrația talibană, legea islamică și justiția prin sharia.

Pe lista de negocieri ca principii pentru viitorul regim intră și drepturile minorităților și ale femeilor, și legea civilă, și separarea puterilor în stat. Și această perspectivă riscă să fie dublată local și regional de formulele “tradiționale de administrare și justiție, a modului de viață mai habotnic al talibanilor și sub conducerea lor, sau mai liberal în regiunile controlate de regim. Formula de acceptare a înțelegerii finale e dificil de prezis: ea conține și toleranța, și acceptarea în zonele controlate de talibani a regulilor democratice și a modului de viață neîncorsetat de regulile islamului fundamentalist radical pe care-l practică aceștia.

Practic afganii mai democrați și talibanii mai retrograd vor trebui să reînvețe să se tolereze și să trăiască împreună, acceptându-și unii altora modul de viață. Regulile trebuie, însă, clar asumate în negocieri și în posibila viitoare constituție afgană, în formulele inclusive de împărțire a puterii. În plus, pasul cel mai dur va fi cel al eliberării prizonierilor, toți foști combatanți talibani, mulți autori ai unor crime sau atacuri cu pierderi de vieți omenești. Cât de acceptabilă va fi eliberarea acestora? Talibanii și-ar dori să-i vadă pe toți liberi ca preț al începerii negocierilor. Dar nici afganii, nici americanii nu-și doresc o asemenea opțiune.

Dacă talibanii vor eliberați după ce au dovedit limitarea violenței și până la negocierile de pace, guvernul afgan nu are cum să accepte pierderea unei asemenea pârghii foarte repede, la începutul negocierilor, până nu au fost atinse niște rezultate, iar americanii și-au luat deja prizonierii responsabili de acțiuni teroriste și care nu vor fi eliberați niciodată până la ispășirea pedepselor. Oricum, principiul acordului americano-taliban vizează exact acești pași graduali, controlați, construcția încrederii și respectarea angajamentelor ca efect și semn al depășirii fiecărui pas.

În plus, nu este sigur, la acest moment, care e soarta finală, definitivă, a trupelor americane și ale NATO de pe teren. Retragerea, reducerea efectivelor este clară, dar nu e stabilită – și nu e cunoscută, în consecință – nevoia de a menține trupe sau o bază americană pe teren, de a acorda astfel asistența în reconstrucție și pe baza unei prezențe armate a NATO sau dacă această prezență trebuie acceptată de viitorul guvern afgan sau e inclusă în acordurile prezente. SUA și-ar dori retragerea trupelor, dar una rațională, deci și posibilitatea menținerii unei forțe – cel mai probabil nedeterminată încă – pe teritoriul afgan ca forță de intervenție măcar în primii ani de construcție a statului afgan după reintegrarea talibanilor. Măcar pentru vânarea organizațiilor teroriste, Al Qaeda și ISIS Korasan. Sau poate chiar pentru un ochi atent asupra prezenței și influenței iraniene în Afganistan, dacă nu chiar cu interes american asupra statului iranian.